“10 şi 10” cu Doru Marieş
| 05/10/2012 | Autor theophyle Categorii: Magazin Politic |
Moto: Daca nu-l vreti voi, noi il vrem! (Politeia)
Un nou serial Politeia – 10 intrebari si 10 raspunsuri. Intrebarile ne apartin, raspunsurile le asteptam de la personalitati de dreapta care au hotarat sa se implice activ in politica romaneasca. Majoritatea personalitatilor nu sunt politicieni si nu au practicat o politica activa pana astazi. Parte din ei vor candida la alegerile 2012, o alta parte vor participa la ele indirect participand la efortul general pentru a obtine cele mai bune rezultate posibile. Sper ca in saptamanile viitoare sa cunoasteti oameni buni care au intrat in politica in ultimele luni. Deci, “10 si 10”, un nou serial!
***
Politeia Ce ne puteti spune despre viata dumneavostra inainte de ‘89/ Copilarie, adolescenta, familie?
Doru Maries: M-am născut în Maramureş. Copilăria mi-am petrecut-o într-o familie de ţărani, cu o stare medie, participând alături de părinţi dar mai ales de bunici, la toate activităţile agricole cu mare plăcere. În timpul liber “furam” coşul şi mergeam la pescuit, “băteam mingea pe maidan” sau “alergam îngheţat acasă de la derdeluş”. Înainte de revoluţie, în adolescenţă singura mare dorinţă pe care am avut-o şi mi-a lipsit, a fost “libertatea de exprimare” deranjându-mă constrângerile de tip politic ale dictatorului.
P. Unde v-a prins revolutia si cum ati petrecut primele zile de la 21 decembrie si pana sa zicem sfarsitul lui ianuarie ’90?
DM: Primele veşti despre ceea ce se întâmpla la Timişoara m-au prins într-un orăşel adormit, Caransebeş. Din primul moment am simţit imboldul de a mă implica, de-a lua parte la un moment istoric, pe care încă îl credeam irealizabil. Nu ştiam încotro să o iau şi între Timişoara şi Bucureşti am ales capitala. Simţeam că acolo trebuie să se întâmple ceva care să rupă Istoria în două: o parte a întunericului, ce trebuia să dispară, şi lumina libertăţii pe care o visam milioane de români. În 21 Decembrie în jurul orelor 12.00 m-am alăturat celor 25-35 de demonstranţi din faţă de la Intercontinental. Reprimarea de la Dalles m-a prins în prima linie dar Soarta a fost bună cu mine şi am scăpat (în gangul de la Dalles sângele ajungând la un lat de palmă). În 22 decembrie am intrat pe geam în sediul CC ajungând primul la etajul 6, confruntându-mă cu cei din garda personală a dictatorului (altercaţie fizică consemnată în declaraţiile de la Parchet şi în cărţi). Momentul Libertăţii l-am trăit pe acoperişul sediului CC, descătuşarea celor peste 1 milion de români (cât cuprindeai cu privirea pe Calea Victoriei şi până la Cişmigiu) ce scandau „Libertate” şi „Ole, ole, Ceauşescu nu mai e” am simţit că mă desprinde şi mă ridică la Cer. Din primele zile ale lui ianuarie 1990 am participat la proteste alături de societatea civilă incipient infiinţată şi partidele istorice până la arestările din 13 şi 18 iunie 1990.
În 12 martie 1990 fiind în Timişoara am fost primul semnatar din „provincie” a Proclamaţiei de la Timişoara.
P. Ce s-a intamplat pe 21 decembrie – asta este o intrebare pentru cei tineri?
DM: Ziua de 21 Decembrie 1989 aparţine celei mai curate trăiri revoluţionare a românilor. Fără lideri politici, fără organizaţii subversive şi fără tenebroase ascunzişuri, românii se ridicau cu miile şi rezistau eroic în faţa unui aparat represiv aliniat dictaturii ce ne-a înveninat sufletele atât amar de vreme. Baricada din 21 Decembrie 1989 a despărţit nu numai pe oprimaţi de cei ce s-au jucat până atunci cu destinele lor ci şi arunca în trecut o lume de care nimeni, în afară de câţiva nu s-a despărţit cu vreun regret.
P. Ati facut de doua ori un gest suprem, gest care ar fi putut sa va omoare, de ce? Era atat de important? Nu ati gasit o alta cale sa protestati? Ati simtit ca nu se poate altfel?
DM: Am făcut greva foamei de 4 ori: 1990, Rahova – Jilava: 46 de zile, 2009 – 74 de zile pentru respectarea deciziei CEDO, în final obţinând o copie a Dosarului Revoluţiei, 2010 – 78 de zile în baza aceleaşi decizii CEDO am obţinut desecretizarea documentelor ce aparţineau MApN, MAI, STS şi votarea Legii Lustraţiei, iar din noiembrie 2011 – 100 zile pentru Legea Imprescriptibilităţii crimei şi Legea Lustraţiei. Cel mai mare duşman al Viitorului nu sunt neapărat oamenii răuvoitori ci Inerţia. Aceasta trebuie destrămată, indiferent de sacrificii. Am recurs chiar şi la acţiuni extreme pentru a o învinge şi, iată, am repurtat câteva victorii. Bătălia însă nu este nici pe departe câştigată. Am obţinut documentaţii importante despre cele petrecute în Decembrie 1989, dar mai sunt foarte multe de aflat. Oricând sunt gata de orice sacrificiu, dacă altfel nu se poate pentru a dobândi Adevarul care ne-a trimis în pământ aproape 1500 de compatrioţi.
