Revista Presei – 16 martie. După doctorii cu plagiat, avem și doctori fără facultate!
16/03/2016 | Autor Cetatean Categorii: Stiri / Revista Presei |
Buna dimineata intr-o zi de miercuri, 16 martie. Valorile termice vor fi mai coborâte decât cele normale pentru a doua decadă a lunii martie, îndeosebi în sudul şi estul teritoriului, iar minimele nocturne vor fi negative în cea mai mare parte a ţării, informează ANM. Se va semnala brumă, local dimineaţa şi pe arii relativ extinse noaptea. Cerul va fi variabil, cu înnorări în prima parte a zilei în sud, sud-vest şi est, unde trecător şi pe spaţii restrânse, vor cădea precipitaţii slabe, ninsori la munte şi predominant ploi în rest. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări, în prima parte a intervalului, în sudul şi sud-vestul ţării, precum şi pe crestele montane. Temperaturile maxime se vor încadra între 4 şi 13 grade, cu cele mai ridicate valori în Dealurile de Vest, iar cele minime vor avea valori de la -9 grade în estul Transilvaniei, până în jur de 2 grade, cu totul izolat, în dealurile Crişanei. In Bucuresti vremea va fi în continuare mai rece decât în mod normal la această dată. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări la începutul zilei. Vântul va sufla, în general, moderat în prima parte a intervalului şi slab, noaptea. Spre dimineaţă, îndeosebi în zona preorăşenească, se va produce brumă. Temperatura maximă va fi de 7…8 grade, iar cea minimă se va situa în jurul valorii de -2 grade.
Centrul de Resurse Juridice: Ordonanta privind interceptarile este neconstitutionala. Un comentariu cu observatii punctuale. Centrul de Resurse Juridice considera ca textul OUG privind unele masuri pentru punerea in executare a mandatelor de supraveghere tehnica dispuse in procesul penal este neconstitutionala, aratand ca ea nu este conforma cu Decizia Curtii Constitutionale. Redam integral, in cele ce urmeaza, principalele observatii facute de CRJ. Centrul de Resurse Juridice considera ca textul OUG privind unele masuri pentru punerea in executare a mandatelor de supraveghere tehnica dispuse in procesul penal este neconstitutionala in sensul ca nu este conforma cu Decizia Curtii Constitutionale nr.51/2016, deoarece: 1. Modificarile propuse nu pot face obiectul unei ordonante de urgenta, intrucat afecteaza drepturile si libertatile fundamentale, prin introducerea unui serviciu militarizat si secret ca titular al tehnicii de interceptare si mai cu seama prin sporirea competentelor acestui serviciu in zona de cercetare penala, incalcand astfel art. 115 alin. 6 din Constitutia Romaniei. 2. Completarea Legii nr.14/1992 privind organizarea si functionarea SRI prin adaugarea alineatului 2 al art. 8, introduce o structura denumita Centrului National de Interceptare a Comunicatiilor care obtine, prelucreaza si stocheaza informatii referitoare la securitatea nationala si care, la cererea organelor de urmarire penala, asigura accesul nemijlocit si independent al acestora la sistemele tehnice pentru executarea supravegherii tehnice din Codul de procedura penala. Acest alineat nu detaliaza explicit, in lege, cine este acest centru, ce face, cine il conduce, cui se subordoneaza, cu exceptia faptului ca este in cadrul SRI. In lipsa unor astfel de date, textul nu este clar, previzibil si accesibil (a se vedea §46 din Decizia CC). Integral pe Hotnews
Presedintele CCR Augustin Zegrean: Nu am vrut sa atacam SRI, ci doar ca textul legii sa fie clar. Prin OUG s-a spus lucrurilor pe nume / Partea de siguranta nationala nu va fi afectata de decizia CCR privind interceptarile. Presedintele Curtii Constitutionale Augustin Zegrean a declarat marti, intr-un interviu acordat TVR1, ca decizia Curtii Constitutionale privind interceptarile nu este un atac la adresa SRI, ci doar o o masura pentru a clarifica textul legii, si ca prin OUG care a facut Serviciul organ de cercetare penala speciala in cazuri de siguranta nationala ”s-a spus lucrurilor pe nume”. Principalele