Pagini de istorie – Craiova: Habsburgi, haiduci, panduri şi pazvangii
| 21/11/2013 | Autor theophyle Categorii: Magazin Istoric |
Daca a existat in Romania vreun oras asemanator celor pe care le-am vazut in westernurile americane, adica acele orasele din vestul salbatic american, care traiau conform unor legi speciale, ce asigurau un haos controlat, acest oras a fost fara indoiala Craiova, oras care nu a fost stapanit de nimeni aproape un secol si stapanit cu pauze inca un alt secol.
Conform tratatului de la Passarovitz din 1718, Oltenia intră sub stăpânirea habsburgică, aceștia numind-o “Kleine Walachei” (adică “Valahia Mică“, față de Muntenia care era “Valahia Mare“). Astfel, granița vestică a Țării Românești devine pentru scurt timp râul Olt. Situația era agravată și pe fondul transformării teritoriilor românești în teatru de război între habsburgi, ruși și turci. Datorită tentativei Habsburgilor de a instaura în Oltenia o administrație proprie, sprijinită militar pentru transformarea ei într-o provincie imperială, lucru pe care nici turcii nu-l reușiseră pe parcursul mai multor sute de ani. Craiovenilor nu le-a placut sa plateasca dari niciodata, nimanui, dezvoltarea orasului nu era o prioritate niciodata, deci platile pentru asa ceva au parut inutile.
Amploarea haiduciei din Oltenia a atins cote nemaintâlnite în Europa, habsburgii întâmpinând mari dificultăți în tentativa de a prelua puterea de facto în provincie. Dupa multe cheltuieli si experiente neplacute, habsburgii, oameni practici, au hotarat sa se lipseasca, astfel pe urma tratatului de la Belgrad din 1739, Oltenia este realipită la Țara Românească. Craiova devine între 1735 și 1770 capitala unei regiuni cufundate în anarhie, fără o apartenență statală reală, în care haiduci ca Iancu Jianu făceau legea. Pe o perioadă de aproximativ 100 de ani, Oltenia devine sălașul unor celebrii haiduci și panduri din Oltenia.
Haiducii
Haiducii sunt un fenomen prezent în toate țările din Balcani, mentionati ca luptători pentru dreptate, împotriva boierilor locali și ai străinilor asupritori – aiurea, de obicei era vorba de niste banditi, care contra cost ii mai ajutau si pe cei 
asupriti, dar colaborau foarte bine si cu asupritorii autohtoni. În Oltenia, haiducia a constituit, de multe ori, singura soluție în fața lipsei legilor si a diverselor bande de talhari venite peste Dunare. Oltenia a fost un adevărat ținut al haiducilor, fiind si sursa lor mai veche. Haiducia apare ca fenomen mult mai devreme, de fapt după 1560, odată cu Baba Novac, continuă cu legendarii Gruia Novac (unul dintre fiii săi), cu Iorgu Iorgovan și cunoaște o adevărată explozie, devenind o modă, în timpul ocupației austriece până după revoluția lui Tudor Vladimirescu.Timp de aproximativ 300 de ani, (cca. 1560-1860) există un lung și neîntrerupt șir de haiduci celebri. Vremea haiducilor apune în preajma unirii principatelor, odată cu revoluționarul Popa Șapcă, ultimul care ridică la luptă cetele de haiduci. Cum datele despre haiduci sunt de multe ori contradictorii, considerați tâlhari de unii și eroi de altii, o prezentare a lor într-o lumină neutră este o sarcină ingrată. De multe ori, cand nu prea mai existau nici bani si nici merinde de iarna, Craiova a cunoscut bine firea lor si s-a “bucurat” de beneficiile acestor aparatori ai dreptatii.
Pandurii
La noi pandurii au fost tot haiduci, activand insa cu simbrie pentru stapanire sau pentru un “baron local.” Termenul de pandur este folosit prima dată în lumea germanică, derivat din denumirea grupurilor de vikingi care făceau diversiuni în vremuri străvechi, când vikingii pustiiau sudul mării Baltice. În epoca modernă, prusacii au reinventat poveștile, folosind trupe special pregătite pentru producerea diversiunilor în armata habsburgică: asasinarea comandanților, răpirea unor persoane de rang înalt, distrugerea depozitelor de muniție, trupe speciale care acționau, de regulă, în spatele frontului. Habsburgii au preluat și ei metoda, răspunzându-le prusacilor cu aceeași monedă.