P. Ce fel de oameni reprezentati, de fapt cine sunt membrii asociatiei pe care o conduceti?
DM: Mă aflu în deosebit de onoranta poziţie de preşedinte al Asociaţiei “21 Decembrie 1989”. Observaţi, vă rog, faptul că ne-am restrâns plasarea calendaristică la o singură zi. Este Ziua Sfântă a Sincerităţii româneşti, atunci când oameni curaţi şi-au dezvelit piepturile în faţa gloanţelor unor nemernici. Din asociaţia noastră fac parte adevărate Monumente Morale, români în faţa cărora ar trebui de atunci şi de acum încolo să ne plecăm! Cu atât mai mare este încărcătura responsabilităţii mele de a fi liderul unor asemenea români.
P. Credeti cu adevarat ca vinovatii pentru crimele din ’89 vor fi pedepsiti pe acest pamant?
DM. Pierderea credinţei în Justiţie ar fi un imens handicap istoric. Sigur că până la urmă vinovăţiile, indiferent ale cui, vor fi sancţionate înainte de a ne săvârşi noi de pe această lume. Altfel s-ar destrăma oricare dintre valorile în care oamenii cred de când au început să îşi facă semnul Crucii. Desigur, nu avem voie să ne lăsăm furaţi de vreun iureş vindicativ, de aceea mă aflu şi eu printre aceia care încearcă să întregească puzzle-ul savamolniciilor comuniste. Instanţe avem, probe continuă să se adune, imprescriptibilitatea crimelor din perioada 1945 – 1989, Revoluţie şi Mineriade am obţinut-o prin lege, drept pentru care nimic nu mai poate sta în calea actului de dreptate.
P. Cum vedeti dumneavoastra clasa politica actuala? Difera de cea de acum 10 ani? Credeti ca am progresat?
DM. Din păcate, încă nu putem vorbi de o clasă politică autentică în România. Nu avem de-a face decât cu gruparea într-o direcţie sau alta a unor intenţii oneroase, restrânse la nişte indivizi ce s-au profilat ca lideri, nedesemnaţi, de fapt, decât de decidenţi asemenea lor. Degradarea morală a atins culmi pe care nici cei mai pesimişti dintre noi nu le-ar fi bănuit. Despre un uşor progres poate fi vorba după aderarea la Uniunea europeană, cel puţin în partea dreaptă a eşicherului politic.
P. De ce ati hotarat sa intrati totusi in viata politica activa?
DM. Mă aflu şi eu printre aceia care, ani de-a rândul am hulit politicianismul românesc. De la o legislatură la alta, exasperarea se amplifică, văzând cum tot aceiaşi continuau să ocupe prim planul politic românesc. Şi nu era numai vina lor, ci şi a noastră. Pentru că nici unul dintre noi nu-şi oferea efortul de ai înlocui. Cum să schimbăm politica cu mereu aceiaşi politicieni?! Şi m-am hotărât. Voi intra în viaţa politică activă cu speranţa că nu mă voi afla singur în faţa unui “zid” ridicat vreme de mai bine de două decenii şi din cauza indiferenţei noastre. Astăzi mă anunţ eu, ar mai fi nevoie de încă câteva sute. Cu siguranţă, se va schimba ceva în viaţa politică românească!
P. Daca veti fi ales, pe cine credeti ca o sa reprezentati? Colegiul in care ati fost ales sau Asociatia de revolutionari pe care o conduceti?
Există un principiu elementar în democraţie: ca om politic îi reprezinţi pe cei care te-au ales fără să încalci în vreun fel drepturile acelora care nu te-au votat. Voi reprezenta aşadar majoritatea Colegiului în care voi candida şi cu siguranţă nu îi voi uita pe colegii mei din Asociaţia “21 Decembrie 1989”, chiar dacă repartizarea domiciliară nu le va da putinţa să îmi acorde votul lor.
P. Inteleg ca sunteti un om de dreapta, ce inseamna pentru dumneavoastra dreapta in Romania anului 2012.
DM. Întradevăr, îmbrăţişez ideologia politică de dreapta. Dar mă văd mai întâi un om care caută să o conserve până când românii îşi vor identifica interesele şi se vor orienta politic în funcţie de poziţia lor reală şi mai puţin după simpatiile similare cu acelea pentru un actor de cinema. Când aceasta se va întâmpla, destul de curând, vom avea cu toţii foarte multe surprize. Oameni care peste 20 de ani s-au agăţat de Stânga vor conştientiza că au de fapt interese de Dreapta, iar cei care au scandat tot atât timp lozinci de Dreapta vor constata că au poziţii şi nevoi de Stânga. România încă nu s-a aşezat. Obligaţia oamenilor politici este să menţină la dispoziţia românilor ideologiile şi doctrinele potrivite fiecăruia. Fiecare va decide. Ca om politic le stau la dispoziţie
Multumesc si deocamdata mult succes, sper sa mai discutam!
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul
]
