Revista Presei – 12 august. PMP, un partid “evlavios” – pe banii contribuabililor!
12/08/2016 | Autor Cetatean Categorii: Stiri / Revista Presei |
Buna dimineata intr-o zi de vineri, 12 august. Vremea se va răci accentuat şi în sud-est şi va deveni răcoroasă în toată ţara, informează ANM. Cerul va fi variabil în vest, dar va avea înnorări temporar accentuate, mai ales în cursul zilei, în celelalte regiuni. Local în centru, sud şi est şi izolat în rest vor mai fi averse şi descărcări electrice, iar cantităţile de apă vor depăşi punctiform 20…25 l/mp. Vântul va avea unele intensificări în Dobrogea, iar în cursul zilei şi în estul şi sud-vestul teritoriului. Temperaturile maxime se vor situa între 16…17 grade în Transilvania şi în Subcarpaţii Getici şi 27 de grade în sudul Olteniei, iar temperaturile minime vor fi cuprinse, în general, între 6 şi 16 grade. LA BUCUREŞTI: valorile termice vor fi în scădere accentuată faţă de intervalul precedent, astfel încât vremea va deveni răcoroasă pentru această dată. Cerul va avea înnorări îndeosebi în cursul zilei, când temporar vor mai fi ploi şi, posibil, descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi de 20…21 de grade, iar cea minimă va fi de 14…15 grade.
Ce-i paşte pe jurnaliştii Sky News care au regizat traficul de arme din România. Filmul înscenării. Jurnaliştii Sky News acuzaţi că au inventat un reportaj despre traficul de arme din România au încălcat nu numai deontologia profesională, dar şi legislaţia românească. Este motivul pentru care procurorii DIICOT, care instrumentează cazul, iau în calcul punerea sub acuzare a jurnaliştilor britanici pentru infracţiuni contra securităţii naţionale prin comunicarea de informaţii false. Atilla Csaba Pantics, Levente Pantics şi Mihai Aurelian Szanto au fost reţinut, joi searaă, pentru constituire a unui grup infracţional organizat, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor şi comunicarea de informaţii false. Jurnalistul britanic Stuart Ramsay şi echipa sa de la Sky News ar putea răspunde în faţa legii pentru trucarea reportajului despre traficul de arme din România. Procurorii DIICOT, care instrumentează cazul, ar putea extinde ancheta la echipa de filmare. Astfel, jurnaliştii care au acţionat după principiul „să nu lăsăm adevărul să strice o ştire atât de bună” ar putea fi cercetaţi pentru infracţiuni contra securităţii naţionale prin comunicarea de informaţii false. O altă acuzaţie care ar putea fi adusă britanicilor ar fi de răspândire de informaţii false prin crearea şi mediatizarea reportajului difuzat. Pentru asta, procurorii ar putea cere autorităţilor britanice, printr-o comisie rogatorie, audierea jurnaliştilor Sky News. Între timp, ancheta a continuat în ţară. După ce miercuri procurorii DIICOT i-au audiat pe protagoniştii aşa-zisului reportaj difuzat de postul Sky News, joi dimineaţă trei dintre aceştia au fost chemaţi din nou la audieri. Fraţii Levente şi Csaba Pantics, precum şi intermediarul Aurelian Szanto, cel care a ajutat echipa britanică de televiziune să vină în România, au fost din nou supuşi interogatoriului. Integral pe Adevarul
De ce nu poate rămâne Dacian Cioloș impasibil în războiul împotriva PSD. PSD și ALDE nu mai depun moțiune de cenzură împotriva Guvernului. Deocamdată. Liviu Dragnea, Călin Popescu Tăriceanu și Daniel Constantin au decis să-i mai acorde o șansă „violentului” și „obraznicului” Dacian Cioloș, așa cum îl gratula deunăzi șeful PSD pe premierul în funcție. Opiniei publice i s-a explicat că clemența de care beneficiază Executivul se datorează promisiunii lui Dacian Cioloș de a rezolva problema impozitării veteranilor. Adevărul este altul: PSD și ALDE nu au suficiente voturi în Parlament pentru a fi siguri că moțiunea de cenzură trece. O sursă din PSD a rezumat pentru „Evenimentul zilei” situația ingrată în care se află cele două formațiuni: „Cum să depui o moţiune de cenzură fără să fii 100% sigur că va trece?! Ar fi o caraghioasă dovadă de slăbiciune, chiar înaintea alegerilor!”