Revista Presei – 10 octombrie. Noua lege Big Brother, promulgată fără obiecții
10/10/2015 | Autor Cetatean Categorii: Stiri / Revista Presei |
Buna dimineata intr-o zi de sambata, 10 octombrie. Vremea va fi predominant închisă, iar valorile termice se vor menţine mai scăzute decât cele normale climatologic pentru această perioadă din an. Începând din a doua parte a zilei de sâmbătă, ploile se vor intensifica şi se vor extinde în jumătatea sudică a ţării.În Banat, Oltenia, nordul Munteniei, se vor cumula cantităţi de apă de 20…25 l/mp şi izolat, îndeosebi în Munţii Banatului şi în Carpaţii Meridionali, peste 40…50 l/mp. În restul teritoriului, ploile, în general slabe cantitativ, se vor semnala pe arii mai restrânse, îndeosebi spre sfârşitul intervalului. La munte, la peste 1800 m, în cursul nopţii, precipitaţiile se vor transforma în lapoviţă şi ninsoare. Vântul se va intensifica în special în sud-vestul şi sudul teritoriului, cu viteze la rafală de 50…55 km/h, iar în sudul Bantului şi pe creste, va depăşi temporar 70 km/h. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 6 grade în nordul Moldovei şi 18 grade, izolat, în regiunile intracarpatice, iar cele minime, se vor situa, în general, între 3 şi 13 grade. In Bucuresti vremea va fi închisă şi rece pentru această perioadă. Mai ales spre seară şi noaptea temporar va ploua, iar vântul se va intensifica, urmând să depăşească la rafală 40…45 km/h. Cantităţile de apă ar putea fi însemnate. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 12 grade, iar cea minimă va fi de 7…8 grade.
Legea antidefăimare. C. T. Popescu: „Domnul Dragnea este cuprins de fiori democratici”. Cristian Tudor Popescu a criticat proiectul de lege antidefăimare inițiat de Liviu Dragnea. „A fost cuprins de fiori democratici”, a spus jurnalistul, oferind două exemple prin care i-ar defăima pe Victor Ponta și pe Liviu Dragnea. „În legătură cu acest demers anunțat de domnul Dragnea și de domnul Băsescu, aș vrea să vă spun o poveste. Luați-o ca atare. Știți cine a fost personajul de nomenclatură înaltă comunistă, din tot sistemul comunist, din toate țările, care a propus la un moment dat și a încercat să aplice cele mai liberal-radicale reforme în favoarea drepturilor omului? A fost Beria Lavrenti Pavlovich. În 1953, după moartea lu Stalin, Beria s-a apucat să elibereze deținuții politici, să demanteleze gulagul, să pună capăt campaniei de rusificare a non-rușilor din Uniunea Sovietică, să stopeze campania antisemită declanșată de Stalin în ultimii ani de viață, să propună în Germania de Est încetarea construcției forțate a socialismului, încetarea eliminării capitalului privat din economie și încetarea colectivizării forțate. Finalmente, a propus Politburo-ului strângerea relației cu Statele Unite și încetarea Războiului Rece. Cine făcea asta? Omul care a tras cu tunul în țăranii ruși în anii 20-30, a fost principalul executor al politicii de colectivizare sâgeroasă, cel care a condus sistemul Gulag, din ordinul căruia au fost executați mii de oameni, cel care răpea fete, noaptea, de pe străzi. Vedea o fată care-i plăcea, badigarzii o luau, o duceau la o cameră capitonată, o viola și îi dădea un buchet de flori, la sfârșit, pentru ca violul să fie liber consimțit. Iar dacă familia ei îndrăznea să vorbească despre asta, erau trimiși toți în Gulag. Iar dacă fata se opunea prea mult, atunci fata era strangulată și îngropată în grădina de trandafiri a soției lui Beria”, a povestit jurnalistul, adăugând despre Beria că după aceea a fost „reformistul radical, cel mai mare apărător al drepturilor omului din nomenclatura comunistă”. „Am spus și eu o poveste, nu trebuie să vă gândiți la nu știu ce”, a completat el. Integral pe Digi24
„Naşii“ de la CFR Călători vor fi dotaţi cu tablete şi imprimante, astfel că vor putea vinde bilete direct în tren. Cu o tabletă şi o imprimantă portabilă, conductorii şi şefii de tren vor putea de anul viitor să vândă bilete în vagoane, a anunţat, la Digi TV, directorul general al CFR Călători, Iosif Szentes. Conductorii şi şefii de tren vor renunţa la carneţelele de hârtie pentru a emite bilete în tren. Vor avea două dispozitive, o tabletă şi o imprimantă, care vor funcţiona cu user şi parolă. „Avem peste 2000 de conductori şi şefi de tren, 100 de inspectori de bilete care sunt deasupra lor şi fac control şi încă 250 de conductori la vagoanele de dormit şi cuşete“, a spus Iosif Szentes. Licitaţia pentru echipamente, până la sfârşitul anului Licitaţia pentru cumpărarea dispozitivelor va fi lansată până la finalul acestui an, iar investiţia nu se anunţă deloc una mică. „Imprimanta poate să plece de la 160 până în 300 de euro pe bucată, iar telefoanele sau tabletele, pentru că trebuie să aibă şi funcţia de scaner, probabil că preţul lor se va apropia de 1.000 de euro pe bucată”, a mai spus directorul general CFR Călători. Dispozitivele vor scoate la pensie şi celebrul compostor. Şefii de la CFR spun că va fi din ce în ce mai greu să circuli cu naşul în trenul de stat, mai ales că au fost instalate şi camere de supraveghere. În plus, ei vor şti exact câţi călători au în fiecare vagon în timp real. Integral pe Adevarul
