Europa între confederaţie şi federaţie
| 13/11/2012 | Autor theophyle Categorii: Editoriale, Stiri Europene |
Am avut mica placere sa ma numar (probabil) printre idotii, care nesiliti de nimeni, si-au consumat o buna bucata de timp pentru a citi – Tratatul de la 
Paris, Tratatele de la Roma, Tratatul de la Bruxelles, Actul Unic European, Tratatul de la Maastricht, Tratatul de la Amsterdam, Tratatul de la Nisa, Tratatul de la Lisabona, Versiunea Consolidata a Tratatului Privind Uniunea Europeana si Tratatului Privind Functionarea Uniunii Europene, Tratatul de Instituire a unei Constitutii Pentru Europa (Constitutia Europeana), Amendamentele Europa 2020 si bineinteles Tratatul de Aderare a Romaniei la Uniunea Europeana. In sfarsit, pe ultimul, Tratatul (Pactul bugetar) de disciplina financiara si fiscala European, inca nu l-am citit pentru ca deja Spania a primit derogare de la acest tratat. Cei care doresc sa faca la fel ca mine o pot face pe situl asta sau daca doresc sa citeasca si cu observatii mai ample le puteti cauta pe blogul meu doctrinar, aici).
Toate aceste documente istorice – la timpul lor, au astazi o valoare documentara, istorica sau sentimentala. Bineinteles ca vor fi foarte multi oameni care pot argumenta si utilitatea lor pe care eu nu o neg – ideea este ca aceste tratate au fost gresit concepute de la inceput. Greseala a constat in faptul ca toate tratatele au luat in considerare experienta bazata pe istoria ultimelor 6-7 decenii europene. Europa are o istorie mult mai lunga, mai dificila si care nu poate fi stearsa in aceste ultime 7 decenii pentru unii sau mai putin de doua pentru altii.
Majoritatea europenilor, in special cei occidentali, inclusiv liderii lor politici, au fost convinsi (ori s-au lasat convinsi) ca noi traim intr-o lume care progreseaza tot timpul si probabil maine va fi mai bine decat astazi si poimaine mai bine decat maine. Aici a fost marea greseala. Progresul este poate deveni unul reversibil, care se numeste regres. S-a mai intamplat in istoria Europei si probabil ca se va mai intampla si in viitor.
Europenii au deci doua alternative – prima, sa se intoarca la acea piata comuna consolidata prin Tratatul de la Paris (CECA/CECO), care a intrat în vigoare la 23 iulie 1952, fiind încheiat pentru o perioadã de 50 de ani (efectele sale au încetat de la data de 23 iulie 2002) sau maximum la Tratatele de la Roma, semnate la 25 martie 1957, la Roma, instituind de fapt “scheletul” comunitatii economice europene. O a doua alternativa mult mai dificila, avand in vedere ultimele pozitionari ale unor state europene importante, alternativa, care va transforma Europa intr-o adevarata confederatie, spre un drum mai lung, poate 20 de ani sau poate 50, dar spre o federatie.
Nu sunt de acord ca un contrar al acestui drum ar duce la un razboi, dar pot rezulta o sumedenie de conflicte, generate de protectionism si anti-protectionism national. Au fost multe cazuri de acest gen, unele soldate cu razboaie. Personal tind sa cred ca perioada razboaielor inter- europene a trecut.
Lucrurile arata extrem de diferit fata de o fezabilitate a celui de-al doilea drum, dar sunt sigur ca in mai toate statele Europene sunt destul de multi strategi seriosi care pot citi ce scrie pe zidurile cetatii lor. Importanta este ipoteza pe care am mentionat-o la inceputul articolului. Nici in Tarile de Jos, nici in “Perfidul” Albion si nici macar in Scandinavia, care inca prospera, progresul nu este sigur si poate deveni reversibil prin zeci de scenarii.
Traim intr-o lume interdependenta si nu ma folosesc intentionat de sintagma globalizare / globalitate, care desi existenta a adus mai mult ponos decat prinos. Ma folosesc de un cuvant mai vechi, intr-o lume care putea sa-l inteleaga mai bine, fiind si mai rational naturii umane. Evolutia ne-a adus la situatia in care mai tarziu sau mai devreme vom trai cu totii sau vom pieri cu totii.
