Revista Presei – 16 ianuarie. Riposta prostului
16/01/2017 | Autor Cetatean Categorii: Stiri / Revista Presei |
Buna dimineata intr-o zi de luni, 16 ianuarie. Vremea va fi rece în cea mai mare parte a ţării, geroasă dimineaţa în majoritatea zonelor, iar noaptea local în nord şi în centru. În prima parte a intervalului, cerul va fi variabil, cu unele înnorări şi izolat ceaţă în zonele joase, în special cele din regiunile extracarpatice., informează ANM. Începând din orele serii, nebulozitatea va cuprinde mare parte din ţara. Va ninge în Banat, Oltenia, Muntenia şi Dobrogea, iar în extremitatea de sud ninsorile vor fi mai intense. În regiunile sudice şi sud-estice, vântul se va intensifica treptat, devenind în general moderat ziua, pe timpul nopţii vitezele vor depăşi 45…55 km/h, iar în sudul Banatului, Bărăgan şi Dobrogea vor fi rafale de peste 60 km/h, viscolind ninsoarea. În estul Dobrogei, trecător precipitaţiile vor fi mixte şi vor fi condiţii de polei. Temperaturile maxime se vor încadra între -7 şi 3 grade, iar cele minime între -10 şi 0 grade, mai scăzute în Maramureş, Transilvania şi în nordul Moldovei. Bucuresti: Vremea va fi rece. Cerul va fi înnorat, în primele ore ale zilei vor fi condiţii de ceaţă, iar vântul va deveni moderat. Noaptea va ninge în general slab, iar rafalele de vânt vor depăşi 40 km/h. Temperatura maximă va fi de -4…-3 grade, iar cea minimă de -5…-4 grade.
Liviu Dragnea: Eu voi riposta o dată şi bine lui Iohannis. Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat că va riposta „o dată şi bine” atacurilor venite din partea preşedintelui Klaus Iohannis. Social-democratul a susţinut că nu poate fi blocată activitatea Guvernului şi a Parlamentului până când preşedintele ”revine la sentimente mai bune” faţă de noua putere. Preşedintele PSD a afirmat că nu a mai vorbit cu Klaus Iohannis de la ceremonia de depunere a jurământului de către miniştrii guvernului Grindeanu. „Nu am mai discutat deloc cu Iohannis. E mai rău decât anormal. Este ineficient. Dar nu plâng seara acasă că nu sunt căutat de Iohannis. Nu vreau să ripostez, m-aţi văzut sărind la gâtul cuiva, am înjurat pe cineva, pe Iohannis, PNL?”, a spus Liviu Dragnea, la un post de televiziune, citat de News.ro. Invitat să comenteze afirmaţiile critice ale preşedintelui legate de persoana sa şi de guvernul PSD, Liviu Dragnea a răspuns: ”Eu voi riposta o dată şi bine (…) Nu pot să mă trezesc în fiecare dimineaţă să ripostez”. Integral pe Digi24
Misterele imobiliare ale prim-adjunctului SRI suspendat. Generalul Florian Coldea și-a făcut vilă pe bloc. Un banal apartament de la ultimul etaj al unui bloc din București a fost transformat de Florian Coldea într-un soi de penthouse. Cu încadrarea în declarația de avere a fost mai greu: o vreme, anexa a fost un apartament nou, apoi s-a transformat în “alipire“. Apartamentul “de bază“ al penthouse-ului “artizanal“ a fost cumpărat de Florian Coldea la sfârșitul anului 2006 prin credit ipotecar și avea o suprafață de 72,47 de metri pătrați. Acum, apartamentul s-a umflat până la 128,76 de metri pătrați. Pentru apartamentul de 72,47 de metri pătrați din București, Coldea a făcut un credit ipotecar de 55.000 de euro în 2006. Intenția prim-adjunctului SRI de la acea vreme, însă, era să extindă acest apartament. Pe orizontală, nu pe verticală, având în vedere că apartamentul situat la etajul al șaptelea al unui bloc din Capitală ocupă numai parțial suprafața ultimului nivel al clădirii. În declarația de avere din 2009, apartamentul de 72,47 de metri pătrați exista de sine stătător în declarația de avere a lui Coldea. Dar sub acesta era menționată o „extindere terasă/apartament“ de 86 de metri pătrați. Men-țiunea, însă, nu era suficient de clară: era vorba de o extindere de aproape 14 metri pătrați, astfel încât să se ajungă la 86 sau de o extindere de chiar 86 de metri pătrați? Integral pe Romania Libera