În Oltenia, termenul de panduri a fost introdus de austrieci. În momentul în care au realizat că trupele lor nu reușesc să se impună într-o regiune străină, plină de haiduci care îi atacau când nu erau pregătiți, la locuri de popas, hanuri, crâșme, locuri strâmte au hotărât să angajeze mercenari din rândul populației din zonă, pentru prinderea haiducilor. Numai că în Oltenia totul a luat o întorsătură neașteptată, mulți haiduci au găsit bună ideea ca în loc să jefuiască boierii sau imperialii, să ia banii ca simbrie fără să facă nimic; timp de aproape doi ani, austriecii au plătit simbrie unor haiduci ca să prindă alți haiduci si nici un haiduc nu a fost prins. A fost picătura finală pentru austrieci, care au decis să părăsească Oltenia cu ani buni înainte ca aceasta să fie retrocedată pe baza tratatelor internaționale.
După plecarea austriecilor, titlul de pandur și-a schimbat, pentru un timp, întru-câtva, înțelesul, devenind un fel de cete menite să apere boierii de haiduci (un fel de poliții personale), denumirea era preluată de la austrieci și venea să semnifice un corp de arnăuți mai mare și bine înarmat. Când a izbucnit războiul ruso-turc, cuvântul pandur și-a schimbat iarăși înțelesul. Țarul a dorit, inițial, închirierea unor oameni ai boierilor care cunoșteau locurile și astfel, le-ar fi ușurat sarcina. Boierii au refuzat să se despartă de gărzile lor, care revin acum la vechea denumire de arnăuți, pentru că, între timp, țarul dă sfoară în țară că înrolează volunari, panduri, contra unei solde foarte atrăgătoare. Imediat apar voluntari din toate colțurile țării, dornici să lupte cu turcii. Majoritatea celor înrolati sunt, de data aceasta, haiduci dar printre ei apar și arnăuți și alte categorii de oameni. Într-o singură săptămână, numărul pandurilor înrolați atinge cifra de 50.000, care erau împărțiți în cete de 1000-1500 de oameni, sub conducerea unor căpetenii alese de ei, în general sînt căpetenii de haiduci.
După plecarea rușilor, pandurii ajuseseră o castă militară, cu uniforme, tabere de instrucție, corturi și tot echipamentul militar aferent, muniție și armament, dar care, nemaifiind plătiți de țar, constituiau o forță greu de ținut în frâu, mai ales că erau oameni obișnuiti cu luptele. Deci redeveneau la forma initiala de haiduci si uneori tâlhari.
Pazvante Chiorul (Pazvant Oglu) si pazvangii lui
Osman Pazvantoglu ( 1758—1807) a fost un soldat otoman, devenit un rebel împotriva stăpânirii otomane, apoi guvernator al pașalei Vidin din 1799. Bunicul său se trăgea din Bosnia și făcuse parte din garda orașului Sofia, de aici si 
numele lui, care insemna fiul gardianului (pasban-oğlu). Alte surse il prezinta ca urmas al unor români timoceni trecuți la credința musulmană din motive “de afaceri”. A început ca mercenar în slujba domnitorului muntean Nicolae Mavrogheni, pe care îl trădează. Este salvat de răzbunarea domnitorului de catre un prieten comun al ambilor. Face dese expediții de jaf în Țara Românească în care arde localitățile pe care le pradă. În 1800, trupele sale, numite și pazvangii, ard o mare parte a Craiovei, din totalul de 7000 de case numai 300 supraviețuind incendiului. Noul domnitor, Alexandru Moruzi, depășit de situație, își cere singur mazilirea. La sfârșitul lui ianuarie 1802, Bucureștii sunt cuprinși de panică la aflarea știrii că Pazvantoglu și-a trimis armata spre oraș. Domnitorul Mihai Șuțu fuge și ordonă garnizoanei de albanezi să apere orașul, dar aceștia refuză, deoarece nu fuseseră plătiți suficient. Orașul cade pradă dezordinii, sub domnia vagabonzilor și cerșetorilor (se zice că ar fi fost și o ceremonie de încoronare). Ordinea este restabilită de trupele otomane aflate în apropiere, acest episod ducând și la alungarea lui Șuțu din țară. Moare pe data de 27 ianuarie 1807, se pare otrăvit de medicul evreu al orașului, „agent secret” în slujba sultanului, un tip foarte interesant, care merita un articol mai amplu.
Craiova secolului al XVIII-lea si inceput de secol al XIX-lea
Potrivit documentelor vremii și tradiției orale, aceasta a fost cea mai grea perioadă din istoria orașului. “De pe vremea lui Pazvante”este o expresie care a străbătut veacurile și a depășit granițele Olteniei si se pomenește din timpuri demult apuse, dar care vor rămîne întipărite pentru totdeauna în memoria orașului. Craiova a fost lovită într-o perioadă relativ scurtă de timp, de o serie de evenimente care au perturbat serios viața urbei.
- 1790 cutremur. Întîi, orașul a suferit importante pagube în urma cutremurului din 1790, multe case și biserici căzînd atunci și trebuind refăcute.
