Revista Presei – 14 mai. Ziua Martirilor din temnițele comuniste
14/05/2018 | Autor Cetatean Categorii: Stiri / Revista Presei |
Hristos a inviat! Astazi este luni, 14 mai. După ce ploile au făcut o pauză în weekend, începând cu ziua de luni de săptămâna, vor debuta în forță. În București și la munte sunt așteptate furtuni cu fulgere, ploi masive, cantități de apă mari. Temperaturile sunt în ușoară scădere în toată țara, însă vremea va fi totuși caldă comparativ cu data din calendar. Potrivit ANM, pe fondul unor mici variaţii ale temperaturii aerului de la o zi la alta, aproape întreg intervalul de prognoză va fi caracterizat de o vreme relativ caldă pentru această perioadă. Astfel, media regională a temperaturilor maxime va fi de 25…27 de grade, cu valori ușor mai scăzute în perioada 12 – 18 mai, când, în medie, sunt prognozate maxime de 23…24 de grade. Temperaturile minime vor înregistra în perioada 7 – 12 mai o medie de 12…15 grade, apoi vor fi uşor mai scăzute, spre medii de 10…11 grade. Instabilitatea atmosferică se va manifesta local, după de 15 mai.
Ziua naţională de cinstire a martirilor din temniţele comuniste. Este marcată la data de 14 mai, fiind instituită prin Legea nr. 127/2017. Potrivit prezentei legi, sărbătorirea anuală a zilei de 14 mai poate fi marcată de autorităţile centrale şi locale, precum şi de instituţiile publice de cultură din ţară, prin organizarea de comemorări oficiale, depuneri de coroane şi alte manifestări menite să cinstească memoria acestor martiri, în limita alocaţiilor bugetare aprobate. Totodată, în această zi, Societatea Română de Televiziune, Societatea Română de Radiodifuziune şi Agenţia Naţională de Presă AGERPRES vor difuza, cu prioritate, emisiuni şi materiale informative despre evenimentele petrecute în perioada prigoanei comuniste în ziua de 14 mai 1948. Propunerea legislativă a fost iniţiată de 34 de parlamentari de la PNL, PSD, UNPR, minorităţi şi neafiliaţi, fiind depusă în Parlament la 16 martie 2016, adoptată de Senat, ca primă Cameră sesizată, la 1 noiembrie 2016, şi de Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz, la 16 mai 2017. Integral pe Agerpres.ro
Mihai Sora: Nu exista salvare personala, oameni buni! Stiu cum arata raul si cum evolueaza el. Filosoful Mihai Sora scrie, duminica, intr-un masaj pe Facebook, ca nu exista salvare individuala: “Nu poti sa-ti vezi linistit de viata si de treburile tale cand o grupare mafiota acapareaza, una dupa alta, institutiile statului, istoria, viitorul si simbolurile unei tari”. Acesta reaminteste ca a simtit pe propria piele “neputinta disperata” si stie cum arata raul chiar si atunci cand intrebuinteaza cuvinte ca “adevar”, “bine”, “frumos”. “Dar voi sunteti (inca) liberi si puteti protesta”, mai spune filosoful. “Nu exista salvare individuala, oameni buni! Nu poti sa-ti vezi linistit de viata si de treburile tale cand o grupare mafiota acapareaza, una dupa alta, institutiile statului, istoria, viitorul si simbolurile unei tari: le deturneaza, le prinde in malaxorul ei implacabil, contand tocmai pe lehamitea si resemnarea celor mai inteligenti si mai instruiti. Contand, mai cu seama, pe faptul ca cei onesti si harnici vor intoarce – dezgustati – spatele, vor parasi tara si orice forma de protest”, scrie, duminica, pe Facebook, folosoful Mihai Sora. Acesta reaminteste ca a simtit pe propria piele opresiunea. “Am simtit pe pielea mea, odinioara, neputinta disperata; stiu ce inseamna sa fii confiscat de o Putere, cu cizma pe grumaz si un calus in gura, sa fii arestat, sa nu poti vorbi liber, sa nu poti face zece pasi fara un securist pe urmele tale, sa-ti fie, ani de-a randul, ascultat telefonul, interceptata corespondenta, sa fii turnat de cine nu te-ai astepta, sa-ti fie recrutat de catre Securitate copilul minor si folosit impotriva ta. Stiu, asadar, cum arata raul si cum poate evolua: chiar si atunci cand el intrebuinteaza cuvinte ca “adevar”, “bine”, “frumos” ori imbraca o aratoasa ie”, mai scrie filosoful. Integral pe Ziare.com
Dragnea ii contesta lui Iohannis atributiile pe politica externa si il acuza ca incita la violenta: Nu vreau sa ajungem la suspendare. Liviu Dragnea a lansat mai multe atacuri la adresa presedintelui Romaniei, Klaus Iohannis, pe care-l acuza ca a prezentat informatii mincinoase despre activitatea Guvernului. Liderul PSD sustine ca Iohannis ar fi incitat la violenta: “A fost si in Piata. Incita. Enerveaza foarte mult. Vrea sa transmita un sentiment de nesiguranta”. Liviu Dragnea a venit pregatit cu tabele si grafice in studioul Romania TV. El a facut mai multe precizari legate de modul in care Klaus Iohannis s-a pozitionat in ultima perioada pe teme de politica interna sau externa. “Nu m-am gandit la suspendare si nu vreau sa ma gandesc la suspendare. Nu vreau sa ajungem la suspendare”, a conchis acesta. Liderul PSD a transmis un mesaj de avertisment si Opozitiei, despre care ar fi auzit ca pregateste o plangere penala impotriva Vioricai Dancila. “Eu ma rog la Dumnezeu sa nu se ajunga acolo. Eu cred exista o linie rosie peste care nu trebuie sa se treaca. S-a trecut cand era Victor Ponta prim-ministru. Eu zic ca a fost suficient”, a declarat Dragnea. Declaratiile lui Liviu Dragnea: – In legatura cu atributiile pe politica externa, Constitutia Romaniei este clara. Poate unii nu sunt de acord. In Romania nu exista o singura persoana care sa aiba atributii pe politica externa exclusiv. Dragnea a spus ca atributii de politica externa au Guvernul, Parlamentul si Presedintele Romaniei. – In legatura cu atributiile pe politica externa, Constitutia Romaniei e clara. Ea poate deranja, dar Constitutia e clara si obligatorie. In Romania nu e nicio persoana care sa aiba atributii exclusive pe politica externa a Romaniei. Atributii au presedintele, Guvernul, parlamentul. Dar e pentru prima oara in Romania cand un presedinte incearca sa induca ideea ca doar presedintele se ocupa de politica externa. Avem Guvernul, MAE care se ocupa cu politica externa, care nu e in subordinea Presedintelui. E o reactie de om ranit, de frustrare, de enervare si sincer pot fi mai multe motive care l-au impins pe presedinte sa faca aceste afirmatii. (…) Aici e o frustrare generata de faptul ca nu vrea ca oricine din tara sa aiba o discutie externa. Integral pe Ziare.com