Dragnea anunţă reduceri masive de bugete la Preşedinţie, Senat, Cameră, dar şi SRI şi SIE. Liderul PSD Liviu Dragnea a precizat, duminică seara, că bugetul Administraţiei prezidenţiale, al Senatului şi Camerei Deputaţilor, precum şi al SRI, SIE şi al altor instituţii, cu excepţia ministerelor, vor fi reduse cu aproximativ 20%, el arătând că 2017 trebuie să „chivernisim” mai bine banii. Întrebat, la Antena 3, dacă bugetul SRI pe 2017 va fi redus, Dragnea a răspuns: „Nu e luat ca ţintă SRI. Am spus deja în campanie, şi după alegeri, că în afară de ministere – unde în funcţie de partea din program pe care trebuie să o punem în aplicare, şi vor primi banii pe programe – celelalte instituţii, 18-19-20 de instituţii, vor avea cu 19-20% mai puţin. Eu am pus deja pe site proiectul de buget pentru Camera deputaţilor cu 19% mai puţin. Limitele de buget le vor primi toate aceste instituţii – cu 20% mai puţin”. Întrebat care sunt instituţiile ce vor primi bugete reduse cu 20%, Dragnea a răspuns: „Administraţia prezidenţială, Senatul, Camera, SRI, SIE, Curtea de Conturi, alte instituţii în afara ministerelor, care nu produc”. Integral pe Gandul
Exclusiv X-Press. Doi ofițeri în rezervă SRI discută cu jurnalistul Sabin Orcan despre cazul Ghiță-Coldea. Daniel Florea: Punerea la dispoziție a prim-adjunctului SRI nu este prevăzută în Lege. Când l-am cunoscut părea un om normal. Mai târziu a adoptat un stil dictatorial. Doi ofițeri în rezervă SRI, Ion Dedu și Daniel Florea, sunt invitați, duminică seara, la emisiunea X-Press, moderată de directorul editorial al ziarului „România Liberă”, jurnalistul Sabin Orcan. Astfel, discuția vizează cazul Ghiță-Coldea. „Vă voi arăta și cum a beneficiat generalul Coldea de proptele de la fosta Securitate pentru a avansa rapid în democrația noastră originală. Vorba aia, sângele (de securist) apă nu se face!”, a precizat Sabin Orcan, într-un mesaj postat, duminică, pe pagina sa de Facebook. „Cum vi se par dovezile prezentate de Sebastian Ghiță (n.r – în înregistrările difuzate)?”, a întrebat jurnalistul Sabin Orcan. „Vreau să spun că în anul 2010, Sebastian Ghiță era trimis în judecată într-un dosar cu tranzacții petroliere. Acest dosar s-a închis, întrucât s-au prescris faptele. Eu cred reală relația de prietenie. Consider că ceea ce spune domnul Ghiță este foarte credibil. După ce am văzut filmul, mi se pare foarte ciudat (…) trebuie să privim la anul 2010, când salariile nu erau ca cele de astăzi”, a precizat Daniel Florea. La rândul său, Ion Dedu a precizat că „instituțiile abilitate ar trebui să verifice, prin deschiderea unui dosar de urmărire penală in rem, astfel încât să obțină probele relevante și să dovedească că ceea ce ni se arată sunt și probe reale. O expertiză ar trebui făcută, dar nu de către SRI și să fie și ea acceptată. SRI, dacă ați observat, era solicitat să facă constatări tehnice sau expertize”. Integral pe Romnaia Libera
Toți oamenii lui Trump: profesioniști, personalități puternice, potriviți în funcții, rezervați în raport cu Rusia, dar dependenți de deciziile Președintelui SUA. Cea mai mare necunoscută a zilei este modul în care va funcționa viitoarea administrație Trump. Sau e o combinație între nemulțumirea pentur mesajele grotești de campanie și aspirația unei administrații „normale”, whishful thinking la scară globală. De aceea am urmărit și eu cu mare atenție audierea principalilor membri ai administrației, oamenii lui Trump pe politică externă, apărare și Securitate, viitorii Secretar de Stat, șef al Pentagonului, director CIA. Am putut să vedem personalități extrem de bine conturate, profesioniste, potrivite cu pozițiile pe care le vor ocupa, la vârsta înțelepciunii. De