Revista Presei – 12 februarie. Parlamentul sfideaza CCR si adopta tacit ordonanta traseistilor!
12/02/2015 | Autor Cetatean Categorii: Stiri / Revista Presei |
Buna dimineata intr-o zi de joi, 12 februarie. Joi, vremea va deveni în general frumoasă şi se va încălzi uşor. Totuşi, dimineaţa şi noaptea, pe arii restrânse în Oltenia, Transilvania şi Moldova va mai fi ger. Cerul va fi variabil spre senin, cu unele înnorări la începutul intervalului în regiunile sudice unde izolat va mai fulgui. Vântul va sufla slab până la moderat, cu uşoare intensificări, ziua, în sudul Moldovei, Dobrogea şi Bărăgan. Temperaturile maxime vor fi cuprinse, în general, între -5 şi 5 grade, iar cele minime se vor încadra între -12 şi 0 grade, mai scăzute în depresiuni spre -20 de grade. Dimineaţa şi noaptea, în zonele joase de relief, izolat se va semnala ceaţă. In Bucuresti vremea va fi în general frumoasă şi se va încălzi uşor. Cerul va avea unele înnorări la începutul zilei, apoi se va însenina treptat. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 4…5 grade, iar cea minimă de -7…-5 grade.
Cursul valutar oficial al BNR il aflati aici
Elena Udrea a fost arestată pentru 30 de zile de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul Microsoft. Decizia ICCJ nu este definitivă şi poate fi contestată la aceeaşi instanţă. Anunţul a fost făcut de unul dintre avocaţii Elenei Udrea, Marius, Striblea, care a precizat, la ieşirea din sala de judecată, că a fost admisă parţial propunerea anchetatorilor în sensul că judecătorul nu a luat în considerare acuzaţia de spălare de bani. Judecătorul ICCJ a admis cererea de înlocuire a măsurii controlului judiciar, dispus anterior de procurorii DNA faţă de Udrea în dosarul Microsoft, cu măsura arestului preventiv şi cererea DNA de arestare preventivă a Elenei Udrea pentru acuzaţia privind mita luată de la Dinu Pescariu, acuzaţie formulată de procurori după instituirea controlului judiciar. Marius Striblea a mai spus că, în opinia sa ca avocat, nu este normal ca toţi cei vizaţi în dosar care au făcut denunţuri împotriva Elenei Udrea să fie în libertate, în vreme ce persoanele care au refuzat să o denunţe pe clienta sa să fie arestate. El a mai arătat că există în acest moment persoane care sunt vizate în cazul Microsoft, dar care nu au fost “luate la întrebări” de procurori. Avocatul Marius Striblea a precizat de altfel că va contesta decizia, iar judecarea contestaţiei ar putea avea loc luni. Procurorii anticorupţie au emis marţi, la ora 21.40, ordonanţă de reţinere pentru deputatul PMP Elena Udrea, în dosarul Microsoft, după ce aceasta a stat aproape zece ore la DNA, unde şi-a studiat dosarul şi a fost audiată. Potrivit DNA, Elena Udrea este urmărită penal şi a fost reţinută pentru trei fapte de trafic de influenţă – în legătură cu încheierea şi derularea acordului cadru de licenţiere Microsoft din anul 2009, a contractelor subsecvente şi a actelor adiţionale la acestea, în legătură cu derularea contractului e-România şi în legătură cu pretinderea şi primirea a 500.000 de euro -, precum şi pentru spălare de bani. Integral pe Mediafax
Secretarul american al Apărării, Chuck Hagel, s-a întâlnit cu Ponta la Pentagon. Secretarul american al Apărării Chuck Hagel s-a întâlnit miercuri cu premierul român Victor Ponta la Pentagon şi au discutat despre NATO şi operaţiunile coaliţiei, potrivit unui oficial de rang în domeniul apărării, anunţă Departamentul Apărării pe site. Hagel i-a mulţumit lui Ponta pentru angajamentul Guvernului României de a suplimenta trupele româneşti în misiunea din Afganistan şi pentru susţinerea României faţă de alte activităţi ale coaliţiei şi NATO, a declarat contraamiralul John