Intr-o lume fara arbitrii, Europa trebuie sa-si gaseasca potentialul arbitrajului apolitic, al-national, dar pro-european. Daca arbitrajul aceptat (de multe ori impus) se va naste, atunci drumul este sigur si poate fi parcurs. Alternativa nu va fi nici vesela si nici usoara.
In cazul Romaniei, alegerile din 2012 au sansa sa fie ultimele de acest gen, care ne insoteste de 22 de ani. Parerea mea, avand in vedere trei scenarii posibile, aceasta sansa se va si infaptui. Primul scenariu poate duce spre o mare primejdie, pe care aproape am uitat-o din anii ’90; al doilea scenariu ne poate duce 2 – 3 ani spre o “batatorire” a locului in care ne aflam, cu o continuare de stagnare economica si sociala si in special o continua hemoragie de oameni tineri si capabili care vor parasi Romania. Al treilea scenariu, cel pozitiv si optimist pe care il visam in 2007 e astai departe, dar inca posibil – o integrare eficienta si benefica. Din nefericire acest scenariu a fost oprit de o clasa politica corupta si incapabila, pana la urma visurile se implinesc numai la Holywood!
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul
]
Buna seara si aici 🙂
Pacat de atata munca, Theophyle. Sau poate nu! Eu nu mai am sperante. Ma doare sufletul ca pleaca tinerii, ma doare sufletul ca romanii se compac in mizerie morala. Ce ne ramane noua de facut? Oriunde privesti, vezi politicieni corupti, nu le pasa de tara (si nu sunt vorbe mari). Nu le pasa! Eu iti multumesc pentru luciditate. Ma gandesc ca la varsta mea poate nu mai apuc sa vad finalizarea. Lucrurile nu arata deloc bine.
Giorgia salut,
Nu e pacat. Nu am fi buni romani. Nu-mi pasa de ei, imi pasa de cei care nu inteleg si trebuie convinsi si luminati.
Scuza-ma Theophyle, altceva am vrut sa spun – pacat ca sunt putini cei dispusi sa citeasca si sa deschida mintea. La indiferenta romanilor m-am gandit.
Dupa 9 decembrie asa zisa dreapta tebuie inca sa se mai afunde in durere si haos pt a se putea curata temeinic si a renaste viguros pt alegerile din 2014./2016. Ne asteapta minim 2 ani de chinuri, dar speram suficienti pentru ca dreapta sa se reformuleze si apoi sa poata participa la un scenariu federalist a Europei, pornind de la propria federalizare.
Theophyle, ma intristeaza cel mai mult raspunsul tau la comentariul Giorgiei.Tocmai cei ce nu inteleg si trebuie convinsi si luminati sunt, pana la urma, cei pentru care scriem. Restul stiu deja.
Revenind la articol, intoarcerea la comunitatea creata prin Tratatul de la Paris din 1951 este din pacate imposibila. Stiu ca exista acest curent de opinie destul de constant in randul comentatorilor europeni, dar asa cum reiese din The great European Charter asa cum ii spunea Schuman, document tinut la pastrare de francezi 60 de ani (http://www.schuman.info/CharterQdO.htm) un asemenea deziderat nu este intentia initiala a fondatorilor, iar termenul finit de existenta al Tratatului de la Paris avea tocmai ca scop fortarea urmasilor de a merge mai departe pe un al tip de tratat.
Eu estimez momentul final, functional si acceptat de populatie, al Federatiei Europene undeva peste 100 de ani. Procesul construirii unui stat federal nu este simplu si nici usor – luati aminte la primii 100 de ani de istorie a SUA, dupa razboiul de independenta, si observati de exemplu cum anumite state au semnat Constitutia mai tarziu.
Dar a propune o rupere de un parcurs European, mai ales in aceasta lume “interconectata” mi se pare o incitare la tocmai lucrurile de care ne ferim.
Sistemul probabil ce urmeaza a fi implementat nu e nici confederatie, nici federatie. E un fel de struto-camila in care ne jucam separat, dar de fapt nu. Problema e cauzata in primul rand de absenta problematicii europene in randul populatiei.More Europe poate fi obtinuta doar priun aportul populatiei – introducerea de elemente de democratie directa e unul dintre mijloace, presiunea publica si fortarea schimbarii agendei publice este alta.
