Revista Presei – 16 februarie. Guvernul din inchisoare o asteapta pe Monica Iacob-Ridzi
16/02/2015 | Autor Cetatean Categorii: Stiri / Revista Presei |
Buna dimineata intr-o zi de luni, 16 februarie. Luni, în estul şi în sudul ţării, dar şi în depresiunile din centru, pe parcursul zilei înnorările vor persista, în zonele montane şi submontane local vor fi ninsori slabe, iar în cele joase izolat se vor semnala ceaţă, burniţe şi fulguieli, condiţii în care regimul termic va fi modest, cu valori sub mediile climatologice ale datei. In restul teritoriului, vremea se va menţine predominant frumoasă şi mai caldă decât în mod obişnuit la mijlocul lunii februarie, iar cerul va fi variabil la senin. Noaptea, cerul se va degaja în aproape toate zonele, astfel încât doar izolat va mai fulgui în Oltenia, însă vremea va deveni rece, geroasă în regiunile nordice, nord-estice şi centrale. Vântul va avea intensificări la munte şi temporar în Moldova, Muntenia, Dobrogea şi sudul Banatului, iar noaptea şi în Oltenia, cu viteze ce vor depăşi la rafală 50 km/h. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -3…-1 grad în Moldova şi în estul Transilvaniei şi 9…10 grade în dealurile din Banat şi Crişana; minimele termice se vor încadra între -20 de grade în depresiunile Carpaţilor Orientali şi -2…-1 grad în dealurile Banatului. In Bucuresti pe parcursul zilei înnorările vor persista, trecător vor fi burniţe sau fulguieli, iar în orele dimineţii se menţin condiţiile de ceaţă. Noaptea, treptat norii se vor disipa. Vântul va sufla moderat, cu unele intensificări. Temperatura maximă va fi de 2…3 grade, iar cea minimă de -6…-5 grade.
Cursul valutar oficial al BNR il aflati aici
România este supusă unui război informațional. Iulian Fota: N-ar fi rău de adus niște specialiști mai bătrâni. România este deja supusă unui război informațional, nu de mare intensitate, dar el există, spune fostul consilier prezidențial pe probleme de securitate, Iulian Fota, care atrage atenția că este un război cu care noi nu ne-am mai confruntat, cel puțin din 1989 încoace. „Poate n-ar fi rău de adus niște specialiști mai bătrâni și întrebați un pic cum se contracarează chestia asta, că ne-am cam pierdut un pic know-how-ul”, a declarat Iulian Fota la Digi24. „Zilele trecute, pe unele posturi de televiziune, am văzut o dezbatere legată de modul în care cetățenii ucraineni de origine română de la granița cu România sunt folosiți drept carne de tun. Exact a doua zi, citeam niște analize ale unor institute occidentale și unul dintre ele atrăgea atenția că deja este în desfășurare în Ucraina, dar nu numai, o campanie care încearcă să descurajeze cetățenii ucraineni să accepte încorporarea, evident, slăbind capacitatea de apărare a Ucrainei. Părerea mea e că deja, inconștient sau nu, și la noi cineva cuplează la această campanie și la acest război informațional”, a arătat fostul consilier prezidențial, invitat în emisiunea „Imparțial” de la Digi24. El a amintit și de declarațiile de intimidare ale unui cercetător rus și atrage atenția cătrebuie să existe niște proceduri la nivelul statatului. „Ceea ce mi se pare ciudat este că atunci când un tip, un individ, fie el și cercetător, îți spune un lucru, nu te apuci să-i dai replica cu șeful Statului Major. Aia mi s-a părut o chestiune deplasată”, a spus Iulian Fota. Integral pe Digi24
Autostrada Comarnic – Brasov ar putea sa coste “doar” 1 miliard de euro si ar putea fi facuta si din fonduri europene. Informatia apare in Master Plan, insa autoritatile au decis sa prelungeasca discutiile pe marginea concesiunii care presupune sa platim anual 325 mil. euro timp de 26 de ani. Traseul autostrazii Comarnic – Brasov a fost revizuit, iar costurile proiectului au fost estimate la “doar” 1 miliard de euro in ultima varianta din Master Planul de Transport, au explicat pentru HotNews.ro surse apropiate situatiei. In plus, tronsonul este unul eligibil pentru fonduri europene nerambursabile si ar putea fi realizat printr-un mix fonduri europene + buget de stat + imprumuturi de la institutii precum BEI sau BERD, iar costurile finale ale proiectului ar putea fi si