Kirby, secretarul de presă al Pentagonului, care a prezentat un rezumat al întâlnirii. Premierul român s-a întâlnit anterior cu secretarul american al Apărării în iunie, când Hagel a efectuat o vizită la Constanţa, unde s-a întâlnit cu militari americani staţionaţi la baza de la Mihail Kogâlniceanu. “Premierul Ponta i-a mulţumit secretarului Hagel pentru atenţia pe care a acordat-o problemelor de securitate din zona Mării Negre şi pentru rolul pe care l-a jucat la conducerea Departamentului american al Apărării într-o perioadă tensionată pentru aliaţii NATO”, a spus Kirby. Premierul Victor Ponta a anunţat marţi, într-o şedinţă de Guvern, că efectuează o vizită în Statele Unite şi că se va întâlni cu secretarul de stat al Comerţului şi cu reprezentanţi ai mediului de afaceri american.Vizita durează până duminică. Integral pe Gandul
Halal reforma Sanatatii! Pacientii romani vor fi tratati in regim privat in spitalele de stat. Ce contine proiectul ministerului Sanatatii ajuns pe masa parlamentarilor. Un proiect de lege care prevede posibilitatea ca medicii sa lucreze in regim privat in spitalele de stat a ajuns pe masa parlamentarilor din comisia de sanatate. Proiectul este initiat la propunerea Ministerului Sanatatii. Conform surselor HotNews, orice medic va avea dreptul la practica privata in spitalul de stat dupa terminarea orelor de program. Fiecare medic va putea sa-si stabileasca liber tariful la care ofera servicii medicale in regim privat intr-un spital de stat. Practic, dupa ora 3 dupa-amiaza medicii vor putea trata exclusiv pacientii internati in regim privat, chiar daca asta se va intampla intr-un spital de stat. Fiecare medic care va dori sa intre in acest sistem o va putea face doar daca practica in cadrul unei firme, PFA, CMI sau alta forma de organizare. Firma medicului va intra in contract cu spitalul respectiv inchiriind de facto spatiul sau aparatura medicala a spitalului. Tarifele minimale ale inchirierii vor fi stabilite de Ministerul Sanatatii, dar fiecare manager de spital va avea libertatea sa negocieze tarifele la care inchiriaza medicului, nu mai mici insa de cele fixate de minister. Pacientul va plati serviciul medical acordat in regim privat la casieria spitalului. Conform surselor consultate de HotNews, aproximativ 15% din suma platita de pacient va fi retinuta de spital in contul consumabilelor folosite, restul urmand sa fie impartit intre membrii echipei medicale. Pacientul tratat in regim privat nu va fi nevoit sa-si cumpere medicamente sau alte consumabile din afara spitalului, el urmand sa beneficieze si de servicii hoteliere superioare celor primite daca ar fi tratat in regim public. In acelasi timp, pacientul tratat in regim privat isi va putea alege medicul curant. Fiecare medic va putea sa-si stabileasca liber tariful la care ofera servicii medicale in regim privat intr-un spital de stat. Nu este inca stabilit ce procent din practica medicului in spitalul de stat se va putea derula in regim privat. Integral pe Hotnews
Respecta Constitutia, Daniele! Tertipul prin care BOR încearcă să menţină religia obligatorie în şcoli. Patriarhia propune schimbarea Legii Educaţiei astfel încât cererea de participare la ora de Religie să fie valabilă pe toată perioada de şcolarizare, nu doar pentru un an, ceea ce înseamnă că dacă elevii se răzgândesc între timp, atunci vor fi nevoiţi să depună cerere de retragere de la ora de Religie, ceea ce Curtea Constituţională a hotărât că este neconstituţional. Elevii ar trebui să depună o singură dată cererea pentru participarea la ora de Religie şi nu la începutul fiecărui an şcolar. Cel puţin aşa îşi doreşte Patriarhia Română care a trimis deja propunerile pentru