. Raționamentul este corect. Pentru PSD ar fi fost bine ca Liviu Dragnea să-l fi făcut înainte de a-l amenința pe Cioloș cu debarcarea, doar pentru că premierul a afirmat că nu răspunde criticilor venite de la un condamnat penal. Nu a fost însă așa. Liviu Dragnea a făcut o greșeală de începător în ale politicii, care va lăsa oricum impresia că alianța PSD-ALDE este vulnerabilă în confruntarea cu „tehnocrații”, zugrăviți de televiziunile prietene în cele mai sumbre culori posibile. Practic, nici nu mai contează dacă vor depune moțiune de cenzură. Răul a fost făcut. În primul meci în care Liviu Dragnea și Dacian Cioloș și-au împărțit „pumni politicianiști”, șeful PSD a terminat cu un ochi vânăt. Și a devenit neobișnuit de consensual cu adversarul său. Integral pe EVZ
Rechizitoriu. Colegii torționarilor, cooptați în cadrul Consiliului Frontului Salvării Naționale. Pentru prima dată în istoria justiției postdecembriste, într-un rechizitoriu de trimitere în judecată se face o radiografie a metodelor de represiune practicate de regimul totalitar din 1945 până în 1989 și se explică și motivele pentru care nu a existat un proces al comunismului după 1990. Rechizitoriul Secției Parchetelor Militare prin care, la începutul lunii august 2016, au fost trimiși în judecată ucigașii disidentului anticomunist Gheorghe Ursu decupează secvențe ale represiunii regimului dictatorial, constituindu-se într-un veritabil prim episod al “Procesului comunismului”. Prin trimiterea în judecată pentru infracțiuni contra umanității a fostului ministru de Interne George Homoștean, a fostului șef al Securității,Tudor Postelnicu, fostului șef al Direcției a VI-a Cercetări Penale a Securității, Vasile Hodiș, și a ofițerului Marin Pârvulescu se începe atât înfăptuirea actului de dreptate pentru uciderea lui Gheorghe Ursu, cât și radiografierea modalităților de reprimare și eliminare a opozanților lui Nicolae Ceaușescu. Prin disjungerile din dosarul “Ursu”, procurorii vor continua anchetarea celor vinovați pentru torturarea și uciderea deținuților politici în pușcăriile comuniste. În atenția procurorilor sunt 119 torționari încă în viață. Integral pe Romania Libera
Sirul de capcane pe care le are de infruntat un turist in Bucuresti. Ce se intampla daca vorbesti in engleza in Gara de Nord. Avem istorie, cultura, arhitectura si o viata de noapte faimoasa, dar nu si o strategie pentru promovarea acestor atuuri. Inspectorul Vacanta a privit pentru o zi orasul prin ochii unui turist, iar concluzia a fost amara: romani sau straini, vizitatorii se descurca foarte greu prin Bucuresti. Daca sunteti in concediu, pozati, filmati si postati pe www.stirleprotv.ro neregulile de care va loviti. Desi este poarta de intrare in Bucuresti, Gara de Nord ii sperie pe vizitatori. Nu exista puncte de informare turistica, iar angajatii, care nu stiu limbi straine par deranjati de orice intrebare. In plus, taximetristii ii pacalesc pe turisti, iar cazarea la un hotel de 3 stele poate veni la pachet cu cearsafuri patate, toalete mizere si pereti decorati, cu panze de paianjen. Urmariti un reportaj realizat cu o camera ascunsa. Odata ajunsi in capitala – straini ori romani – descarcati-va o aplicatie, daca vreti sa descoperiti Bucurestiul. Altfel, nu aveti nicio sansa. Metropola are un singur punct de informare turistica. Nu va chinuiti sa-l gasiti, pentru ca nu exista vreun indicator catre acest loc. Ascuns in Pasajul Universitatii, aici e singurul punct de informare turistica din Bucuresti. A mai fost unul, la Gara de Nord, prin 2009. In teorie, el trebuia sa ofere, 12 ore pe zi, informatii prompte pentru turisti. Si nu oricum, in 2 limbi straine, una fiind obligatoriu engleza. Dar, pentru ca angajatii apareau la munca destul de rar, postul a fost desfiintat. Integral pe StirileProTV