Primarii au început şantajul preelectoral: cer pensii speciale. Motivul: „Nu se pot reintegra pe piaţa muncii după exercitarea mandatului de ales local“. Asociaţia Oraşelor din România şi Asociaţia Comunelor din România, controlate de primari PSD, au trimis amendamente la Parlament în care solicită pensii speciale pentru primari, viceprimari, preşedinţi şi vicepreşedinţi de consilii judeţene, în contextul în care în următorii ani sunt alegeri, iar deputaţii şi senatorii vor ajunge la mâna celor din teritoriu. Iată cine sunt reprezentanţii primarilor care insistă pentru pensie de serviciu. Începerea dezbaterii Codului administrativ în cadrul Comisiei speciale pentru elaborarea Codului Administrativ , condusă de fostul vicepremier social-democrat Marcel Ciolacu, a reprezentat un prilej pentru ca mai mulţi primari din ţară să le reamintească politicienilor din Parlament că noile alegeri – în 2019 sunt europarlamentare şi prezidenţiale, dar în 2020 parlamenatre – se apropie şi poate reiau discuţiile pe tema acordării de pensii de serviciu, adică speciale, pentru aleşii locali. Reprezentanţii Asociaţiei Comunelor din România le cer aleşilor din Parlament „dreptul la indemnizaţia de vârstă pentru primari, viceprimari, preşedinţii consiliilor judeţene şi vicepreşedinţii consiliilor judeţene, în condiţii similare senatorilor şi deputaţilor“. Mai exact, vor şi ei pensie de serviciu pentru cei din administraţia locală, „având în vedere greutatea cu care primarii şi viceprimarii se pot reintegra pe piaţa muncii după exercitarea mandatului de ales local, mai ales dacă aceste persoane au vârstă de peste 50 ani, faptul că indemnizaţiile acestor persoane au fost multă vreme sub nivelul corespunzător acestor demnităţi, iar acest fapt a dus la pensii derizorii pentru mulţi primari şi viceprimari, care nu concordă cu statutul şi poziţia pe care aceştia au avut-o în colectivitatea locală“ şi „ţinând cont de prevederi similare care se aplică aleşilor locali din alte ţări din Uniunea Europeană“. Integral pe Adevarul
Ce nume îi va înainta preşedintelui Iohannis? Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, la prima sa nominalizare pentru şefia unui parchet. Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, este aşteptat să anunţe, luni, propunerea pentru conducerea DIICOT, pentru această funcţie depunându-şi candidatura doi procurori, actualul şef al instituţiei, Daniel Horodniceanu, şi Felix Bănilă, de la Parchetul Tribunalului Bacău. Doi procurori şi-au depus dosarul în cursa pentru ocuparea funcţiei de procuror-şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT), respectiv actualul şef al instituţiei, Daniel Horodniceanu, şi Felix Bănilă, de la Parchetul Tribunalului Bacău. Interviurile s-au desfăşurat vineri, 11 mai, la sediul Ministerului Justiţiei, şi au fost susţinute de ministrul Tudorel Toader. “Comisia de interviu pentu selectarea viitorului procuror şef DIICOT a fost formată din 5 membri – subsemnatul şi cei patru secretari de stat de la Ministerul Justiţiei !Interviul a durat câte o oră pentru fiecare candidat. Au fost abordate probleme punctuale – spre exemplu- dnul Horodniceanu a fost întrebat, printre altele, despre: problema achitărilor ( cauze şi remedii), problema termenului rezonabil de finalizare a urmăririi penale (în condiţiile în care de 11 ani un dosar nu este încă finalizat) sau despre limitele libertăţii de exprimare ale magistraţilor!”, a scris ministrul Justiţiei, pe pagina sa de Facebook, după interviurile cu candidaţii. Integral pe Mediafax
Statul pune viața pe lista de așteptare. Medicamentele de ultimă generație, inaccesibile românilor. Medicamentele de ultimă generaţie par o utopie pentru români. Până ajung la noi în ţară, dacă ajung vreodată, tratamentele pot avea chiar şi mai bine de zece ani de existenţă, timp în care industria a lansat o nouă generaţie. Astfel că, în vreme ce în ultimii trei ani, Agenţia Europeană pentru Medicamente a aprobat aproape 350 de tratamente noi, în România lista de medicamente compensate a fost actualizată cu de două ori mai puţine medicamente de ultimă generaţie, o mare parte dintre ele fiind lansate în industrie cu câţiva ani buni în urmă. Cât de inovative sunt medicamentele care intră pe lista compensatelor în România aflaţi într-un nou episod marca „România furată”. Din 2014 până la finalul anul trecut Agenţia Americană de Medicamente (FDA) a aprobat aproape 160 de tratament noi, iar Agenţia Europeană pentru Medicamente. Asta în timp ce în România s-au aprobat de două ori mai puţine medicamente inovative comparativ cu cele aprobate în Europa. Din totalul de medicamente noi intrate pe lista compensatelor în ultimii patru ani, cele mai multe au fost destinate bolilor oncologice, urmate de afecţiunile pneumologice şi gastroenterologice. La alergii şi bolile psihiatrice lista de comepensate a fost completată cu un singur medicament inovativ. Integral pe Digi24
Cetatenii (NU) sunt egali in fata legii! PROIECT Amenzi mai mici pentru pensionari. Amenzi de circulaţie mai mici pentru pensionari decât pentru restul românilor. Este propunerea a doi senatori, unul de la PMP, iar altul de la PSD, pentru a veni în sprijinul contravenienţilor pensionari. Concret, Dorin Valeriu Bădulescu (PMP) şi Adrian Nicolae Diaconu (PSD) propun ca pentru pensionari punctul de amendă să nu se mai calculeze în funcţie de salariul minim brut pe economie, ci în funcţie de punctul de pensie. Astfel, punctul-amendă ar putea avea două valori, una pentru oamenii activi şi alta pentru pensionari. „Alin. 2 al art. 98 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice se modifică după cum urmează: un punct-amendă reprezintă valoric 10% din salariul minim brut pe economie, stabilit prin hotărâre de Guvern, pentru persoanele active, şi 10% din punctul de pensie, stabilit prin ordonanţă sau prin hotărâre de Guvern, pentru pensionari“, se arată în proiectul de lege. De la 1 iulie 2018, punctul de pensie va ajunge la 1.100 de lei, faţă de 1.000 de lei, cât este valoarea lui actuală. Asta înseamnă că punctul de amendă pentru pensionari, în viziunea iniţiatorilor legii, va fi de 110 lei, faţă de 145 de lei cât este valoarea punctului de amendă calculat în funcţie de salariul minim, dar plafonat la nivelulul anului trecut, în urma unei ordonanţe de urgenţă a Guvernului. Integral pe Adevarul
Va urez o zi linistita!