schimbarea Legii Educaţiei către Camera Deputaţilor. Astfel, oficialii Bisericii Ortodoxe Române (BOR) susţin că pentru participarea la ora de Religie ar trebui să se depună solicitarea o dată, pentru toată perioada şcolarizării, în loc să se depună la începutul fiecărui an. Însă, dacă elevii se răzgândesc şi nu mai vor să urmeze ora de Religie, ei sau părinţii lor vor fi nevoiţi să formuleze o cerere de retragere. Practic, asta ar însemna să ne întoarcem la situaţia de dinainte de decizia CCR, spun specialiştii, ceea ce nu este în beneficiul elevului, ci în beneficiul Patriarhiei. “Patriarhia Română propune ca înscrierea la disciplina Religie să se facă la începutul şcolarizării, pentru toată perioada acesteia, de către elevul major ori părintele sau tutorele legal instituit pentru elevul minor, care va semna o cerere-tip de înscriere a elevului pentru frecventarea orelor de Religie pe toată durata şcolarizării. O eventuală retragere a elevului de la orele de Religie sau o reînscriere a celor care au renunţat pe parcursul şcolarizării se va face tot prin cerere scrisă, la începutul anului calendaristic, pentru anii şcolari următori”, se arată în propunerea conducerii Bisericii Ortodoxe Române (BOR), obţinută în exclusivitate de “Adevărul”. Integral pe Adevarul [Nota Politeia: Hristos nu a atras pe nimeni cu forta sau cu tertipuri, se pare ca Daniel, ocupat cu catedrala, nu mai are chef sa respecte nici Constitutia, nici Evanghelia!]
HALUCINANTELE MĂRTURII ALE LUI HREBENCIUC ÎN FAȚA JUDECĂTORILOR: „Mi-am dat demisia consultându-mă eu cu propria conștiință. Dacă nu făceam asta, mă uitam la televizor”. „Evenimentul zilei” prezintă prima mărturisire făcută de sforarul PSD în fața magistraților care au emis mandatul de arestare în dosarul „Jaf în codrii României”. În boxa arestaților, Viorel Hrebenciuc a avut un ton părintesc și a jucat rolul bunului samaritean. Fostul deputat PSD, Viorel Hrebenciuc (61 de ani), nu va uita niciodată ziua de 28 octombrie 2014, atunci când procurorii DNA- Brașov l-au reținut pentru 24 de ore. Cu o zi înainte, Camera Deputaților luase act de demisia sa, iar Hrebenciuc rămăsese fără imunitate. În seara de 28 octombrie, fostul parlamentar a fost adus la Curtea Supremă, unde s-a discutat propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile. În acea noapte, el a dat prima sa declarație în fața unui judecător. „Evenimentul zilei” vă prezintă cele mai interesante dialoguri Hrebenciuc- judecător și modul în care acesta a încercat să-și facă apărarea. El a negat că i s-ar fi promis o șpagă uriașă, de 12.000 de hectare, pentru a-l ajuta pe prințul Gheorghe Sturdza-Paltin să pună mâna pe o moștenire ilegală de 43.000 de hectare de pădure. În schimb, Hrebenciuc a spus că el îi ajută pe oameni, că este sărac, iar averea sa este la vedere. Și despre celebrele discuții cu senatorul Dan Șova, în care puneau la cale să schimbe o lege de combatere a corupției, a explicat că nu ar fi fost nimic ilegal. Mai mult, el s-a arătat un adept al Legii Lobby-ului, care i-ar fi ajutat pe politicieni. Toate aceste discuții au fost condimentate cu povești și pilde despre viață. Audierea a durat două ore și zece minute. În dimineața de 29 octombrie, Curtea Supremă a emis mandat pentru 30 de zile. Integral pe EVZ
