Globalizarea între Nietzsche, Moore şi Kurzweil
18/07/2013 | Autor theophyle Categorii: Magazin Politic |
Moto: Culmea progresului tehnologic aduce tentatia de a nu te mai auto-depasi ca om. (@Cetatean)
Ieri am prezentat un eseu, care incerca sa demonstreze ca globalizarea este un proces superficial, care nu patrunde in mentalul uman, ci se refera numai la aspectul comercial, consumerist si tehnologic. Din nefericire, procesul de globalizare a fost mult prea rapid ca sa fie si efficient, nefiind insotit de responsabilitatea necesara unui asemenea proces de amploare.
Cu toate lipsa de compatibilitate existenta in mentalul uman demonstrata intr-un fel sau altul de celebru filozof german, savantii contemporani incearca sa ne convinga de dimineata pana seara ca suntem generatia cea mai talentata si capabila pe care a avut-o omenirea. Conform legii lui Moore, noi ne aflam in mijlocul unei “explozii de inteligență”. Legea lui Moore estimează că în aproximativ 20-30 de ani, computerele vor depăși puterea de calcul a creierului uman, care este la aprox. 1014 operații pe secundă. Avem 100 de miliarde de neuroni ori 1,000 de conexiuni per neuron (calculele având loc în principal în conexiuni) ori 200 de operații pe secundă.
Alt savant , inventator si futurolog, Ray Kurzweil, ajunge la concluzia că de la apariția Universului, și mai ales de la apariția vieții pe Pământ, evoluția a avut loc exponențial (chiar dublu exponențial) și nu liniar. Extrapolând Legea lui Moore, Kurzweil conchide că în cei 100 de ani ai secolului al XXI-lea vom asista la o evoluție comparabilă cu 20,000 de ani precedenți, dacă se menține curba exponențială. Aceasta deoarece odată ce computerele vor depăși performanța creierului uman, vor fi capabile să se auto-îmbunătățească, menținând ritmul de creștere exponențial al vitezei de calcul. Rezultatul este că progresul tehnico-științific va cunoaște o accelerare din ce în ce mai înaltă. Aceste computere atunci vor fi în stare să descifreze foarte rapid aproape toate secretele naturii și Universului.
Acest salt tehnologic ultrarapid va duce la evenimente aproape imposibil de imaginat pentru specia homo sapiens: contopirea dintre inteligența biologică și cea non-biologică (mind uploading), oameni aproape nemuritori și nivele înalte de superinteligență care se răspândesc rapid în întreg Universul (de aceea este folosit termenul de singularitate: specia umană nu are cum să înțeleagă ce va urma (gaură neagră) la fel precum o bacterie nu poate înțelege ce este un om, atât de mare va fi progresul tehnico-științific).
Este bine sau este rau? Chiar nu am raspunsuri. Sunt absolut sigur ca nu-mi va placea sa traiesc in acea lume. Savantii au reusit sa numeasca ceea ce am descris eu intr-un concept stiintific numit “singularitate tehnologică – technological singularity”. Acest concept din futurologie se referă la implicațiile pe care în general le are progresul tehnico-științific foarte accelerat pentru specia umană și ceea ce înțelegem prin om. În anul 1958, într-un interviu, celebrul matematician John von Neumann vorbea despre faptul că progresul tehnico-științific accelerat lasă să se întrevadă un fel de singularitate, dincolo de care viața și lumea așa cum le știm noi nu mai pot exista. Conceptul a fost în mod formal lansat în 1993 de către matematicianul Vernor Vinge și dezvoltat apoi de către Ray Kurzweil (Legea întoarcerilor accelerate – accelerating change law).
Indiferent de care sunt parerile celor trei sau de optiunile deschise in fata omenirii, lumea in care traim incepe sa inteleaga ca exista dincolo de bine şi de rău si ca ceea ce definim noi ca bine nu este neaparat bine la celalalt capat al pamantului si ceea ce este rau la fel. Intr-o tara in care se sta la coada pentru a cumpara un iPhone 5 si multi alti folosesc buda din curte , ma intreb eu daca nu cumva totusi Nietzsche a avut dreptate.
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]