Nota Politeia: multumind celor care, din generozitatea si putinul lor, ne ajuta atunci cand pot, le adresam membrilor Comunitatii rugamintea de a sprijini in continuare aceasta oaza de libertate de exprimare si de atitudine, care are nevoie, periodic, de reinnoirea numelui de domeniu in .ro si a serverului. Alte costuri nu sunt, intrucat efortul administratorului si al doamnei Desy ramane, la fel cum a fost si al regretatului Theophyle, gratuit si dezinteresat. Cu multumiri din inima, @Desy si @Cetatean.
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
Salutare!
Un popor cu mentalitate bolnava, cu oameni majoritar naivi/usor de manipulat.
Foarte putini sunt in stare chiar si de un mic efort de gandire.
De asta profita o droaie de escroci si de infractori, care au preluat haturile.
Pentru gugustiucii ghidati doar de spiritul de turma, martirii din temnitele comuniste nu exista.
Exista numai pomeni, doar “sa ne deie” si alte chestii providentiale/miraculoase.
Subscriu! Bună dimineața!
Drama este ca tinerii studiosi/valorosi se gandesc inca de pe bancile scolii sa plece la studii afara, fara ganduri de intoarcere.
Pt. ca aici nu le-ar ramane decat sa lustruiasca pantofii lui Dragnea.
In felul asta romanii isi pierd si potentialele valori care ar putea, in viitor, sa scoata tara din amorteala.
Buna ziua
L au pierdut deja; cei 4 milioane plecați in 15 ani nu se mai întorc; și acum pleacă și cei in jur de 40 care au crezut…cei rămași mi e teama ca sunt prea putini pentru a forma “masa critica” sa schimbe
Buna ziua
Pai ce sa mai facem prin Ro – doar sa platim taxe si sa ne uitam cum Bibisoru’ legifereaza ?
” iar Netanyahu i-a prezentat lui Dragnea proiectul de creare a unei baze de date “extensive”, care colectează “informaţii detaliate despre pacienţi, de ordin clinic, biologic şi comportamental”.” iar elitele aplauda ?
Pana acum erau dubii – cine si cum da legi in Ro – cred ca acum nu mai sunt .
Fac cercetari sa vad daca mai exista vreo tara in lume in care seful unui guvern strain ( oricare ar fi el ) sa prezinte astfel de proiecte altui guvern , asa cu tupeu si pe fata .
https://www.g4media.ro/liviu-dragnea-a-discutat-cu-premierul-netanyahu-despre-un-proiect-pe-sanatate-care-colecteaza-de-la-pacienti-date-clinice-biologice-si-comportamentale.html
Sfatuiesc pe orice cunostinta – daca are posibilitatea .. sa plece . Ca aici nu mai au ce face . Doar daca vor sa traiasca sub papucul unor cercetati penali din Ro si Israel .
Buna dimineata
https://revistapresei.hotnews.ro/stiri-subiectele_zilei-22446922-liviu-dragnea-cere-anchetarea-unui-jurnalist-care-dezvaluit-informatie-surse.htm
Doar anchetat ? Nu mai bine expulzat in Palestina , sa l puna bibisor penalu’ la punct pe dl Tapalaga ?
Dragnea: “Eu am auzit despre acel memorandum din spațiul public, chiar în ziua în care s-a adoptat, pentru că este un document confidențial.”
Nu o suspectez pe Vasilica de initiativa in acest caz.
Si nici pe Melescanu.
Autorul documentului e, cu siguranta, Dragnea.
De cand seful unui partid are competente in domeniul politicii externe a Romaniei?
Pai Dragnea ar trebui anchetat iar ambasadoarea din Israel ar trebui luata putin la intrebari .
Nici macar nu e vorba de mutat sau nu ambasada .
E vorba ca dragnea si stimabilii israelieni lucreaza cu spor la uzurparea atributiilor Presedintelui Ro ( adica isi bat joc si de legile Romaniei si de populatia Romaniei ) .
Asta i toata treaba , sa nu mi zica cineva ca nu stia Netanyahu sau ambasadoarea lui de la Bucuresti ca in Ro – Presedintele e cel care are atributii pe politica externa ,
Dar au facut o sa si arate muschii si n paralel il fac pe Iohanis nazist doar pentru ca este etnic german .
Dragnea e in stare sa o vanda si pe ma-sa, doar ca sa-si consolideze puterea si sa scape de puscarie.
Si a gasit la Bibi singura usa deschisa si asta fiind in stare de orice, din motive similare.
Iar Trump doar isi plateste niste datorii fata de cei care i-au asigurat finantarea campaniei electorale (ginerele e doar un intermediar).
Tzepe , treaba e “rezolvata ” de mult .
Dragnea e doar hartia igienica a alor . Cand se ‘consuma’ ii vor lua locul alti 10 , instantaneu .
Eu n am sa mai prea vorbesc despre chestiile astea ca nu e “cool” in Romania .
Mda, esti etichetat urgent: fascist, legionar, nazist.
Reteta verificata din vremea comunistilor (inclusiv Iliescu) si consolidata/legiferata de Florian.
Shalom! 🙂
Buna seara doamnelor si domnilor, după o absentă îndelungată. Cred ca sunt cea mai putin anti-semita de pe blog. Una dintre bunicile nemtoaice era Schallenberg, asa ca no comment. Dar ce se întâmplă este o jignire absolută iar noi, toti, mămăliga 😈.