Oamenii trebuie sa isi doreasca o evolutie. Si pentru asta trebuie educati, Reactii ca cele din comentariul dumneavoastra de care vb la inceputul comentariului meu nu fac decat sa intareasca tabara celor euro-sceptici. Sau poate si dumneavoastra sunteti euro-sceptic?
Buna Ziua dle Ferchiu,
Nu, nu sunt euro-sceptic sunt un euro-realist. Europa pe care mi-a doresc nu este fezabila in generatia noastra, poate in cea urmatoare, sau poate dupa 100 de ani. Daca nu as crede in proiectul european, nu as scrie de 3 ani, zeci sau sute de articole si as aduce in fiecare zi stiri europene pe care le citesc mai putin de 5% din cititorii mei. Majoritatea romanilor nu sunt interesati de Europa decat un interes minor de conjunctura, din nefericire.
Eu voi continua sa fac ceea ce am facut si pana acum. Cred ca este necesar daca nu pentru toata lumea cel putin pentru cei care citesc.
Multumesc pentru comentariu.
Buna ziua Theophyle,
Acum jumatate de an era de necrezut ca in interiorul angrenajului administrativ si politic de la Bruxelles cineva sa pronunte cuvantul “federatie”. Exista aceasta glumita stupida ca the F word este tabu. Cu toate astea, in 6 luni lucrurile s-au schimbat cu 180 de grade, PPE a introdus proiectul federal in manifestul politic si Verhofstadt este favoritul populatiei pentru a prelua conducerea EC ( cfm. unui sondaj EurActiv and Burson-Marsteller – http://burson-marsteller.be/2012/11/the-2010-2014-european-commission-mid-term-review/ ). Lucrurile se schimba cu viteza ametitoare. Proiectul European merge mai departe.
Cu toate astea, cartea importanta se va juca la nivelul populatiei – care da, din nefericire trebuie educata. Si nu indoctrinata. Dar nimeni, absolut nimeni, nu si-a porpus sa educe populatia in privinta UE, cu atat mai putin in privinta federalizarii europene.
De asta ma deranjeaza tonul din articol, poate total nedorit. Dar intr-o europa divizata mai nou dupa eurozone si non euro, prietenii coeziunii si prietenii austeritatii, etc, etc, etc imi ndoresc foarte tare sa nu existe si o europa divizata intre cei ce stiu si cei ce nu stiu, ci o europa unita intre oameni care schimba informatii pentru viitorul lor, dar mai ales, pentru viitorul celor ce vin dupa noi.
Ca oameni care intele problema, este datoria noasta sa o explicam mai departe.
Dle Ferechiu,
nu prea inteleg de ce anume ati fost deranjat. In orice caz, personal fiind un conservator-liberal (nu, nu este un oximoron, este o doctrina 😉 ) am sustinut Constitutia lui Valéry Giscard d’Estaing si “Proiectul Penelopa”. Fiind conservator, natiune imi este importanta, In acelasi timp stiu ca statul national a distrus de multe ori natiuni intregi. Deci citatul concluzie al articolului este optimis (cred)
Cum ar zice englezul ” i think we were off to a bad start”. Si asta pentru ca sustin ca federalistii si pro-Europenii trebuie sa inceteze sa se mai certe intre ei si sa vina cu 1 proiect viabil – si nu 100, dupa care ma duc si pornesc razboaie.
In aceasta ordine de idei, trebuie vazut unde ne oprim cu natiunea – la un proiect/ nivel politic sau la unul identitar. Cand si daca veti avea timp va fac referire la un text pe care l-am scris acum ceva timp legat de natiune – http://bit.ly/TZcCVJ.
Proiectul lui Giscard d’Eistaing era mai mult decat plauzibil, cu mici ajustari lipsite insa de impact asupra proiectului in mare. Poate ca intre noi putem organiza la un moment dat un debate real despre viitorul Europei, mai ales avand in vedere ca eu sunt libertarian de dreapta (in mare) si ar fi interesanta o discutie mai lunga.
Buna ziua la toata lumea,
Va citesc de ceva vreme din umbra, apreciez pozitia asumata, munca pe care o depuneti, si va urez succes in continuare cu noua platforma.
