Revista Presei – 18 iulie. Tragedie in Europa, politica de doi bani in Romania!
18/07/2014 | Autor Cetatean Categorii: Stiri / Revista Presei |
Salutare intr-o zi de vineri, 18 iulie. Vremea se va menţine în general instabilă. Cerul va avea înnorări temporar accentuate şi, mai ales încursul zilei, vor fi averse şi descărcări electrice pe arii extinse în zonele de deal şi de munte, precum şi în partea de nord-est a teritoriului, local în regiunile sudice şi centrale şi pe arii mai restrânse în rest., conform datelor ANM. Izolat cantităţile de apă vor fi însemnate şi vor fi condiţii de grindină. Vântul va avea unele intensificări în Moldova, Dobrogea şi Bărăgan, dar pentru scurtă durată şi în celelalte regiuni, în timpul averselor. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 22…23 de grade în depresiuni şi nordul Moldovei şi 31…32 de grade în Câmpia de Vest, iar cele minime se vor situa între 12 şi 22 de grade. In capitala vremea se va menţine în general instabilă. Cerul va avea înnorări temporar accentuate şi, mai ales pe parcursul zilei, vor cădea averse, însoţite de descărcări electrice şi de intensificări de scurtă durată ale vântului. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 26 de grade, iar cea minimă va fi de 17…18 grade.
Cursul valutar oficial al BNR il aflati aici.
Ieri, zi neagra pentru comunitatea internationala si pentru numeroase familii de turisti. Un avion malaysian cu 298 de persoane la bord, DOBORÂT de o rachetă sol-aer în Ucraina. Toţi pasagerii au murit. O treime dintre ei mergeau la o conferinţă pe tema SIDA – VIDEO, FOTO. Un avion malaysian de pasageri având la bord 298 de persoane, care zbura de la Amsterdam spre Kuala Lumpur, s-a prăbuşit la frontiera dintre Ucraina şi Rusia, în regiunea separatistă Doneţk. TOŢI PASAGERII AU MURIT. „Este un act terorist”, afirmă preşedintele Petro Poroşenko, referindu-se la presupusa implicare a insurgenţilor proruşi în acest incident. Avionul malaysian a fost doborât de o rachetă sol-aer, a anunţat un oficial american, citat de AFP. UPDATE 07:35 O treime dintre pasagerii avionului prăbuşit în Ucraina mergeau la o conferinţă pe tema SIDA. Aproximativ 100 dintre pasagerii avionului Malaysia Airlines care s-a prăbuşit în Ucraina erau profesionişti şi activişti aflaţi în drum către o conferinţă internaţională pe tema SIDA care începe în acest weekend la Melbourne, scriu vineri mai multe ziare australiene importante, relatează AFP. Peste o treime dintre cei 298 de pasageri erau cercetători, practicieni şi activişti, toţi specializaţi în domeniul SIDA, scriu ziarele The Australian şi The Sydney Morning Herald, informaţii care nu au putut să fie confirmate imediat. Statele Unite au îndemnat joi la “încetarea focului imediat” în Ucraina, cu scopul de a se permite o anchetă fără obstacole asupra prăbuşirii unui avion malaysian în Ucraina, relatează AFP. “Îndemnăm toate părţile vizate – Rusia, separatiştii proruşi şi Ucraina – să susţină o încetare a focului imediat, cu scopul de a permite anchetatorilor internaţionali un acces sigur şi neîngrădit la locul prăbuşirii şi pentru a facilita recuperarea resturilor (aeronavei) şi cadavrelor”, a declarat Josh Earnest, un purtător de cuvânt al casei Albe, citat într-un comunicat. “Este crucial să aibă loc o anchetă internaţională completă, credibilă şi fără vreun obstacol cât mai rapid posibil”, a afirmat el. Earnest a subliniat că organizaţii internaţionale ca ONU şi OSCE au un rol “deosebit de important” de jucat. Integral pe Mediafax.
