Revista Presei – 16 iulie. Ponta mai vrea un acord scris cu Presedintele (actual) al Romaniei !
16/07/2015 | Autor Cetatean Categorii: Stiri / Revista Presei |
Buna dimineata intr-o zi de joi, 16 iulie. Joi, vremea va fi predominant frumoasă, dar călduroasă în regiunile vestice şi sudice, chiar caniculară după-amiaza în vestul şi sudul Olteniei unde şi indicele temperatură-umezeală ITU va atinge pragul critic de 80, informează Administraţia Naţională de Meteorologie. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări, în partea a doua a zilei când vor fi averse şi descărcări electrice, local la munte şi doar cu totul izolat în Transilvania, Moldova şi Muntenia. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări temporare în zona montană înaltă. Temperaturile maxime se vor încadra între 25 de grade în nordul Moldovei, estul Transilvaniei şi pe litoral şi 36 de grade în sud-vestul Olteniei. Minimele termice vor fi cuprinse, în general, între 10 şi 20 de grade. In Bucuresti vremea va fi călduroasă, cu o maximă a temperaturii aerului în jurul a 30 de grade. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura minimă va fi de 17…19 grade.
Cursul valutar oficial al BNR il aflati aici
Ponta anunţă în ce condiţii VA DEMISIONA şi îi cere lui Iohannis un ACORD SCRIS. Premierul Victor Ponta a spus că îşi va da demisia din fruntea Guvernului cu o condiţie: preşedintele Klaus Iohannis să-i garanteze un nou premier tot din coaliţia de guvernare, în baza unui acord scris. Premierul Victor Ponta a anunţat că ar fi dispus să-şi dea demisia din fruntea Guvernului doar dacă preşedintele Klaus Iohannis îi va garanta, printr-o înţelegere scrisă, că noul prim-ministru va fi tot din partea actualei coaliţii, nu de la PNL. ”Dacă se face o un acord scris cu preşedintele ţării şi o înţelegere la nivelul coaliţiei, să fie altcineva premier, dar să rămână coaliţia asta la putere până în 2016, atunci sigur, îmi dau demisia. Dar domnul Iohannis vrea guvernul lui, guvernul PDL. Această coaliţie are o majoritate pe care am tot verificat-o”, a spus Victor Ponta, la B1 TV. În plus, premierul a spus că ”nu se consideră de neînlocuit”, însă nu îşi doreşte ca la Palatul Victoria să ajungă cineva de la PNL, precum Cătălin Predoiu. ”La guvern, eu nu îmi dau demisia ca să vină cineva de la PDL. Mă consider un prim-ministru care a avut rezultate. Vreau să-mi duc la bun sfârşit mandatul şi să fie o guvernare de cinci ani de succes”, a mai spus Ponta, adăugând că ”i-a trecut prin cap să-şi dea demisia. Integral pe Gandul
EVZ EXCLUSIV. Cum își ascunde un magistrat apartamentele din declarația de avere. Cea mai simplă metodă aleasă de o judecătoare, pentru a nu declara banii strânși din mită de soțul ei, a fost să cumpere apartamente pe numele fiicei studente. Medicul Sebastian Telbis (63 de ani), fost şef al Serviciului de Evaluări Medicale din cadrul Casei de Pensii Caraş-Severin, a fost trimis ieri în judecată de procurorii Secției de Urmărire Penală și Criminalistică (SUPC) din Parchetul General, fiind acuzat de spălare de bani. Medicul este celebru după ce a fost arestat, în martie 2014, pentru 291 de infracțiuni de luare de mită. Acum, procurorii îl acuză că ar fi spălat banii din șpagă, cumpărând imobile și mașini. Soția acestuia este Luminița Telbis, fost judecător la Tribunalul Caraș-Severin, pensionată în iunie 2014. Femeia a „uitat” să noteze în declarația de avere mai multe bunuri. De altfel, în luna februarie 2015, Agenția Națională de Integritate a stabilit că Luminița Telbis nu poate justifica suma 