Austria 2013: Lecţii electorale
| 30/09/2013 | Autor theophyle Categorii: GeoPolitica, Stiri Europene |
Coalitia la putere – o victorie la limita. Guvernul actual (marea coaliţie între stânga şi dreapta) aflat la putere în Austria a obţinut o victorie la limită în alegerile legislative de ier, în pofida unui avans clar înregistrat de extrema dreaptă, sovina si eurosceptica.
Partidele de la guvernare au încasat cel mai teribil scor din istoria lor – marele câştigătoare ale acestui scrutin sunt partidele de dreapta”, consideră Der Standard, după alegerile legislative din 29 septembrie. Partidul Social-Democrat (SPÖ), al premierului Werner Fayman, obţine 26,6% dintre voturi şi devansează Partidul Popular Austriac (ÖVP, 24%). Fiecare pierde peste 2% comparativ cu alegerile din 2008. Cu puţin peste 50% dintre voturi, ele sunt totuşi în măsură să-şi continue marea coaliţie.
Partidul populist şi xenofob FPÖ se află pe a treia poziţie cu 21,4% din voturi, în creştere cu peste 5% faţă de 2008. Intră în Parlament partidul miliardarului austro-canadian Frank Stronach şi partidul liberal Neos. BZÖ, al defunctului lider de extremă dreapta Jörg Haider, adună doar 3,6% dintre voturi. “Când adunăm toate aceste voturi observăm ca un sfert din austrieci a votat pentru un partid de dreapta populist, un demers unic în Europa”. SURSA
Surpriza alegerilor vine de la o nouă formaţiune pe eşicherul politic, partidul liberal Neos care, cu 4,6/4,7% trece pragul de 4% necesar pentru a obţine mandate. În schimb, partidul fondat în urma scindării FPÖ de către liderul populist charismatic Jörg Haider, decedat într-un accident rutier în 2008, eşuează cu un scor de doar 3,4/3,7% şi este, astfel, eliminat din Parlament, după ce, în 2008 a obţinut 10,7% din voturile exprimate.
Nivelul prezenţei la urne a celor 6,4 milioane de alegători înscrişi ar fi înregistrat o scădere cu unul sau două puncte procentuale în comparaţie cu cel din 2008 (78,82%).
***
Despre politica austriacă
Pentru a înţelege mai bine politica austriacă, trebuie să ştim două lucruri.
Primul: un sfert din populaţia totală a Austriei locuieşte la Viena; Viena domină restul ţării aşa cum, în Europa, doar Londra mai domină Anglia. În Germania, poţi privi de la Berlin spre oraşe nu tocmai lipsite de interes, ca Hamburg sau München; celelalte capitale de landuri din Austria se numesc, [în schimb], Graz, Linz, Salzburg şi au între 100 000 şi 250 000 de locuitori, unele chiar mai puţini. Prin comparaţie, Viena numără douăzeci şi trei de districte; unul dintre ele se numeşte Favoriten, iar acolo locuiesc 180 000 de oameni.
Al doilea: Viena se confundă, cel puţin din punct de vedere politic, cu primul district (aşa-numitul Oraş Vechi). Pe o suprafaţă de trei kilometri pătraţi, cât măsoară acest district, sunt plasate cele mai multe ministere, palatul Hofburg, Parlamentul. Atât funcţionarii, cât şi deputaţii şi miniştrii iau masa împreună sau alături de jurnalişti (indiferent de partidele din care provin, interlocutorii sunt, de obicei, per tu). Observatorul trebuie să înţeleagă această particularitate austriacă – toată această înghesuială într-un spaţiu îngust, tot acest clientelism; aici, oamenii se cunosc între ei şi nu se suportă – dar se cunosc. Aici oricine ştie pe oricine. Trei kilometri pătraţi – asta e Austria politică.
Nu e de mirare că, în multe chestiuni fundamentale, partidele nu se deosebesc prea mult. Foarte diferiţi sunt, în schimb, candidaţii din fruntea listelor.
Partidele, o apă şi-un pământ
Din 2007, cancelarii federali au reprezentat SPÖ [Partidul Social-Democrat al Austriei]. Werner Faymann este unul dintre cele mai netransparente personaje din galeria social-democraţilor. Ca atitudine, el se plasează undeva între un preşedinte de bancă şi un director de şcoală generală; se pretinde apropiat de popor, dar rămâne lipsit de culoare, o enigmă pe care nimeni nu vrea s-o dezlege.
Nici actualul său contracandidat conservator, Michael Spindelegger [ÖVP – Partidul Popular Austriac] – care face parte, de cinci ani, alături de Faymann, dintr-o mare coaliţie –, nu e mult mai interesant. Ca toţi şefii ÖVP-ului, este şi el un catolic bigot, foarte reţinut, care iese din casă la şapte dimineaţă şi se întoarce spre zece şi jumătate seara. Un funcţionar al puterii. Nu trebuie însă subestimat, căci pare capabil să tempereze, ca un factor de echilibru, conflictul ce mocneşte mereu între landuri şi statul federal, recurgând la tactici ingenioase de repartizare a funcţiilor şi sfătuindu-se cu cel mai influent conservator la fel de intens cum se sfătuieşte cu arhiepiscopul Vienei, cardinalul Christoph Schönborn.