mai mici daca s-ar licita intr-o procedura transparenta si care sa asigure o adevarata competitie intre constructori. Desi informatiile se regasesc in Master Plan, autoritatile au decis, sambata, sa mai prelungeasca inca doua luni discutiile cu asocierea Vinci-Strabag-Aktor pe marginea concesiunii Comarnic-Brasov, care presupune un cost de constructie de 1,8 miliarde de euro. Pentru aceasta, statul roman va plati anual cate 325 milioane de euro timp de 26 de ani, adica 8,5 miliarde de euro pentru constructia, operarea si intretinerea celor 53 de km de autostrada. In varianta finala a Master Planului General de Transport (MPGT), doscument care inca nu a fost finalizat in intregime si din care Ministerul Transporturilor a prezentat doar o sinteza, traseul autostrazii Comarnic – Brasov a fost revizuit si intreg proiectul regandit, astfel incat costurile estimative ajung la aproape 1 miliard de euro, o suma substantial mai mica decat cele 1,8 miliarde de euro pentru proiectul in varianta concesiunii cu Vinci-Aktor-Strabag. Practic, traseul autostrazii a fost in detaliu analizat si a fost regandit intr-o varianta in care e nevoie de tuneluri doar pe o lungime de 13 km. Astfel, noul cost estimat pentru constructia Comarnic – Brasov ar fi de aproape 1 miliard de euro, iar de la Comarnic la Ploiesti costul ar fi de aproape 300 de milioane de euro, potrivit unor surse apropiate situatiei consultate de HotNews.ro. Integral pe Hotnews
Dragostea lui Vosganian pentru Rusia trece pe la finul de cununie. Pe când era șef de cabinet, finul senatorului a consiliat un patron din industria gazelor, care era interesat de afaceri cu Moscova. Acuzat de DIICOT că a intervenit la fostul premier Călin Popescu Tăriceanu pentru a vinde gaze ieftine, din producție internă, către miliardarul Ioan Niculae, senatorul Varujan Vosganian neagă orice implicare. Cu toate acestea, „Evenimentul zilei” a descoperit că Vosganian îl are ca fin de cununie și partener de afaceri pe Dumitru Cocea. Cel din urmă a fost angajat până în 2013 la Ministerul Economiei ca șef de cabinet al ministrului. În aceeași perioadă, a fost plătit de SC GazProiect Brașov, pe postul de consilier tehnic. Conform datelor de la Registrul Comerțului, firma GazProiect este controlată de o altă societate, administrată de Mircea Simion Veșcan. În aprilie 2012, în cadrul unu interviu, Veșcan pleda pentru relansarea relațiilor româno- ruse și acuza Guvernul de „nepricepere” în această chestiune. În societatea lui Vosganian îl regăsim pe Dumitru Cocea cu 1,13% și Melic Vosganian cu 1,71%. Despre Dumitru Cocea, presa a relatat că acesta este finul lui Varujan Vosganian. Dumitru Cocea a fost directorul de cabinet al ministrului Varujan Vosganian, fiind propus de către acesta ca membru în CA al Transelectrica și Hidroelectrica. A rămas la minister ca director până în noiembrie 2013. În declarația de avere de la finalul mandatului, finul lui Vosganian a declarat că a încasat 27.000 de lei de la Gaz Proiect Brașov ca și consilier tehnic. Gaz Proiect este deținută de Armax Gaz, societate controlată de Mircea Simion Veșcan. Integral pe EVZ
Azi o asteapta pe Ridzi! Guvernul din spatele gratiilor. Foştii miniştri corupţi ar putea forma oricând un guvern de uniune naţională. Un fost premier, secondat de un viceprim-ministru şi o suită de miniştri pot oricând alcătui un guvern al corupţiei „validat“ de judecători. Guvernul „propus“ de DNA a fost „votat“ de Curtea Supremă. Şi mai mulţi sunt cei care sunt acum anchetaţi sau judecaţi. Doi au statut special în acest guvern: nu pot fi anchetaţi pentru că lipsesc avizele pentru începerea urmării penale împotriva lor. După Revoluţie, dar mai ales în ultimii cinci ani, judecătorii au trimis la închisoare nu mai puţin de 13 politicieni care au făcut parte din diferite guverne. Practic, Justiţia a creat în spatele gratiilor un guvern de uniune naţională, miniştrii având culori politice diverse. Funcţia de premier al guvernului corupt creionat de Justiţie este ocupată, desigur, de Adrian Năstase. Fost prim-ministru al guvernului României în perioada 2000 – 2004, Adrian Năstase pare liderul