declaratii ale lui Augustin Zegrean: Noi nu punem in loc – se spune in lumea constitutionalistilor ca judecatorul constitutional are doar guma de sters, nu si pix de scris. Nu noi punem la loc legea. parlamentul este obligat sa puna in acord legea cu decizia CCR. Avand in vedere textul de lege din articolul 42 alin. 1 din Codul de procedura penala care a fost introdus in 2014, o sintagma acolo care spune “si alte institutii specializate ale statului”, noi am cautat in toata legislatia sa vedem care sunt alte institutii specializate ale statului care fac activitate de urmarire penala, ori nu am gasit asa ceva. Deci, textul a fost considerat nepredictibil, neclar si de aceea a fost declarat neconstitutional. Nu am vrut sa atacam nici SRI-ul, nici pe altcineva. De data aceasta, atacurile au fost după ce am dat decizia, pentru că nu urmăreşte nimeni activitatea noastră decât după ce apar în presă tot felul de articole. Presiuni au fost mari în perioada de la adoptarea deciziei şi până la motivarea ei şi publicarea în Monitorul Oficial, dar nu s-a schimbat cu nimic (…) Noi n-am reclamat niciodată pe nimeni şi nici nu o să le facem această cinste niciodată. Sigur că nu este foarte plăcut să fim arătaţi cu degetul tot timpul şi expresia nu îmi aparţine, este expresia fostului director al SRI, care spunea că va avea pe cine să arate cu degetul. Nu ştiu dacă asta e metoda cea mai bună, să arăţi cu degetul pe cineva”. Integral pe Hotnews
EXCLUSIV „Băiatul bun” de la şefia Poliţiei Vaslui. Cum se fabrică un dosar la Rutieră, în care urmele unui accident sunt acoperite pentru amicul boss-ului. Arestat pe 19 decembrie alături de un comisar din cadrul Direcţiei Rutiere a Inspectoratului General al Poliţiei Române pe care l-a mituit cu un pat, vin şi cu doi miei, subcomisarul Iulian Munteanu, fostul şef al Biroului Rutier Vaslui, este acuzat de sâvârşirea a 32 de infracţiuni: luare şi dare de mită, cumpărare de influenţă, fals şi instigare la fals. Concret, conform rechizitoriului DNA, procurorii îl acuză pe Iulian Munteanu că, începând cu anul 2013, a transformat Biroul Rutier Vaslui într-o sursă de protecţie a ”băieţilor buni” din Vaslui. Toţi apropiaţii sau conducătorii auto la care şeful Biroului Rutier avea un interes erau scutiţi de amenzi dacă erau surprinşi încălcând legislaţia rutieră. Atunci când subalternii lui Iulian Munteanu îi amendau protejaţii, pe care nu îi cunoşteau, şeful Biroului Rutier intervenea rapid, cerându-le să falsifice procesele verbale, prin suprascriere, şi să transforme amenzile în avertisment. Subcomisarul Iulian Munteanu a mers până într-acolo, încât a măsluit un accident rutier în care a fost implicat un cunoscut criminalist din Vaslui şi un prieten din anturajul şefului Biroului Rutier, Marius Cristian Zamfir. Deşi vinovat de producerea accidentului a fost prietenul subcomisarului Iulian Munteanu, la final responsabil a fost scos criminalistul care se deplasa regulamentar. Detaliile reţinute de procurorii DNA în rechizitoriu sunt incredibile, ofiţerul Munteanu aducându-şi la exasperare proprii colegi. Accidentul şi vinovatul fără vină Accidentul măsluit de şeful Biroului Rutier Vaslui a avut loc pe 11 iunie 2015. Integral pe Adevarul
Grupul de interese care a pus mâna pe Piața Crângași. Familia Sârbu-Ponta și-a cumpărat în intervalul 2007-2013 trei apartamente de lux în cartierul ridicat în centrul Bucureștiului de către Central Residential Park SA, companie controlată de Nicolae Dumitru, trimis în judecată pentru fapte de corupție, după ce a intermediat transferul unor mite uriașe între negustorii de licențe software și sforari cu influență în Guvernul României. Compania Central Residential Park SA a derulat și alte activități economice în afară de construcția cartierului de lux din spatele Inspectoratului General al Poliției Române și al Centralei de Comunicații a SRI din București. Astfel, o găsim prezentă în acționariatul Central Residential Park Doi SA, iar pe majoritatea acționarilor