Poate ar trebui anchetati si astia de anunta astfel de stiri : http://www.mediafax.ro/economic/inflatia-a-atins-maximul-ultimilor-cinci-ani-5-2-in-aprilie-17214342
Probabil ca e unul din “obiectivele” maretului program de guvernare.
Sunt convins ca cifra reala e mult mai mare, simt asta la cosul saptamanal.
Noi – și toți cei care gândesc ca noi, în general – ar trebui să fim „anchetați” și doar pentru simplul fapt că existăm, că am apărut pe lume, în opinia neobrăzaților, cocălarilor, analfabeților și pițipoancelor de la „putere” (era să scriu „putoare”!)! În „optica” lor, de a-creierați, „gânditul dăunează grav sănătății!”
Bună ziua!
Alt efect al programului de guvernare:
“Numărul românilor cu întârzieri la plata împrumuturilor bancare a urcat ușor în martie.”
https://economie.hotnews.ro/stiri-finante_banci-22447675-numarul-romnilor-ntrzieri-plata-mprumuturilor-bancare-urcat-usor-martie-din-25-mai-acestia-pot-solicita-biroului-credit-stergerea-din-baza-date.htm
„Foamea” de bani e mai mare și la autorități… Dacă, în anii trecuți, primeam doar eu scrisoare de la Finanțele locale să vin să plătesc taxele (și venea prin iulie…), anul acesta a venit și pentru soție și chiar de la începutul lui mai!… 🙂
Prin toamna or sa trimita si pe numele pruncilor. 🙂 🙂
Şi în cazui Israerlului şi în cazul vizitei de la Vatican şi în cazul minciunilor spuse despre rezultatele economice preşedintele subminează România”, a declarat Liviu Dragnea.
https://www.hotnews.ro/stiri-politic-22447708-dragnea-mai-pregatesc-iohannis-lui-pentru-ntmpla-demisia-premierului-dancila.htm
Mai vor si salarii , nu’i frumos : https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/industria-de-aparare-protesteaza-unii-angajati-nu-si-au-primit-salariile-din-decembrie-2017-929021
TRU:
“Uniunea Europeană e socialistă. Occidentul e socialist. America e socialistă. Universităţile şi lumea intelectuală sînt socialiste. Elitele artistice şi cinematografice, pop, civile, de caritate şi umanitare sînt socialiste. Aşa arată lumea şi, în această lume, cine nu e socialist e – prin decret socialist – fascist, rasist, populist sau naţionalist-extremist.
La 200 de ani de la naşterea lui Karl Marx, dogma socialistă a cucerit lumea. Urmîndu-şi cerinţa genetică, această doctrină nesătulă de sînge şi dominaţie se pregăteşte, iar, să vină de hac tuturor celor ce nu îi sînt, încă, enoriaşi supuşi. Libertatea cuvîntului şi dreptul la opinie separată, împotrivirea, critica sau refuzul sînt interzise şi sancţionate cu excomunicarea. Pentru noi, est-europenii, drama şi dezamăgirea sînt crunte. Într-un fel aparte: aşa cum e, pentru adolescentul crescut cu idealuri curate, descoperirea că mentorul lui e un borfaş fin şi un iluzionist pervers. Căci nouă anume ne-a fost rezervată onoarea funebră de a afla că am scăpat de socialism pentru a-l regăsi, la putere, în Occident – de unde reglează cu mînă de cartofor spilcuit mersul lumii.”
http://adevarul.ro/international/europa/juncker-calugar-marxist-1_5af93a81df52022f75f3b821/index.html
Foarte adevărat scrie nenea, dar – cu riscul de a fi considerat (prea) „cârcotaș”, – mi se pare că același tru era printre „copărtașii” lui băsea acum vreo 10 ani! Mai e unul „fără de prihană” care-l apăra azi, pe ziare.com, pe sas (cristian preda), „apărătorul” de azi al prezidentului fiind, acum un deceniu printre „pupătorii” în fond” (ca să nu zic „în cor”) ai tovarășei eba… Mari „caractere”, n-am ce zice!…
Bună ziua.
Ghinion de neșansă pentru trădători! Conform legii/cutumelor, participantul ar trebui să răspundă împreună cu cel care i-a dat mandatul de participare. Gesturile mici, nesemnificative în diplomație pot costa/conta mult – România nu a primit invitația de a participa la deschiderea oficială a Ambasadei SUA la Ierusalim, eveniment care are loc luni după-amiază, în Israel. România a participat însă, printr-un reprezentant al Ambasadei din Israel, la recepția organizată duminică de ministerul israelian al Afacerilor Externe.
https://www.hotnews.ro/stiri-esential-22447785-romnia-nu-participa-deschiderea-oficiala-ambasadei-sua-ierusalim-mae-nu-fost-primita-invitatie-participare.htm
Fosila roșie cu sufletul vândut în șapte zări trebuie să-și depună demisia, cu toate că la ce agendă are va fi legat de scaun cu lanțuri, cip și cifru.
https://www.comisarul.ro/articol/alerta-melescanu-chemat-marti-pentru-explicatii-la_945621.html
Salutare!
Din SUA:
https://economie.hotnews.ro/stiri-telecom-22447872-trump-spune-vrea-ajute-compania-chineza-zte-grav-lovita-interdicitii-sua-angajatii-zte-jubileaza.htm
Cred ca Pentagonul, care suspecteaza ZTE si Huawei ca ofera datele firmelor si abonatilor americani catre Guvernul chinez, e extrem de incantat de tweet-ul lui Trump.
Asta inseamna sa iti declari admiratia pentru unul care a modificat Constitutia ca sa fie presedinte pe viata si sa vrei sa ajuti o companie “strategica” a Chinei, doar pentru “salva job-uri” in …CHINA. Gandire strategica, pe termen lung, ce mai…Probabil ca dupa vizita facuta Xi Jinping si familia la resedinta privata a lui Trump, cam asa va arata politica lui Trump fata de China.
“Too many jobs in China lost“.
Oare asta sustinea Trump si in campania din swing states, hm?
Trump, ajuns Presedintele SUA, nu are nimic care sa arate ca a trecut prin etapa dezvoltarii stadiului moral al personalitatii. Uneori ma intreb daca cei care l-au votat si-au pus intrebari si cu privire la caracterul sau, nu doar la programul sau. In fine, e o intrebare personala. Una e una si alta e alta.