perfect şi pentru guvernul din spatele gratiilor. Condamnat în două dosare penale, Trofeul Calităţii şi Zambaccian, acesta a fost liberat condiţionat în 2014. Năstase a fost şi ministru de Externe la începutul anilor ’90, astfel că în guvernul corupt poate ocupa şi această funcţie. Un politician cu o istorie scurtă ca vicepremier (2004-2006) poate face carieră dacă ar ocupa aceeaşi funcţie în guvernul din închisoare. George Copos are la activ două condamnări: una de 4 ani şi opt luni în Dosarul Transferurilor de jucători şi 4 ani în Dosarul Loteria 1. Postul de la Agricultură este asigurat. Fostul ministru Ioan Avram Mureşan are cea mai mare condamnare dată unui fost ministru pentru corupţie: şapte ani de închisoare pentru deturnare de fonduri. Are şi trei ani de închisoare în dosarul „Caltaboşul“. Recordul pedepsei pentru corupţie este însă disputat cu Sorin Pantiş, fost ministru al Comunicaţiilor, un membru de nelipsit în guvernul corupţilor. Pantiş a primit tot şapte ani de închisoare în dosarul privatizării ICA, acelaşi în care a primit 10 ani şi fostul lider PC, Dan Voiculescu. Integral pe Adevarul
Monica Iacob-Ridzi află, luni, sentinţa în dosarul său. Fosta ministră a Tineretului şi Sportului, Monica Iacob-Ridzi, află, luni, sentinţa în dosarul său. Ea a fost condamnată pe 27 ianuarie 2014 de judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la cinci ani de închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu. Fosta ministră a Tineretului şi sportului şi-a susţinut, duminică, nevinovăţia pe blog. Fostul ministru al Tineretului şi Sportului Monica Iacob Ridzi a fost condamnată, în 27 ianuarie 2014, de ICCJ, la cinci ani de închisoare cu executare, în dosarul în care este acuzată de abuz în serviciu privind manifestările organizate în 2009 de Ziua Naţională a Tineretului. Aceeaşi pedeapsă a fost dispusă, tot pentru abuz în serviciu, pentru Ioana Vârsta, în timp ce Paul Diaconu a primit doi ani şi jumătate de închisoare cu executare. Alţi şase angajaţi ai ministerului au primit pedepse cu suspendare. Potrivit DNA, în perioada 17 martie – 22 mai 2009, Monica Iacob-Ridzi , în calitate de ordonator principal de credite, ar fi hotărât ca, sub pretextul realizării unor manifestări de amploare la nivel naţional dedicate Zilei Naţionale a Tineretului şi externalizării serviciilor de organizare aferente, să atribuie ilegal unor firme private contracte de prestări servicii având acest obiect. În acest scop a fost alocată firmelor Artisan Consulting SRL şi Compania de Publicitate Mark SRL suma de aproximativ 3.120.000 lei, o valoare mult mai mare decât cea solicitată şi aprobată prin buget pentru acest eveniment. Fostul ministru al Tineretului şi Sportului a hotărât, de asemenea, în mod unilateral, ca evenimentele să fie organizate în locaţii din Bucureşti, Costineşti şi 39 reşedinţe de judeţ, în care cunoştea că structurile proprii ale ministerului ori alte entităţi publice sau private vor desfăşura manifestări de acest gen, potrivit procurorilor. Integral pe Romania Libera
Tun de 16 milioane de euro Baronul de Constanța se crede stăpân peste banii publici. Instituțiile din subordinea președintelui Consiliului Județean Constanța, Nicușor Constantinescu, au plantat ilegal lavandă de milioane de euro și au reabilitat fictiv un drum județean. Baronul de Constanța și șefii Regiei Autonome Județene de Drumuri și Poduri (RAJDP) Constanța se cred pe moșia proprie, când vine vorba de instituțiile pe care le conduc, potrivit inspectorilor Curții de Conturi ai României. Concret, inspectorii au fost împiedicați să verifice cum au fost cheltuiți banii din vistieria Regiei, deși legea spune că aceștia au dreptul. Puținele acte care au reușit să le ia la puricat de la Nicușor Constantinescu, șeful Consiliului Județean Constanța, au scos la iveală grave nereguli, potrivit ultimului raport al Curții privind cheltuirea banului public. Astfel, în județul Constanța s-a implementat un program privind cercetarea și refacerea plan tațiilor de pomi fructiferi. Numai că, banii alocați acestui program au fost gestionați prost. „RAJDP Constanța a angajat și efectuat