altfel, este o tradiție a establishment-ului american să fie promovați oameni cu cariere majore în spate, cu imagine și poziții clare și definitie în raport cu toate temele mari ale zilei. Chiar dacă diferite de cele ale Președintelui sau de cele din campanie. Viitorul secretar de stat, Rex Tillerson, a răspuns explicit că Președintele Trump le-a recomandat, în aceste audieri în fața Senatului sau a comisiilor reunite să spună lucrurile așa cum le simt, cum le cred ei, nu neapărat pe o logică de program electoral. Două elemente sunt definitorii: în primul rând, Trump și-a dorit ca întreaga administrație să poată trece prin audieri și în unele cazuri era vorba despre un singur vot republican peste. Deci, în cazul, de exemplu, comisiilor reunite de politică externă, din 19 membri zece erau republicani. Un singur republican dacă avea un dubiu, putea să respingă candidatul. Pe de altă parte, o altă remarcă importantă făcută, din nou, de Tillerson a fost: sigur, acestea sunt opiniile mele, le-am prezentat, mi-a recomandat președintele să mă prezint cu ceea ce cred, dar trebuie să știm că orice membru al aministrației aplică politicile stabilite de președintele ales. Este o altă remarcă care vine să acopere cealaltă jumătate de adevăr. Până la urmă, amprenta Administrației Trump o va da în mod specific președintele ales, Donald Trump. Și membrii administrației sunt bine aleși, sunt bine pregătiți fiecare în funcția care îl reprezintă, practic sunt oamenii care trebuie la locurile potrivite. Pentru Pentagon și CIA, Mattis și Pompeo sunt extrem de clari și fermi în opinii, conservatori puternic conturați inclusiv în raporturile cu Federația Rusă, pe temele majore pe care au existat dubii: atacul cibernetic rus la adresa SUA în campania electorală, influența eventuală a Rusiei în proces sau asupra administrației Trump, lipsa unei formule suficient de puternică de apărare cibernetică a SUA și respectiv faptul că aceasta va fi marea, marea amenințare în viitor. Integral pe EVZ
Seful CIA spune ca se simte jignit de Donald Trump si ii recomanda viitorului presedinte al SUA sa aiba grija ce vorbeste. Seful in exercitiu al CIA, John Brennan, l-a criticat pe Donald Trump pentru faptul ca viitorul presedinte mernican nu se poate abtine sa nu faca comentarii scandaloase, in ciuda pozitiei inalte pe care o va ocupa. “Spontaneitatea nu protejeaza intersele nationale si deci atunci cand vorbeste sau actioneaza ar trebui sa fie sigur ca intelege profunzimea implicatiilor si impactului pe care toate acestea le-ar putea avea asupra Statelor Unite”, a mentionat seful CIA, citat de Reuters, informeaza Business Insider. El a adaugat ca Trump trebuie sa inteleaga ca nu este vorba doar despre propria persoana, ci despre soarta Statelor Unite. Problema este ca viitorului presedinte al SUA ii cam lipseste diplomatia si pare ca se simte tot ca la emisiunea “The Apprentice”. Cea mai recenta declaratie controversata a fost saptamana trecuta, cand Trump a zis ca unele practici ale serviciilor americane amintesc de cele ale nazistilor. “Mi se pare scandalos sa pui semnul egal intre serviciile americane si Germania nazista”, a spus seful CIA, care a precizat ca se simte jignt.El a mers cu rationamentul mai departe si a atras atentia ca o astfel de declaratie transmite un mesaj periculos, anume acela ca viitorul presedinte al SUA nu ar incredere in institutiile din SUA. Integral pe Ziare.com
