Revista Presei – 2 iulie. Ponta se afunda din ce in ce mai rau!
02/07/2015 | Autor Cetatean Categorii: Stiri / Revista Presei |
Buna dimineata intr-o zi de joi, 2 iulie. Joi, vremea va fi în general instabilă în estul, centrul şi sudul ţării, unde vor fi înnorări temporar accentuate şi local se vor semnala averse şi descărcări electrice, îndeosebi în cursul zilei. În restul teritoriului cerul va fi variabil şi astfel de fenomene se vor semnala izolat, mai ales la munte. Vor fi condiţii de grindină. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în regiunile estice şi la munte. Temperaturile maxime se vor încadra între 23 de grade în depresiuni, pe litoral şi în nordul Munteniei şi 32 de grade în Oltenia, iar cele minime vor fi cuprinse, în general, între 10 şi 18 grade. In Bucuresti vremea va fi în general instabilă şi răcoroasă. Cerul va avea înnorări mai ales în cursul zilei, când vor fi ploi de scurtă durată şi, posibil, descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi de 26…27 de grade, iar cea minimă de 15…17 grade.
Cursul valutar oficial al BNR il aflati aici
Plangere penala pe numele lui Ponta, la Inalta Curte. Liberalul Mihai Seplecan, presedinte al Consiliului Judetean Cluj, a depus o plangere penala pentru abuz in serviciu la Inalta Curte de Casatia si Justitie, impotriva prim-ministrului Victor Ponta, pe care il acuza ca nu a organizat alegeri locale partiale in acest judet, in termenul prevazut de lege. “Am castigat la Curtea de Apel Cluj, premierul a contestat si ne vom judeca la Inalta Curte. Eu am facut si plangere penala pentru abuz in serviciu. In prima faza procurorul de caz a dat NUP, am sesizat pe prim-procurorul Tiberiu Nitu, nici dansul nu mi-a raspuns nimic si am facut plangere penala la Inalta Curte, la Curtea preliminara de cinci judecatori. Sunt ferm convins ca voi castiga si va fi acuzat domnul Victor Viorel Ponta de abuz in serviciu. Domnul premier nu a respectat legea si la momentul cand trebuia sa organizeze alegeri pentru Consiliul Judetean Cluj nu a tinut cont de lege si a incalcat legea”, a spus Seplecan, joi, citat de Gandul. Acesta a reclamat faptul ca alegeri pentru functia de presedinte al CJ Cluj nu au fost organizate in termenul limita, care a fost depasit cu jumatate de an, pe 18 ianuarie. Guvernul, exces de putere cand a refuzat sa organizeze alegeri la CJ Cluj – instanta. In plus, mai sustine Seplecan, l-a anuntat pe prim-ministru cu 35 de zile inainte de aceasta data cu privire la necesitatea organizarii alegerilor locale. Functia de presedinte al CJ Cluj a ramas vacanta dupa ce Horia Uioreanu si-a dat demisia, pe 3 octombrie 2014, pe atunci fiind in arest preventiv pentru fapte de coruptie. Integral pe Ziare.com
Şefii de judeţ, speriaţi de DNA. Asaltaţi de dosare penale, preşedinţii de consilii judeţene vor să scape pe viitor de presiunea procurorilor. Ei cer modificarea legii pentru a interzice anchetatorilor să mai pună sub semnul întrebării motivaţiile politice ale deciziilor luate de administraţiile locale, ci doar legalitatea acestora. Aleşii locali invocă existenţa unui blocaj în teritoriu, care ar fi provocat de frica funcţionarilor publici de a mai semna documente, pentru a nu ajunge să fie cercetaţi. Şeful Consiliului Judeţean Vrancea, Marian Oprişan, a dat tonul după o şedinţă a Uniunii Naţionale a Consiliilor Judeţene. „Deciziile, decretele emise de preşedintele ţării, de la hotărârile de guvern şi ordinele miniştrilor până la hotărârile consiliilor locale şi judeţene. Trebuie să interzicem strict prin lege, că nu poate niciun organ judiciar al statului să cenzureze decizia de oportunitate şi cred că de aici vine îngrijorarea unora dintre funcţionarii publici care s-au trezit că, semnând documente legale, din acest punct de vedere, au trebuit, ulterior, să dea exlicaţii”, a spus Marian Oprişan, preşedintele UNCJR. Printre cei care au lăudat demersul liderului social-democrat de la Vrancea s-a aflat chiar şeful său de partid, Victor Ponta. “Felicitări lui Marian Oprişan şi colegilor care conduc consiliile judeţene în baza votului dat de români în 2012. Şi ei şi primarii trebuie să îşi facă datoria faţă de cetăţeni şi să reziste la cel mai grav şi brutal atac împotriva aleşilor locali din istoria democratică a României”, afirmă şeful Executivului. Printre şefii de CJ-uri părerile sunt însă împărţite. Integral pe Digi24
