Civilizaţii: Minos (Creta) – O istorie
| 20/04/2013 | Autor theophyle Categorii: Magazin Istoric, Ziarul de Duminica |
Cea mai timpurie civilizaţie europeană, care a produs valori de un înalt nivel cultural, artistic si social, a fost civilizaţia minoică. Civilizaţia Minoică a luat naştere în bazinul rasaritean al Mării Mediterane, pe insula Creta. După declinul civilizaţiei minoice, locul în acest spaţiu a fost luat de cultura miceniană, elenofonă (proto-elenica). Este posibil ca civilizaţia minoică să fi fost rezultatul unei dezvoltări interne, dar este mult mai probabil să fi fost stimulată de legăturile comerciale şi culturale cu orasele state din Anatolia (Asia Mică) şi cu Egiptul.
Creta avea în jurul anului 1950 î.Hr. palate luxoase, oraşe mari şi prospere, acestea fiind probabil rezultatul atât al producţiei pe scară mare a uleiului de măsline şi a vinurilor, cât şi urmare a comerţului practicat intens în zona de răsărit a Mării Mediterane.
Grecii au păstrat în secolele ulterioare memoria grandorii cretane, dar istoria acestei civilizaţii este învăluită în legendă. Conform celei mai cunoscute dintre ele, oraşul elen Atena trimitea regelui cretan Minos în fiecare an, drept tribut, tineri şi fecioare, aceştia fiind sacrificaţi Minotaurului, monstrul jumătate om, jumătate taur, din adâncul labirintului. În cele din urmă, eroul atenian Tezeu omoară bestia şi reuşeşte să scape din labirint. Datorită legendei, adjectivul “minoic“, derivat din numele Minos, este folosit în expresia “civilizaţia minoică“, sinonim pentru “civilizaţia cretană“.
Cronologia Minoana a fost conceputa pe baza constructiilor palatine care au fost descoperite pe toata suprafata insulei Creta. Palatele erau formate dintr-un şir de încăperi complicat distribuite. Se presupune că cel mai mare palat, cel din Knossos, era reşedinţa regală, dar la fel de impresionante erau şi palatele din Phaistos, Mania şi Hagia Triada. Palatele şi oraşele aveau apeducte şi sisteme de canalizare si incalzire “centrala”, printr-o reţea extrem de complicata, alcatuita din ţevi prin care trecea apa incalzita. În jurul anului 1700 î.Hr., în urma unui cutremur, palatele au fost avariate. Ele au fost 
reconstruite şi mai luxos si elaborat. După 1500 î.Hr. însă, civilizaţia minoică, fiind trecută de apogeul dezvoltării ei, nu a mai putut face faţă unei noi catastrofe care s-a produs în jurul anului 1450 î.Hr. Aceasta din urmă a fost probabil legată de erupţia unui vulcan, care a distrus mare parte a insulei Thera (Santorini) aflată la circa 110 km. Creta însăşi a fost devastată de gigantica undă postseismică, probabil si de un tsunami devastator. Efectele cutremurului au fost resimţite probabil în tot estul bazinului Mării Mediterane şi se poate ca distrugerea insulei Thera a dat naştere legendei continentului scufundat în ocean, Atlantida. În urma acestei catastrofe, palatele nu au mai fost reconstruite timp de câteva generaţii, iar civilizaţia minoică a dispărut.
Săpăturile arheologice au descoperit numeroase tăbliţe datând din aceasta perioadă. Aceste tăbliţe, similare primelor scrieri într-o limba care este considerata proto- greacă, susţine prezumţia că in acea perioada Creta se afla sub ocupaţia Peloponeza (Grecia), aheii sau micenienii. Aheii erau barbari, care sosiseră pe teritoriul Greciei venind dinspre nord, aproape concomitent cu naşterea civilizatiei cretane. Spre deosebire de minoici, care erau scunzi şi nu purtau barbă, aheii erau înalţi, bărboşi şi războinici extrem de competenţi. Ei cunosteau carele de luptă, necunoscute cretanilor. Aheii şi-au întemeiat oraşe fortificate, fiecare oraş având câte o citadelă sau o fortareaţă foarte bine aparată. Majoritatea acestor oraşe se aflau în Peloponez, peninsulă din sudul Greciei. Cel mai impozant era Micene, amintit în poeme şi legende ca fiind capitala marilor regi ahei şi a bogăţiei lor în aur.
Termenul “micenian” este utilizat de obicei când se face referire la ahei şi la civilizaţia lor din mileniul al II-la î.Hr. Limba Minoică a ramas un mare mister despre care vom discuta in continuare
Episodul Micenian
Distrugerea insulei Thera (Santorini) din cauza eruptiei vulcanice numita in zilele noastre si Eruptia Minoică, s-a petrecut intre anii 1627 – 1600 i.Hr. 
Aceasta eruptie este considerata cea mai devastatoare din istoria inregistrata a omenirii, probabil mai puternica decat eruptia vulcanului Krakatoa (Indonezia 1883), eruptie care a echivalat cu 200 megatone (MT) de TNT— adica de 13,000 ori mai puternica de bomba atomica care a explodat in Hirosima (13 – 16 kilotone KT).