Si Liviu Dragnea a avut un “program” beton pe hartie si stim unde a ajuns.
Sunt sigur ca la Breitbart deja au o “narrative” care sa sustina genialitatea miscarii lui Trump (acolo aia pot reusi, simultan, sa justifice atat intalnirea personala a lui Trump cu Kim Jong Un – in vederea de-nuclearizarii peninsulei Coreea), cat si retragerea din acordul cu Iranul – pe motiv de nerepectarea acordului nuclear – ).
Insa daca eram votantul lui Trump si citeam chestia asta cu “To many jobs in China lost”, ii adresam un sanatos
“Hai sictir, incompetent ajuns in fruntea tarii cu ajutorul Cambridge Analytica!”.
Buna ziua, sunt gata sa fac infarct! Il ascult pe nenorocitul Dragnea dand acum declaratii presei. Minte de incheaga apele, il acuza pe Iohannis de fapte grave .
O sa vedeti declaratia in presa. S-a balbait cu raspunsul legat de invitatia Papei dar continua sa minta si sa sustina ca el si Vasilica au tot dreptul sa preia din prerogativele presedintelui.
De ce nu reactioneaza Iohannis mai ferm?
Poate stiu ei ca Iohannis le pregateste ceva si de aia ataca primii: sabotaj si subminarea guvernului!
Amenintarea presedintelui la adresa PM e in stil mafiot!
Dancila il ataca pe Iohannis:”Presedintele nu-l poate chema pe Melescanu daca nu ma suna pe mine”.
S-a suit scroafa-n copac!
buna, Cedric 🙂
Presedintele are de partea sa Constitutia si deciziile CCR din 2012, poate sarja cat de mult are chef Guvernul si poate emite mesaje oficiale catre intreaga lumea: “MAE-ul roman nu are aprobarea mea si actiunile sale sunt nelegitime”.
Buna ziua
Auzii declarația primei proaste a țării și a tractoristului ot tr….
Poate la spune cineva ca pana și in partidul comunist era încurajată critica,cel puțin declarativ….idioții ăștia ar trebui dați in judecată pentru atac la dreptul de liberă exprimare
http://www.ziare.com/klaus-johannis/presedinte/teodor-melescanu-chemat-sa-dea-explicatii-la-cotroceni-marti-se-intalneste-cu-iohannis-1513550
Dragnea si Dancila asteapta ca presedintele sa le ceara intai voie.
http://www.ziare.com/liviu-dragnea/presedinte-psd/dragnea-il-acuza-pe-iohannis-de-amenintari-in-stil-mafiot-la-adresa-lui-dancila-1513564
Pablito are cheia intoarsa pana la refuz. Sa speram ca individul va raspunde pentru faptele lui, care sunt deosebit de grave in opinia mea. In caz contrar, Romania se va intoarce de unde a plecat.
Este cert ca in acest moment Constitutia nu mai exista pentru personaj.
https://www.hotnews.ro/stiri-esential-22448047-dragnea-dupa-blocarea-declaratiei-privind-ambasada-americii-ierusalim-iohannis-explice-trebui-romnia-condamne-public-actiune-sua.htm
Mesaj de la un bou către alți boi…RO nici n a fost invitata la inaugarea noii ambasade de către SUA
Si Corina Cretu a ajuns la concluzia ca sunt catastrofe. – Comisarul Corina Crețu, scrisoare dură către ministrul Transporturilor pe tema întărzierii proiectelor pe fonduri europene: „Sunt extrem de îngrijorată / E nevoie ca proiecte noi să fie lansate urgent pe teren”. PLUS: Probleme pentru autostrada Sibiu – Pitești
https://monitorizari.hotnews.ro/stiri-infrastructura_articole-22447869-comisarul-corina-cretu-scrisoare-dura-catre-ministrul-transporturilor-tema-ntarzierii-proiectelor-fonduri-europene-sunt-extrem-ngrijorata-nevoie-proiecte-noi-fie-lansate-urgent-teren-plus-probleme-pen.htm
https://www.g4media.ro/amenintarile-lui-liviu-dragnea-pozitia-g4media-ro.html
A ajuns Dragnea “sa-l regrete ” pe Basescu! Comportarea lui Iohannis, de tip nemtesc, il descumpaneste si nu stie la ce sa se astepte!
https://www.stiripesurse.ro/liviu-dragnea-se-pare-ca-epoca-iohannis-e-mai-rea-decat-epoca-basescu-nu-exista-functia-de-tatuc_1265003.html
Buna Cedric.
In mod normal la o arestare, pentru atentat la siguranta nationala.
Numai ca acest lucru este imposibil, Pablito va arunca tara in aer. Dinamita este pusa si fitilul a fost aprins.
Și eu aștept o acțiune de chemare in justiție, sa dea socoteala pentru toate acțiunile împotriva țării. Sa vedem cât va mai răbda Iohannis!
14/05/2018 at 14:33 – Popoarele demne , statele nationale .. primesc invitatie .
Popoarele anexate .. primesc : ordine , legi in plic . Pentru ca Stapanii se bazeaza pe Sicarii din interior ( din teze de doctarat cu privire la aparitia si istoria terorismului 🙂 ) ca si vor indeplini sarcinile .
Cam asta e regimul de Kibut anexat .
Ps – cat despre .. libertatea de exprimare , hai sa uitam de aceasta libertate .
A murit odata cu Vulcanescu , Eliade etc , Oameni ‘rai’.
Asa s a ajuns sa fim azi unde suntem .
Buna ziua all 🙂 Ziggy:
Contrar celor vehiculate, iata tarile care participa:
“…These are the countries that will attend tonight’s event together with a U.S. delegation that includes U.S. President Donald Trump’s daughter Ivanka and son-in-law and adviser Jared Kushner, who landed earlier today: Albania, Angola, Austria, Cameroon, Congo, the Democratic Republic of the Congo, Ivory Coast, Czech Republic, Dominican Republic, El Salvador, Ethiopia, Georgia, Guatemala, Honduras, Hungary, Kenya, Macedonia, Burma, Nigeria, Panama, Peru, the Philippines, Romania, Rwanda, Serbia, South Sudan, Thailand, Ukraine, Vietnam, Paraguay, Tanzania and Zambia. …”
https://www.haaretz.com/middle-east-news/these-countries-participating-in-israel-s-gala-for-u-s-embassy-move-1.6077598
Deci, suntem reprezentati.