Interviu cu însărcinatul cu afaceri al SUA la Bucureşti, Dean Thompson: „SUA vor sprijini România şi în următorii 135 de ani, chiar şi după aceea. Absolut!“. Ambasada Statelor Unite la Bucureşti şi autorităţile române au marcat în ultimele zile 135 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice dintre cele două ţări. În afara acestor manifestări, românii au constat creşterea prezenţei militare americane pe teritoriul ţării noastre, în contextul punerii în aplicare a măsurilor decise de NATO ca urmare a acţiunilor Rusiei şi a noilor ameniţări de securitate din zonă. Parteneriatul strategic româno-american este, însă, mult mai complex decât aspectul militar. Care sunt perspectivele acestui parteneriat şi care va fi în continuare implicarea Statelor Unite în relaţia cu România, de la alianţa militară la lupta împotriva corupţiei şi economie sunt temele abordate în interviul pe care Dean Thompson, însărcinat cu afaceri ad-interim al SUA la Bucureşti, l-a acordat ziarului Adevărul cu puţin timp înaintea sărbătoririi Zilei Independenţei Statelor Unite. Componenta militară este doar o faţetă a unei relaţii SUA-România incredibil de puternice, spune Dean Thompson Ion M. Ioniţă:. Anul acesta sărbătorim 135 de ani de relaţii diplomatice româno-americane. Cum vedeţi nivelul acestei relaţii acum şi în următorii ani, luând în considerare faptul că avem o nouă administraţie aici, la Bucureşti? Dean Thompson: Ion, Dan, întâi de toate daţi-mi voie să vă mulţumesc pentru invitaţie. E o onoare să fiu aici, la Adevărul, şi vă mulţumesc pentru ocazia de a discuta cu voi. E o săptămână foarte specială în care sărbătorim nu doar 135 de ani de relaţii diplomatice cu România, ci şi Ziua Independenţei. Aşadar suntem foarte entuziasmaţi de tot ceea ce se întâmplă. Pentru a-ţi răspunde la întrebare, sunt foarte optimist în ce priveşte relaţia actuală cu România. Cred că cooperarea dintre ţările noastre este excelentă, lucrăm intens la acest lucru cu toate instituţiile statului român, în foarte multe domenii. Integral pe Adevarul
Şeful CSM, despre „scriitorii” din închisori: Legea trebuie modificată, iar „caracterul ştiinţific” al lucrărilor – verificat. Preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), Marius Tudose, a declarat miercuri că ar trebui modificată legea în ceea ce priveşte reducerea pedepselor prin scrierea de cărţi în penitenciar şi făcute verificări privind autenticitatea şi caracterul ştiinţific ale acelor opere. Marius Tudose a spus că prima măsură în opinia sa este realizarea unui studiu comparat privind executarea pedepselor cu închisoare în alte ţări. Întrebat cum poate fi rezolvată situaţia creată de reducerea considerabilă a unor pedepse în urma redactării unor opere, Tudose a răspuns că ar trebui să fie modificată legea de punere în executare a pedepselor. Totodată, potrivit preşedintelui CSM, “ar trebui făcute anumite verificări pentru a se constata dacă opera respectivă este autentică sau nu”. La rândul său, ministrul Justiţiei Robert Cazanciuc a spus că munca în penitenciar este evaluată în momentul de faţă pe baza unor norme aflate în vigoare încă din 2006. “Sunt standarde europene în materie de ce înseamnă recompensa pentru munca depusă în penitenciare. Este clar că din 2006 şi până acum lucrurile s-au schimbat şi este clar că este nevoie de o intervenţie normativă”, a mai arătat ministrul Justiţiei. Întrebat dacă ministerul ia poziţie şi iniţiază un proiect în acest sens, Cazanciuc a declarat există “în momentul de faţă la minister o intervenţie normativă pentru a face lucrurile mai clare în materie ştiinţifică, în materie de lucrări cu caracter ştiinţific, redactate, elaborate în penitenciare”. Integral pe Gandul