1.201.624 de lei (aproximativ 275.924 de euro).Sebastian Telbis execută în prezent o condamnare definitivă de 3 ani cu executare pentru luare de mită. Totul a început în martie 2014, atunci când procurorii SUPC l-au reținut pe medic pentru că a luat mită de la zeci de persoane sănătoase, care au fost pensionate din motive medicale în baza actelor semnate de acesta. Oamenii intrau în cabinet, preţ de câteva secunde, lăsau banii pe masă, sume între 100 de lei şi 150 de euro, luau hârtiile şi plecau. În medie, în două minute intrau şapte persoane. Eliberarea unei decizii dura, în unele cazuri, doar 10 secunde. Plicurile pline cu bani erau aruncate, neglijent, într-un sertar din birou. La percheziții, la familia Telbis, anchetatorii au descoperit o adevărată comoară: 108.465 de euro în numerar, 480 de lire sterline, 4.120 de dolari, 51.400 de lei și două carnete CEC cu un sold de 178.220 de euro, emise de o bancă din Austria. Integral pe EVZ
Ponta – demonstrație de forță în PSD. La umbra lui Iliescu și Năstase. În prezența lui Ion Iliescu și a lui Gabriel Oprea, lucrurile s-au așezat,miercuri, la sediul central al PSD, exact cum voia premierul: Rovana Plumb, om de încredere al familiei Năstase, este propunerea pe care, cu unanimitate de voturi, Biroul Permanent o înaintează Comitetului Executiv. Liviu Dragnea a fost aproape desființat. După lovitura pe care i-a aplicat-o lui Dragnea prin repunerea pe tapet a implicării acestuia într-unul din dosarele Alinei Bica, Victor Ponta a mai avut, miercuri, un as în mânecă: Ion Iliescu. Președintele de onoare al PSD nu doar că a venit, după o absență îndelungată, la ședința Biroului Permanent, dar a avut un discurs favorabil lui Ponta. Atât în spatele ușilor închise – unde, potrivit unor surse, l-ar fi rugat pe premier să se răzgândească în privința demisiei de la șefia PSD -, dar și în fața camerelor de filmat. De unde spunea, acum doar câteva zile, că Ponta a greșit când și-a anunțat retragerea fără să discute în prealabil în partid, Iliescu a vorbit, ieri, pe scările din Kiseleff, de „tăria de caracter“ care l-ar fi împins pe premier spre o asemenea decizie. Cuvinte de laudă a avut președintele de onoare al PSD și pentru Rovana Plumb, omul de încredere al lui Adrian Năstase, lăsată acum de Ponta la șefia partidului. „Este o femeie cu experiență (…). Mai feminizăm și noi conducerea“, a spus Iliescu, subliniind că aceasta „are sprijinul partidului“. Spre deosebire de tabăra Ponta, ai cărei membri au susținut constant că nu se impune organizarea unui congres, președintele de onoare al PSD are o altă părere: „Se impune un congres. Vom vedea la Comitetul Executiv când îl vom stabili“. Integral pe Romania Libera
Președintele Consiliului Fiscal: România riscă noi dezechilibre economice. Avertisment grav lansat de președintele Consiliului Fiscal. România riscă un derapaj major la nivelul finanțelor publice prin implementarea noului Cod fiscal. Ionuț Dumitru a mai spus și că „nu trebuie să sacrificăm o creștere economică pe termen lung și sănătoasă pentru un stimul pe termen scurt, care s-ar putea să ne aducă mai mult deservicii”. Pe de altă parte, acest nou Cod fiscal a deteriorat relațiile cu finanțatorii externi, deoarece acordurile la care România s-a angajat au fost deraiate. În final, el a atras atenția că se pot strica echilibrele create în ultimii ani cu mari eforturi. Ministrul Finanțelor spune că pe baza noului Cod fiscal România va avea un deficit bugetar de 1,2% (+0,5) în vreme ce Comisia Europeană spune că va fi dublu. Diferențe