plăți pentru înființare livezi și achiziționare pachete de semințe de lavandă. Însă gestionarea defectuoasă a acestor programe a condus la prejudicierea patrimoniului județean și a unităților administrativ-teritoriale comunale cu suma de 17.152 mii lei”, scrie în raportul Curții de Conturi. Și programul de gestionare a drumurilor din județul Constanța a fost un fiasco. Potri vit raportului, s-a creat o adevărată rețea de atribuire a contractelor. Șefii de la Consiliul Județean atribuiau direct contractele către Regia de Drumuri. Ulterior, contractele erau cesionate la un preț mai mic altor operatori economici, iar unii dintre aceștia subcontractau mai departe lucrările, astfel că există cazuri în care nu se mai știa cine lucrează. Integral pe EVZ
Portul Constanţa ratează finanţarea digului de larg: 143 de milioane de euro. Până la data de 1 februarie 2015, constructorul olandez Van Oord trebuia să încheie lucrările de prelungire cu 1.050 de metri a digului de larg. Demarate târziu, era de aşteptat ca lucrările să nu fie gata la timp. Unul dintre cele mai mari proiecte de infrastructură cu finanţare europeană, prelungirea digului de larg al Portului Constanţa, care trebuia demarat la începutul anului 2010, avea ca termen de finalizare data de 1 februarie 2015. Nefiind gata, România riscă să nu mai primească partea de finanţare de la UE (proiectul îşi pierde eligibilitatea) şi astfel să suporte de la bugetul de stat toate costurile de execuţie: 143 de milioane de euro. Constructorul digului este compania olandeză Van Oord Dredging and Marine Contractors, care s-a luptat din răsputeri, în justiţie, să obţină atribuirea acestui contract – unul dintre cele mai importante proiecte europene derulate în România. Numai că, iată, la două săptămâni de la expirarea datei-limită, utilajele încă mai aduc piatră pe dig, iar constructorul a solicitat administraţiei Portului prelungirea perioadei de execuţie. Semnat în al doisprezecelea ceas, sub ameninţarea blocării fondurilor europene, contractul a făcut obiectul unei investigaţii din partea Corpului de Control al Ministerului Transporturilor. Constructorul olandez invocă acum întârzierea eliberării unor autorizaţii pentru lucrările de şantier. Reprezentanţii Van Oord România susţin că au solicitat şi au primit din partea Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Maritime avizul pentru prelungirea termenului de finalizare. Integral pe Adevarul
Ponta da diplome de doctor la tot poporul! Guvernul: 3.232 conducători de doctorate sunt prea puțini. Executivul a relaxat modalitatea prin care poți deveni conducător de doctorat, în condițiile în care asistăm la o inflație de doctori, iar acest titlu se obține mai degrabă pe baza unor proceduri birocratice decât pe criterii științifice. În acest moment, în România există un număr de 3.232 de conducători de doctorate care provin de la 59 de universități, potrivit portalului doctoranzi-romania.ro. Problema, susține unul dintre profesorii universitari care au obținut un doctorat în SUA, o constituie faptul că aceste doctorate se obțin urmând niște etape clare, care încep cu alegerea subiectului, continuând cu redactarea unui număr minim de pagini, evaluarea periodică. Astfel că teza de doctorat tinde să devină o chestiune birocratică, iar calitatea științifică trece în plan secundar. În cazurile rare în care teza este respinsă, i se acordă candidatului un termen pentru a o revizui. În acest context relaxat, e normal să asistăm la o inflație de doctori în România, fenomen în plină expansiune dat fiind că numărul doctoranzilor la acest moment este unul uriaș, de 19.965. La acest aspect contribuie și Executivul, care a decis să relaxeze modalitatea prin care profesorii pot ajunge conducători de doctorate. Astfel, potrivit modificărilor pe care ministrul Sorin Câmpeanu le-a adus Legii Educației, cadrele universitare care vor să devină conducători de doctorat pot să redacteze și să își susțină teza în limba română. Până acum, teza de abilitare trebuia redactată și susținută în limba engleză. O altă modificare implică faptul că susținerea tezei de abilitare pentru conducerea doctoratelor nu mai trebuie susținută în universități de elită. Apoi, a fost înlăturată o prevedere care, în numeroase domenii – din politică până în administrație – s-a dovedit benefică. În Legea Educației exista criteriul conflictului de interese, care impunea ca între conducătorul de doctorat și doctorand să nu existe o relație de rudenie nici măcar de gradul III, iar aceștia să nu fi fost angajați în aceeași instituție în ultimii cinci ani. Integral pe Romania Libera