ROMÂNIA LUI CRISTOIU. Ioana Petrescu – Umbreluța cu care Victor Ponta a vrut să-i ardă una lui Traian Băsescu. Văzînd filmul, deja celebru – al întîlnirii de la Cotroceni, cineva mai deştept decît mine observa, uluit, că momentul putea fi interpretat şi în această cheie paradoxală: Un căpitan de vas dă lecţii de economie unei persoane cu doctoratul în Economie la Harvard. De aici plecînd, s-au ivit în spaţiul public voci care au pus la îndoială diploma demoazelei Ioana Petrescu, ba chiar şi prestigiul Universităţii Harvard. n realitate însă, şi un absolvent de liceu economic ar fi putut susţine un dialog mai competent cu Traian Băsescu într–o chestiune simplă precum sursele prin care să se compenseze gaura produsă în Buget de reducerea CAS. Cu toate acestea, Ioana Petrescu, ministră a Finanţelor, s-a dedat la o prestaţie de femeie divorţată venită la prima întîlnire cu un bărbat contactat pe sentimente.ro. Faţă-n faţă cu masculul după care tînjesc hormonii tăi, uiţi şi cum te cheamă. Cum se explică această prestaţie? Traian Băsescu a dat un răspuns în interviul de la Evz de miercuri: „Realizator: Ar trebui să fie schimbată din funcţia asta sau e suficient…? Traian Băsescu: Nu, nu m-aş pronunţa, eu aş fi mai îngăduitor cu dînsa, mult mai îngăduitor cu dînsa decît cu premierul. Pentru că ea este… a fost un om folosit la întîlnire, folosit de premier şi aruncată în gura lupului, dar pe urmă a vrut s-o compenseze, spunînd: vai, cum a batjocorit-o preşedintele pe doamna ministru”. Integral pe Evz.
Scăpați de Ponta! Dar nu oricum. Episodul întâlnirii de la Cotroceni dintre președinte și cuplul Ponta&Petrescu confirmă caracterul profund nociv pentru țară al lui Victor Ponta, un om lipsit de substanță, incompetent și autoritar. Obiectivul blocării accesului lui Ponta la Cotroceni ar trebui, așadar, asumat de către toți reprezentanții „dreptei“ ca primordial. Cu toate acestea, în lipsa unui proiect nou pentru România, cu adevărat de dreapta, nici o construcție nu va rezista alegerilor prezidențiale, indiferent de rezultatul acestora. Când doamna ministru Petrescu declară: „Era clar că e o întâlnire politică. Nu m-am dus acolo să vorbesc despre cifre sau să fundamentez o teorie economică. Era clar că acolo era o discuţie politică şi CAS era la mijloc“, doamna ministru are dreptate. Într-adevăr, era vorba despre politică, dar nu în sensul în care susține domnia sa. Când Traian Băsescu le-a cerut celor doi cifre privind compensarea deficitului de 5 miliarde rezultat din reducerea CAS, nu le-a cerut un ceaslov de cifre (doar o fișă), ci să își asume o decizie politică, după cum faptul că atât Ponta, cât și Petrescu au refuzat să ofere aceste date nu înseamnă că nu aveau acces la cifre, ci că au refuzat în mod categoric să își asume deciziile politice de guvernare pe care erau chemați să și le asume prin funcțiile pe care le ocupă. Ca să compensezi scăderea CAS, trebuie să te bazezi fie pe o nouă creștere de taxe și impozite, fie pe reducerea cheltuielilor bugetare. În primul caz, orice nouă creștere de impozite, accize, taxe pe stâlp sau proprietăți ar risca să submineze scopul însuși al reducerii CAS, pentru că, dacă, în teorie, reducerea taxelor pe muncă ar trebui să stimuleze creșterea investițiilor, a creării de locuri de muncă și, în consecință, a veniturilor la buget, nu există în realitate (în economia reală) nici o garanție că oamenii de afaceri se vor grăbi să investească într-un climat de incertitudine fiscală. Mai degrabă vor sta pe bani și vor aștepta să vadă ce se întâmplă în continuare, ceea ce se reduce în esență la mutarea, din nou, de bani din buzunarele populației în cele ale marilor companii pe seama creșterii deficitului bugetar. Integral pe Romania libera.