Misterul celor 90 milioane € împrumutate directorului RTV. Denunțătorii deputatului PSD Sebastian Ghiță, ai lui Iulian Herțanu, cumnatul premierului Victor Ponta, ca și ai lui Andrei Chiliman, primarul sectorului 1 al Capitalei, sunt audiați, începând de ieri, pe bandă rulantă la DNA Ploiești. La „coadă” pentru audieri stau și apropiații lui Sebastian Ghiță, 24 la număr, pe conturile și bunurile cărora s-a instituit sechestrul prin instituția confiscării extinse. Printre aceștia figurează și Alexandru Iacobescu (foto), directorul RTV, căruia Sebastian Ghiță i-a împrumutat 90 de milioane de euro. Așa rezultă din declarația de avere semnată de însuși magnatul de presă. Cine nu se prezintă la audieri riscă să fie ridicat de mascați și dus la sediul DNA din Ploiești. Cele 24 de persoane, pe numele cărora anchetatorii au descoperit fluxuri financiare dinspre Sebastian Ghiță sau firme controlate de acesta, trebuie să explice anchetatorilor care au fost motivele pentru care au primit banii sau bunurile (respectiv acțiuni/părți sociale din firme) și mai ales ce au făcut cu acei bani/acele bunuri. Refacerea traseului banilor/bunurilor dinspre Ghiță spre terți reprezintă probațiunea pentru suspiciuni de spălare de bani și evaziune fiscală, spun specialiștii. De asemenea, procurorii îi audiază și pe „colaboratorii” lui Herțanu, ca și pe ai lui Andrei Chiliman și ai lui Vlad Moisescu, „asociatului” edilului sectorului 1 al Capitalei într-ale infracțiunilor, după cum rezultă din actul de inculpare. Printre cei care au furnizat „probe certe” s-ar afla și omul de afaceri Gheorghe Boeru, fost ofițer de contrainformații militare, specializat, după „liberare”, în consultanță de zeci de milioane de euro. După cum rezultă din actele acuzării, megadosarul de la DNA Ploiești „reunește” întru ale intereselor comune (furt din banii publici) lideri a trei mari partide, și anume PSD – prin deputații PSD Sebastian Ghiță, Vlad Cosma, președintele CJ Prahova Mircea Cosma, membri ai familiei premierului Ponta, președintele partidului; PDL – prin fostul vicepreședinte al CJ Prahova Adrian Semcu, refugiat ulterior spre PSD; PNL – prin fostul prim-vicepreședinte al partidului Andrei Chiliman și vicepreședintele Vlad Moisescu. Integral pe Romania Libera
Blaga: Ponta și-a pierdut autoritatea în partid. PMP nu s-a ținut de cuvânt în privința lui MRU. Copreședintele PNL, Vasile Blaga, a declarat, miercuri seară, în cadrul emisiunii Jocuri de Putere, moderată de Rareș Bogdan, că militează pentru ca PNL să preia guvernarea, în toamnă, partidul urmând să depună o nouă moțiune de cenzură, în condițiile în care premierul Victor Ponta “nu mai are ce căuta în fruntea Guvernului României”. Pe de altă parte, referindu-se la spriijinul politic promis din partea colegilor parlamentari, în vederea validării lui Mihai Răzvan Ungureanu în funcția de șef al SIE, Blaga a mărturisit că PMP nu s-a ținut de cuvânt. “Au fost doi colegi de la PMP care au semnat, au primit un ordin și au părăsit sala. Doi în sală, președinte și încă un coleg, au intrat au semnat, nu am discutat cu ei, și, după zece minute, au primit un telefon și au părăsit sala. Și președintele PMP a declarat că îl susține pe Ungureanu. În realitate, nu au fost”, a spus Vasile Blaga. În ceea ce privește declarația președintelui UNCJR, Marian Oprișan, potrivit căreia “niciun organ judiciar nu poate să se pronunţe pe decizia de oportunitate a unei majorităţi”, Blaga este de părere că prin astfel de gesturi, Victor Ponta, care “și-a pierdut autoritatea în partid”, își pregătește venirea în țară. Integral pe Realitatea [Nota Politeia: stenograma sedintei Parlamentului nu este inca disponibila, pentru a verifica cele spuse de Blaga dar, daca se va confirma, inseamna ca de fapt PMP este un partid de cripto-pesedisti; daca nu se confirma, inseamna ca Blaga minte mai rau ca Ponta!].