Viitoarea lege a alegerilor, la cheremul PSD. Numărul parlamentarilor care vor fi aleşi în viitoarea legislatură va fi unul fix, potrivit deciziei Comisiei de cod electoral. Specialiștii în legislație electorală susțin că este o tentativă de întoarcere la votul pe listă de partid, pentru că sistemul actual și cel mixt presupun un număr variabil de parlamentari. Comisia parlamentară de elaborare a legilor electorale a decis să adopte principiul potrivit căruia numărul parlamentarilor care vor fi aleşi în viitoarea legislatură să fie unul fix, dar mai mic decât cel din actuala legislatură. Totodată, membrii comisiei au mai stabilit ca sistemul electoral să fie acelaşi pentru alegerile celor două Camere. Membrii comisiei au mai căzut de acord şi asupra duratei campaniei electorale, care va fi de 30 de zile, dar şi asupra pragului electoral, care se va menţine la 5%. Deciziile se referă la principiile fundamentale ale legislației electorale, iar adoptarea lor s-a făcut cu două treimi din voturile membrilor comisiei, adică 10 din 15. Din cei 15 membri, nouă sunt din coaliția majoritară – șase de la PSD, doi de la UNPR, unul de la Minorități. Unul provine de la UDMR, iar cinci din noul PNL. Pentru a avea 10 voturi, PSD trebuie să obțină și sprijinul UDMR. Principiile votate urmează să fie transpuse în legi, care ar trebui votate în comisie până la finalul lunii martie. Practic, principiile care au întrunit două treimi au mari șanse să fie acceptate, ulterior, și de către plenul Parlamentului. Chiar dacă membrii comisiei nu au stabilit explicit numărul de parlamentari și sistemul care se va folosi la alegerea Legislativului, principiile votate în comisie lasă să se întrevadă cum va arăta viitoarea legislație electorală. Astfel, partidele politice au oficializat, practic, intenția de a nu respecta referendumul din 2009, când românii au votat pentru un număr de 300 de parlamentari și o singură Cameră a Legislativului. Practic, este vorba de o încălcare pe ambele paliere. Integral pe Romania Libera
Speriat de ancheta DIICOT, Vosganian „pozează” în victimă. În dosarul „Gaze ieftine pentru Interagro”, procurorii DIICOT susțin că fostul ministru a intervenit personal pentru favorizarea milionarului Ioan Niculae. Senatorul Varujan Vosganian (PNL) a fost foarte vehement la adresa procurorilor DIICOT care au cerut aviz pentru începerea urmăririi penale pe numele său. Politicianul s-a victimizat și a arătat că „se simte vânat” de procurori. Astăzi, senatorii urmează să voteze „pentru” sau „împotriva” cercetării sale de către procurori în dosarul „Gaze ieftine pentru Ioan Niculae”. Odată cu arestarea fostei șefe a DIICOT Alina Bica și accelerarea procedurilor în cazul Ioan Niculae, senatoru Vosganian se simte, brusc, amenințat. Despre demnitar, procurorii susțin că „și-a încălcat grav atribuțiile de serviciu el urmărind realizarea interesului privat al grupului infracțional inițiat de suspectul Ioan Niculae”. Ieri, în plenul Senatului, Vosganian le-a cerut colegilor o nouă amânare pe motiv că nu există probe noi în dosar. „Niciunul dintre ceilalți colegi senatori, jur pe sfânta cruce, nu au contestat această declarație cât am stat eu în comisia juridică. Vă rog, înaintea votului final fiecare coleg din comisia juridică să vină aici, și cu mâna pe Biblie și pe Constituție să jure dacă în prezența mea și la întrebarea mea vreunul dintre ei a spus ceva de indicii noi. Sunt singurul român propus de mai multe asociații la Premiul Nobel (…) Nu vreau să fiu comediant într-un spectacol mediatic al cărui scenariu pe care nu știu cine-l scrie,” a afirmat Vosganian. Integral pe EVZ