Aceasta eruptie, insotita de cutremure si valuri tsunami, a “maturat toate coloniile” Minoice in afara insulei-mama Creta (Akrotiri, Kythira, Rodos) si a devastat Creta inundand o mare parte din localitatile de pe malurile insulei. Aceste catastrofe naturale au slabit puterea centrala si au demoralizat populatia minoică. Paralel cu aceasta decadenta se inragistreaza in Peloponezul Grecesc aparitia unei noi culturi, cea miceniana. Micene a fost fondată de triburile migratoare din Balcan (indo-europene) ale aheilor către 2000 î.Hr. Primele morminte s-au găsit la vest de Acropole, fiind datate din 1800 î.Hr. – 1700 î.Hr. Aheii (achaioi) este numele colectiv dat forţelor greceşti în Iliada lui Homer . Un nume alternativ folosit este danaani şi argivi . Argivi provine de la prima capitală a aheilor, Argos. Danaani este numele atribuit primului trib care a dominat Peloponezul şi zona din apropiere de Argos. Ahei este numele tribului care, întărit de către eolieni, a dominat pentru prima oară teritoriile greceşti, cu centrul în jurul capitalei, Micene.
Mai specific, Ahaia este la Homer numele regatului lui Agamemnon, comandantul forţelor greceşti, aflat în partea de nord a Peloponezului. Aheii homerici au făcut probabil parte din civilizaţia miceniană, care a dominat Grecia începând aproximativ din jurul anului 1600 î.Hr., datând probabil încă din perioada imigraţiei preistorice a elenilor în perioada dinspre sfârşitul celui de-al treilea mileniu î.Hr.
Dupa cateva sute de ani, aceasta cultura Miceniana cuprinde tot Peloponezul si se exinde spre sud, catre insulele mari ale Marii Egee. Creta cade sub ocupaţia războinicilor veniţi din peninsula Pelopones (Grecia), aheii sau micenienii.
În jurul anului 1600 î.Hr, oraşele miceniene erau înfloritoare şi îşi dezvoltau propria cultură, puternic influenţată iniţial de cultura minoică din Creta. Micenienii erau răspândiţi în aproape tot arhipelagul din Marea Egee şi, odată cu declinul Cretei, şi-au construit o reţea comercială profitabilă cuprinzând toată zona estică a Mediteranei. Pentru un timp, Micene pare să fi avut statutul unei mari puteri, capabilă să negocieze pe picior de egalitate cu imperiul hittit şi cu cel egiptean. Primele semne ale dezordinii şi declinului au apărut în secolul al XIII-lea î.Hr.
O cauză s-ar putea să fi fost suprasolicitarea forţelor proprii în razboiul împotriva oraselor-stat de pe ţarmul occidental al Anatoliei- Asia Mica (Troia). Principalele centre miceniene au decăzut definitiv în secolul al XII-lea î.Hr. Printre alte cauze probabile se numără şi sosirea unui alt trib elenofon, Dorienii. Deşi aheii şi dorienii au convieţuit şi în final au devenit un singur popor, tulburările perioadei de început au determinat migrări semnificative ale aheilor spre coasta de vest a Asiei Mici. Aproximativ în secolul al XI-lea î.Hr., scrisul s-a pierdut, iar operele de artă au disparut. Grecia, devastată de catastrofe, a intrat în perioada neagră a istoriei sale antice.
Începând cu anul 1200 î.Hr., civilizaţia miceniană a intrat în declin. În secolul al XII-lea, Micene împreună cu alte cetăţi au fost distruse. Acestă dispariţie bruscă a civilizaţiei miceniene este pusă pe umerii dorienilor, care au invadat Elada în aceeaşi perioadă. O altă teorie ar fi invazia “popoarelor mării”, care au distrus Imperiul Hitit – un probabil aliat al micenienilor – şi au dus la intrarea în declin a Egiptului.
În perioada Greciei Clasice, Micene a redevenit populată, nerecăpătându-şi însă puterea de altădată. Mici grupuri de micenieni au participat la luptele de la Termopile şi Plateea. În 462 î.Hr., trupe din Argos au distrus oraşul şi i-au exilat pe locuitori.
Nu cunoastem suficient despre religia aheilor in perioada miceniană, stim numai ca s-a acordat însă un rol mai însemnat Zeiţei-Mame a Pământului (Gaia). In timp, panteonul micenian s-a “adaptat” modului de viaţă al “muritorilor”. Astfel zeii masculini devin preponderenti, deoarece majoritatea aheilor traiau intr-o societate patriarhala. Inscripţiile din Liniar B menţionează câteva divinităţi: Zeus, Hera, Poseidon, Dionysos (considerat a fi împrumutat de la traci), Afrodita, etc.
Probabil ca micenieni, la fel ca in cultura minoică, practicau şi sacrificarea umană după cum arată sacrificarea Ifigeniei de către Agamemnon pentru a aduce vânt prielnic pentru corăbii.
Unele texte hittite menţionează un stat în vestul Anatoliei numit Ahhiyawa; în special o scrisoare a regelui hittit Mursili al II-lea datând din jurul anului 1320 î.Hr. adresată regelui din Ahhiyawa, în care îl tratează ca pe un egal şi sugerează că Miletul (Millawanda) se afla sub controlul său, şi făcând referire la un “episod Wilusa” precedent, implicând ostilitate din partea Ahhiyawa. Acest popor a fost identificat cu aheii din Războiul Troian, iar oraşul Wilua cu oraşul legendar al Troiei (de observat asemănarea între Wilusa şi Ilion, numele acropolei Troiei). Relaţia dintre numele Ahhiyawa şi ahei, dincolo de o asemănare în pronunţie, este încă neclară multor istorici.
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=fTjbmYgZCRw&feature=related]
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul
]
Nu mai ţin minte unde am citit că invazia doriană a fost reflectată “îmblânzit” în istorie şi literatură ca “întoarcerea heraclizilor”.
Vorbind de cretani, mă îndoiesc că ar fi rezistat, chiar şi fără cutremur. Din frescele lor par prea relaxaţi, prea puţin războinici pentru epoca lor. Doar din fresce, cine ştie ce istorii vor ieşi la iveală când şi dacă se vor descifra scrierile liniare.
Şi la urma urmei cine erau popoarele mării?