Alin Cocoş şi-a recunoscut faptele şi l-a denunţat pe tatăl său în dosarul ANRP. Fiul lui Dorin Cocoş, Alin Cocoş, şi-a recunoscut faptele şi l-a denunţat pe tatăl său, în dosarul ANRP, în care sunt cercetați și omul de afaceri Gheorghe Stelian, fosta șefă DIICOT, Alina Bica, precum și fosta șefă a comisiei de retrocedări din cadrul ANRP, Crinuța Dumitran. “Recunosc în integralitate fapta. La sfârșitul anului 2011, l-am cunoscut pe Ionuț Mihăilescu printr-un anturaj comun. Nu îmi aduc aminte care era acel anturaj. Am dezvoltat o relație amicală. La o sărbătoare am cunoscut-o și pe Alina Bica, cred că într-un club (…)”La una dintre întâlniri a participat și tatăl meu. Ionuț Mihăilescu mi-a spus că nu are decât 100.000 euro, dar a menționat că printre cumpărători era și Alina Bica. Tatăl meu a acceptat prețul și mi-a spus că are o obligație față de Alina Bica, de când era ea la ANRP. Ulterior, mi-a spus că obligația era legată de o despăgubire primită de Gheorghe Stelian. Am acceptat prețul pentru că tot ce am datorez tatălui meu. Dacă îmi spunea să vând cu 20.000 de euro, așa făceam (…)”, a declarat Alin Cocoș.În luna septembrie, și omul de afaceri Dorin Cocoş a recunoscut faptele de care este acuzat în dosarul “Bica 1” şi a povestit cum a oferit foştilor membri din Comisia ANRP sume de ordinul milioanelor de euro, pentru a-l ajuta pe omul de afaceri Gheorghe Stelian în dosarele de despăgubire. Integral pe Romania Libera
Curtea de Apel Bucuresti a decis anularea ordinului ministrului Educatiei care face mai simplu accesul profesorilor la pozitia de conducator de doctorat / Sorin Cimpeanu: Vom face recurs. Curtea de Apel Bucuresti a decis astazi anularea ordinului ministrului Educatiei privind obtinerea atestatului de abilitare. Este vorba despre actul normativ care stabileste cum se obtine certificatul de conducator de doctorat si care elimina conflictul de interese, dar si obligatia ca teza de abilitare sa fie sustinuta in engleza. Contactat de HotNews.ro, ministrul Educatiei, Sorin Cimpeanu, a declarat ca Ministerul va face recurs in procesul castigat in prima instanta de Asociatia Ad Astra si ca in prezent nu sunt afectate de hotararea instantei cele 103 de persoane care au devenit conducatori de doctorate. Asociatia de cercetatori Ad Astra a castigat in prima instanta procesul intentat Ministerului Educatiei, in ceea ce priveste ordinul ce reglementeaza obtinerea atestatului de abilitare. Curtea de Apel Bucuresti a decis astazi, 9 octombrie 2015, urmatoarele: “Anuleaza Ordinul nr. 3121/27.01.2015 privind organizarea si desfasurarea procesului de obtinere a atestatului de abilitare, emis de parat Ministerul Educatiei si Cercetarii Stiintifice. Ia act ca reclamanta isi rezerva dreptul a solicita cheltuieli de judecata pe cale separata. Cu drept de recurs in termen de 15 zile de la comunicare, cererea de recurs urmand a fi depusa la prezenta instanta”. Asociatia cercetatorilor Ad Astra i-a cerut public, in prima faza, Ministerului Educatiei sa revoce Ordinul prin care a relaxat conditiile pe care un profesor trebuie sa le indeplineasca pentru a putea coordona studenti la doctorat, iar pe 30 martie a depus plangere prealabila la Minister, in care a explicat ce prevederi legale incalca ordinul. Integral pe Hotnews
Magistrală nouă cu trenuri vechi. Linia de metrou spre Drumul Taberei trebuie să fie gata anul viitor. În 2016 metroul de Drumul Taberei va fi gata, dar bucureştenii ar putea merge în vagoane din anii 70. Conducerea Metrorex a recunoscut că pe noua linie de metrou vor circula trenuri vechi, pentru că nu mai este timp pentru cumpărarea unora noi. Achiziţia de trenuri noi este blocată, pentru că licitaţia câştigată de o firmă spaniolă este investigată de procurorii anticorupţie. Un alt producător nu ar putea livra trenuri noi până la momentul deschiderii noii linii. Cei peste 300.000 de bucureşteni care aşteaptă cu sufletul la gură finalizarea lucrărilor la metroul care îi va lega de centrul