În definitiv, asta e Austria: acum câţiva ani, când Werner Faymann a ţinut un discurs adresat naţiunii, el i-a salutat mai întâi pe preşedinte, apoi pe cardinal şi în cele din urmă pe miniştri. Din punctul de vedere al puterii politice, Austria e doar în mod neesenţial mai puţin catolică decât Vaticanul.
Opoziţie şi divertisment
Politica austriacă ne oferă mai mult divertisment dacă ne îndreptăm privirea asupra opoziţiei. Aici ies în evidenţă două persoane. Pe de o parte, liderul opoziţiei Heinz-Christian Strache de la FPÖ Partidul Liberal al Austriei, formaţiunea fostului lider al extremei drepte, Jörg Haider, pe de altă parte, nou-venitul Frank Stronach, miliardar austro-canadian, fondatorul corporaţiei Magna International, care candidează în fruntea propriei liste, după ce a câştigat de partea sa – nu se ştie cu ce argumente solide – deputaţi de la alte formaţiuni politice, cărora li s-au adăugat şi câţiva aventurieri.
Observatorii lacomi de râs şi veselie au [toate motivele] să-i urmărească pe Strache şi Stronach. Strache, tehnician dentar de profesie, s-a învârtit în tinereţe în cercuri de extremă dreaptă, instigă de ani de zile la ură împotriva străinilor, agită o cruce impozantă în timp ce pledează contra unui plan de construire a unei moschei, iar acum, într-o campanie pozitivă, ilustrează deviza “Iubeşte-ţi aproapele!” pozând, în afişe, alături de o bătrână care-l mângâie tandru pe bărbie.
Putini oameni sunt atât de destetaţi în Austria – şi, parţial, pe bună dreptate, căci poziţiile sale politice sunt mai mult decât problematice; câţiva membri ai partidului care-l susţine sunt cazuri pentru procuratură, alţii pentru spitalele de boli mintale. În mod curios însă, atunci când nu e filmat, Strache pare de-a dreptul simpatic. Dar nici [Pim Fortuyn] n-a fost altfel.
Frank Stronach, în vârstă de optzeci şi cinci de ani, este moştenitorul spiritual al lui Richard Lugner. Cu ocazia balului Operei din Viena, acesta din urmă invită anual în loja sa, pe mulţi bani, câte o vedetă internaţională, defilează la braţ cu prietene mai tinere cu cincizeci de ani decât el, se dă în stambă ori de câte ori se iveşte ocazia, iar în 1998, când a candidat la preşedinţie, a obţinut zece procente din voturi. Stronach promite o evoluţie asemănătoare. El susţine pedeapsa cu moartea pentru “criminalii de profesie”, n-are nimic împotrivă să fie spionat de Agenţia de Securitate Naţională a Statelor Unite şi nu se sfieşte să-şi descheie cămaşa la piept pentru reporteriţele de la ziare. Apariţiile lui în studiorile televiziunilor sunt deja legendare: nu-i lasă să vorbească pe ceilalţi invitaţi, îi tutuieşte pe moderatori şi înjură publicul. E o plăcere să-l priveşti.
Da, e în general o plăcere să trăieşti acum în Austria. Şi vom primi din nou ceea ce merităm: stagnare, lipsă de viziune, plictiseală, o mare coaliţie. Aşa a fost de-a lungul a patruzeci de ani din cei şaizeci şi opt scurşi de la Al Doilea Război Mondial încoace. Articol original in Süddeutsche Zeitung, in limba romana PressEurop.
***
NOTA: Süddeutsche Zeitung a fost creat la München în 1945, „ziarul intelectual al liberalismului german de stânga” este celălalt mare cotidian de referinţă, după FAZ. Faimos pentru independenţa lui, „Ziarul Sudului” se distinge prin celebra sa „Streiflicht”, cronică umoristică ce apare în fiecare zi pe prima pagină, ca şi pagina trei cu mari reportaje. Conţinutul este orientat spre informaţia naţională dar şi internaţională. Unele articole de pe site-ul web sunt îmbogăţite cu video-uri proprii.
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul
]
Buna ziua!
Ce adunatura si la astia. dar asa este … toata lumea se cunoaste cu toata lumea si stau in cei 3 km patrati … si mananca snitzel 🙂
Mai ce credeai,
traiesc din dividentele OMV si ii urasc sincer pe romani 🙁
La Kunst Historishes museum au trecut denumirea localitatii Sannicolaul Mare in maghiara si in paranteza au pus denumirea in romana si tara in care a fost gasit tezaurul. Am admirat tezaurul si daca nu citea etichetele mici habar nu aveam ca este gasit in Romania 🙁
da,
tezaurul Avar am scris despre asta:
http://politeia.org.ro/magazin-istoric/barbarii-7-avarii/10529/