Sarut mana , Doamna ! 😀
Vazut , citit acum
Multumesc frumos .
Citisem un coment la 14 33 .
Sa fim mandri alaturi de Burma . Sau Tanzania 😀
Poate le este foame si participa la banchet. 🙂 Rusia – nu participa.
:))
Asta e de manual :))
Atunci .. sa fie primit ! 😀
Fiica și ginerele…și noi care l am împușcat pe Ceaușescu ca îl scotea in fata pe fiu sau
Dragi prieteni vazuti si nevazuti! 🙂
Dupa cum a atentionat si rugat City dimineata, va aduc aminte ca trebuie sa platim licenta blogului si termenul este spre expirare. Va rog sa contribuiti cu cat puteti ca sa ne putem vedea si auzi in continuare. Nu v-am mai deranjat de mult si nu v-am spus de mutarile pe servere crezand ca se sub-intelege.
Va multumim. 🙂
Cred ca stirea acesta este mai importanta decat banchetul :
“Datoria publică a crescut în primul trimestru cât în tot anul 2017
Datoria publică a României a crescut în primele trei luni cu 1,25 miliarde euro, la 34,79 miliarde euro. În 2017 datoria publică s-a majorat cu 1,235 miliarde euro….”
https://www.digi24.ro/stiri/economie/finante-economie/datoria-publica-a-crescut-in-primul-trimestru-cat-in-tot-anul-trecut-929140
Buna ziua
Date oficiale
Inflație 5,2%
Deficit comercial 1 miliard €-numai tr 1
Investiții străine 1,4milarde€ tr 1
Creștere datorie publica 2 miliarde € tr 1
Legea salarizării -modificare la 4 luni de la operaționalizate
-pe plan extern-România este alături de Ungaria&Polonia și va fi prima sancționată de EU
-impotenta totala in scrierea de proiecte europene
Va rog mai adăugați
Și prima proasta a țării nu e “lăsată sa lucreze”….
Nenorociții ăștia au dat lovitura de gratie unei tari…care tocmai împlinește 100 ani….asta e performanța lor
Exact ce am scris mai devreme! Teoretic apele s-au separat, practic este ruleta ruseasca cu Romania, cu statul de drept si democratia. – ~Comisia Europeană consideră că în chestiunea eventualei mutări a ambasadei României în Israel, de la Tel Aviv la Ierusalim, poziția oficială a Bucureștiului este cea exprimată de președintele Klaus Iohannis, pentru că acesta reprezintă România în forurle europene, pe problemă de politică externă, a declarat, într-un interviu acordat HotNews.ro, șefa Reprezentanței Comisiei Europene în România, Angela Cristea. Ea a mai subliniat că în Uniunea Europeană statul de drept, inclusiv independența justiției, nu este un subiect negociabil cu nicun stat membru, inclusiv cu România. ~
https://economie.hotnews.ro/stiri-eurofonduri-22448136-sefa-reprezentantei-comisiei-europene-despre-mutarea-ambasadei-din-israel-pozitia-oficiala-romniei-este-pozitia-anuntata-presedintele-romniei-pentru-reprezinta-romnia-forurile-europene-probleme-politi.htm
M-a întreb ce va face Israel dacă 1 milion de palestinieni se duc sa treacă zidul
Va salut
http://www.ziare.com/international/israel/confruntari-sangeroase-inaintea-inaugurarii-ambasadei-sua-la-ierusalim-25-palestinieni-au-fost-ucisi-1513582
Ce-o sa faca … pe ei , pe mama lor – le zboara creierii la toti . Ma mir ca nu i gazeaza pe toti intr o noapte , macar nu s ar mai chinui in ghetouri .
“France calls on all actors to show responsibility to prevent a new escalation,” Jean-Yves Le Drian said in a statement. “France again calls on the Israeli authorities to exercise discernment and restraint in the use of force that must be strictly proportionate.” https://www.reuters.com/article/us-israel-usa-diplomacy-france/france-tells-israel-to-show-restraint-disapproves-of-u-s-embassy-move-idUSKCN1IF1ZG
La DIICOT o sa-l avem pe Oliver:
https://www.hotnews.ro/stiri-esential-22448645-oliver-felix-banila-propus-ministrul-justitiei-pentru-functia-procuror-sef-diicot.htm
Vasilica e chemata la Cotroceni.
Daca merge singura, e mancata. 🙂
https://www.hotnews.ro/stiri-esential-22448673-iohannis-cheama-dancila-cotroceni-marti-pentru-consultari.htm
Si cele doua jeguri stabilesc cum sa procedeze:
https://www.stiripesurse.ro/calin-popescu-tariceanu-intalnire-de-taina-cu-liviu-dragnea_1265059.html
În opinia mea nu am mai avut o astfel de criză din 1990. Ce a făcut și face gașca penalo trădătoare este similară unei mineriade, organizate pe alte paliere dar cu un scop similar, ba mai urât și periculos. Din nefericire pârghiile și presiunea nu mai poate veni din stradă.
Îmi cer scuze dacă pare că tot „bag bățul prin gard”, dar „serviciile” unde sunt?
Bună seara!
Va salut
Intr un razbel psihologic si de uzura .. alea s primele acaparate si deturnate de la adevarata lor misiune 🙂
S-a vazut brusc cum a actionat comandoul ocupant dupa ce au fost prinsi aia din BC .
Serviciile sunt multumite: salarii babane, pensii speciale.
De ce s-ar agita?
Buna
N am mai avut din 47 , cand decideau ocupantii si colaborationistii lor soarta si politica externa a Romaniei .
De fapt genocidul la adresa poporului roman e in forma continuata , tot ce fac astia este premeditat de ani de zile .
Asa dispar popoarele slabe , prost educate si cu paiate vandute pe post de ‘elite’ .
Atunci ocupantii si colaborationistii aveau tancurile rusesti in spate.
Acum se mizeaza pe indolenta/saracie/prostie.
Bună Zig.
Corect! Eu m-am referit la istoria recentă, la cea care încă nu are cerneala uscată și praful așezat, la cea trăită de noi.
Acum minerii vin de la Videle.
“La această întâlnire puteți fi însoțită de miniștrii de resort.”
Deci merge si “domnul Melescanul”. 🙂 🙂
Buna seara,
Helvig a fost in SUA acum o luna parca. Nu s-a prins nimic de capul lui? Sau se crede tot pe vremea USL cand era prieten cu PSDistii?