mari, așadar. Președintele Consiliului Fiscal a declarat într-o intervenție la Digi24 că cifrele corecte sunt cele indicate de Comisia Europeană și FMI. „Dacă Codul fiscal se va aproba aşa cum a fost trimis de Parlament la Preşedinţie, există un risc real să avem deficit bugetar de peste 3% anul viitor. În discuția aceasta ar trebui introduse și discuțiile recente legate de creşterea salariilor în sectorul bugetar. Așa cum arată intențiile Guvernului, creșterile vor avea un impact major asupra bugetului. Discutăm de miliarde, din câte înțeleg, și riscăm un derapaj major la nivelul finanțelor publice”, a avertizat Ionuț Dumitru. Integral pe Digi24
Cele trei scenarii ale lui Liviu Dragnea. ”Nu cred în coincidenţe, este o acţiune coordonată, sunt băiat major”. Coordonatorul politic al PSD, Liviu Dragnea, l-a înţepat pe Ilie Sârbu, care a spus la intrarea în sediul partidului că Dragnea nu mai are nicio funcţie în partid, spunând că nu intră în dispute mici pe funcţii ”relativ trecătoare”. Dragnea a precizat că se gândeşte în perioada următoare ce va face în PSD, luând în calcul trei variante: să se retragă din funcţia de coordonator politic, să candideze pentru conducerea partidului sau să susţină pe cineva pentru aceasta. Şedinţa în care Victor Ponta şi-a prezentat demisia de la conducerea PSD, a fost şi una a răfuielilor între Liviu Dragnea şi Ilie Sârbu. Dragnea a avut un mesaj şi pentru cei care l-au atacat în ultimele zile în mass-media, spunând că nu mai crede în coincidenţe între apariţia acestora şi situaţia din PSD. ”Am înţeles că nu am nicio calitate în PSD, nu am din ce să mă retrag. Nu sunt în dispută cu absolut nimeni din partid, este un partid care nu merită, mă refer la sutele de mii de membri, ca la vârful partidului să există dispute mici, dispute mici pe nişte funcţii relativ trecătoare. În ceea ce priveşte funcţia de coordonator politic, sincer, încerc să fiu calm, nu am luat-o de la librărie, Comitetul Executiv Naţional a hotărât şi să acceptez funcţia de coordonator politic. Nu este nevoie de un Congres în PSD acum, dar s-au spus mai multe lucruri, sunt două variant eluate în calcul, un Congres în toamnă şi un Congres după parlamentare, la începutul lui 2017. Aceste două variante vor fi discutate miercuri la Comitetul Executiv, când se va decide cine va conduce PSD până la Congres”, a declarat Dragnea. Integral pe Gandul
LukOil cere intervenţia CE în ancheta din România, denunţând măsuri luate de o “instanţă mică”. LukOil a cerut intervenţia Comisiei Europene în ancheta din România care vizează compania, argumentând că este vorba de măsuri impuse de “o instanţă judiciară relativ mică” dar care au un “impact european”. Thomas Muller, vicepreşedintele LukOil, a atras atenţia că ar putea fi puse sub sechestru active în valoare de 2,2 miliarde de euro, inclusiv conturi bancare din Marea Britanie şi Olanda. Muller, care săptămâna aceasta va avea întrevederi cu oficiali europeni, a admis că “nu există o linie directă între Comisia Europeană şi o instanţă judiciară din România”, subliniind însă că acuzaţiile procurorilor români sunt “nejustificate”. “Am vrea să vedem o implicare europeană în acest caz, deoarece avem de-a face cu o instanţă relativ mică dar care ia decizii uriaşe, care au impact nu doar asupra unor active din România, ci şi asupra unor active europene. Considerăm că nu este o situaţie corectă”, a spus reprezentantul LukOil, citat de Reuters. Preşedintele Lukoil, Vagit Alekperov, i-a trimis săptămâna trecută o scrisoare lui Maroş Şefcovic, vicepreşedinte al