Viscolul „a cauzat“ în Dobrogea producţii uriaşe de energie electrică. Cât „au pompat“ eolienele în ziua cu cel mai mare consum energetic din ultimii 15 ani. Condiţiile meteo extreme înregistrate în ultima perioadă, cu precădere în sud-estul ţării, sunt motiv de bucurie pentru investitorii în parcurile eoliene din Dobrogea, care au raportat producţii-record de energie electrică. În acelaşi timp, culturile agricultorilor din Constanţa şi Tulcea sunt protejate de stratul gros de zăpadă, care va asigura şi apa necesară solului. Judeţele Constanţa şi Tulcea au fost sinistrate zile în şir în ultima perioadă: drumuri închise şi blocate, case fără lumină, apă şi căldură, magazine goale. Pe de altă parte, vântul puternic, care a atins viteze de 90 km/h, a suflat cu spor în palele turbinelor eoliene din zona Dobrogei, cel mai important complex energetic de acest tip din România. Instalaţiile eoliene ating randamentul maxim încă de la viteza medie a vântului de 50 km/h. La această viteză, sistemul automat cu care sunt prevăzute turbinele plafonează rotirea palelor si orientarea lor paralel cu direcţia vântului pentru a reduce rezistenţa. În plus, turbinele din Dobrogea au o caracteristică aparte, fiind dotate cu un sistem de degivrare-dezgheţare a palelor. Zilele în care a viscolit au adus producţii totale de energie eoliană de 2.000 MW, cu până la 60% mai mult decât într-o perioadă obişnuită. Cifrele oficiale „În perioadele de viscol se înregistrează producţii şi de 2.000 MW, în funcţie de intensitatea vântului pe fiecare zonă în care se află parcuri eoliene – Dobrogea şi Lunca Dunării, Muntenia şi sudul Moldovei. Energia produsă de turbinele eoliene în această perioadă este introdusă în Sistemul Naţional în totalitate, deoarece consumul ajunge la maxime istorice pe timp de ger. Energia eoliană nu se poate înmagazina, de aceea este recomandat să fie folosită în totalitate, economisindu-se astfel energia produsă de hidrocentrale şi cea rezultată prin arderea combustibililor fosili – cărbune, păcură, gaze etc“, explică expertul de mediu Traian Petrescu din Constanţa, evaluator principal şi consultant pentru parcuri eoliene. Integral pe Adevarul
Premierul Grindeanu promite un PIB de 815 miliarde, o crestere economica de 5,2% si 180.000 de noi locuri de munca. Premierul Sorin Grindeanu, a declarat, duminca seara, la Romania TV, ca deficitul bugetar pe 2017 se va incadra in tinta stabilita de sub 3%, cresterea economica va fi de peste 5%, Produsul Intern Brut va depasi 800 de miliarde de lei si vor fi aproximativ 180.000 de noi locuri de munca, aratand ca toate aceste date au fost prognozate incluzand masurile pe care guvernul le-a adoptat in sedinta de saptamana trecuta in sedinta.Grindeanu a spus ca este interesat si de respectarea angajamentelor luate de Romania ca stat membru al NATO, respectiv 2% din PIB trebuie sa mearga catre Armata.”Apropo de cadrul macroeconomic, vorbim pentru anul 2017 de un PIB de 815 miliarde, vorbim de o crestere economica de 5,2%, vorbim de o inflatie de 1,4% si vorbim de aproximativ 180.000 de locuri noi de munca. Avem venituri (…) pentru anul 2017 de 253,1 miliarde, iar cheltuielile de 277,2. E o diferenta de 24,1 % intre venituri si cheltuieli, ceea ce inseamna sub 3% deficit, 2,95%”, a declarat, premierul Sorin Grindeanu. El a subliniat ca aceste prognoze au fost facute incluzand masurile luate de Guvern saptamana trecuta in sedinta si care “sunt conforme cu programul de guvernare pe care oamenii l-au votat”.”Sunt date la zi incluzand masurile pe care le-am luat in urma cu o saptamana, sunt date furnizate de catre Comisia Nationala de Prognoza. Pornid de la aceste date, avem venituri si avem cheltuieli”, a subliniat Grindeanu. Integral pe Ziare.com
Va urez o zi buna!
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
Asta e sabin orcan , ala de face emisiuni cu dedu si florea http://www.comisarul.ro/articol/video-imagini-in-premiera/jurnalisti-sau-slugi-de-_845631.html ?
Daca au ajuns escrocii , care au supt sute de milioane de euro de la ANRP pastoriti de basescu si pontA , sa-i faca masuratori cadastrale lui Coldea inseamna ca Romania e sanatoriu de boli mintale .