din această din urmă societate îi regăsim și în componența SRL-ului care a pus mâna, pentru 25 de ani, pe Piața Crângași din Capitală. Aceste personaje au avut interacțiuni în trecut cu avocatul Victor Ponta. În 2008, la numai trei săptămâni după ce a fost înființată, firma Zenith Business Group& Partners SRL a avut norocul de a încheia cu Primăria Sectorului 6, condusă la acea vreme de apropiatul Elenei Udrea, Cristian Poteraș, un contract de asociere pe „25 de ani“ pentru administrarea respectivei piețe, deși avea experiență „zero“ în administrarea unui astfel de obiectiv și nu derulase activități economice. Tot în Zenith Business Group& Partners SRL a deținut părți sociale pentru o scurtă perioadă și SRL-ul Centrul de Diagnostic Clinic Internațional (CDCI), aparținând, de asemenea, grupării Cocoș, unul din asociați fiind Anca Dinu, sora acestuia. Victor Ponta a prestat servicii în calitate de avocat pentru această firmă, în intervalul decembrie 2005- august 2006. La coordonatele de contact ale Centrului de Diagnostic Clinic Internațional găsim adresa Eurohotels (celebrele hoteluri ale cuplului Udrea-Cocoș până la divorț) și numărul de telefon folosit de-a lungul vremii de cabinetul avocatului Victor Ponta. Integral pe Romania Libera
Răzvan Murgeanu, fost consilier prezidenţial al lui Traian Băsescu, REŢINUT de DNA. Răzvan Murgeanu, fost viceprimar al Capitalei şi fost consilier de stat la Cancelaria preşedintelui în mandatul lui Traian Băsescu, a fost reţinut, marţi noapte, de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie pentru fapte de corupţie. Răzvan Murgeanu a fost dus în arestul Poliţiei Capitalei, el fiind reţinut de procurori după ce a fost audiat mai bine de 10 ore. ŞTIREA INIŢIALĂ. Răzvan Murgeanu, fost consilier de stat în cadrul Administraţiei prezidenţiale în mandatul lui Traian Băsescu, a ajuns marţi la sediul DNA pentru a fi audiat în calitate de suspect într-un dosar nou de corupţie, au declarat pentru MEDIAFAX surse judiciare. Potrivit surselor judiciare, Răzvan Măgureanu a ajuns marţi la DNA pentru a fi audiat în calitate de suspect într-un nou dosar de corupţie. Răzvan Murgeanu a fost consilier de stat în cadrul Administraţiei prezidenţiale în mandatul lui Traian Băsescu din iunie 2013 până în luna octombrie a anului 2014. Integral pe Gandul
România furată | Institutul care a proiectat Transfăgărășanul, privatizare mascată cu girul autorităților. Institutul Naţional al Lemnului a reprezentat pilonul pe care s-a dezvoltat industria lemnului şi a mobilei în România. Toate fabricile şi combinatele de prelucrare a lemnului din ţară au fost proiectate de specialiştii institutului. În perioada comunistă şi în primii ani de după 89, INL a fost profitabil. La începutul anilor 2000, situaţia INL s-a înrăutaţit. Din cauza acumulării unor datorii la buget şi a poziţionării sale într-o zonă imobiliară râvnită, institutul a fost înstrăinat la o zecime din valoare sa reală. Acest lucru a fost posibil prin largul concurs al autorităţilor, care au lăsat institutul pe mâna unui om de afaceri arab. Institutul este acum dărâmat, pentru a face loc unor clădiri de birouri. Source is not supported by this codec. Proiectarea şoselei şerpuite la peste 2.000 de metri altitudine este cea mai mare realizare a singurului institut al lemnului din România. Drumul, care face legătura între Muntenia şi Transilvania, traversează Munţii Făgăraş pe o distanţă de 91 de kilometri. Şoseaua, unică în lume, a fost rezultatul unei munci de patru ani de cercetare, studii şi proiectare şi a fost inaugurată pe 20 septembrie 1974. „În anul 1971, la etajul trei al clădirii principale în institut, scria foarte mare Transfăgărăşan. (…) Nişte oameni profesionişti, care au stat zile întregi pe ploaie şi pe zăpadă, ca să adune date să proiecteze această operă de artă”, spune Ion Ciurea, director INL 1993 – 2008. Primul pilon pentru industria lemnului în România a fost pus în 1933, la Institutul de Cercetări şi Experimente Forestiere. Din 1970, de industria forestieră s-a ocupat Institutul de Cercetări şi Proiectări pentru Industria Lemnului, iar din 1992 Institutul Naţional al Lemnului (INL). Aici s-au creat 50 de combinate de prelucrare a lemnului şi peste 2.500 de centre de exploatare în cei 80 de ani de cercetare. Integral pe Digi24