Salut!
Nu il vom avea pe Banila, inclin sa cred ca Iohannis va respinge candidatura.
Ar submina activitatea guvernului. 🙂 🙂
“Felix Banila are insa un atu prin faptul ca ar fi in relatii foarte bune cu fosta sefa a CSM, Oana Schmidt Haineala, care ocupa in prezent functia de sef al Corpului de Control al Ministerului Justitiei.
Haineala este considerata unul dintre principalii sfatuitori ai lui Tudorel Toader. De altfel, ea a ocupat in 2017 functia de secretar se stat in Ministerul Justitiei, dar a fost retrasa din acest post de CSM, la solicitarea procurorului general al Romaniei, in contextul scandalului emiterii Ordonantei 13.
Felix Banila a condus timp de sapte ani, 2010-2017, Parchetul Tribunalului Bacau. Oana Schmidt Haineala a condus si ea Parchetul Tribunalului Bacau, timp de aproape trei ani, 2004-2007. In anii 2000, Haineala a fost coleg cu Banila la Parchetul de pe langa Judecatoria Moinesti”.
De aceea cred ca il va respinge.
Frumos ar fi sa declare Presedintele – Imi pare rau dar nu pot numi un “contact” ( precum Haineala) al BC in functia de sef al DIICOT :)))
“Preşedintele României poate consulta Guvernul cu privire la probleme urgente şi de importanţă deosebită”.
Art. 86 din Constitutie.
Nu se duce madama 20-20, urmeaza next level.
Un om mai hâtru…. ar intreba : care Guvern sa l consulte – al lui Bibi sau al doamnei CaPdeMatura ( adica tot al lui Bibi ) ? :))))
Lasand gluma la o parte .. e Presedinte si daca e Presedinte trebuie sa discute cu stapanii de la tel aviv , de pe pozitii de Presedinte al unei tari membre NATO/UE . Cu slugile lui bibisor nu va ajunge la niciun rezultat .
Slugile doar executa foaia de parcurs .
In plin An al Centenarului 😀
si care ar putea fi acel next-level ??
Eu unul nu vad decit duba…
Buna seara .
Seara buna
Participa ( conf, hotnews ) :” UPDATE – Premierul Viorica Dăncilă confirmă, într-un comunicat difuzat luni seară, că va participa marți la consultările de la Palatul Cotroceni:
“În urma invitației transmise, astăzi, de către Administraţia Prezidențială, prim-ministrul României Viorica Dăncilă a transmis următorul răspuns:
„Domnule Președinte, în cadrul dialogului interinstituțional, am primit invitația dumneavoastră la consultări pe teme de actualitate de politică externă, respectiv recentele evoluții din Orientul Mijlociu şi relațiile bilaterale ale României cu Statul Israel.
Pe această cale, confirm participarea”.”
PS despre relatiile Romaniei cu UE si relatiile bilaterale cu Franta / UK/Germania .. nu cred ca i pasa . Nici ei , nici suporterilor .
Breaking-news! S-a întâlnit deja trump cu kim!
https://www.digi24.ro/stiri/externe/sua/video-donald-trump-si-kim-jong-un-s-au-plimbat-pe-strada-tinandu-se-de-mana-929132
Stați liniștiți: sunt doar… sosiile lor! 🙂
Buna seara
1. Sper ca nu-l va pune pe Banica la DIICOT. E dreptul lui . Numai ca or sa vina astia direct cu varianta haineala…sau una pe acolo.
2. Ar trebui sa-i puna aleia maine o coala de hartie in fata pt demisie. Cumva sa-i arate si motivele pt care trebuie sa faca pasul pe loc, fara intarziere. Nu de gen cum se face ciorba la papa sau au scazut salariile.Nu tine la asta si oricum ar vorbi de unul singur. E imposibil sa nu fi calcat asta pe bec..undeva, cindva in ultimele 3-4 luni de cind e ministra : e o vulnerabilitate la urma urmei…
3 Se intorc in morminte martirii din temnitele comuniste.
Peste 52 de palestinieni au fost uciși luni în Fâșia Gaza de către soldați israelieni, la granița cu Israelul, unde zeci de mii de persoane protestează față de decizia de transferare la Ierusalim a ambasadei Statelor Unite, potrivit celui mai recent bilanț al ministerului palestinian al Sănătății, scrie AFP. Cel puțin 900 de persoane au fost rănite, dintre care jumătate cu muniție de război, potrivit Reuters.
UPDATE 20:26 Kuweitul a cerut organizarea unei reuniuni publice a Consiliului de Securitate al ONU
UPDATE 19:05 Ministerul Sănătății din Gaza anunță 52 de morți / Ambasadorul palestinian la ONU spune că „8 copii mai mici de 16 ani„ se numără printre morți
https://www.hotnews.ro/stiri-international-22447830-palestinian-fost-mpuscat-mortal-fsia-gaza.htm
Slabut , pana la ora asta puteau ucide si ei macar 10-20k , Sa le arate cine’i Sefu’ !
Cred că s-a intrat ”în pâine”! – „Domnule Președinte, în cadrul dialogului interinstituțional, am primit invitația dumneavoastră la consultări pe teme de actualitate de politică externă, respectiv recentele evoluții din Orientul Mijlociu şi relațiile bilaterale ale României cu Statul Israel.
Pe această cale, confirm participarea”.”
https://www.hotnews.ro/stiri-esential-22448673-iohannis-cheama-dancila-cotroceni-marti-pentru-consultari.htm
“Nu am nicio idee ce l-a avantajat. Cu siguranţă, domnul ministru va prezenta care au fost criteriile care au stat la baza alegerii domniei sale şi sunt şi eu foarte curios, şi exprim şi curiozitatea colegilor mei care mă întreabă şi eu nu ştiu ce să le răspund în momentul ăsta, ce am făcut rău la DIICOT pentru că e foarte important să ştiu şi eu şi să ştie şi ceilalţi care vor avea vocaţie să fie procurori şefi o anumită perioadă de timp, să vadă ce nu ar trebui făcut sau ce ar trebui făcut. Ministrul Justiţiei nu mi-a reproşat niciodată nimic, dimpotrivă, am avut o relaţie principială bună, profesional corectă. E o procedură care a fost făcută şi la numirea mea, eu sunt magistrat şi respect legislaţia. Ce trebuie să fac eu, să înţeleg ce a stat la baza alegerii domniei sale. Sunt multe lucruri de reproşat, nu e nimeni niciodată perfect. (…) Nu am vorbit cu domnul ministru deloc. Tot ce am aflat a fost de pe site-ul ministerului Justiţiei”, a declarat, pentru agenţia de presă MEDIAFAX, Daniel Horodniceanu. http://www.mediafax.ro/social/daniel-horodniceanu-despre-numirea-la-sefia-diicot-sunt-curios-care-au-fost-criteriile-ce-au-stat-la-baza-deciziei-ministrului-justitiei-17215559
Daca a indraznit omul sa mearga pana la capat cu dosarul Black Cube .. ce sa i faci , a fost “numit” altul mai docil . Sa nu se mai intample erori iar niste bieti “IT-isti” din Israel sa ajunga sa fie condamnati prin teritoriile anexate , ca nu’i frumos si nu da “bine” la Fani .