Cum arată şi ce poate face sistemul sol-aer Buk, care ar fi provocat prăbuşirea avionului Malaysia Airlines în Ucraina. Un avion Malaysia Airlines ar fi fost doborât în această seară la graniţa dintre Ucraina şi Rusia de un lansator de rachete Buk, de origine sovietică. Nu este clar cine este vinovat de prăbuşirea avionului Malaysia Airlines. Sistemul Buk e o familie de rachete sol-aer de origine sovietică şi din Rusia. Buk a fost creat în 17 ianuarie 1973 şi a fost dezvoltat de atunci încoace. E vorba de o familie de lansatoare mobile care pot lovi în aer. Un batalion standard Buk are un vehiculde comandă, un radar (target aquisiton radar), şase transportoare şi trei lansatoare. O baterie de rachete Buk constă în două transportoare şi un lansator. Sistemul Buk poate fi setat în cinci minute înainte de a lansa racheta şi e gata de a se deplasa în alte cinci minute. Un lansator de tip Buk poate trimite rachete la 25 de kilometri altitudine şi pe o distanţă de 42 de kilometri. Un lansator mobil de tip Buk se numeşte astăzi SA-17-Grizzly. O rachetă Buk cântăreşte între 500 şi 700 de kilograme, atinge o viteză de 3-4 Mach şi un asemenea sistem poate să susţină patru rachete. Practic, este un mic tanc cu patru rachete deasupra. Rachetele erau deţinute în trecut de către Uniunea Sovietică, dar astăzi sunt în dotarea armatelor din Azerbaidjan, Belarus, Cipru, Egipt, Finlanda, Georgia, India, Coreea de Nord, China, Russia, Siria, Ucraina, Vietnam şi Venezuela. Integral pe Adevarul.
Momentul zero al Romaniei. Evenimentele din ultimele luni par sa se adune in prezent intr-un moment a carui importanta nu poate fi decat intuita. E un moment zero al perioadei postdecembriste, o clipa a istoriei in care tot ceea ce stiam si credeam despre societatea romaneasca pare sa sufere o schimbare profunda. Desigur, modificarea are loc treptat, lent si este greu observabila, insa cateva detalii pot fi adunate. Cea mai usor observabila transformare poate fi vazuta la clasa politica, astazi cu atat mai usor cu cat se apropie alegerile prezidentiale. In fata acestui moment important prin consecintele pe care le produce deja si mai ales prin cele care urmeaza sa se petreaca, clasa politica si-a pierdut practic rolul fondator pe care se presupune a-l avea in orice democratie si stat modern. Din cauza practicilor, aliantelor si jocului dublu, partidele noastre si-au anulat mesajul si functia ideologica. Dovezile pentru aceasta concluzie curg din abundenta, de la stanga la dreapta, si nu trebuie amintite decat momentele esentiale. Nasterea USL, aceasta imposibilitate a gandului politic, a reprezentat doar varful problemei. Decesul USL a demonstrat ca melanjul doctrinar intre stanga si dreapta a reusit din plin. In consecinta, cred ca azi PSD face eforturi disperate pentru a castiga electoratul de dreapta, riscand el insusi sa se transforme intr-un partid si totalitar, in sensul in care isi propune sa acopere toata plaja ideologica de la stanga la dreapta. La dreapta, scremerea pe care PNL si PDL o exerseaza pentru a produce in final un singur partid puternic, gata sa tina piept tavalugului pe care il anticipeaza venind dinspre social democrati, se poate sa fie in fond doar o incercare disperata de a aduna o oaste facuta praf de masurile neoliberale asumate in ultimii ani de un singur om – Traian Basescu – si puse in practica de o majoritate conjucturala, fara ideologie si fara program politic. Integral pe Ziare.com.