Comisiei Europene responsabil de Energie, cerând “o investigaţie mai transparentă, dat fiind că activităţile constante ale rafinăriei (vizate de ancheta din România – n.red.) au impact asupra alimentării cu petrol în întreaga Uniune Europeană”. Comisia Europeană a confirmat primirea scrisorii din partea Lukoil, precizând că analizează situaţia. Compania LukOil a contestat în justiţie, marţi, măsurile asiguratorii dispuse de autorităţile române, reiterând că acuzaţiile de spălare de bani şi evaziune fiscală formulate de procurorii din România sunt “absolut nefondate”. “Acuzaţiile (formulate de procurorii români – n.red.) sunt absolut nefondate”, afectând afacerile, dar LukOil nu intenţionează să închidă sau să vândă rafinăria, a declarat Thomas Muller, vicepreşedintele LukOil. Integral pe Mediafax
Tragedia greacă se joacă zilele astea la București. Un teatru de provincie a transformat-o în comedie. Toată tevatura românească din jurul Codului fiscal seamănă cu o criză grecească la scară redusă. Meschină. Înalt la stat, Victor Ponta joacă rolul unui Alexis Tsipras în miniatură, iar Klaus Iohannis este „distribuit” în rolul Angelei Merkel. Ambii sunt nemți, ce potriveală! Ambii stau de pază ca echilibrele macroeconomice să nu fie afectate. Și Tsipras, și Ponta (păstrând bineînțeles proporțiile) sunt din același aluat: doi politicieni populiști, pentru care contează mai mult interesul politic punctual, decât interesul general al țării lor. După circul de rigoare, amândoi se vor supune realității economice fruste: lipsa de bani. Tsipras a făcut-o deja, urmează Ponta. Tărăboiul populist se întoarce deja împotriva lui Tsipras, acuzat de partenerii de guvernare că a acceptat un plan de reforme prea dur. Ponta nu va ajunge în situația asta pentru că nu va ajunge să ia niște decizii nepotrivite prin populismul lor. Pentru actualul premier contează doar tărăboiul. Recent, chiar în zilele referendumului din Grecia, Victor Ponta a fost acuzat că împrumută din atitudinea lui Alexis Tsipras. Din clipa în care președintele Klaus Iohannis, în mod responsabil, a dat semne vizibile că nu va promulga noul Cod fiscal, premierul a scris pe Facebook un mesaj îmbibat cu naționalism economic. „Cred că, în acest moment, toţi adversarii dezvoltării, prosperităţii şi independenţei noastre economice sunt în stare de orice ca să blocheze aplicarea măsurilor din Cod! Fac un apel la toţi românii de bună credinţă să facem front comun împotriva oricăror asemenea tentative evident împotriva interesului nostru ca ţară şi societate!”, a scris Ponta. Integral pe EVZ
O statistică ascunsă iese acum la iveală: Şomajul în rândul tinerilor din România, mai mare decât media din statele Uniunii Europene. Cu o rată a şomajului de doar 6,8% înregistrată la nivel naţional şi cu mai puţin de 630.000 de şomeri, România ocupă o poziţie favorabilă în rândul statelor din Uniunea Europeană, aflându-se pe locul opt în topul statelor cu cele mai mici rate ale şomajului. Deşi, în general, ţara noastră oocupă o poziţie mai bună la capitolul şomaj decât state precum Franţa (cu o rată a şomajului de 10,3%), Polonia (9%) sau chiar Olanda (7,4%), România este pe o poziţie nefavorabilă atunci când vine vorba de şomajul în rândul tinerilor. Astfel, potrivit datelor raportate de Institutul de Statistică la Eurostat (biroul de statistică al Comisiei Europene), rata şomajului în rândul tinerilor cu vârste de sub 25 de ani este de 24% în România, peste media europeană de 22,2%. Totuşi, situaţia din România este mai bună decât cea din state precum Spania (cu un şomaj record în rândul tinerilor, de 53%), Grecia (52%) şi Croaţia (17%). Rata şomajului furnizată de INS este calculată conform standardelor Biroului Internaţional al Muncii (BIM) şi include persoanele care îndeplinesc simultan trei condiţii: nu au loc de muncă, pot să înceapă lucrul în următoarele două săptămâni şi şi-au căutat activ un loc de muncă în ultima lună. O explicaţie a şomajului scăzut din România prin comparaţie cu cel din alte state o reprezintă faptul că mulţi români îşi doresc să aibă un loc de muncă, dar nu fac niciun efort pentru a-şi găsi o slujbă sau nu vor să înceapă să lucreze în viitorul apropiat, de aceea nu sunt prinşi în statistici. Astfel, anul trecut, 380.000 de români se aflau în această situaţie şi formau „forţa de muncă potenţială adiţională“, majoritatea fiind persoane din mediul rural care nu îşi caută activ un loc de muncă şi care aşteaptă, în general, să primescă oferte de muncă de la angajatorii care vin să îi angajeze sezonier. Integral pe Zf.ro
Planul Ponta-Iliescu. Concluzia primei ședințe a PSD după anunțul lui Victor Ponta că se retrage de la șefia partidului: Ponta le dă înapoi partidul lui Iliescu și Năstase. S-a predat celor care l-au făcut ce este azi și pe care o vreme a crezut că o să-i întreacă. Se vede asta din faptul că a impus-o ca succesor pe Rovana Plumb (om de casă, ca și Ilie Sârbu, a lui Adrian Năstase) dar și din poziția de azi a lui Iliescu. Deși a lăudat “sacrificiul lui Ponta” de a renunța la șefia partidului și l-a rugat să mai rămână – în binecunoscutul stil comunist mustind de fățărnicie, lâsând impresia că îl susține total pe “cârlan”, Iliescu l-a contrat fără menajamente în cea mai importantă chestiune: viitorul congres. În timp ce Ponta și (încă) apropiații săi au făcut tot ce le-a stat în putiință pentru a scoate complet de pe agendă ideea unui congres al partidului în viitorul previzibil, Iliescu i-a retezat-o scurt în declarația făcută presei: “Se impune un Congres. Vom vedea la Comitetul Executiv când îl vom stabili.” Este evident că Iliescu nu ar fi avut această replică tranșantă dacă ar agrea o amânare a Congresului pentru anul viitor. Și nici că se va mulțumi cu un rol de observator imparțial al jocurilor de putere ce sunt în plină desfășurare. Dacă inițial Ponta a crezut că va reuși să continue să conducă din umbră partidul (sau poate chiar mai crede) acum este clar că doar a visat frumos. Iliescu nu a revenit degeaba la ședința PSD. Și în nici un caz ca să-l sprijine pe Ponta, al cărui prieten Sebastian Ghiță l-a acuzat pe față de trădare a intereselor României în folosul Rusiei. “Nu ştiu cui foloseşte poziţionarea antiromânească a fostului preşedinte Iliescu. Este evident că Rusia are un plan de destabilizare a ţărilor din jurul Ucrainei”, declara Ghiță acum trei luni, după ce Iliescu lăsase să se înțeleagă că a autorizat prezența unor centre de detenția ale CIA în România. Integral pe Turturica.ro
Cum vor rușii de la Lukoil să-l intimideze pe Iohannis. LukOil a reușit anul trecut să temporizeze ancheta procurorilor inclusiv prin intervenția lui Victor Ponta, care a jucat atunci de partea rușilor. Acum însă, premierul român are propriile probleme, iar cei de la LukOil știu că Victor Ponta este un premier de operetă și că nu mai are autoritatea de altădată asupra sistemului, așa că apelează direct la președinte, pe care îl cred mai cooperant decât era Traian Băsescu. S-ar putea să greșească.Vagit Alekperov, președintele LukOil, aflat pe locul cinci în topul miliardarilor ruși, i-a cerut o audiență