Nu obisnuiesc sa comentez prea des pe forumuri/bloguri, insa de data asta voi indrazni sa imi expun punctul de vedere, mai mult datorita faptului ca de ceva vreme studiez problematica guvernantei teritoriale (sunt urbanist la originile indepartate).
Problema majora in contextul nostru national cred ca este lipsa totala a preocuparii pentru ceea ce se numeste principiul subsidiaritatii. Intr-un context federal, subsidiaritatea este principiul de baza, care fundamenteaza modul de functionare al sistemelor de guvernanta si administrativ. Drept urmare, pentru o buna integrare intr-un sistem federal, ar trebui probabil ca mai intai sa reusim sa aplicam principiile federale, la o scara mai mica la noi in ograda. Federalismul nu este o reteta general valabila si aplicabila. Trebuie experimentat, si ajustat pentru fiecare cultura in parte.
In Romania nu cred ca va exista un suport real pentru cedarea suveranitatii catre un stat federal, la fel cum nu cred ca se vor prelua responsabilitati la nivel national si/sau local. Pana la urma asa functioneaza defapt sistemul. Cu puterea deciziei vine si responsabilitatea, pe care putini au curajul sa si-o asume.
Din punct de vedere politic in Romania eu vad lucrurile relativ simplu. Nu exista o cultura politica solida, drept urmare panica clasei politice/guvernarii/etc. ca va pierde puterea se rezolva prin trezirea spiritului nationalist, care nu prea e in congruenta cu spiritul federalist, de curent post-nationalist. Apoi, dependenta intretinuta, din comoditate si rea intentie, a unei majoritati notabile fata de stat, si asteptarea lor ca statul sa le rezolve problemele ii transforma intr-o masa legata ombilical de un stat cu caracter centralizat. Din nou, acest lucru nu prea se incadreaza intr-un sistem federal, unde statul joaca mai mult rolul de incurajator al initiativei.
Nu cred ca suntem o cauza pierduta, insa avem un drum lung si anevoios in fata.
O zi buna!
P.S. Commentul de mai sus a fost postat cu ajutorul lui Horatiu, intrucat eu primesc eroare 404 la fiecare postare. Puteti sa verificati va rog daca exista aceasta problema: http://techthinker.com/404-error-after-submitting-a-comment-on-a-wordpress-blog/
Buna Ziua dle Ghita,
Da eroarea exista, desi comentariile dumneavoastra intra corect
Asta pentru ca ii postez eu comenturile – de la mine. Un fel de publicare prin proxy, asa intr-un fel. Se chinuia de vreo 25 de minute sa posteze, cu toata frustrarea de a scrie un comentariu si a-l pierde ulterior.
Multumesc dle Ghita,
Totl de acord cu dumneavostra. Nu, nu suntem o cauza pierduta, dar nici orizontul imediat nu este prea incurajator. Multa treaba si multe obstacole. Cine face treaba si cine ne ajuta sa trecem obstacolele. Care sunt temele europene in discutie la noi, spre exemplu la alegerile din decembrie? MCV?!
Temele europene la noi sunt inexistente, cel putin in afara ministerelor. Chiar si acolo am dubii. MCV e un subiect de uz electoral in momentul de fata; chiar daca are si el importanta lui. Eu as fi mers pe restructurare aparatului decizional in context administrativ (i.e descentralizare), dar ma indoiesc ca va castiga cineva alegerile punand subiectul asta la bataie, asa ca il ocoloim.
P.S. Alexandru, te rog! Lasam domniile pentru alta data cand suntem la cravata! 🙂
P.S2. Am reusit sa postez… weeeeeee… Multam!
Probabil ca si aici aveti dreptate, sansele nu sunt mari, si totusi trebuie incercat.
In general e greu sa introduci teme ce tine de Europa atunci cand miza pare pastrarea sau adancirea controlului – mai multa integrare inseamna in primul rand cedare de control, si acceptare de supervizare si conditionari care nu sunt interne. Avem nevoie de o generatie noua de oameni de stat, nu politicieni, ci oameni de stat. Iar ceea ce a aparut nou si promitator in ultima vreme, a sfarsit prin a cadea intr-un derizoriu trist, de mici ambitii provinciale.
scuzati dezacordul de la inceput – teme ce tin de Europa