Votul in cazul MRU, atacat la CCR? Capul lui Zgonea vrem! Mihai Razvan Ungureanu este oficial din nou seful SIE, insa PSD nu s-a resemnat cu pierderea suferita in Parlament si are de gand sa atace votul pentru desemnarea lui MRU la Curtea Constitutionala. Mai mult, social-democratii sunt suparati pe presedintele Camerei Deputatilor, Valeriu Zgonea, si voci social-democrate ii cer capul, acuzandu-l ca a contribuit la alegerea lui MRU la SIE, in detrimentul intereselor de partid. Jurnalistii de la Adevarul au aflat ca PSD intentioneaza sa trimita cazul MRU la CCR. Informatia a fost confirmata partial de vicepresedintele Camerei, deputatul PSD Florin Iordache, care insa nu a vrut sa dea detalii despre sesizarea la CCR si a precizat ca de aceasta procedura se va ocupa Marian Neacsu, liderul deputatilor PSD. “Nu pot sa spun nimic deocamdata. Vorbiti cu domnul Neacsu. Sigur sa s-au purtat discutii in partid, nu e normal sa contestam la Curte? (…) Nu pot eu sa-ti spun acum care e motivul pentru care contestam. O sa-l afli dupa ce strangem semnaturi”, a declarat Iordache pentru sursa citata. PSD s-a putea baza pentru a contesta la CCR numirea lui MRU pe doua variante: 1. Lipsa unui aviz al Comisiei de Control al SIE pentru nominalizare. Comisia nu s-a putut intruni marti dimineata din lipsa de cvorum, insa avizul acesteia e doar consultativ si plenul ia decizia finala. Nici la numirea lui Teodor Melescanu la sefia SIE in 2012 nu a existat aviz de la Comisie, pentru ca USL a boicotat sedinta.2. Nerespectarea Legii de functionare a SIE. Aceasta lege a fost declarata neconstitutionala dupa modificarea legii funadamentale in 2003. Integral pe Ziare.com [Nota Politeia: legea este neconstitutionala, in temeiul art. 154 alin 1 din Constitutie, dar nu a fost inca oficial declarata asa de CCR].