Sfidare pe fata a CCR! Ordonanța traseiştilor, adoptată tacit la Camera Deputaţilor. ONG-urile trag semnale de alarmă. ONG-urile Expert Forum, Centrul Român de Politici Europene și Freedom House România şi-au exprimat, miercuri, “indignarea”, după ce Camera Deputaților a adoptat tacit legea care aprobă migrația politică a aleșilor locali, conform Hotnews. Legea a fost declarată neconstituțională de CCR. “Camera Deputaților, sub conducerea președintelui Valeriu Zgonea, nesocotește o decizie a Curții Constituționale prin amânarea unei decizii până la data limită, invocarea de motive implauzibile pentru neintocmirea raportului în comisia de specialitate și, în consecință, aprobarea tacită a actului normativ. În acest mod continuă decredibilizarea Parlamentului României: cu justificarea ridicolă <n-am avut timp undefined-mi fac temă>, Cameră Deputaților adopta tacit o OUG declarată neconstituțională de CCR, ceea ce este inacceptabil, indiferent de complicațiile procedurale invocate”, arată cele trei organizații. Legea care aprobă OUG 55/2014 privind migrația politică a aleșilor locali a fost adoptată tacit de Cameră Deputaților, însă Senatul este cameră decizionala. Expert Forum, Centrul Român de Politici Europene și Freedom House România cer că “data fiind importantă majoră a subiectului și consecințele cu valoare de precedent ale deciziei CCR, solicităm stabilirea urgență a unui calendar rapid pentru discutarea și adoptarea unei decizii referitoare la OUG 55/2014 în Senat, care să înlăture eventualele suspiciuni că președintele acestei camere, dl. Tăriceanu, ar putea perpetuă dezordinea constituțională produsă de Ordonanța din interes de partid”. Integral pe Romania Libera
Asta-i metoda: ofiteri acoperiti in preajma factorilor de decizie, pentru a-i influenta/controla! Dezvaluire socanta. Andronache Florian, OFITER ACTIV SRI este CONSILIER al ministrului JUSTITIEI, Robert Cazanciuc. Fostul ofițer al SRI Adrian Radu a dezvăluit, miercuri seară, la B1 TV, că unul dintre consilierii ministrului Justiției Robert Cazanciuc este ofițer activ în cadrul Serviciului. Acest lucru reiese din declaratiile de avere din 2013 si 2014 ale luiAndronache Florian Teodor, unde nu figureaza niciun venit de la MJ, ci doar de la SRI. În declarația din 2013 Florian Teodor Andronache a indicat la rubrica “Sursa Venitului: numele, adresa” “Serviciul Român de Informații”, iar venitul obtinut ca ofiter al SRI este 42.000 lei. Sotia lui Andronache este consilier juridic la ANAF Prahova. In declarația din 2014 Andronache a indicat “UM 0735 Ploiești”, o unitate militară care aparține Serviciului Român de Informații, unde este ofiter si are un venit de 42.000 lei anual. Făcând referire la acest caz, Adrian Radu i-a cerut președintelui Klaus Iohannis demiterea generalului Florian Coldea, actualul șef interimar al SRI, iar premierului, demiterea ministrului de Justiție. „Fac un apel la președintele Iohannis să îl demită de urgență pe generalul Florian Coldea pentru săvârșirea infracțiunii articolului 26 din Legea siguranței naționale și pe premier să îl demită de urgență pe ministrul de Justiție”, a spus Adrian Radu.„Coldea încalcă Legea siguranței naționale pentru că îl trimite la Ministerul Justiției ca și consilier al unui om politic, și mai mult de atât pune sub semnul întrebării independența justiției”, a mai spus fostul ofițer. Integral pe Revista22
Va urez o zi buna!
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
Buna dimineata,
ponta juri ca a plecat la o cafea cu amicul Ghitza in Dubai In toamna cand incerca sa ne vanda gulgute pe post de adevaruri si poze cu dedicatie a aparut imbracat ca un ginerica, inclus consoarta cu rochie lunga. Acum cu un sacou ce stat sa crape si fara cravata juri ca este pescuit de pe Dambovitza si teleportat la Casa Alba.
Buna dimineata !
Este fara cravata pentru ca incearca sa-l copieze pe Tsapiras
buna! 🙂 Omul asta e un impostor pana si intr-o haina, totul arata falsitatea!
Buna dimineața
Halucinant poetopianistul vosganian
Cu gazele o fi cum o fi dar cu dezastrul lăsat in buget in 2008 si ascunderea de facturi de câteva miliarde EUR nu l întreabă nimeni
o zi buna tuturor.