lui Klaus Iohannis printr-o scrisoare cel puțin ireverențioasă, în care amenință cu închiderea rafinăriei Petrotel din cauza anchetei procurorilor, care au pus sechestru pe bunurile și conturile companiei. Oligarhul, care a fost în anii ’90 adjunct al ministrului Energiei și apoi a devenit un apropiat al președintelui Vladimir Putin, îi scrie lui Klaus Iohannis ca unui vasal, pe care vrea să-l intimideze cu puterea și influența pe care le are. Îi atrage mai întâi atenția că prin ancheta juridică pune în pericol locurile de muncă pentru 4.000 de cetățeni români și alte „câteva mii“ din companiile partenere românești, iar apoi îi descrie relațiile pe care le are la Comisia Europeană și printre reprezentanții Parlamentului European, unde „nu o dată“ a fost „subliniată“ importanța proiectelor LukOil în „asigurarea securității energetice a Europei“.Miliardarul rus îi solicită președintelui român o audiență de pe poziții de forță, într-un moment în care procurorii din Ploiești au pus sechestru pe mai mult de două miliarde de euro din conturile LukOil din România, Olanda și Marea Britanie. Patronul companiei rusești ar vrea să-l impresioneze pe Iohannis cu puterea pe care o are de a crea, eventual, o destabilizare internă și o mobilizare la Bruxelles împotriva României, bazându-se pe faptul că destui eurodeputați lucrează în favoarea Rusiei: cine urmărește discursurile și felul în care votează aceștia poate face o analiză extinsă a simpatizanților Moscovei în capitala politică a Europei. Integral pe Romania Libera
Va urez o zi buna!
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
o zi buna tuturor.
Bun gasit ,
dpmdv istoria cu desemnarea lui Fifor “Faur” ca ministru al transportului ,s-a facut stiindu-se ca va fi respins .Iar a doua desemnare nu va mai putea fi respinsa de catre presedinte. Ca al doilea desemnat este din tabara Oprisan , ca intamplator este sotul doamnei judecator ce l-a “albit ” pe Oprisan,nici nu mai conteaza. Ce fac totusi consilierii mdomnului presedinte??
salve , daca il numea pe “faur” se isca scandal ca a fost sef la comisia aia abuziva cu terenurile . l a refuzat pe ala .. a primit alt martalog desemnat .
plagy a jucat la win win ; nu mai paote el de cum se numeste ministrul transporturilor. pe el il intereseaza sa-l capuseze puternic pe KWJ si sa-i toarne dulceata in galosi de cate ori poate Mihalache sa-l sprijine 🙂
corect 😀 mu’alache si puie monta :))
la cearta din psd, cu dragnea vs sarbu, Ponta a pierdut si o parte din voturile PSD.
Deci doar Johannis mai poate tine PSD la guvernare la toamna, daca vrea.
“ah stiti, in Romania nu mai putem influenta Justitia. Desigur, daca va pot ajuta cu orice altceva, va stau la dispozitie.”
Salut !
Din pricina clanurilor mafiote , bietul Vivi, nu poate demisiona! 😛
„Victore, dacă îți dai demisia de la Guvern, partidul îți rupe și celălalt picior!”
http://bn24.ro/ioan-rus-victore-daca-iti-dai-demisia-de-la-guvern-partidul-iti-rupe-si-celalalt-picior/
😀
Buna ziua,
o “gaselnita” reusita: P(onta)S(arbu) D(ragnea) in curs de decapitare
http://revistablogurilor.ro/laura-codruta-kovesi-a-decapitat-psd-dupa-liviu-dragnea-si-victor-ponta-urmeaza-ilie-sarbu/
“Patriarhia va primi teren in Istanbul ca sa faca un camin pentru pelerini la schimb pentru moscheea din Bucuresti. Nu se poate face Biserica ”
Voi va dati seama? PuIe Monta a negociat cu turcii asa cum isi negocia eunucul femeile cu sultanul. Adica fara OUA …
in cazul acesta va referiti la sarbu? sau stiti ceva despre puist ?? 😀
atunci sa stea la hotel, ca toata lumea.
