Barbu Catargiu, enigma unei crime politice
| 30/06/2013 | Autor theophyle Categorii: Magazin Istoric, Ziarul de Duminica |
In tara unde, conform unei zicale, nimic nu poate ramane secret, un fapt tragic a ramas invaluit in mister pana astazi: asasinarea prim-ministrului Barbu 
Catargiu, petrecuta la 8 iunie 1862. Barbu Catargiu, premierul conservator potrivnic reformei agrare, a fost asasinat in imprejurari ramase neclare pana astazi. Iar ceea ce nu s-a aflat atunci este imposibil de elucidat azi. Ancheta oprita in plina desfasurare, persoane anchetate sumar sau chiar deloc, dosarul asasinatului sustras si dosit ulterior prin arhivele Ministerului Justitiei, reluarea anchetei la multi ani dupa producerea evenimentelor, precum si o serie de evenimente petrecute in chiar ziua mortii premierului au alimentat suspiciunile si au impins asasinatul in legenda.
Vremuri Tulburi. Seria de reforme modernizatoare avuta in vedere de Cuza inca de la urcarea pe tron nu era dorita de intreaga clasa politica. Cele mai mari dispute s-au purtat in jurul reformei agrare. In final, a triumfat punctul de vedere al domnitorului, expus in Parlament de Kogalniceanu. Pentru ca proiectul de reforma agreat de domn ar fi cazut si de-ar fi fost supus la vot de o mie de ori in camera dominata de gruparea conservatoare, Cuza a dizolvat legislativul la 2 mai 1864. Cu doi ani inainte, legea rurala mai facuse insa o victima: Barbu Catargiu.
Asasinatul. Atentatul s-a produs in seara zilei de 8 iunie 1862, pe cand cupeul in care se gasea premierul trecea pe sub clopotnita de la Mitropolie. La acea vreme, Parlamentul isi tinea lucrarile pe dealul Mitropoliei – ulterior al 
Patriarhiei. Dupa o sedinta agitata, in care spusese profetic ca prefera moartea incalcarii legii, Barbu Catargiu a plecat spre casa. Intamplator sau nu, trasura sa plecase. Premierul a parasit Camera cu trasura lui Nicolae Bibescu, prefectul de politie. La putina vreme, pe cand trasura cu cei doi demnitari trecea pe sub clopotnita, s-au tras doua focuri de arma. Un glont l-a atins pe Barbu Catargiu la baza craniului, moartea fiind instantanee. S-a tras de aproape, din spate, astfel ca era imposibil ca glontul ucigas sa rateze tinta. Dupa ce a tras, asasinul a disparut in noapte. Din cauza impuscaturilor, caii s-au speriat, astfel ca trasura a putut fi oprita dupa cateva sute de pasi. Nicolae Bibescu a coborat si a dat ordin ca portile Mitropoliei sa fie inchise, dupa care s-a dus la Palat sa il anunte pe Cuza de cele petrecute.
Conservatorii. De la inceput s-a facut distinctia intre autorul efectiv al asasinatului si autorii morali. Cei din urma au fost cautati in randurile taberei 
liberale, promotoare a proiectului de reforma la care premierul se opunea cu indarjire. Pentru a putea trece in Parlament reforma, spuneau conservatorii, acestia au decis sa scape de incomodul adversar politic. Cel care apasase efectiv pe tragaci nu fusese altceva decat un ucigas platit, o unealta a opozitiei “rosii” (dupa cum erau numiti liberalii in epoca). Tabara conservatoare a aratat cu degetul spre liberali, acuzandu-i pe fruntasii C.A. Rosetti si I.C. Bratianu ca autori ai complotului. Arthur Demetriescu, profesor de liceu, ulterior deputat conservator de Teleorman, care, la cererea familiei Catargiu, a adunat in volum discursurile tinute de-a lungul carierei de cel asasinat, scria in preambulul volumului de discursuri: “Deosebite versiuni circula si astazi (1886, n.n.) asupra compozitiei acestui complot, din ai carui membri nu putem numi deocamdata pe nici unul, din cauza ca mai toti sunt inca in viata si instructia procesului a fost curmata tocmai pe cand procurorul insarcinat cu aceasta afacere incepuse a pune mana pe cateva dintre firele complotului”. Argumentele conservatorilor erau ca, la scurta vreme, procurorul care se ocupa de caz a fost destituit si ancheta – sistata, exact in momentul cand fusesera chemati la interogatoriu liberalii C.A. Rosetti si I.C. Bratianu. In timpul investigatiilor, politia si procuratura nu au colaborat mai deloc, ci dimpotriva, si-au pus bete in roate reciproc. Motivul, sustineau conservatorii, nu putea fi altul decat acela ca autoritatile doreau sa musamalizeze implicarea in asasinat a unor importanti oameni de stat liberali.
Liberalii. Liberalii au scos din cauza pe mai-marii partidului, negand ca ar fi stiut ce se urzea impotriva primului ministru conservator, si au mers pe varianta unui exaltat care a apasat pe tragaci din motive numai de el stiute sau, in cel mai rau caz, a unui asasin platit. Platit de cine? Fara sa se spuna explicit, reiese ca de cineva din anturajul lui Cuza. Alexandru Lapedatu, istoric, membru al PNL si chiar membru al Academiei, a sustinut in studiile sale ca asasinul lui Barbu Catargiu ar fi ungurul Gheorghe Bogati. Acesta ar fi fost insuficient anchetat in iunie 1862, sustine Lapedatu. Mai mult decat atat, starea materiala a presupusului asasin s-a imbunatatit inexplicabil dupa atentat. “La 1862 – scria Lapedatu – se gasea in Bucuresti, ducand o existenta imunda. Traia in mizerie, dormind prin gradinile de la vale de Schitu Magureanu (Cismigiu) si intretinandu-se in casele de toleranta, in special a uneia, Ioana Tiganca.” Ca prin minune, dupa asasinat a fost numit inspector silvic in ambele Principate, desi nu avea pregatirea necesara pentru o atare functie – adica a devenit slujbas al statului. Inaltul post – sugereaza Lapedatu – ar fi reprezentat plata pentru curmarea vietii lui Barbu Catargiu. Ulterior, scrie Lapedatu, Bogati insusi, emigrat in Ardeal dupa indepartarea lui Cuza de pe tron, se recomanda ca asasinul lui Barbu Catargiu.