Zice la ziarul lui adamescu ( gunoiul care platea organizatii evreiesti sa l scoata drept “prizonier politic ” al procurorilor antisemiti din Romania ) – ” Practic, în aproape patru ani după cumpărarea apartamentului de 72,47 de metri pătrați, Coldea l-a extins pe acoperișul blocului cu încă 56,27 de metri pătrați (și nu 56,97 de metri pătrați, cum a scris Coldea inițial). —- deci Coldea nu doar ca s a extins ca un ticalos pe acoperisul blocurilor dar a facut si un fals in acte de 70centimetri / mare e gradina Ta Doamne ! /
chiar cred pitpalacii cu adeziuni si declaratii de loialitate la Black Cube ca vor putea musamaliza asta http://adevarul.ro/news/eveniment/jaful-secolului-dosarele-anrp-prejudiciu-record-700milioane-euro-1_567c559f37115986c6c9608d/index.html — si talharirea bugetului Romaniei , exact in perioada de criza economica , cand populatiei i se impunea austeritatea ?
or fi romanii autisti dar .. sa nu incalzeasca pitpalacii prea tare focul ca nu se stie ..
Sa ne reamintim ca ANRP a fost vaca de unde a supt PDL-ul in general si gasca lui Cocos-Udrea in particular, in timp ce reformistii din PDL sugeau si bani negri de la Microsoft, iar populatia primea -25% in numele “reformei statului” si Videanu, ca grangure PDL, voia sa dea afara din invatamant toti suplinitorii, ca sa pastreze partidul toti politrucii din celelalte ministere. Aia da “reforma”, atat de reusita, ca mai vrea niste ani in politica musiu Basescu, cel care “avea boala pe hoti”, altii decat cei din PDL!
Buna dimineata Zig.
Ptr. ei 700 mil.euro sunt un mizilic. La cat au furat din tara asta si cu siguranta se va mai gasi cate ceva, incep sa cred ca pe l-au sacrificat ca sa se faca rotatia caderelor si a gastilor.
Mai nou baietii veseli defileaza cu facturi, concedii de lux si bilete de avion cumparate din salarii de bugetari. Democratie de tip America de Sud.
Buna Mar ,
Azi un mizilic , maine un mizilic .. cam asa au scos amatorii de cucuruz 5, 6 miliarde de euro din tara .
Iar acu’ vor sa se razbune pe cei care au indraznit sa li se opuna , pentru ca stiu ca daca maine o judecatoare precum Bogdan va pati ceva .. nu are nimeni nimic de zis .
Adeziunea pentru alt steag .. e mai importanta decat loialitatea pentru Romania – in cazul ‘elitelor” care mor de grija refugiatilor sau a nemtoiacelor iar cand o femeie din Romania ( fie ea si procuror sef ) e supusa la presiuni si amenintari ( amenintari recunoscute in fata organului de politie judiciara – fapta : ” vatamarea unui inalt functionar roman” , adica Kovesi ) tac ca pitpalacu’ tricolor .
Neata, ziggy 🙂 dap, ai punctat bine, au ajuns jurnalistii lui peste sa ii masoare “vila” lui Coldea dupa ce au supt la contracte cu statul si au scris articole platite in ziarele celor care au falimentat Astra si apoi au comandat black ops la Black Cube, saracii progoniti pe motive de “antisemitism”!
Salut
Daniel Moldoveanu .
Tine minte numele asta 😀 .
Hai cu plagiatul, hai cu doctoratul! Ironia sortii ptr. Iordache, a copiat un interviu dat de MRU.
Tara bogata, pacat ca-i locuita 🙁
.
http://www.romanialibera.ro/special/dezvaluiri/cum-se-fura-un-doctorat–ministrul-justitiei-a-plagiat-un-interviu-de-mihai-razvan-ungureanu-438222
Mda, pana acum nu auzisem de plagierea unui interviu. Uite ca mi-a fost dat sa vad si minunea asta. Romania este o tara cu un nesecat izvor de nulitati 🙁
buna dimineata
“tara ca o prada”…si care I problema? ce nevoie are tara-adica noi- de drumuri,de spitale,de educate( vezi excluderea primarului psd din comuna din alba)noi vrem sa ne pastram wc ul in curte,noroiul de pe drumuri…
cand unii ca truica sau andronic primesc 7 milioane ca “dau” 700 nu e nici o problema/doar nu dau de la ei…
si sa se mai termine si cu uniunea asta europeana! sa “ne luam tara inapoi” ce e aia cu petrom la austrieci? la noi,sa furam noi ,nu ei
ce e cu galati la indiein? nu era mai bine cand alde pacuraru-ala prins cu pantalonii-n vine( la propriu),facea paguba de 1 mil usd/zi? era paguba noastra…
gata s a terminat cu globalizarea…ca asta e pana la urma “doctrina trump”
in fond ,e mai bine sa “fim noi insine”…va inchipuiti cate locuri de munca se pot crea prin angajari de politisti de frontier,vamesi si cate posibilitati de ” a avea ” vor aparea?