Salve !
http://www.hotnews.ro/stiri-international-19357406-negocieri-maraton-minsk-incercarea-aduce-pacea-ucraina-consiler-presedintelui-porosenko-razboi-nervilor-mai-avem-discutat-5-6-ore.htm
salut! putin isi avanseaza trupele in timp ce Europa “negocieaza”.
buna ziua. http://www.kmkz.ro/investigatii-2/ancheta/romania-chiar-se-pregateste-de-razboi-tinerii-pot-fi-recrutati-si-incorporati/
si hartiile chiar au inceput sa soseasca https://www.facebook.com/photo.php?fbid=10155223333140230&set=a.10150383217860230.616502.709875229&type=1
Buna ziua, all!
Asa este City.
http://www.digi24.ro/Stiri/Digi24/Actualitate/Stiri/HUREZEANU+UCRAINA+RAZBOI+AMERICANI
Putler spune Ucrainei ca “ar trebui să reformeze Constituția în sensul respectării drepturilor cetățenilor din estul Ucrainei.”
Odata avansat, iar naimitii… vandutii rusilor, vor fi macelarit Constitutia sa primeasca atunci si ungurii ceva, cum si pt Cipru/Grecia e aranjat totul pt ca sa-i scape de turci.
Zic si eu… habar n-am, insa nici macar pt o fractiune de secunda nu am sa cred EVER vreun comunist ca cultiva/promoveaza adevarul, bunatatea si pacea in lume.
Buna ziua,
Ponta nu se dezMINTE:
http://prisacariu.ro/2015/02/12/cea-mai-grea-intilnire-a-lui-ponta-in-sua-cu-secretarul-apararii-care-a-demisionat-in-noiembrie-2014/
salve, Cedric, fantastica stirea despre Mitoman 🙂
S-a ajuns la un acord intre Rusia si Ucraina.
http://www.hotnews.ro/stiri-international-19360144-document-continutul-integral-acordului-incetare-focului-ucraina.htm
Intre timp, Rusia trimite tacuri:
http://www.hotnews.ro/stiri-international-19360220-50-tancuri-din-rusia-intrat-ucraina-chiar-timpul-negocierilor-pentru-pace.htm
Zice putler… dictator, despotic, exclusiv: “Abilitatea de a face un compromis nu reprezinta o politete diplomatica fata de un partener ci mai curand luarea in calcul si respectarea intereselor legitime ale partenerului tau.”… adica EXCLUSIV ale lui.
Vosganian a ramas cu imunitate! (digi-pe surse). O rusine pt. senat si pt. Vosganian
Da! Se pare ca Parlamentul/senatorii cred in lacrimi. Daca nu a post blond
http://www.hotnews.ro/stiri-politic-19360261-varujan-vosganian-scapat-urmarirea-penala-senatorii-votat-impotriva-cererii-diicot-dupa-discurs-senatorului-terminat-lacrimi.htm
Salut!
@Cedric
“Regele Felipe al VI-lea al Spaniei se arată solidar cu supuşii săi afectaţi de criză, astfel că îşi reduce salariul cu 20 la sută.”
Casai dac’ al nost vrea parteneriat cu sparlamentu’, liniste si vine… vorba lui gibon si cu mesaje pozitive si constructive… mai draga… plus o armata de consilieri si draperii noi 🙁
http://www.ziare.com/varujan-vosganian/pnl/vosganian-scapa-de-urmarirea-penala-a-plans-si-s-a-rugat-inainte-de-vot-1347726
da, deci se pare ca smiorcaiala e rusinoasa, insa sanatoasa!
in schimb pe Ariton l-au incaltat!
http://www.hotnews.ro/stiri-politic-19359840-senatul-incuviintat-inceperea-urmaririi-penale-cazul-senatorului-ion-ariton.htm
postare noua! 🙂
http://politeia.org.ro/editoriale/majoritatea-de-la-senat-se-va-schimba-sau-nu/35420/