Marian Căpățână, PERICOL PUBLIC, consideră magistrații Tribunalului București. Marian Căpăţână reprezintă un pericol public. Lăsat liber, ar comite fapte penale sau ar declanșa reacții puternice în rândul opiniei publice, arată magistrații Tribunalului București, în motivarea deciziei de respingere a cererii de înlocuire a arestului în cazul omului de afaceri, potrivit Mediafax. “Pericolul pentru ordinea publică reprezintă practic temerea că, odată pus în libertate, inculpatul ar comite fapte penale ori ar declanşa puternice reacţii în rândul opiniei publice, determinate de fapta pentru care este cercetat. (…) Existenţa unui astfel de pericol este demonstrat în cauză, de prejudiciul adus interesului public de protecţie a cetăţenilor şi autorităţilor statului de drept împotriva comiterii de infracţiuni grave, dedus din modul de săvârşire a faptelor”,notează judecătorul de drepturi şi libertăţi, în motivarea deciziei. În motivare se mai arată că omul de afaceri Marian Căpăţână are “o mentalitate periculoasă” asupra actului de justiţie şi a organelor implicate, dar şi a altor instituţii de cel mai înalt nivel în statul de drept, fapt ce duce la apariţia “sentimentului de insecuritate creat în rândul cetăţenilor oneşti, o reacţie promptă şi eficientă din partea autorităţilor”. “Evaluând împrejurările concrete ale cauzei ( inclusiv relaţiile dintre inculpaţi şi denunţători, ascendentul primilor asupra celorlalţi, interesul urmărit de către cei care au sesizat autorităţile, anume acela al recuperării banilor, posibilitatea influenţării lor) şi conduita procesuală a inculpatului, judecătorul consideră că măsura arestului preventiv este proporţională cu gravitatea acuzaţiilor, prin raportare şi la natura interesului public ocrotit”, se mai arată în motivarea instanţei. În 10 iulie, Tribunalul Bucureşti a respins cererea lui Marian Căpăţână de înlocuire a arestului preventiv dispus în cazul acestuia în dosarul de trafic de influenţă al lui Mircea Băsescu. Sentinţa dată de Tribunalul Capitalei poate fi contestată la Curtea de Apel Bucureşti. Integral pe Romania Libera.
Candidatul stângii vs candidatul dreptei. Discursul prezidenţial. Alegerile prezidenţiale din noiembrie 2014 vor avea şi o componentă de campanie negativă, ca orice alegere, peste tot în lume. Nu suntem singurii care votează, deseori determinant, „împotriva cuiva”, şi nu „pentru cineva”. De multe ori, e mai uşor să spui că eşti mai bun ca al tău contracandidat decât să te prezinţi favorabil, atât în general cât şi comparativ, pe tine însuţi. Mai jos vă propun o variantă de discurs, condensat, pe partea stângă şi pe cea dreaptă a esicherului politic, care, în opinia mea, ar influenţa în bine “inimile şi minţile românilor” şi i-ar putea mobiliza din casă pe vot pozitiv. Am înţelege astfel mizele alegerii şi am vedea o diferenţiere cât mai clară între candidaţi. Discursul ţine cont şi de doctrina şi de discursul putere-opoziţie: stânga are pârghiile guvernării şi pledează pentru continuitate, dreapta, fie ea şi dispersată, propune schimbarea, încercând să definească alternativa. Pentru a face discursul şi mai realist, vă propun să îl personalizam cu cei care stau cel mai bine pe moment în sondaje: Victor Ponta şi Klaus Iohannis (va exista în discursul fiecăruia, la final, în PS, o referinţă la celălalt, pentru diferenţiere). Integral pe Adevarul.