Sper sa fie refacuta si ancheta DIICOT din cazul Black Cube – iar “adevaratii” vinovati sa plateasca , adica Kovesi , tatal domniei sale si altii care n au fost prea ospitalieri cu bietii “IT-isti” . Nu’i frumos sa condamni un “prieten al popoarelor ” si sa mai ceri si 3 comisii rogatorii prin Israel .
Sa fie invatatura de minte !
oana haineala l-a avantajat …raspuns simplu si previzibil .
am sperat si eu ca o sa-l lase tot pe Horodniceanu…
asteptam ficusul .
oricum trebuie avizul CSM…nu mai stiu daca si partea aia a csm-ului e controlata de pesede.
ar fi culmea…aviz negativ de la CSM….si mai baga tudorica un conflict pe teava la C(ne)CR..::)))
Buna seara.
Salve
Cred ca viitorul Romaniei ( pe viitorii 30 ani ) se decide pana la sfarsitul lunii .
La cum arata treaba – o sa fie mai urat si decat ne inchipuim 🙁
pai mai e o saptamana…hai doua…
Din ciclul România GIO! Pur și simplu este de noaptea minții. – Trei proiecte legislative inițiate de Cătălin Rădulescu, deputat PSD condamnat definitiv în decembrie 2016 la un an și șase luni de închisoare cu suspendare, au fost adoptate tacit de Camera Deputaților. Potrivit uneia dintre prevederi, președintele României este eliminat din procedura de numire a procurorilor de rang înalt, fiind înlocuit de Senatul României. Un alt proiect, semnat de 38 de parlamentari PSD, prevede că apelul la Înalta Curte de Casație și Justiție soluționat de completul de 5 judecători, nu va putea fi declarat decât în favoarea inculpațil
https://www.hotnews.ro/stiri-politic-22448334-trei-proiecte-ale-lui-catalin-radulescu-adoptate-tacit-senatul-numeste-procurorii-sefi-locul-presedintelui-apelurile-nalta-curte-fie-declarate-doar-favoarea-inculpatilor.htm
http://www.ziare.com/donald-trump/presedinte-sua/americanii-nu-impun-romaniei-mutarea-ambasadei-la-ierusalim-dar-vor-concentrare-absoluta-pe-inlaturarea-coruptiei-1513633
In ce priveste tensiunea generata intre guvern si presedintie de propunerea lui Liviu Dragnea, liderul PSD, si sustinuta de premierul Dancila de mutare a ambasadei Romaniei de la Tel Aviv la Ierusalim, doamna Millard a declarat ca “discutiile cu oficialii romani pe aceasta tema sunt discutii deschise intre prieteni, iar aceste lucruri nu vor afecta parteneriatul strategic dintre Romania si SUA.
Sau altfel spus şi pentru corul lingăilor dragneşti ” game over “! ……şi mai clar ? Ok.
Ai belit-o țărane !
Cine e Felix Bănilă, propunerea ministrului Justiţiei pentru şefia DIICOT: fost student al lui Tudorel Toader şi naşul fratelui unui fost deputat PNL condamnat cu suspendare. Bănilă e lăudat de fostul colonel SRI Daniel Dragomir, anchetat de DIICOT
https://www.g4media.ro/cine-e-felix-banila-propunerea-ministrului-justitiei-pentru-sefia-diicot-fost-student-al-lui-tudorel-toader-si-nasul-fratelui-unui-fost-deputat-pnl-condamnat-cu-suspendare-banila-e-laudat-de-fostul.html
‘contact’ adevarat , “brieten al boboarelor” . :))
https://www.g4media.ro/cine-e-felix-banila-propunerea-ministrului-justitiei-pentru-sefia-diicot-fost-student-al-lui-tudorel-toader-si-nasul-fratelui-unui-fost-deputat-pnl-condamnat-cu-suspendare-banila-e-laudat-de-fostul.html
Buna dimineata!
Cristian Pantazi nu s-a speriat de amenintarile lui Dragnea. Bravo lui!
https://www.g4media.ro/scandalul-mutarii-ambasadei-din-israel-mizele-lui-dragnea-si-efectele-politice-asupra-romaniei.html
Hi,hi!
Surse din PSD au declarat pentru G4Media.ro că Dragnea şi-a dorit să obţină o invitaţie la ceremonia de mutare a Ambasadei SUA la Ierusalim, unde spera să întîlnească un oficial american de rang înalt. Când a declanşat operaţiunea de mutare a ambasadei, Liviu Dragnea ştia că există o şansă ca preşedintele SUA să meargă la ceremonia de mutare a Ambasadei SUA în Ierusalim pe 14 mai. Deloc întâmplător, Liviu Dragnea s-a întâlnit în vizita sa din Israel şi cu ambasadorul SUA, după cum el însuşi a anunţat.
Din păcate pentru el însă, planurile i-au fost date peste cap. Delegaţia SUA în Israel a fost la un nivel de reprezentare diplomatică redusă, iar Ambasada SUA nu a invitat decât cetăţeni americani şi demnitari israelieni. În ceea ce priveşte recepţia dată de Ministerul israelian de Externe în onoarea mutării Ambasadei SUA, invitaţiile au fost trimise doar diplomaţilor acreditaţi în Israel.
Aşadar, eşec total pentru Liviu Dragnea în încercarea de a obţine poza dorită
salutare tuturor, avem revista presei 🙂
http://politeia.org.ro/stiri-revista-presei/revista-presei-15-mai-planul-lui-dragnea-pentru-intalnirea-cu-trump-nu-a-mers/58309/