ce ne trebuie aia de la bruxelles? las ca infiintam noi vreo 200 mii posturi sa “reglementeze” piata interna
va fi o mica problema cu internetul,da,o rezolvam…” vom reglementa” sa aibe internet numai cine merita si ,vom crea noi locuri de munca pentru cei care vor controla sa nu ai internet illegal….
si mai am ca sunt “prost dispus” dupa ce am citit interviul lui trump din times
Bună ziua!
@intamplator: aveți mare dreptate!… Și, încă, ar mai fi multe de zis… Deși nu se compară România din vremea lui nenea Iancu (Caragiale) cu cea de azi, „germenii” multora dintre relele de acum se aflau „in situ”, încă de dinaintea marelui scriitor! Mie, citind rândurile dumneavoastră, mi-a venit în minte declarația „demagogului de profesie”, de atunci, Nae Cațavencu: „Să avem și noi faliții noștri!”…
Puteți înlocui „faliții” cu „hoții”, „vechilii”, „jigodiile”, „ticăloșii”, „plagiatorii”, „pomanagii” și ce vă mai trece prin minte, că exemple (și exemplare!) de acest „soi” sunt „fără număr” în spațiul „carpatodanubianopontic”…
http://www.hotnews.ro/stiri-esential-21534404-ion-iliescu-audiat-parchetul-general-dosarul-mineriadei.htm
Ilici la ocnă!!!
Uite, asta chiar este o veste buna.
@ziggy
buna dimineata
oare principalii vinovati sunt “amatorii de cucuruz”?-ce inseamna asta nu inteleg
nu cumva -repet -trebuie sa ne uitam intai “in curtea noastra”?
dragnea “cel prea decorat” si de Preafericitul si de kantor,este liderul “de facto”al tarii acum si asta prin vointa libera a cetatenilor acestei tari…
asta vrea tara… “sa fure,dar sa ne dea si noua un pic”-amintiti va ce spuneau cei din arges când a fost acuzat nicolescu ” a furat,dar ne a dat si noua ceva”
salut
daca si azi va faceti ca ploua si nu vreti sa vedeti cum /cine si cand a dat drumul la asaltul asupra sistemului judiciar din Romania .. inseamna ca vorbim degeaba .
vin stenograme in clar unde sunt descrise exact discutiile , planurile puse la cale de dragomir , zorela , udi etc si dvs imi vorbiti ca asta “vrea tara ” .
care tara ? ca eu stiu ca 60 la suta din tara nici nu mai iese la vot – poate sunt mai destepti si s au prins de circul si de teatrul ieftin din Romania si refuza sa participe la mascarada .
si mai stiu ca Tara .. a votat , in general , dupa 2004 – Dreapta ( adica Tara ar fi vrut o dreapta autentica in Romania dar ne a fost greu tuturor sa ne prindem de schemele lui Silberstein care azi il consilia pe Nastase , maine pe Tariceanu si apoi pe dreptaciul care a avut 2 mandate de presedinte ) .
si am vazut , in 2014 , ca atunci cand Tara simte ca e momentul se voteaza anti-stanga si anti hoti in proportii de 60% la 40% ( cu toate furaciunile lor , pesedii consiliati de favoritii dvs – ce chestie nu ? urmasii comunistilor din 47 sa fie consiliati de aia care au adus comunismul si socialismul “multi-lateral dezvoltat ” – nu reusesc sa adune mai mult de 3mil de voturi , ori Tara are 20 mil de alegatori .
despre ce vorbim ?
Buna ziua.