- 1795 epidemia de ciumă. Apoi a venit o puternică epidemie de ciumă, care a făcut, potrivit documentelor Băniei, aproape o mie de morți.
- 1796 Marele incendiu. În ianuarie 1796 a avut loc cel mai devastator incendiu din istoria orașului. Incendiul a izbucnit din cauza panicii populației si se ardeau, în grabă, mormanele de victime ale ciumei. Doar centrul și aria locuită de marii boieri au scăpat, datorită grădinilor boierești din jur. Incendiul a mistuit complet mahalalele și majoritatea atelierelor meșteșugarilor.
1799, 1800 Atacurile pazvangiilor. : În 1799, un grup de pazvangii a intrat, fără de veste, în oraș. Turcii s-au limitat la jefuirea prăvăliilor și negustorilor din Piața Veche și a cîtorva case boierești de la periferie, dar suficient ca orașul să fie cuprins de panică. Turcii au revenit în 1800, de această dată craiovenii i-au întîmpinat cu armele în mîini. Pazvangii au atacat, din nou, partea comercială dar au întîmpinat rezistență. Pulberăria orașului a sărit în aer, declanșînd un incendiu de proporții, care a distrus toată partea comercială a orașului. Pravăliile, magaziile, depozitele de mărfuri și atelierele au fost făcute scrum. Se spune că fumul și mirosul greu de la tăbăcăriile în flăcări făcea aerul de nerespirat, turcii nu s-au ales cu nimic, iar craiovenii cu mare pagubă.- 1801 Răscoala mahalalelor. Mulți au rămas fără o pîine în urma pieirii atelierelor de tot felul, arse iar agenții lui Samurcaș, un grec pus de vodă caimacan, nu țineau cont de starea în care ajunseseră țăranii de pe moșia Craiovei și puneau oamenii pe cărbuni aprinși, ca să-i silească să dea visteriei tot ce aveau. Banul Radu Golescu era tot timpul plecat, la Paris sau la București. Aproximativ 3 000 de țărani și săraci, înarmați cu tot ce aveau la îndemînă, s-au răsculat după ce oamenii lui Samurcaș au biciuit niște copii. Samurcaș a fugit și s-a întors doar după cîteva luni, trimis de domn, dar puterile lui erau limitate de aceasta dată și fusese numit un ban al Craiovei în persoana lui Nicolae Brîncoveanu ..o revenire scurtă, în vremi de grea restriște a falnicei instituții medievale.
- 1802 Nicolae Brîncoveanu se remarcă apărand orașul și alungînd turcii. Pazvangiii au încercat să prade din nou orașul, dar sînt respinși. În fruntea pandurilor s-a aflat tînărul sluger al lui Glogoveanu, Tudor Vladimirescu, care culege aclamațiile tuturor pentru vitejia sa, devenind astfel cunoscut pentru prima dată.
- În 1808, profitînd de lipsa pandurilor din oraș, turcii ocupă orașul pentru cîteva ore. De data aceasta, nu au fost incendii sau jafuri, turcii au luat în robie 50-60 de persoane, în marea lor majoritate fete pentru haremurile pașei din Vidin.
- 1809 Orașul la picioarele lui Iancu Jianu, campania haiducilor la sud de Dunăre, uciderea lui Pazvant Oglu.
Bibliografie, note si citate
B.P.Hasdeu , Originile Craiovei Ed. Scrisul Românesc 1978
Petre Panaitescu, Istoria românilor, Ed.Didactică și pedagogică 1990
Neagu Djuvara, Între Orient și Occident. Țările române la începutul epocii moderne, Editura Humanitas, 1995
Ștefan Ionescu, Bucureștii în vremea fanarioților, Editura Dacia, Cluj, 1974
Wikipedia – Haiduci și panduri din Oltenia
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul
]
Salutare !
Pe meleagurile astea haiducia s-a transmis genetic, din tata-n fiu.
Doar ca acum haiducii si-au luat alte nume : Gigi Netoiu, Antonie Solomon, Radu Berceanu…
PS
De la Pazvant OGLU o veni…Olguta – primarita ? 🙂
Salut,
mari personalitati ai enumerat
like
like articol
like haducii
like craiova & oltenia
Foarte, foarte interesant articol, Theophyle. Abia acum am apucat sa-l citesc. Iti multumesc ca te-ai aplecat asupra istoriei acestei provincii in care mi-a fost dat sa ma nasc si sa traiesc.
Adaug la propunerile lui Tzepelica si clanurile tiganesti – olteni prin adoptiune si “haiduci” numai prin nerespectarea legii si a ordinii- atat de infloritoare in zona!
Buna Cedric,
cu placere 🙂