Magna Germania (1): De la Charlemagne la Angela Merkel
| 20/12/2013 | Autor theophyle Categorii: GeoPolitica, Magazin Istoric |
Heiliges Römisches Reich sau pe româneste Sfântul Imperiu Roman, numit şi Imperiul romano-german, fost prima versiune (feudala cel drept) a Uniunii Europene. Sfântul Imperiu Roman nu a fost un stat naţional, ci un imperiu peste mai multe popoare. În ciuda faptului că majoritatea populaţiei sale şi a elitei politice erau de etnie germană, conducătorii săi, elita politică, se vedeau ca cetăţeni romani, continuatori ai tradiţiei statale a Romei antice. La zenitul său, imperiul cuprindea majoritatea teritoriului în care astăzi se află Germania, Austria, Elveţia, Liechtenstein, Belgia, Luxemburg, Ţările de Jos, Cehia, Slovenia, la fel ca şi partea estică a Franţei, o parte din Italia, şi părţile occidentale ale Croaţiei şi Poloniei. Începuturile sale converg către data încoronarii lui Carol cel Mare (Charlemagne – 742/814) cu ocazia Crăciunului din anul 800, de catre papa Leon al III-lea şi a durat pâna la abdicarea lui Francisc al II-lea, în anul 1806, în timpul razboaielor napoleonene. Limba oficială a imperiului a fost limba latină, alături de care germana a fost ridicată la statut oficial de-abia în timpul domniei lui Iosif al II-lea, Împărat Roman. Alături de latină şi germană (cu toate dialectele sale), în imperiu erau utilizate şi limbile slave, precum şi franceza şi italian.
In secolul al optulea era noastră Imperiul carolingian se dezmembrase. Împăratul Ludovic cel Pios îşi împărţise imperiul în trei între fiii săi: Francia era a lui Carol cel Pleşuv, Germania aparţinea lui Ludovic Germanicul (fără teritoriul dintre Elba şi Oder) iar teritoriul dintre Francia şi Germania odată cu Italia erau în stăpânirea lui Lothar I. Cu timpul, teritoriul franco-german va fi alipit la Germania iar Italia va deveni regat. Burgundia va deveni şi ea regat independent. Astfel în secolul al nouălea în Apus existau: Regatul Franciei, al Burgundiei, al Germaniei şi al Italiei.
Otto cel Mare, regele Germaniei cucereşte Boemia şi Moravia de la unguri, teritoriile slavilor dintre Elba şi Oder. Atraşi de bogăţiile Italiei, feudalii germani, în frunte cu Otto, cuceresc nordul şi centrul peninsulei iar Statul Papal cu Roma sub protecţia Sfântului Imperiu, Veneţia şi Genova erau independente. Otto a obţinut la Lechfeld (în centrul Germaniei), în 955, o splendidă victorie împotriva maghiarilor care invadau periodic Apusul. Otto se proclamă la Pavia (aşezată în Italia de nord) rege al Italiei şi în 962, la Roma, papa îl încoronează ca împărat al Sfântului Imperiu de Naţiune Germană (962-1804).
Urmaşul lui Otto, împăratul Henric al IV-lea al Sfântului Imperiu Roman (Heinrich IV, 1056-1105), pierde lupta pentru investitură cu papa Grigore al VII-lea şi este nevoit să pelerineze din Speyer până la Canossa (localitate din Italia de nord) pentru a primi iertarea papei. De atunci, papa alege personal episcopii. Aceasta va marca decăderea Imperiului German. După moartea împăratului Frederic al II-lea, ce reuşise temporar să unifice Italia, obţinând şi titlul de rege al celor două Sicilii, şi după stingerea dinastiei Hohenstaufen, titlul de împărat romano-german va desemna un suveran lipsit de orice putere. Principii, înalţii prelaţi, oraşele Imperiului, marea mulţime de nobili (chiar de rang inferior) vor urmări doar satisfacerea propriilor ambiţii şi interese, fapt care va duce la anihilarea autorităţii pe care o deţinea în Europa apuseană Sfântul Imperiu Roman de Naţiune Germană.
Numele dinastiei de Habsburg se leagă de istoria Imperiului Roman de Naţiune Germană şi mai târziu de cel austriac. Viena, reşedinţa Habsburgilor, devine cu intermitenţe capitala Sfântului Imperiu Roman aproximativ din 1400 până în 1806. Din 1804 Viena este capitala noului Imperiu Austriac (până în 1804 Austria a fost arhiducat, Habsuburgii deţinând multe teritorii şi în afara Sfântului Imperiu) şi, pentru doi ani (1804-1806), reşedinţa împăratului cu coroană dublă (Germană şi Austriacă). După renunţarea forţată la coroana Sfântului Imperiu şi la numele de Împărat Romano-German, Francisc al II-lea, la cererea lui Napoleon, transformă Austria în imperiu, succesor al defunctului Imperiu Roman de Naţiune Germană.
Apoi, titlul de împărat roman îl va păstra cunoscuta casă de Habsburg cu toate că era un titlu lipsit de orice esenta. După Războiul de 30 de ani, prin Pacea Westfalică din 1648, Imperiul a pierdut o mare parte din teritoriu: Lorena, Alsacia, o parte din Ţările de Jos (Republica Olandeză), Elveţia etc. Imperiul se va fărâmiţa în multe state independente. El a continuat să existe pe hârtie şi va fi desfiinţat oficial abia în 1806 de către Francisc al II-lea la presiunile lui Napoleon Bonaparte.
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul
]
Salut
Am citit ca unii numesc acest imperiu si ca primul Reich.