Dosarul crimei. In preambulul studiului sau despre moartea lui Barbu Catargiu, Alexandru Lapedatu a povestit cum a ajuns in posesia dosarului de ancheta a mortii primului ministru din vremea lui Cuza. “Cand, la sfarsitul lui 
martie 1923, am luat in primire pentru doua luni numai Directiunea Generala a Arhivelor Statului, ca succesor al mult regretatului Dimitrie Onciul, am gasit in casa de fier a cancelariei sale anumite documente si obiecte istorice rezervate, adica prohibite cercetatorilor. Intre ele, acel ce mi-a atras cel mai mult luarea aminte a fost dosarul asasinarii lui Catargiu. Dosarul a fost depus la Arhivele Nationale de domnul Constantin Sarateanu, fost consilier la Curtea de Casatie, pe cand domnia sa era secretar general la Ministerul de Justitie. Interesul sau pentru studiile istorice, care-l adusesera in legaturi de amicitie cu Dimitrie Onciul, l-a facut, desigur, sa caute acel dosar in arhiva Ministerului ce conducea si, gasindu-l, sa-l depuna la Arhivele Statului unde Dimitrie Onciul l-a asezat printre documentele care, dupa parerea sa, trebuiau prohibite cercetatorilor.” In biografia care insoteste discursurile parlamentare, editorul din epoca al acestora, scriitorul Arthur Demetriescu, acrediteaza ideea ca Barbu Catargiu era un om superstitios. In perioada de tinerete petrecuta in Franta, din cate spune legenda, a mers sa o viziteze pe una dintre cele mai celebre ghicitoare ale Parisului, madame Lenormande. Aceasta i-ar fi prezis lui Barbu Catargiu ca va sui in varful scarii sociale si ca va muri de moarte violenta. Din cate spune legenda, predictia l-a impresionat si l-a urmarit toata viata.
Dumitru Dunca, prezumtivul asasin. Pe baza celor declarate de martori oculari a fost dat in urmarire ca posibil asasin “un individ blond, cu cioc, ciupit de varsat, imbracat nemteste, cu palarie de paie cu boruri negre”, dupa cum suna circulara Politiei. Tinand cont de semnalmentele trimise de la Bucuresti, prefectul de Ialomita, Nicolae Moscu, a informat pe ministrul de Interne ca semnalmentele se potrivesc oarecum cu ale lui Dumitru Dunca, supus austro-ungar. “Si pentru ca din informatiile ce am luat – scria prefectul – acel individ este peste masura exaltat in ideile sale politice, banuiesc ca el poate fi faptuitorul.” Dumitru Dunca nu a fost gasit pentru a fi interogat.
Cuza a stiut ai a tacut. Ambele tabere au sugerat, mai voalat sau mai transparent, ca domnitorul A.I. Cuza nu avea cum sa fie strain de organizarea complotului. Omul de casa al lui Cuza, Cezar Librecht, era prin natura meseriei un om foarte informat. Din postura de sef al telegrafului, stia cam tot ce misca in tara si, spun gurile rele, era imposibil sa nu fi “mirosit” ceva. “Domnitorul insusi era informat – scrie Demetriescu – prin Librecht, de cele ce se urzeau in intuneric contra vietii lui Barbu Catargiu si a boierilor. Dar fara a se amesteca direct in aceasta conjuratie, el lasa lucrurile sa curga spre deznodamantul lor fatal.”
Bibliografie, note si citate:
Hitchins, Keith. 1996. The Romanians 1774-1866. Oxford: Clarendon Press
Cristina Diac articol in Jurnalul National 13.01.2007
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul
]
Pentru mine dictonul “Totul pentru Tara, nimic pentru noi” reprezinta intreaga personalitate a lui Barbu Catargiu. Dumnezeu sa-l odihneasca in randul celor drepti!
O seara frumoasa alaturi de cei dragi.
Mare om. Pacat ca s-a spart tiparul.
Buna sera.
Buna seara!
Adevarat! Un asemenea mare om n-o sa ma mai avem niciodata! Tiparul, nu numai ca s-a spart odata cu el, nu a ramas macar o bucata aidoma lui, din pacate! Un mare om cu o cultura deosebita in litere, drept, istorie, filosofie si economie politica si un caracter pe masura. Imi imaginez cat de exemplar s-a comportat in numirea sa de judecator la Inalta Curte de Casatie si Justitie, pentru ca altfel Divanul tarii nu facea presiuni asupra sa, sa isi prezinte demisia din aceasta functie pe 7 ianuarie 1856.
buna seara
barbu catargiu si pp carp
probail ,alaturi de bratianu cel batran si ionel,singurii oameni politici pe care i-a avut romania din 1850 si pana azi
Barbu Catargiu alături de pp carp și Brătieni?!
Doar două lucruri menționez: pp carp a dat ordinul de începere a lichidării civile și fizice a lui Eminescu, acel “Și mai potoliți-l pe Eminescu”, iar Brătienii erau mari “scule” în monstruoasa coaliție!