Test pentru votul la motiunea de cenzura? CGMB: PMP s-a aliat cu PSD și a votat pentru alocarea a 15 milioane de lei Catedralei Mântuirii Neamului. Primarul general al Capitalei a dezvăluit, joi seara, la Digi24, cum s-a votat în Consiliul General al Capitelei alocarea sumei de 15.000.000 de lei pentru construirea Catedralei Mântuirii Neamului. În total au fost 31 de consilieri în favoarea proiectului, dintre care 22 de consilieri de la PSD, patru consilieri ALDE, trei consilieri PMP și doi consilieri UNPR. S-au opus proiectului 14 consilieri USB și șase ai PNL. Gabriela Firea le-a mulțumit consilierilor care au votat pentru alocarea acestei sume pentru că au „înțeles că de cinci ani de zile România se străduiește să finalizeze lucrările la Catedrală”. De asemenea, Gabriela Firea a atras atenția că Catedrala Mântuirii Neamului nu este o simplă biserică. „Catedrala Mântuirii Neamului are valențe sociale, culturale, educative, spirituale. Acolo va funcționa after school, cantină, sala de spectacole, mult mai multe valențe decât doar să spunem că mergem la încă o biserică”, a spus primarul general al Capitalei. Gabriela Firea l-a criticat pe Nicușor Dan, despre care spune că în campania electorală s-a declarat în favoarea alocării de fonduri Catedralei Mântuirii Neamului și acum este împotrivă. De asemenea, primarul general al Capitalei a spus că „USB este singurul partid care votează împotriva la orice”. Integral pe Digi24
Un precedent periculos. DIICOT îi bagă pe jurnaliştii Sky News la „siguranţă naţională”. Avădani: „Este o reacţie excesivă”. Furia publică stârnită de inadvertenţele evidente cu realitatea, din materialul cu presupusul trafic de arme din România, prezentat de Sky News, prin corespondentul său Stuart Ramsay, alunecă pe panta penală, dar într-o direcţie care s-ar putea dovedi periculoasă pentru jurnalism şi libertatea de exprimare. Procurorii DIICOT îi acuză pe trei dintre românii participanţi la filmările Sky News de „comunicarea de informaţii false”, pe lângă nerespectarea regimului armelor şi constituire de grup infracţional organizat, ei fiind reţinuţi. Procurorii îl vor ancheta însă şi pe jurnalistul britanic care a realizat materialul, sub aceleaşi acuzaţii: suspect de infracţiunea de „comunicare de informaţii false”. „Este o reacţie excesivă”, consideră Ioana Avădani, directorul Centrului pentru Jurnalism Independente, care nu ar rezolva cu nimic problema de imagine creată României. „Nu înţeleg finalitatea, în afară de faptul că se vor cheltui nişte bani pentru aceste demersuri”, arată şi Nicoleta Andreescu, director APADOR-CH. O astfel de anchetă ridică trei mari probleme: are o finalitate îndoielnică pentru situaţia creată, este dificil de probat şi se poate constitui într-un precedent pentru cenzura jurnaliştilor. Procurorii DIICOT ar trebui să dovedească două lucruri esenţiale: primul, că un material de presă, fie el şi fals, a constituit o ameninţare la securitatea naţională a României; al doilea, că jurnalistul britanic ştia că informaţiile publicate sunt false. Pentru început, procurorii susţin un lucru neaşteptat: materialul de la Sky News a creat „o puternică stare de temere în rândul populaţiei civile, dar şi un sentiment de insecuritate”. De acest lucru sunt acuzaţi însă şi cei trei români, nu doar jurnalistul britanic. Cazul jurnalistului Stuart Ramsay ar fi al 7-lea caz din istoria DIICOT de „comunicare de informaţii false”, cinci dintre cele precedente fiind clasate cu NUP, iar unul aflându-se în lucru, conform unor surse judiciare. Integral pe Gandul