ANALIZĂ. 9 din 10 promisiuni ale lui Oprescu s-au dovedit mincinoase. Dacă faci o analiză a platformei-program cu care Sorin Oprescu a câştigat al doilea mandat la Primăria Bucureştiului, vei constata că, dacă ar fi fost pusă în practică, ar fi rezolvat toate problemele de infrastructură ale oraşului. Cele mai multe dintre promisiuni s-au dovedit însă simple fantezii. În acelaşi timp, la Primăria Capitalei ies la iveală tot mai multe cazuri de corupţie. Ultimele cazuri de corupție din Primăria Capitalei – doi angajați importanți au fost prinși în flagrant în iunie în timp ce primeau șpagă pentru modificarea unor planuri urbanistice – ne-au motivat să verificăm care au fost proiectele cu care Sorin Oprescu și-a recâștigat scaunul de primar în 2012 și, mai ales, pe câte dintre acestea le-a terminat, trei ani mai târziu. Bilanţul arată sumbru: doar 10% din promisiunile urbanistice asumate de Sorin Oprescu au fost duse până la capăt ori sunt în curs de finalizare. Restul au rămas pe hârtie. Parcările subterane, pasajele subterane, sălile de sport sau Esplanada nici măcar nu au fost începute, deși în platforma-program a primarului termenele avansate au fost cu mult depășite. O linie de tramvai rapidă de la Șoseaua Iancului până la capătul bulevardului Pantelimon, pasaje subterane la Răzoare, Piaţa Romană și bulevardul Ferdinand, o sală polivalentă cu 15.000 de locuri și camere urbane pentru acțiuni culturale, toate au fost promise de Sorin Oprescu atunci când, în 2012, a candidat pentru al doilea mandate de primar. Potrivit platformei-program “Bucureşti aşa cum îţi dorești”, care se găsește și astăzi pe site-ul său oficial, unele dintre aceste proiecte ar fi trebuit să fie gata acum doi-trei ani. Integral pe Romania Libera
Șefii din Transgaz vor iPhone de ultimă generație. ”Șefișorii” se mulțumesc cu Samsung. Un sfert de milion de lei, fără TVA, este suma pe care conducerea societății de stat Transgaz a alocat-o pentru achiziționarea de telefoane mobile. Câteva zeci dintre acestea sunt telefoane ”de top”: iPhone6 Plus, iPhone6 și Samsung Galaxy Note 4, cu prețuri care pornesc de la 3.000 de lei bucata. Cui vor fi date aceste aparate este o chestiune secretă. Cele 360 de telefoane mobile pe care compania de transport a gazelor naturale intenționează să le cumpere printr-o licitație programată pentru a doua zi a lunii iulie sunt împărțite în șase categorii. Pentru fiecare categorie, reprezentanții Transgaz au redactat o serie de specificații tehnice care corespund câte unui singur model de telefon mobil. Astfel, modelul denumit de cei de la Transgaz T1 și din care se dorește achiziționarea a cinci bucăți corespunde aparatelor iPhone6 Plus, cu 16 Gb de memorie. Prețul acestor telefoane este de aproximativ 3.600 de lei, conform ofertelor ce pot fi găsite pe diferite site-uri de profil. Tot din gama produselor Apple, cei de la Transgaz cer alte 30 de modele iPhone 6 (preț de pornire 3.000 de lei). Lista telefoanelor de top pe care și le doresc cei de la Transgaz este completată de alte cinci aparate Samsung Galaxy Note 4, cu o memorie de 32 de Gb și cu prețuri care fluctuează în jurul sumei de 2.800 de lei. Dacă șefii cei mari ai societății cu sediul în Mediaș își doresc în special iPhone, pentru angajații de pe palierele inferioare ”merg” și telefoanele produse de Samsung. În cadrul licitației lansată zilele acestea, mai sunt prevăzute a fi achiziționate 50 de telefoane Samsung Galaxy S5, al căror preț este de aproximativ 1.900 de lei, precum și 70 de aparate Samsung Galaxy S III (preț de pornire, aproximativ 1.100 de lei). Integral pe EVZ
Va urez o zi buna!