DNA verifică UMF Iași. Universitatea unde devii doctor fără să ai habar de medicină. Facultatea de Medicină de la Iași a intrat iar în vizorul DNA. Procurorii anticorupție verifi că modul în care au fost transferați studenți din Orientul Mijlociu și din Israel. Procurorii DNA Iași au descins, ieri, dimineață, la Facultățile de Medicină din Iași, București, Timișoara și Cluj, de unde au ridicat zeci de dosare ale unor studenți care au fost transferați, în condiții dubioase, la Iași. În plus, anchetatorii au descins și la Ministerul Educației de unde, cu această ocazie, au ridicat o serie de documente școlare, diplome și foi matricole, a unor studenți străini care deja au absolvit cursurile Facultății de Medicină din Iași. Surse judiciare au declarat pentru EVZ, că de la Facultatea de Medicină „Iuliu Hațieganu”, din Cluj Napoca, mai mulți studenți din Orientul Mijlociu și din Israel s-au transferat, în condiții suspecte, la Facultatea de Medicină de la Iași. „Acești studenți nu aveau suficiente credite pentru a promova anul universitar. La un moment dat, ei au figurat transferați de la Cluj la Iași și declarați promovați, deși notele lor obținute la Cluj indicau că sunt foarte slabi la învățătură”, a spus un anchetator. Potrivit acelorași surse judiciare, transferul automat de la Cluj la Iași a fost contracost, suma vehiculată, plătită unor profesori universitari cu funcții de conducere în universitatea ieșeană, fiind de 5.000 de euro de student. Decanul Facultății de Medicină din Cluj, Anca Buzoianu, a refuzat să facă declarații pe marginea acestui subiect. Integral pe EVZ
Românii, conştiincioşi faţă de Fisc: Gradul de conformare la declarare a atins 95%. Gradul de conformare voluntară la declarare a ajuns la 95% la sfârşitul anului 2015, după o creştere de la 84%, în 2010, la 94%, în 2013, a declarat, marţi, şeful Direcţiei Generale Coordonare Inspecţie Fiscală, Constantin Gioga, la evenimentul de lansare a Asociaţiei Profesioniştilor în Administrare Fiscală (APiAF). “Dacă, în anul 2010, gradul de conformare la declarare era de 84%, vreau să vă spun că, în patru ani, respectiv la sfârşitul anului 2013, gradul de conformare la declarare a atins nivelul de aproape 94%. În această perioadă, în ceea ce priveşte conformarea voluntară, Inspecţia Fiscală a avut un rol foarte activ. Să creşti cu aproape 10 procente în patru ani vreau să cred că este rolul şi rezultatul Inspecţiei Fiscale. După anul 2013 a mai crescut cu un procent şi a ajuns la sfârşitul anului 2015 la aproape 95%”, a spus Constantin Gioga. Acesta a afirmat că de multe ori Inspecţia Fiscală este acuzată că actele de control au o calitate scăzută, însă, din peste 20.000 de decizii de impunere în 2015, aproximativ 530 de decizii au fost desfiinţate de structura de specialitate din cadrul ANAF. Constantin Gioga a precizat că instanţele desfiinţează un număr foarte mic de decizii de impunere. “Avem date care ne indică faptul că, totuşi, lucrurile nu stau aşa cum sunt prezentate în mass-media şi în public. De fapt, este cu totul invers. Pot să vă spun că este exact invers. Nu mai rămâne decât să citim aceste date statistice pe care trebuie, din păcate, trebuie să le căutăm foarte bine pe site-ul ANAF să vedem unde se regăsesc, unde sunt aceşti indicatori de performanţă şi lucrurile trebuie repuse acolo unde se află”, a spus Constantin Gioga. Integral pe Capital.ro