Moţiunea de cenzură rămâne doar din gură. De ce nu trânteşte Dragnea Guvernul Cioloş. Oficial, PSD nu mai depune moţiune de cenzură, pentru că premierul Dacian Cioloş va îndrepta greşeala din Codul Fiscal, astfel încât soţiile veteranilor să fie scutite din nou de impozit. Neoficial, PSD nu reuşeşte să strângă o majoritate pentru a trânti Guvernul. În plus, greşeala din Codul Fiscal a fost operată chiar de Guvernul Ponta, susţinut de PSD. Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, s-a răzgândit: nu mai depune moţiune de cenzură. „Am luat act împreună de declaraţia premierului Dacian Cioloş în legătură cu tăierea drepturilor pentru unele categorii sociale, respectiv veteranii de război, văduvele veteranilor de război şi persoanelor cu handicap. Am înţeles că premierul intenţionează să întreprindă modificări necesare în actele normative aferente – este vorba de Codul Fiscal şi Hotărârea de Guvern – în aşa fel încât în final veteranii şi persoanele cu dizabilităţi să aibă aceste drepturi garantate şi nimeni să nu mai iniţieze un act normativ care să pună sub semnul întrebării aceste drepturi“, a declarat Liviu Dragnea, după întâlnirea cu Călin Popescu Tăriceanu, care ar fi urmat să bată în cuie calendarul moţiunii de cenzură. Liderul PSD a făcut un pas în spate după ce premierul Dacian Cioloş declarase pentru „Adevărul“, joi dimineaţă, că Executivul va modifica Codul Fiscal prin ordonanţă de urgenţă, astfel încât soţiile veteranilor de război să fie din nou scutite de impozitul pe locuinţă. „Este o problemă, este o nedreptate făcută veteranilor şi familiilor lor şi o vom rezolva. Dacă problema de fond a domnului Dragnea este într-adevăr scutirea de taxe a veteranilor şi a familiei acestora pentru imobilul în care locuiesc împreună, am spus-o deja clar, vom rezolva această problemă. Nu prin interpretări ale ambiguităţilor din Codul Fiscal în norme, ci prin formulări clare ale Codului Fiscal“, a declarat Cioloş pentru „Adevărul“. Integral pe Adevarul
AUR pentru România la RIO!!! Echipa feminină de spadă este campioană olimpică după o finală spectaculoasă! Echipa feminină de spadă a României a învins China cu 44-38 în finala competiţiei şi a cucerit aurul olimpic. Este prima medalie de aur a României la Jocurile Olimpice de la Rio. Echipa de spadă a României a câştigat medalia de aur la Jocurile Olimpice de la Rio. Ana Maria Popescu a tras în primul releu cu Yujie Sun, câştigat de sportiva din România cu scorul de 1-0, după câteva momente mai lungi de tatonare. A venit rândul Simonei Pop, mezina echipei României, care a intrat pe planşă împotriva sportivei Anxi Xu şi a încheiat la egalitate, 4-4, păstrând avantajul de un punct pentru România, 5-4. Simona Gherman a reuşit să câştige al treilea releu, cu scorul de 4-2, în faţa lui Yiwen Su. Chinezoaicele au revenit în meci şi au câştigat releul cinci, după ce Yujie Sun a învins-o pe Simona Pop – Yujie Sun, cu 3-1. Releul şase a aparţinut în totalitate României, adjudecat cu 4-0 de Ana Maria Popescu în faţa rezervei celor din China, Jianlu Xao. Apoi, Simona Gherman şi rezerva lotului României, Loredana Dinu, şi-au adjudecat următoarele două relee. Înaintea ultimelor două asalturi, ale Simonei Gherman şi Anei Maria Popescu, România conducea cu 24-16. Integral pe Zf.ro
Va urez o zi buna!
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
Buna dimineata,
oare de ce?
http://www.ziare.com/ancheta-sky-news/diicot/jurnalistii-de-la-sky-news-le-au-cerut-traficantilor-sa-vorbeasca-in-limba-romana-desi-limba-lor-materna-e-maghiara-1432379
Ce s-ar fi intamplat cu “stirea bomba” daca vorbeau in maghiara?