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
buna dimineata
bun venit si bafta noului partid infiintat de nicusor dan
pentru a fi admis in partid e nevoie de cv si scrisoare de intentie/ de ce? “fripturistii”nu au ce cauta in acest partid;vor zice unii ca e “elitist” dar vor ramane cu zicerea/mai bine un partid cu 2000 de oameni interesati de binele public decat un partid cu 200000 fripturisti
sa speram ca multi din cei din bucuresti care doresc o noua administratie publica vor adera la acest partid
Ziua buna
“Florea Dumitrescu este de părere că evoluţia datoriei României în ultimul deceniu, dar şi dezechilibrele constatate de Bruxelles ar putea duce ţara într-o situaţie similară cu cea a Greciei”
De aici : http://www.gandul.info/financiar/cum-a-trait-romania-tragedia-greaca-ministrul-de-finante-care-a-semnat-primul-acord-cu-fmi-povesteste-ziua-in-care-ceausescu-a-ajuns-in-incapacitate-de-plata-14529419
buna ziua @Stefan
ce-a facut ceausescu atunci cu “plata anticipata” a fost o idiotenie care l-a dus la zidul de la targoviste;datoria de atunci a romaniei,nu a fost folosita pentru “consum”
a fost folosita pentru investitii,unele bune- digurile/regularizari de ape dupa inundatiile din 70,canalul,industria energetica si unele foarte rele:industrializarea cu orice pret,fara justificare economica
oricum ar fi fost-bune sau rele-investitiile nu au fost pentru consum
romaniei I-a mai trecut “glontul pe langa ureche” si in 91 si in 97
in 91-dupa aberanta politica”economica” a lui roman,cand in 8 luni s-au consumat pe “bere turceasca la doza”miliardul de dolari existent in cont
in 91 s-a scapat prin “confiscarea “valutei de guvernul stolojan/multi l-au injurat-inclusiv eu-dar cred ca nu avea alta solutie
in 97 ,dupa “inteleapta politica economica a lui vacaroiu” si “creditele”date prietenilor
in 97 am platit toti-amintiti-va devalorizarea de curs din februarie 98 de la 3000lei/usd la 9000 lei/usd in doua zile si falimentul bancorex/au ramas castigati “prietenii” pe unii I-a luat Dumnezeu,pe altii ii ia acum DNA
AZI: din pacate se repeta istoria/nici guvernantii,nici populatia nu vrea sa invete!
dau 1 leu la pensie,si 10 lei la “prieteni”/exact cum au facut grecii decenii in sir
este inadmisibil ca in perioda de crestere economica-daca luam statistica-datoria externa sa creasca cu 15 euro/luna/cap de locuitor(asta e cresterea datoriei externe in cei 3 ani de guvernare ponta)
unde sunt baniii astia???
in nici un caz in majorarile de pensii-alea normale,nu ale lui dogaru-sau in majorarea alocatiei la copii sau in majorarea salariilor profesorilor si doctorilor
nimeni nu intreaba clar:arata-ne ,mai pacalici unde s-au dus cei 10 miliarde de euro imprumutati in 3 ani????autostrazi,ioc,spitale,ioc,scoli ioc,echiparea armatei ioc….
pana nu se pune intrebarea asta si nu se intelege clar ca banii au fost sifonati de alde ghita&co,,romania se apropie cu pasi repezi de soarta greciei
in 97,probabil ca datoria externa era sub 15%din pib si a fost pericol de incetare de plati
este complet neimportant chestia cu % datorie externa din pib/e vorba ce faci cu datoria si cum inmultesti ce ai imprumutat ca sa poti restitui si sa-ti ramana ceva!!!!
o completare
de ce si populatia
amintiti-va cand l-au ridicat pe ala de la arges-parca niculescu-cum era cainat de oamenii simpli
“da domle a furat,dar ne-a dat si noua ceva”
nu intelegeau ca ala a furat 1000 euro si le-a “dat ” lor 1euro
http://www.nasul.tv/sorina-matei-dezlantuita-cum-era-domnule-iacobescu-protestele-rosia-montana-20-000-pe-cine-intereseaza-oamenii-aceia-nu-exista-ca-nu-vreau-eu-cum-era-ghita-rosia-montana/
o zi buna tuturor.
Buna dimineata 🙂
Propunere pentru PSD (tot e obiceiul copy/paste) 👿
Onorata Curte constitutionala, stimati tovarasi:
Contestam alegerea lui MRU pentru ca s-a facut conform constitutiei si nu conform legii neconstitutionale aflata in vigoare, ca noi n-am citit pasajul cu “…în măsura în care ele nu contravin prezentei Constituţii.”
Fiind o lege speciala, aceasta bate Constitutia, bate tratate internationale, solare ba chiar si pe cele intergalactice.
Traiasca lupta pentru pace !
salut!
dosarele astea salta precum dopul de sampanie! cine agita sticla! 🙂
http://www.ziuaveche.ro/exclusiv-zv/dezvaluiri-exclusiv-zv/inca-o-bomba-va-exploda-in-tabara-lui-ponta-gabriel-oprea-are-dosar-la-dna-251251.html/
tovarasu’ pieleanu raporteaza CA SE NEGOCIAZA!