Denunțul Alinei Măgureanu: Ce afaceri ar fi făcut Virgil Măgureanu și Crin Antonescu. Alina Măgureanu, fosta noră a lui Virgil Măgureanu, primul șef al Serviciului Român de Informații (SRI), susține că Virgil Măgureanu ar fi obţinut în 2009, în urma unor intervenţii, un credit de aproape 3 milioane de euro, prin intervenția lui Crin Antonescu. Politicianul a negat acuzațiile aduse, conform Digi 24. Alina Măgureanu susţine că, în urma unor intervenţii venite de la vârful BNR, fostul său socru ar fi primit, în 2009, un credit de aproape 3 milioane de euro pentru ridicarea unei clădiri. În același denunț, Alina Măgureanu susține că fostul său soţ, fostul socru și patronul Romprest, Florian Walter, acum arestat, ar fi beneficiat de intervenţii din partea lui Crin Antonescu, fostul președinte al PNL, la Primăria Sectorului 1. Astfel, le-ar fi fost facilitate unele afaceri. În schimb, politicianul ar fi cumpărat la un preţ sub cel al pieţei un apartament în clădirea construită de Virgil Măgureanu cu banii obţinuţi de la bancă. Pe de altă parte, Crin Antonescu a negat acuzațiile aduse de femeie: „Nu am cunoscut în viața mea, nu am cunoscut, niciodată, în viaţa mea, pe domnul Walter, nu am făcut nicio intervenţie la nicio primărie pentru nimeni vreodată. Am achiţizionat, asta este singura ocazie cu care am intrat în contact cu această familie, am achizionat un apartament, prin intermediul unei agenţii, domnul Măgureanu era dezvoltator”, a spus Crin Antonescu. Integral pe Romania Libera si o detaliere pe EVZ
De câte academii e nevoie într-o ţară plină de plagiatori? Academia de Ştiinţe ale Securităţii Naţionale (ASSN) este unul dintre cele mai ciudate constructe ale României contemporane. De cel puţin cinci ori ciudat. Întâi, pentru că are un obiect de activitate inexistent – nu există o “ştiinţă a securităţii naţionale” şi cu atât mai puţin mai multe asemenea ştiinţe. Conform regulilor cunoscute, o ştiinţă are un domeniu de studiu clar delimitat (or, “securitatea naţională” ar putea fi cel mult un atribut), un corp conceptual propriu şi un set de adevăruri demonstrabile şi interconectate logic (teorii). Faptul că fondatorii ei au crezut că ar exista nu una, ci mai multe asemenea ştiinţe nu rezolvă problema. O a doua ciudăţenie constă în faptul că nu se cunoaşte niciun produs academic al acestei academii. E drept, preşedintele Iohannis a lăsat să se înţeleagă că Strategia Naţională de Apărare, aprobată în Parlament în iunie 2015, ar purta (şi) girul respectivei asociaţii. De precizat că legea de înfiinţare a ASSN (prin redenumirea Academiei de Ştiinţe Militare) a fost aprobată în Parlament în aceeaşi săptămână cu respectiva strategie. Oricum, ca produs academic, e irelevantă. A treia ciudăţenie e că “ASSN poate fi reprezentată în justiţie şi de organele de specialitate ale Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Afacerilor Interne şi Serviciului Român de Informaţii, după caz” (conform Legii 56/2012, actualizate). Recunosc, nu stăpânesc subtilităţile juridice ale acestei formulări, dar ideea reprezentării unei academii de către un serviciu secret sună, vorba unui fost revoluţionar, ca dracu’. În principiu, academiile sunt organizaţii eminamente civile, chiar dacă uneori adoptă uniforme asemănătoare celor militare. Integral pe Romania Libera
Va urez o zi buna!
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
o zi buna tuturor.
Buna dimineata !
Cosa nostra pe intelesul … tuturor http://dosareachizitii.hotnews.ro/stiri-achizitii_stiri-19657254-autostrada-suspendata-banilor-lui-sorin-oprescu-proiecte-caror-firme-incredintat-fondurile-publice-primarul-capitalei.htm
Completa analiza. Bine de retinut (DNA) si aplicat pe ea.
http://www.pna.ro/comunicat.xhtml?id=7218
mostra de cum se “face treaba” la romanica statului de drept .
Mda. De aceea (coruptie la fiecare singur pas, vezi sintagma pas-cu-pas) eu n cred ca la acest timp (deceniul asta) se poate face anticoruptie nesimulata altfel decat cu unitati masive de forta bine dotate. Ca FBI.
https://uk.style.yahoo.com/anonymous-just-declared-war-donald-154500802.html
Mr Trump a pus-o. Si-a pus-o singur si in mod inutil. Era suficient sa se afirme impotriva political correctness, nu mai era necesar sa afirme si marlania grobiana.