N-as avea nici o mila pentru asa zisii jurnalisti!
Asa-i.
http://www.timesnewroman.ro/life-death/bor-a-cheltuit-deja-cele-15-milioane-pe-o-duba-de-carat-bani-si-acum-cere-altii
Buna dimineata!
Bogdan olteanu – 16 zile in arest preventiv.
http://www.ziare.com/bogdan-olteanu/dna/bogdan-olteanu-arestat-preventiv-va-sta-16-zile-dupa-gratii-1432396
Inceputul.
Salut !
http://www.agerpres.ro/externe/2016/08/12/taberele-refugiatilor-de-pe-insulele-grecesti-au-inceput-sa-se-aglomereze-din-nou-dupa-puciul-esuat-din-turcia-08-09-38
Ziua buna
– Felicitari echipei romanesti de spada .
Urmaresc (inclus noaptea tarziu) olimpiada si in special sportivii romani .
Dupa o sumedenie de deziluzii si surprize (nu stiam ca sintem “aut” la gimnastica feminina) victoria la spada ma umple de bucurie .
PS . Legat de tortionari , poate cindva cineva va scrie adevarata istorie a Romaniei post 1945 .
E dureros sa vezi ca rebuturi umane (adica jigodii ) recompensate cu grade si decoratii au practicat exact ce au infaptuit cei mai faimosi si popularizati criminali mondiali . Omorul si tortura . Care oricum nu poate avea nici un fel de justificari ideologice sau juritice .
In RO , toti promovati , toti “oameni de nadejde” a unui sistem criminal impus de altii din est si cu tancul in indepartatul 1947.
Dovada suprema , unica tara unde propria armata a ucis cetateni neinarmati (1989). Agravantul , inimaginabilul ajuns realitate , criminali avansati , decorati si pensionati de lux dar cu mainile patate de singe .
Doar in Romania a fost posibil asa . O scrie istoria nu eu .
http://www.stiripesurse.ro/veste-proasta-pentru-remus-truica—i—eful-evenimentului-zilei–raman-sub-control-judiciar–decizie_1146844.html
http://www.ziare.com/internet-si-tehnologie/retea/ca-stat-suntem-in-epoca-bronzului-govithub-ar-trebui-sa-aduca-institutiile-publice-in-secolul-21-interviu-1432261
Bună ziua!
O adevărată mostră de modestie:
http://www.agerpres.ro/sport/2016/08/12/jo-2016-scrima-ana-maria-popescu-medalia-de-aur-este-a-copiilor-care-ne-au-ajutat-la-antrenamente-10-31-22
„”Rezultatul acesta este al celor care ne-au ajutat. Și să știți că au fost puțini, au fost zece la număr colegii care au venit și ne-au ajutat. Dacă ar fi să fiu rea, aș putea spune, cu ghilimelele de rigoare, că au venit pe burta goală. Copiii aceia au venit pe timpul lor, și-au rupt din vacanța lor să vină să ne ajute. Nu ne permiteam să greșim ca la Londra, să ne antrenăm cu o altă echipă. Era singura noastră opțiune să ne folosim practic de acești copii. Deci este și meritul lor că am ajuns aici, pentru că au încercat pe cât posibil să ne pună probleme și să ne ajute la antrenamente. Este mare lucru, iar asta înseamnă pură pasiune. Mi-aș dori ca ei să fie cei ajutați. Noi chiar dacă primim totul și ei trebuie să fie ajutați, pentru că altfel…”, a spus campioana olimpică.”
Felicitări și succes în continuare!
Și… opusul: nesimțirea Pelicanului, zis „șef la Senat”:
http://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/tariceanu-a-sarit-peste-o-coada-de-1-000-de-oameni-ca-sa-isi-schimbe-permisul–135955.html
„În doar 25 de minute
Ora 07.40 – Autoturismul Dacia Duster negru aparţinând Senatului, în care se află, pe locul din spate, Călin Popescu Tăriceanu, intră în curtea DRPCIV. şoferul pare dezorientat şi nu găseşte intrarea spre curtea interioară din cauza numărului mare de persoane care stăteau la rând, unii dintre ei încă de la ora 5.00. Maşina se strecoară printre oameni şi ajunge pe rampa care duce spre curtea interioară. Călin Popescu Tăriceanu nu iese imediat din maşină, ci aşteaptă ca unul dintre reprezentanţii DRPCIV să iasă din clădire şi să-l întâmpine.