Înţelegere politică pentru noul partid de dreapta. PNL şi PDL vor cânta de acum “Verde-nrourat”. Liberalii şi democrat-liberalii s-au înţeles: PDL dă sediul şi imnul, PNL numele noului partid de dreapta. Liderii celor două formaţiuni anunţă că totul va fi parafat sâmbăta viitoare, la congresul de fuziune. Noul partid vrea să câştige alegerile prezidenţiale din toamnă. Congresul de fuziune al celor două partide va avea loc în 26 iulie. „În 26 iulie vom avea congresele de fuziune, fuziune prin comasare a PDL cu PNL (…) Acest partid se va numi Partidul Naţional Liberal, iar documentele prevăd foarte clar, şi în toată comunicarea oficială vom şi folosi această expresie, că PNL este rezultatul fuziunii dintre PDL şi PNL”, a declarat Vasile Blaga, după ultima rundă de negocieri între cele două formaţiuni. Blaga a mai precizat că imnul noului partid va fi cel al PDL, „Verde-nrourat”. Întrebat de ce s-a renunţat la denumirea de PDL, Vasile Blaga a precizat că „într-o astfel de negociere fiecare trebuie să câştige”. „Fiecare a trebuit să lăsăm din fiecare parte pentru a ajunge la un scop comun”, a punctat el. La rândul său, preşedintele PNL, Klaus Iohannis, a declarat că au reuşit să facă un lucru pe care mulţi şi-l doresc de 24 de ani, mulţi au vorbit despre el, dar acum sunt foarte aproape de finalizare, şi anume unificarea dreptei. „Acest partid nu este creat doar pentru a câştiga prezidenţialele, acest partid este creat pentru a schimba România, pentru a schimba România în bine. Noi ne dorim evident să câştigăm prezidenţialele cu candidatul unic pe care-l vom desemna la începutul lunii august, dar ne dorim să câştigăm şi alegerile parlamentare din 2016”, a spus Iohannis. Integral pe Digi24.
Va urez o zi buna!
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
Salutare !
Tragedia este ca, intr-un context international atat de nesigur/periculos, guvernul Romaniei este alcatuit din derbedei si habarnisti.
Care nu sunt in stare decat sa ne afunde si mai mult in rahat. 🙁
Buna dimineata,
Tragedia si mai mare este ca mare parte din cei ce traiesc si voteaza in aceasta tara sunt de parere ca derbedeii si habarnistii astia sunt in stare sa conduca o tara.
Buna dimineata prieteni.
@tzepe, de accord cu tine.
In alta ordine de idei vad ca maestrul Cristoiu preia si rostogoleste idea victimei in cazul domnisoarei Petrescu. Eu cred ca domnisoara in cauza a fost victima, daca a fost, a propriei prostii si lacomii. Mie sa nu mi se spuna ca din turnul ei de fildes de la Universitatea Maryland domnita nu stia cate parale fac Ponta & comp. Internetul bate si acolo. Domnisoara ministereasa stia in ce se baga cand a acceptat sa faca parte din guvernul Ponta – pe idea ca isi imbunatateste CV-ul professional – si mai cred ca ii si place compania in care se afla.
o zi buna tuturor.
buna dimineata
conflictul din Libia se intesteste,
voluntarii internationali din Yemen au fost evacuati
trupe in Gaza
dezastrul din Ukraina .
in Romania ..
bun gasit, o zi mai normala – daca s-ar putea, n-ar fi rau (asa, de igienizare). Imi permit sa completez – in Romania, ajunge Ponta et comp.. Nu mai trebuie nici un alt cataclism, astia sunt prea suficienti intru desavirsirea dezastrului…
buna Arrletty 🙂
http://www.bild.de/politik/ausland/ukraine/gab-dieser-russen-oberst-den-befehl-36871564.bild.html
tovarasu’ Strelkov !
http://www.youtube.com/watch?v=vjPFIzAYthE
Declaratia soldatului care i-a dat pusca (nu poate nega evidenta ca el a fost cel care a incurajat maimuta, i-a aratat cum sa danseze etc…):
Aceasta tragedie nu s-ar fi intamplat daca nu erau maimute in acel teritoriu.
Si, fara indoiala, satenii pe teritoriul caruia s-a intamplat poarta responsabilitatea pentru aceasta tragedie ingrozitoare.