@intamplator, greu se va scoate din metalul colectiv obiceiul ~ce daca a furat, a facut ceva si pentru noi~, incep sa cred ca este aproape imposibil. Este similar cu mica ciupeala, un alt obicei incetatenit la ~amatorii de cucuruz~.
cadou , britanicii nu stau in genunchi in fata nimanui – drept dovada i-au scos pe smecherasi la scuze publice http://www.agerpres.ro/externe/2017/01/08/un-angajat-al-ambasadei-israelului-la-londra-filmat-in-timp-ce-discuta-despre-inlaturarea-unor-politicieni-britanici-presa–05-47-36
la fel au facut si italienii , cand cu “pedeapsa divina” – asa spunea un smecheras .. ca in Italia sunt cutremure din cauza pedepsei divine . doar ca acolo lumea are demnitate si l au scos la ..scuze publice pe smecheras .
in Romania cand a venit o ambasada si va spus ca idiotul ala de Munteanu nu are voie sa candideze ( in baza carei legi ?!!? ) … pac capul plecat , sa tacem ca “avem de castigat” know how ( ia vedeti ce de a drone “bune” tre’ sa ne livreze smecherasii care au participat la licitatie , alaturi de ghita , in defavoarea SUA ) .
despre ce Tara vorbiti totusi si cat mai merge cu statutul de milog al romanilor ?
niste demnitate si respect e prea mult ? se incalca vreo lege ?
http://adevarul.ro/news/politica/mirari-simplu-cetatean-1_587bf41a5ab6550cb876ff76/index.html
excelent ” O formaţiune plăpîndă găseşte suficientă energie ca să-şi amplifice şubrezenia. E ca şi cum o bibilică ar declara, fudul, că se va transforma în doi cocoşi. Cum spunea cineva (nu mai ştiu dacă jurnalist sau forumist) „mare e grădina (în speţă ograda) Maicii Domnului”! ” 😀
Buna ziua,
cat de mizerabil poti deveni; de dragul banilor sau a ipoteticei functii?Pe aceasta nota ,atacurile la adresa justitiei devin tot mai….. “soft’ 🙂 ; iata-l si pe cel ce cu adevarat si-a confirmat numele. Greu de inteles mizeria morala la care se coboara oameni cu “ceva” instructie:
Marius Pieleanu, ingrozit ca Dragnea ar putea intra la puscarie: „Sper din tot sufletul ca mai exista elemente in justitie care se vor opune”
Ce se va intampla domnule sociolog,daca unicul Dragnea va fi condamnat ? Roamnia va fi mutata pe Luna? Cei pe umerii carora plangeti acum si din buzunarele carora ciuguliti arginti, sunt condamnati pe baza probelor din dosare.Sa se ignore adevarul? Sau ce doriti cu adevarat? Cat mai repede amnistia si gratierea ? Chiar daca aceasta ar insemna ca pe drapelul tarii sa punem cele trei maimute ( intelepte !) ?
Aproape de rasu plansu ca prezenta Dvs.,in studiourile “profesionistilor” in stiri ,v-a afectat si pe Dvs. Decat trebuia sa taceti ,ca sa nu va faceti de rasul curcilor cu asemenea afirmatii; sau credeti ca limba Dvs.,ii va alina angoasa teleormaneanului?
http://www.aktual24.ro/marius-pieleanu-ingrozit-ca-dragnea-ar-putea-intra-la-puscarie-sper-din-tot-sufletul-ca-mai-exista-elemente-in-justitie-care-se-vor-opune/
Dupa Toyota o fi nevoie sa pice si actiunile astora
http://0-100.hotnews.ro/2017/01/16/donald-trump-ameninta-si-producatorii-germani-cu-taxe-uriase-si-spune-ca-exista-un-urias-dezechilibru-sunt-multe-mercedes-uri-in-new-york-dar-nu-prea-sunt-chevrolet-uri-in-germania/
Mai bine ar “produce” el terenuri de golf in SUA si sa le inchida pe alea de la musulmanii cu care se “lupta” toata ziua .
Trump e un prost. Dar cate calculatoare Dell sunt in Germania si cate Siemens? Cate Iphoane si cate … Stai un pic… fac nemtii telefoane? Samd. Ce tampita comparatie. Sa faca Chevy ala cum trebuie si se va vinde in Europa. Nu Matizuri rebotezate…
postare 9
http://politeia.org.ro/editoriale/iordache-de-la-justitie-si-monumentala-sa-teza-plagiata/51566/