Moștenirea lui Traian Băsescu. Ce facem cu ea? Vechea Românie. Până în 2004, în Parlamentul dominat de PDSR (vechea denumire a PSD), nu exista conceptul de ridicare a imunității parlamentare pentru ca un ales al poporului din forul legislativ sau un ministru suspectat că a încălcat legea să poată fi deferit justiției. Nici magistrați, decât la comandă politică. Traian BĂSESCU a câștigat alegerile prezidențiale în noiembrie 2004, cu un program de reformare a statului, în care pe primul loc era lupta anticorupție. A rămas celebru sloganul de atunci „La țepe, băieți, în Piața Victoriei, după 28 noiembrie“. După 10 ani avem zeci de parlamentari, miniștri si un fost premier condamnați; zeci de procurori, judecători- condamnați; sute de polițiști, vameși, primari, președinți de consilii județene, funcționari publici condamnați. Nu mai avem o Românie coruptă, dar fără corupți. Suntem capabili să apărăm această moștenire?Pentru a face o radiografie a reușitelor și eșecurilor lui Traian Băsescu în cele două mandate de președinte de câte cinci ani, trebuie să amintim ce a moștenit Traian Băsescu, ce fel de Românie am avut între 2001-2004, în mandatul Ion Iliescu – președinte, Adrian Năstase – premier. Întrebarea de la care pornim: era România un stat de drept în momentul în care Traian Băsescu a preluat mandatul de președinte:? Era respectat principiul de bază al funcționării unui stat de drept, și anume separația puterilor statului? Aveam o Justiție independentă? Președinția, ocupată de Ion Iliescu, era un fel de Mecca unde mergeau toți oamenii de afaceri controversați și suspecți de fapte penale pentru a obține protecție. Pelerinajul se făcea, după cum a reieșit din dosare penale ulterioare, la cabinetele lui Ioan Talpeș, fost șef al administrației prezidențiale, la cel al lui Emil Cico Dumitrescu, al lui Dan Iosif, al lui Șerban Nicolae, al lui Cătălin Voicu, ale altor consilieri. Un vizitator frecvent al Cotrocenilor a fost, spre exemplu, româno-sirianul Omar Hayssam, condamnat ulterior pentru răpirea jurnaliștilor. Integral pe Romania Libera
Impozitarea salariilor se modifică pentru marea majoritate a angajaţilor. Deducerea personală la calcularea impozitului pe venit de 16% va creşte pentru toţi salariaţii care obţin cel mult 3.000 lei brut, potrivit proiectului Codului fiscal, obţinut în exclusivitate de Capital. Mai avantajaţi vor fi două milioane de salariaţi care câştigă cel mult 1.000 lei brut.Deducerea personală din venitul net lunar la funcţia de bază la calcularea impozitului de 16% va fi majorată cu 50 lei pentru pentru salariaţii care obţin cel mult 1.000 lei brut şi care au în întreţinere una, două sau trei persoane. În cazul acestora deducerea va ajunge până la 600 lei faţă de 550 lei acum (vezi tabelul de mai jos). Salariaţii care au patru sau mai multe persoane în întreţinere vor avea o deducere mai mare cu 150 lei, însemnând 800 lei faţă de 650 lei în prezent. În schimb, cei care nu au nicio persoană în întreţinere vor rămâne cu actuala deducere de 250 lei. Practic, acordarea acestei facilităţi înseamnă că suma reprezentând deducerea se scade din venitul net asupra căruia se calculează impozitul de 16%. Astfel, la o deducere mai mare cu 50 lei decât în prezent, salariatul va primi în plus 8 lei, iar la o deducere mai mare cu 150 lei va rămâne suplimentar cu 24 lei. Totodată, vor creşte deducerile personale şi pentru salariaţii care primesc între 1.000 şi 3.000 lei brut. Deducerile sunt regresive, în cazul acestora, faţă de cele pentru salariile brute până în 1.000 lei şi se stabilesc prin ordin al ministrului de finanţe. Integral pe Capital
Va urez o zi buna!