Toata lumea e satula de “political correctness” si de aia martzafoiul are succes. Din pacate prea mult din ce spune e de “noaptea mintii”. Cum sa vrei intelegeri cu Rusia si China, cum sa castigi sustinerea unuia ca Dughin si sa fii OK…etc…In plus, viata particulara e…colorata rau…Un presedinte trebuie sa fie exemplu, nu sa intretina diverse “artiste”.
Exemplu sau prefacut?
Fumurescu are un articol excelent pe tema aici:
http://www.contributors.ro/cultura/alegerile-din-sua-puritanii-si-formidabila-trezire/
Buna ziua tuturor…
Buna ziua,
Predoiu incearca sa se “scoata”. Mai bine ar face ca porcul in papusoi. E chiar penibil acest vesnic premier “to be”:
“Jurisprudenţa CCR nu a schimbat în ansamblu substanţa şi concepţia blocului legislativ al codurilor. Noile coduri au însumat aproximativ 5000 de articole. Daca ţinem cont că fiecare articol cuprinde mai multe aliniate, vorbim de aproximativ 15.000 de texte juridice integrate. Din ele, colegii dlui Zegrean au găsit cu cale că ar fi neconstituţionale 34, care cuprind câteva probleme de drept regasite în cele 34 de articole. Asupra respectivelor probleme de drept au fost păreri împarţite inclusiv la nivelul CCR, devreme ce deciziile au fost luate în general cu voturi împarţite, inclusiv cu opinii separate, cum a fost luată ultima decizie privind interceptările. Din cele 7 probleme de drept, aproximativ 4 ridică problemă de tehnică, restul sunt chestiuni discutabile, în funcţie de concepţia şi filosofia juridică abordată. În concluzie, jurisprudenţa CCR nu a schimbat substanţa şi concepţia blocului legislativ al codurilor. Iar dacă privim în termeni statistici, îndreptările făcute de CCR la blocul legislativ al codurilor sunt sub 1%, cum spuneam, mult sub 1%. M-as bucura să întalnim aceeaşi statistică peste tot în sfera dreptului şi a justiţiei”
In orice caz, e de observat si ca indivizi ca Tariceanu, Ponta sau chiar Basescu (care, iata, a intrat si el in USL) sunt acum mari fani ai Curtii Constituionale si ai drepturilor omului:
http://revista22.ro/70252734/drepturile-omului-pretextul-pentru-rfuiala-cu-dna.html
drepturile ‘oamenilor” lor :))
ca platitorii de taxe nu au drepturi . au doar obligatii .. achiti taxele ,impozitele si stai cuminte ca locotentii lor sa adune spagile . salut !
http://www.nasul.tv/revoltator-vama-veche-va-fi-transformata-in-tabara-penru-refugiati-500-de-persoane-vor-fi-cazate-pe-litoralul-romanesc/
Sper ca articolul sa fie scris doar pentru a umple spatiul de pe site. Nici nu vreau sa ma gandesc cum ar fi vreo 500 barbati care nu inteleg notiunea de plaja
Prostii marca Nasu, Turcescu, Comisarul. Se cam vede o trumpizare a celor care pareau in 2012 cat de cat ok, de partea buna a lucrurilor… Probabil caderea Idolului cauzeaza 🙂
http://stirileprotv.ro/stiri/criza-imigrantilor/locul-din-vama-veche-transformat-in-tabara-pentru-500-de-refugiati-reactia-satenilor-nici-primarul-nu-e-de-acord.html
prostii si la pro tv ?
Hopaa, dosarul ANRP aduce nume grele, chiar fosti premieri la declaratii:
http://www.mediafax.ro/politic/fostul-premier-emil-boc-este-audiat-la-dna-15109164
intre ei asasinii http://www.stiripesurse.ro/florian-walter-denunt-exploziv-la-dna-cine-ar-fi-incercat-sa-l-ucida_986474.html
http://www.romanialibera.ro/actualitate/eveniment/antena-group-cere-eliminarea-interceptarilor-din-dosarul-de-santaj-rcs-rds-410331
http://www.flux24.ro/seful-institutului-elie-wiesel-in-romania-exista-o-zona-radicala-care-tine-in-priza-fascismul/
sa vezi ..si sa nu crezi !
postare noua!
http://politeia.org.ro/editoriale/daca-tacea-filos…doiu-si-codurile/45067/
http://www.gandul.info/stiri/cum-s-a-modificat-ordonanta-interceptarilor-pe-drumul-de-la-guvern-la-monitorul-oficial-detaliile-esentiale-care-apar-in-forma-finala-15108508