Capitalei vor circula în trenuri vechi. Cătălin Homor, directorul de investiţii al Metrorex: „Nu vom avea trenuri noi ţinând cont că, după semnarea contractului, primul tren ajunge a fi testat după doi ani. Să zicem cel mult doi ani MUSCA Toate trenurile care sunt achiziţionate de Metrorex sunt prototip, trebuiesc proiectate, testate, omologate vor circula din flota existentă”. Pe lângă cele 44 de trenuri Bombardier cumpărate în 2000, şi cele 16 trenuri produse de spaniolii de la CAF şi care au intrat în circulaţie anul trecut, Metrorex mai are în flotă şi 31 de trenuri produse la Arad în perioada 1978 și 1992. Doar 15 mai circulă între Gara de Nord şi Parc Bazilescu. Ne-am putea însă bucura de „confortul” lor şi pe viitoarea magistrală spre Drumul Taberei, care ar trebui să fie gata la finalul anului viitor. Integral pe Digi24
Dosarul “Prostituate pentru VIP-uri”: 15 persoane, condamnate la închisoare. Printre ei, un fost ofiţer SRI. Cincisprezece persoane, între care un fost ofiţer SRI, au fost condamnate în primă instanţă de Tribunalul Alba la pedepse între unu şi opt ani de închisoare în dosarul care viza o grupare specializată în recuperări şi proxenetism printre ai cărei clienţi se numărau politicieni şi oameni de afaceri. Reprezentanţii Tribunalului Alba au anunţat, vineri, că instanţa a decis condamnarea a 15 persoane acuzate că au constituit o reţea de prostituţie ai cărei clienţi erau persoane importante din mediul de afaceri sau politică, dosarul fiind cunoscut sub denumirea “Prostituate pentru VIP-uri”, transmite corespondentul MEDIAFAX. Membrii grupării au fost acuzaţi de constituire, sprijinire a unui grup infracţional organizat, proxenetism, trafic de persoane, trafic de minori şi şantaj. Potrivit portalului Tribunalului Alba, cei 15 inculpaţi au primit pedepse între unu şi opt ani de închisoare, 11 dintre aceştia primind pedepse cu executare, iar alţi patru pedepse cu suspendare. Cea mai mare pedeapsă a primit-o liderul grupării, Teodor Victor Şchiop, zis “Puşcărie”, care a fost condamnat la opt ani de închisoare cu executare. De asemenea, Gabriel Antoniu Bakai a fost condamnat la şapte ani şi şase luni de închisoare, el mai având de executat un rest de pedeapsă de 1.054 de zile dintr-o condamnare anterioară, Sergiu Andrei Cîndea a primit o pedeapsă de şapte ani de închisoare, Ioan Nicolae Roşca – şapte ani de închisoare şi Raul Hancheş, fost Rus – cinci ani de închisoare, el având un rest de pedeapsă de 1.027 de zile rămas de executat dintr-o condamnare anterioară. Raul Hancheş, fost Rus, nu a fost prins nici în prezent, el fiind dat în urmărire internaţională. Integral pe Mediafax
Capcanele lui Klaus Iohannis. Paradoxul politicii romanesti din acest moment este ca partidul care ar trebui sa fie cel mai destabilizat de loviturile succesive pe care le primeste este tocmai cel care reuseste cele mai abile pozitionari, cea mai coerenta strategie. Si daca ii va reusi pana la capat, il va face invingatorul alegerilor de anul viitor. PSD incearca si are mari sanse sa-l impinga pe Klaus Iohannis intr-o pozitie lose-lose mai intai pe termen scurt, apoi chiar in perspectiva viitoarelor prezidentiale. Social-democratii stiu si multi recunosc deschis ca Victor Ponta este un balast electoral, de care au inca nevoie doar pentru a nu pierde guvernarea. Cred ca acesta este singurul motiv pentru care dl Ponta nu a devenit deja istorie si imi pare ca social-democratii profita de el ca de un cadavru politic viu in spatele caruia premier de facto este Liviu Dragnea. Dar daca PSD profita, intrebarea e cine il deconteaza. Desi PSD il tine pe Victor Ponta si de el exclusiv depinde prejudiciul de imagine pentru Romania, pe care unii il recunosc deschis, tot PSD este cel care il impinge pe Victor Ponta in bratele si in pasivul lui Klaus Iohannis. “Daca PSD va putea sa numeasca un premier si sa pastreze majoritatea, sunt convins ca Victor Ponta ar face un pas in spate. Dar nu suntem in aceasta situatie. Suntem in situatia in care Klaus Iohannis tine sa o aduca pe Alina Gorghiu la Palatul Victoria. (…) Noi i-am propus lui Klaus Iohannis iesirea din blocaj”, afirma europarlamentarul PSD Catalin Ivan intr-un interviu acordat Ziare.com. Daca dl Ivan o afirma explicit, mai multi lideri, in frunte cu Liviu Dragnea, lasa sa se inteleaga acelasi lucru. Chiar dl Ponta spune ca s-ar retrage imediat ce presedintele si coalitia ar ajunge la intelegere in privinta unui nou nume de premier. Integral pe Ziare.com. Cititi si acest articol despre cum l-a ajutat Iohannis pe Basescu sa revina in politica.