”E puțin probabil că-și va da demisia, probabil că va rămâne premier și pe perioada aceasta de vară. Sigur că nu știm în ce măsură DNA-ul va fi de acord, ca să zic așa, în ghilimele, cu acest lucru, dacă, Doamne ferește, poate să demareze o procedură de control judiciar și atunci nu mai poate sta în această funcție, dar eu SPER că nu se va întâmpla asta. Primului ministru îi rămâne totuși o armă puternică în mână, aceea a unor rezultate foarte bune ale guvernării. De altfel, rezultate bune ale guvernării deja avem, iar ele vor fi întărite și multiplicate în viitorul imediat și s-ar putea ca această armă să fie mai puternică decât elementele pe care le-am invocat mai devreme de democrație directă populară.”, a opinat Pieleanu.(psnews)
rezultatele foooarte bune nu sunt insusite de BNR!
Potrivit Digi24, Guvernatorul BNR a declarat :”Nu vedem încă date care să ne ajute pe noi să sprijinim măsurile de relaxare fiscală. Dacă o schimbare de deficit este de două procente, două puncte procentuale din 2015 până în 2016 nu sună deloc a credibilitate, adică sugrumi economia într-un an și apoi îi dai drumul? Nu vedem cum un program atât de ambiţios, atât de amplu, poate să devină credibil fără cooperarea partenerilor noştri internaţionali, şi cu atât mai mult în contraargument cu dânşii”,
Codul Fiscal a fost VOTAT in parlament cu doar DOUA voturi impotriva!
salve! 🙂
Ca sa ne jucam de-a mama Omida: dupa aceasta “relaxare fiscala” peste puterile bugetului; dupa ce deficitul pe MTO va sari de 1%; dupa ce se va vedea ca strangerea de gat a economiei (Isarescu) este prea tare ca ea sa isi revine intr-un timp atat de scurt; dupa ce costurile cu imprumutul vor creste etc.
se va trece la alta etapa de “taieri”; cum taieri de la investitii aproape nu se ma pot face, cum pensiile speciale nou introduse sunt intangibile, ghici pana la cat la suta se va ridica iarasi prin OUG TVA-ul si taxele?
Buna 🙂
Sincer, decat sa fi redus tva la toate prostiile mai bine faceau un12-15% la energie electrica si gaze si stiam o treaba.
Daca mai umblau si la carburanti se facea intr-adevar ceva de substanta.
Relaxarea fiscala e bazata pe faptul ca sint alegeri anul viitor . 🙂
UE si FMI au contestat puternic datele prezentate care ar marii deficitul bugetar pe 2016 la peste 3%PIB. Inclusiv Consiliul Fiscal a publicat datele de depasire a deficitului in 2016 pe baza relaxarii fiscale .
Iar tovarasul Socol si duduia Harvard , ca bravi politruci , ne prezinta bugetul pe 2015 cu marete excedente . Bazate preponderent pe taieri de cheltuieli (vezi alea locale ce taieri au) si cum scrie domnul Chitu pe fb , marirea arieratelor .
Comedia asta de 2 bani cu excedentul se va transforma inevitabil in decembrie in deficitul programat .
Minus 12 , ceva miliarde lei.
“specialisti” cu pretentii care manipuleaza un buget de stat crezind ca toti sint prosti si nu pricep de unde le vin “succesele” .
Pe vremea lui Ceasca , cu tot cincinalul in 4 ani si jumatate , cine facea astfel de masluiri grosolane (au facut si anul trecut la fel dar pe scara mai mica) ajungea la plutonul de executie din penitenciarul Jilava.
asa au luat-o in freza in martie 2010 Videanu si contabilul lui, Pogea, adus la Finante, de acolo a inceput tavalugul cu taierile!
Procentul e greu de estimat, doar dupa alegeri se poate comensura!?
postare noua! 🙂
http://politeia.org.ro/editoriale/pmp-sau-partidul-mincinosilor-perversi-caderea-mastilor-basiste/39054/