QED
Soldatul revine astazi cu o noua declaratie: “a subliniat faptul ca aceasta noua tragedie a aratat din nou necesitatea unei reglementari urgente si pasnice a crizei acute din acest sat”
Disponibilitatea lui la operatiuni de pedepsire a satenilor care dau de mancare maimutelor este subinteleasa…
http://www.hotnews.ro/stiri-international-17698307-vladimir-putin-prabusirea-avionului-din-ucraina-arata-necesitatea-unei-reglementari-urgente-crizei-din-aceasta-tara.htm
https://pbs.twimg.com/media/Bsxh84SCYAADJqq.jpg
#stoprussianterrorism
Salutare tuturor.
Videoclip scurt care arata un TELAR Buk transportat spre granita cu Rusia. Doua dintre rachete lipsesc…
http://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=L4HJmev5xg0
Am scris si ieri:
Putin prin declaratia data pe la 2 noaptea ora Moscovei recunoaste implicit faptul ca rusii sunt vinovati:
http://www.hotnews.ro/stiri-international-17695141-vladimir-putin-vina-reluarea-campaniei-militare-kievului-pentru-accidentul-aviatic-din-estul-ucrainei.htm
Atitudinea lui este cea a unui golan care prins cu portofelul altuia in mana (deci nu poate nega ca nu el l-a luat) da vina pe pagubas ca purta portofelul in buzunarul de la spate.
Daca nu existau dovezi clare ca el a luat portofelul o dadea cel mai probabil la intors. Dar asa, lucrurile fiind clare, golanul argumenteaza ca este o crima sa tii portofelul in buzunarul de la spate… Si cu bani in el…
Iar astazi golanul propune nici mai mult nici mai putin decat “reglementarea” modului de purtare a portofelelor.
Implicit se subantelege ca el ar fi o persoana foarte nimerita sa ajute aplicarea noilor reguli.
http://www.hotnews.ro/stiri-international-17698307-vladimir-putin-prabusirea-avionului-din-ucraina-arata-necesitatea-unei-reglementari-urgente-crizei-din-aceasta-tara.htm
Buna ziua,
se pare ca doamna ministru s-a molipsit de la Ponta: aduce cel putin “nefericire” pe unde merge:
http://www.digi24.ro/Stiri/Digi24/Actualitate/Justitie/Prodecanul+de+la+Finante+-+Banci+ridicat+pentru+luare+de+mita+Su
Am aflat ca ,asta seara, la Craiova, se organizeaza o mare sarbatorire a Scorpionilor care si-au incheiat misiunea in Afganistan. Va fi transmisa pe Digi 24 care a anuntat-o.
Pe de alta parte, se pare ca orasul e blocat din cauza unei vizite a lui Ponta.
Sa participe oare la sarbatorire?
Ar fi normal, nu poate pierde o asemenea ocazie care sa ii stearga (asa crede el) imaginea de scolar tampit care nu cunoaste subiectul despre care e intrebat.
Leonid Kalaşnikov
Ce predestinat nume are asta.
Si ce pumn mediatic si-a luat in gura dupa numai cateva ore de la declaratii belicoase…
http://www.capital.ro/duma-de-stat-a-propus-denuntarea-tratatului-de-dezarmare-start-3.html
‘Există doar lozinci goale că Rusia ar trebui să întreprindă unele măsuri. Noi am invitat deja OSCE la graniţă pentru a demonstra că Rusia nu livrează arme rebelilor din sud-est’
Si rebelii au dat avionul jos cu prastia cateva ore mai tarziu…
Pe bune, e groasa… Daca acest curent imperialist al Rusiei nu este oprit de acest eveniment ne putem considera in zorii celui de-al treilea razboi mondial.
salve, postare 9 🙂
n-ai pus link ! 😛
Merge si fara!!
merge 😀
merci, Cedric! ziggy, drept pedeasa, na, pune tu linkul, azi am oroare de copy-paste! 🙂
Executat ! 🙂
postare 9 : http://politeia.org.ro/editoriale/scurt-discurs-de-prezidentiabili/29597/
Ne descurcam si fara link, doar suntem mari!