Intarata-i drace :
Război în PSD pentru şefie. Liviu Dragnea candidează la funcţia de preşedinte interimar !!
Liviu Dragnea se gândeşte că candideze la funcţia de preşedinte interial al Partidului Social Democrat, informează Digi 24.
În aceste momente, Liviu Dragnea discută cu Victor Ponta la sediul PSD.
Miercuri, Rovana Plumb a fost confirmată la conducerea PSD, din funcţia de preşedinte-interimar.
ştire în curs de actualizare
http://www.romanialibera.ro/politica/partide/lupte-pentru-sefia-psd–liviu-dragnea-candideaza-la-functia-de-presedinte-interimar-385992
Pontexit :
“La partid suntem foarte uniți și foarte prieteni. Și peste o săptămână, și peste o lună, și peste un an, și peste 10, o să fim prieteni și colegi și o să ne batem pentru PSD”. Declaraţiile au fost făcute în prezenţa lui Liviu Dragnea.
Şi tot la plecarea de la sediul PSD, Liviu Dragnea a le-a răspuns jurnaliştilor care l-au întrebat dacă va candida la şefia PSD “Eu sunt hotărât, dar anunţul îl fac când vreau eu”,
Pana la urma trebuia sa primeasca “ceva” si Dragnea,nu?
Autostrada nu ,minister ,direct nu .Pai cum sa se mai prezinte el …….pe unde umbla ??
Buna ziua!
http://www.contributors.ro/politica-doctrine/victor-ponta-sau-saga-nesimtirii/
OFF TOPIC
Oamenii de stiinta de la NASA au dat publicitatii miercuri noi imagini spectaculoase cu planeta Pluto si luna sa, Charon, primite de la sonda spatiala New Horizons, dupa ce aceasta a survolat planeta pitica marti. Fotografiile la o rezolutie mare, arata munti din gheata cu o inaltime de peste 3.500 de metri, scrie presa internationala.
https://www.youtube.com/watch?v=OLj0JKw3f6w
buna ziua. lukoil trage de “manete” si joaca tare http://economie.hotnews.ro/stiri-energie-20301986-lukoil-cere-interventia-comisiei-europene-ancheta-din-romania.htm “Am vrea sa vedem o implicare europeana in acest caz, deoarece avem de-a face cu o instanta relativ mica dar care ia decizii uriase, care au impact nu doar asupra unor active din Romania, ci si asupra unor active europene. Consideram ca nu este o situatie corecta”, a spus reprezentantul LukOil, citat de Reuters.
poate se reia manevra cu ”retragerea” http://www.zf.ro/business-international/retragerea-rusilor-de-la-lukoil-din-europa-de-est-este-o-afacere-austro-ungara-cu-aroma-de-bani-rusesti-13039613
Bula reloaded!
”Rovana isi inmatriculeaza partidul (PSD) in Bulgaria!”
Iulian Matache e noul ministru al Transporturilor. Preşedintele a semnat decretul. Plus
REACȚIA lui Ponta : “Mă bucur foarte tare”, a spus premierul, la sediul PSD, “ne apucăm de treabă”.
http://www.evz.ro/iulian-matache-noua-propunere-la-transporturi.html
Aoleu !! ce vrea sa spuna tzacanel cu “ne apucăm de treabă”. ??? Sa avem grija la portofele ?? Sau….