Klaus Iohannis a promulgat Legea Big Brother. Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat vineri Legea privind prelucrarea datelor cu caracter personal şi protecţia vieţii private în sectorul comunicaţiilor electronice, informează Administraţia Prezidenţială. Camera Deputaţilor a adoptat, pe 23 septembrie, cu 187 voturi “pentru”, 12 “împotrivă” şi 22 abţineri, proiectul legii privind prelucrarea datelor cu caracter personal şi protecţia vieţii private în sectorul comunicaţiilor electronice. Proiectul de lege, asumat de liderii partidelor parlamentare în baza unor consultări care au avut loc la Cotroceni în mai, prevede că datele de trafic referitoare la abonaţi şi utilizatori, prelucrate şi stocate de către furnizorul unei reţele publice de comunicaţii electronice sau de către furnizorul unui serviciu de comunicaţii electronice destinat publicului vor fi şterse sau transformate în date anonime atunci când nu mai sunt necesare la transmiterea unei comunicări, dar nu mai târziu de trei ani de la data efectuării comunicării. Potrivit legii, prelucrarea datelor de trafic, în scopul stabilirii obligaţiilor contractuale ce privesc abonaţii serviciilor de comunicaţii cu plata în avans va fi permisă până la împlinirea unui termen de 3 ani de la data efectuării comunicării. Integral pe Gandul [Nota Politeia: si aceasta lege incalca decizii anterioare ale CCR, insa la Cotroceni acest lucru este fara importanta. Like-urile pe Facebook conteaza, nu drepturile constitutionale!]
Va urez o zi buna!
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
Neata!
Toarsu’ colonel Turcescu anunta ca a inteles schema:
”O chestie foarte serioasa acum, ca sa nu ne creada “baietii” atit de fraieri: Dragnea a fost PUS sa scrie dupa dictare aberatia aia de lege cu defaimarea. Aveau nevoie de o diversiune pentru a trece linistiti legea Big Brother. Si le-a iesit. Lumea il injura pe Dragnea si “baietii” jubileaza ca n-a mai zis nimeni nimic de Big Brother. In cele din urma porcaria cu “defaimarea” va fi stopata, societatea civila va marca o mare victorie si… gata! Big Brother e unde trebuie, adica in functiune. Q.E.D”
Si daca nu va fi stopata, ci doar ”vopsita” legea cu ”defaimarea” si apoi va fi votata ?
Buna dimineata,
ref. articolul de ieri, corect scris si fara patima, ca de fiecare data.
In opinia mea, cred ca tb sa lasam o perioada de sabat si sa vedem directia in care vireaza.
Este clar ca in actuala conjuctura, interna si externa, avem nevoie de opozitie si expertiza.
Dreapta nu exista, stanga este praf si pulbere, practic clasa politica s-a transformat intr- o casta dominata de interese proprii si coruptie. Cred ca nici in anii ’90 nu am avut o astfel de situatie.
Bun gasit 🙂
de acord cu parerea Dvs. in legatura cu “perioada de sabat”. Deocamdata avem un GIOP care daca nu va fi impiedicat ,va parjoli si otravi tot .
Buna dimineata !
http://www.hotnews.ro/stiri-international-20490995-explozie-apropierea-garii-din-ankara-soldata-cel-putin-10-morti.htm
buna ziua. stilul putin cu cecenii, atentate supervizate discret de serviciile secrete urmate de inabusirea oricarei opozitii buna rea democratica terorista etc
postare noua!
http://politeia.org.ro/editoriale/mocirla-sau-pamantul-ferm-10-luni-dupa/41246/