Ora 8.00. La începerea programului de lucru cu publicul, oamenii care aşteaptă la rând ar trebui să fie lăsaţi să intre în clădire. De la ora 08.00, serverul şi staţiile de lucru ale angajaţilor pot opera în sistem. Deschiderea este însă întârziată, pentru ca preşedintele Senatului să nu fie văzut de oamenii care aşteaptă la rând.
Ora 08.03. Călin Popescu Tăriceanu iese din clădirea DRPCIV pe aceeaşi uşă pe care a şi intrat, fiind însoţit de unul dintre angajaţii instituţiei. Deşi s-a oprit când a fost salutat, s-a întors cu spatele şi a intrat în maşină în momentul în care a fost întrebat de ce a ales să intre pe o uşă din spatele clădirii.
Călin Popescu Tăriceanu a evitat să răspundă de ce a intrat prin spatele clădirii. Singurul care a răspuns a fost aghiotantul acestuia: „Dar nu a intrat nimeni prin spate”. Asta în condiţiile în care dialogul şi filmarea aveau loc în spatele clădirii, în curtea interioară.
Maşina preşedintelui Senatului a urcat rampa şi s-a strecurat printre oamenii strânşi, în număr şi mai mare, la coadă. Întrebaţi ce părere au că, în maşina de lângă ei, se află Călin Popescu Tăriceanu, oamenii au lăsat capul în jos. O doamnă care stătea la rând întreabă: „Dar ce aveţi, domnule, cu Tăriceanu? Nu trebuie şi el să-şi facă permisul?”.”
„Bomboana de pe colivă” este comentariul ultim al individei care, deși stă, ca toți ceilalți „fraieri” la coadă, îl „caină” pe nesimțitul de Pelican, care s-a „băgat” și-n fața ei: asta face parte din „turmă” nu din vreun „popor”! 🙁
În altă ordine de idei, să mai vină infractorul ăla de Dracnea cu amenințarea că vrea moțiune, că, uite ce se întâmplă:
http://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/iesenii-nemultumiti-de-dragnea-ponta-si-tariceanu-protesteaza-vineri-seara–135911.html
Și nu cred că vor ieși oamenii în stradă doar la Iași sau la București!…
Și despre scenariul candidaturii lui Cioloș pe listele USR, mai în… glumă, mai în (ne)serios:
http://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/malaiul-electoral-al-partidoiului-iesean-pus-deja-deoparte–135929.html
„Surpriza toamnei în politichie
Păzea, stimaţi cetitori: prin Bucale umbă zvonul, dat ca sigur, că Ciol Loş s-ar fi decis şi cică va intra în ring, la alegerile din toamnă, ca locomotivă pentru un anume partid. Spun zvonurile că e vorba de partidul Salvaţi…, al lui Cucuşor Dan. Staţi însă puţin şi nu mânaţi, căci toată treaba nu se face de capul ei, ci, zice-se, având acceptul tacit al lui Jo Hanis, carele vrea să aibă şi el o jucărie politică de ajutor pentru leberali, cum are şi partidoiul lui Drac Nea în ALDE-ul lui Moliceanu. De ce atacă aşa de furibund Drac Nea guvernul lui Ciol Loş în ultima vreme? Ei, vedeţi că se leagă maioneza…”
Dincolo de bășcălie, conform unui vechi proverb, „nu iese fum fără foc!”…
Buna ziua.
Au apelat la planul B. Nimic nu este intampator, numai ca prosteala nu mai tine si romanii/institutiile nu cred oin lacrimi – Tot scenariul incepe sa miroasa a diversiune.
http://www.hotnews.ro/stiri-international-21221598-nou-scandal-sky-news-reportaj-mercenari-trimisi-siria-companie-rusa-presa-din-rusia-mercenar-din-material-este-actor.htm
postare noua
http://politeia.org.ro/editoriale/bor-si-politica-castiguri-mici-pe-termen-scurt-pierderi-uriase-in-viitor-2/48623/