Sau:
”Informaţiile din prezent vorbesc de faptul că Ponta va fi trimis în judecată de procurorul DNA fără vreo măsură preventivă. Asta-i va permite să rămână în funcţia de prim-ministru până la o decizie a instanţei. Dar şi să păstreze controlul asupra PSD cu ajutorul Rovanei Plumb, al lui Ilie Sârbu şi altor câţiva, spre disperarea cuplului Dragnea-Zgonea care vrea frâiele partidului” ( radu-tudor)
deci in ultimele luni ale mandatului se apuca ei de treaba? 🙂
inseamna ca de acum incepe jaful cu adevarat ! 😀
cred ca ‘poanta ” cu acord scris cu Johannis , in caz de demisie, si ca psd sa ramana la butoane ,a fost o fumigena pregatita ,si lansata cu ‘suportul” lui striblea
Ramai ca la stomatolog
Varoufakis:
Syriza este acum o forţă dominantă. Dacă reuşim să scăpăm uniţi din acest dezastru şi să gestionăm cum trebuie un „Grexit”…
Pentru distrugerea Uniunii Monetare ai nevoie de multă experienţă
Dezvăluiri incredibile ale lui Yanis Varoufakis din culisele planului de a scoate Grecia din zona Euro, în primul interviu de la demiterea sa. Fostul ministru de Finanţe, mâna dreaptă a premierul Alexis Tsipras, admite că va vota în Parlament împotriva acordului semnat de el cu Eurogrup. Şi asta pentru că a luat întotdeauna în calcul un „Grexit” dacă Eurogrupul ar fi forţat închiderea băncilor greceşti. Grecia este victima unei înscenări, iar rezultatul referendumului a fost risipit, spune Varoufakis, potrivit unui interviu pentru publicaţia Newstatesman.
http://bn24.ro/varoufakis-dezlantuit-recunoaste-ca-a-planuit-sa-duca-grecia-in-incapacitate-de-plata-si-ca-vrea-iesirea-din-zona-euro/
Buna ziua!
Din modul in care a condus negociarile acesta a fost scopul: Grexit. Nu putea sa il anunte caci avea aproape toata Grecia impotriva. Un aventurier.
Bun gasit din nou,
un jurnalist de la WSJ ,l-a “mirosit:\” pe Tsipras ca de fapt singurul lor plan a fost Grexit. Pana la urma pot fi cataloghati anarhisti .
http://www.wsj.com/articles/it-looks-a-perfect-exit-stage-left-for-tsipras-1435783545
Cam tarziu, da’ tare ma bucur ca face asta.
http://epochtimes-romania.com/news/presedintele-iohannis-viziteaza-serbia-pe-agenda-intalniri-cu-reprezentantii-minoritatii-romanesti—235906
Completul de 5 Judecători al Curții Supreme va judeca pe 28 septembrie dosarul “Referendumul fraudat”- Liviu Dragnea
Completul de 5 judecători al Curții Supreme a stabilit data de 28 septembrie, primul termen în care se judecă apelul în dosarul „Referendumul fraudat”- Liviu Dragnea. Decizia care va fi dată de acest complet va fi definitivă.
Judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) l-au condamnat, în 15 mai, pe Liviu Dragnea, secretar general al PSD la data faptelor, la un an de închisoare cu suspendare, în dosarul privind fraude la referendumul din 2012
http://www.evz.ro/completul-de-5-judecatori-al-curtii-supreme-va-judeca-pe-28-septembrie-dosarul-referendumul-fraudat-liviu-dragnea.html
Ucraina se rupe: Porosenko vrea sa dea autonomie Estului !!
Porosenko a trimis amendamentele la constitutie in Parlament la o zi dupa vizita in Ucraina a asistentului Secretarului de Stat SUA, Victoria Nuland.
nota dpm : acesta sa fi fost deal ul cu Iranul ?
Potrivit Radio Free Europe/Radio Liberty, propunerea include o sectiune speciala in Constitutie, pe tema statutului special al regiunilor Donetk si Luhansk
http://www.ziare.com/petro-porosenko/presedinte-ucraina/ucraina-se-rupe-porosenko-vrea-sa-dea-autonomie-estului-1373450
citit, asa i s-a intors cheita, asa actioneaza! ce e de mirare?
salutare, postare noua! 🙂
http://politeia.org.ro/editoriale/functia-de-premier-mosia-partidului/39403/