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
O zi buna tuturor.
buna dimineata, sare 🙂
Buna ziua,
vreme trista, vremuri si mai triste!
buna ziua
dl fota stie ce spune si are dreptate
sub masca “independentei” multi,mult prea multi,fac jocul rusiei
ieri,era redat articolul dl maci/dl maci greseste si greseste profund
este exclus pentru o tara ca romania sa se apere singura,sa fie “independenta”
romania are de ales -sau cu US& NATO militar si EU economic sau cu Rusia
“intre” nu exista
si romania are un avantaj economic-si nu mic-din inertie,relatiile economice cu rusia sunt relativ reduse/de ce din inertie,nici in caer romania nu era prea dornica sa depinda de rusia,si asa au ramas …
exemplu :pentru ungaria rusia este al 3lea partener comercial,bulgaria la fel
Buna,
da, inclusiv povestea cu rezervistii face parte din schema. Din pacate “presa independenta” nu face decat sa se transforme in raspandac, mai mic sau mai mare dupa gradul de subventionata.
Cat despre Plagiatorul sef, zburda in stanga si dreapta ca un pseudo sef de stat.
Ce duma, la rezervisti ajungi daca armata de profesionisti nu face fata, si atunci e la fel de nasol daca te iau sau daca nu te iau…
Buna ziua tuturor…
Zilele trecute un amic incerca sa ma convinga ca Putin “nu e nebun”. Ne vedem mai rar “fata in fata”, discutia a avut loc pe FB, unde amicul practicant de public speaking, membru Toastmasters, etc. a postat un fragment de discurs putinist laudand indemanarea de vorbitor a lui Vladimir. Se putea observa “din avion” ca in discutie interveneau din cand in cand cativa postaci profi putinofili. De la virtutile din domeniul public speaking amicul a trecut la “cum ne otravesc americanii cu plante hibride” si mai tarziu la “nu sunt de acord cu participarea RO la un razboi…sa lupte suporterii razboiului, dl. Lucian Mandruta, etc…”…Interesant ce vectori de propaganda isi aleg baietii. Tintesc se pare persoane cu o buna repuatie profesionala si de caracter.
“doar” 14 mil euro in ograda lui Ghitza……in tip ce ptr. Udrea se emit mandate fara numar, nu ca m-am transformat in fan dar ceva nu este in regula.
http://economie.hotnews.ro/stiri-telecom-19395524-curtea-conturi-ministerul-interne-atribuit-2009-2010-contracte-aproape-14-milioane-euro-catre-2k-telecom-ericsson-romania-pentru-realizarea-sisteme-care-2014-nu-erau-functionale.htm
da, e o problema cand alde Ghita incaseaza banet la greu si procuratura se face ca nu ved. Nitu sa traiasca iar DNA sa se trezeasca!
inca un ex. – plati ptr. proiectare si nu ptr. executie. In mod normal proiectarea/consultanta/serviciile in general se deconteaza la pachet cu executia, in caz contrar nu se deconteaza.
http://economie.hotnews.ro/stiri-finante_banci-19395961-nereguli-descoperit-curtea-conturi-ministerul-dezvoltarii-2013-ministerul-condus-liviu-dragnea-primit-fara-respectarea-legii-150-milioane-lei-din-fondul-rezerva-guvernului.htm
Buna ziua!
“Hitler claimed that he only wanted justice for those Germans in Czechoslovakia and did not want a war.”
http://www.historytoday.com/jw-bartlett/munich-agreement-signed
God help our souls! pt ca in zona e un ocean rosu… rusia de o parte, china de cealalta.
postare noua! 🙂
http://politeia.org.ro/editoriale/procurori-folosesc-la-ceva-rapoartele-curtii-de-conturi/35502/