Între Djuvara şi Huntington
| 13/07/2013 | Autor theophyle Categorii: Magazin Politic, Ziarul de Duminica |
De cand cu ultimele altercatii teroriste, “Primavara Araba”, islamismul extremist si acoperirea mediatica a islamismului militant, mi-am amintit de 
insemnarile regretatului Samuel Huntignton in cartea sa “Ciocnirea civilizațiilor și refacerea ordinii mondiale“. Cartea a devenit rapid extrem de cunoscuta, tiparita in tiraje serioase si in multe limbi, cumparata si citita de multa lume. Din momentul aparitiei în 1993, teza lui Huntington a fost criticată, aproape calcata in picioare de o majoritate intelectuala educata in spiritul corectitudinii politcii si care glorifica intelegerea intre popoare cu orice pret. Cartea a fost atacata pentru ca a contribuit la accentuarea temerilor Occidentului fată de Islam, care a fost perceput ca o miscare antioccidentală. A venit 9/11 – 2001 si a aratat ca nu este nevoie de carti de genul celei scrise de Huntington pentru a declansa valul de ura reciproca intre curentele antagoniste reprezentate de islamismul (in nici un caz Islamul) militant si Occidentul refractar ideilor fundamentaliste, laic si liberal.
Unde este ciocnirea civilizatiilor? In primul rand, Huntington sustine cultura (din punct de vedere antropologic) ca fiind cea mai dominanta identitate cu care se poate identifica un individ, o identitate, care transcede alte dimensiuni posibile de indentificare, cum ar fi ideologiile sau ocupatiile. Apoi el afirma ca modernizarea socio-economica a rezultat in dizlocarea individuala si intr-o crestere a capabilitatilor sociale de a stimula innoirea culturii indigene. Huntington afirma ca democratia este paradoxala prin natura sa : prin raspandirea democratiei si institutiilor democratice intr-un stat non-democratic, Vestul da oponentilor sai cunoasterea si abilitatea necesara pentru a se revolta. Intr-o zi statele slabe vor putea ataca utilizandu aceleasi valori vestice de care s-au folosit pentru a-si promova interesele. In cel de-al treilea rand, identitatea culturala este importanta in definirea mentalitatii de „noi vs. ei” si este indispensabila in protectia „noastra” fata de „ei”.
Greseste Huntington, nu stiu! Nu-l accept in totalitate si nici macar in majoritatea opiniilor expuse si totusi cartea te pune pe ganduri si te ajuta sa-ti reformulezi sau sa-ti intaresti opiniile pe care le detii.
Citindu-l pe Huntington m-am vazut silit sa ma intorc la o carte citita in aceasi perioada cand l-am citit pe Hunington, ma refer la “Civilizatii si tipare istorice”. Amintirea si paralela intre Djuvara si Huntington a fost declansata si de interesantul interviu publicat in HotNews pe la sfarsitul lui 2008.
“Civilizatii si tipare istorice” este o carte importanta nu numai pentru ca este scrisa de un istoric roman ci pentru ca este speciala prin perspectiva multi-dimensionala pe care o propune. Majoritatea cartilor de istorie, in 
special cele plictistoare sunt bidimensionale, un fel de desene egiptene antice care sunt frumoase (uneori) dar lipsite de esenta pe care o rationalizeaza perspectiva. Fara indoiala ca “Civilizatii si tipare istorice” este o carte de istorie, dar este si o carte care se ocupa si de antropologie, filozofie, sociologie, cultura, intr-un cuvant este o carte complexa de o eruditie exceptionala, bazata pe o bibliografie impresionanta si absolut ne-partizana. Adevarat, o parte din afirmatiile lui Djuvara nu pot fi probate, sau au fost infirmate de acesti 30 si ceva de ani, nu trebuie sa uitam ca o mare parte din bibliografie face parte din patrimoniul de inceput de secol 20, si totusi cartea este superba.
Djuvara expune fenomenul evolutiv al civilizatiilor prin prizma antagonica intre centrul si periferia unei civilizatii. Centrul civilizatiei economic-militar-cultural-politic, degenereaza si decade cu timpul, si este “capturat” de perferia civilizatiei, inferioara cultural, politic si social. Dupa o perioada, zbuciumata si deseori violenta, se naste un sincretism intre vechi si nou care da nastere unei noi civilizatii, imperiu, etc. Teza este pertinenta, plauzibila, intuitiva si aproape convingatoare. Spun aproape, pentru ca se poate intampla, si s-a intamplat si diferit, dar de putine ori si nu prea mult diferit. Cartea este, asa cum am spus bazata pe o bibligrafie impecabila, din nefericire invechita. Sunt aproape sigur ca daca Djuvara ar fi scris-o astazi ar fi facut-o putin diferit.
Ambii autori sunt fenomenali prin luciditatea prezentarii ideilor lor si ceea ce am numit eu intr-o recenzie a lui Djuvara, poseda “frumusetea inteligentei”, o calitate rara si existenta la putini oameni.
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul
]
