Imperii Europene
| 02/04/2013 | Autor theophyle Categorii: GeoPolitica, International, Stiri Europene |
Filosoful si publicistul italian Giorgio Agamben relansează printr-un articol publicat in doua jurnale europene de centru-stanga ideea unei uniuni între tările din Sudul Europei, creionată cândva de filozoful si politicianul francez de origine rusa Alexandr Kojève (Kožev), în anul 1945 (corectata in 1947), imediat dupa terminarea Razboiului Mondial. Ideea lui Agamben, preluata de la Kojève, este modul de a contrabalansa greutatea câstigată treptat de Germania în sânul UE. Bineinteles ca Kojève, care a decedat in 1968, doar a anticipat aceasta tendinta germanica de a domina Europa. Articolele originale au fost publicate in Libération (Que l’Empire latin contre-attaque !) si in La Repubblica (Se un Impero Latino prendesse forma nel cuore d’ Europa)
Giorgio Agamben este filozof italian, născut în 1942, doctor în Drept şi Filozofie, care a predat în universităţile din Verona şi Veneţia. Autor al unei trilogii de filozofie politică, intitulată Homo Sacer, in romana – Omul Sacru, cel care, conform dreptului roman, era o persona banata si chiar ucisa (editura Seuil, 1998, nu a fost tradusă în limba română). Giorgio Agamben a dezvoltat noţiunea de biopolitică, cercetand felul în care puterea interferează cu viaţa naturală, biologică a indivizilor. Personal nu accept termenul, preferand antropolitica (derivat din antropologie si poltica).
În 2006, Giorgio Agamben a primit prestigiosul Premiu european al eseului Charles Veillon pentru ansamblul operei sale. El preda în mod regulat unele seminarii organizate de Universitatea Paris VIII (Vincennes-Saint-Denis).
Biografia lui Alexandr Kojève (Kožev – născut Aleksandr Vladimirovici Koževnikov) este mult mai dificila – probabil om de centru-stanga, cu accente si umbre uneori ciudate, foarte bun prieten (si colaborator) cu filozoful germano-american Leo Strauss, parintele spiritual al neo-consevatorismului american, omul care pretindea ca natiunile nu trebuie sa cunoasca intotdeauna adevaratele politici ale liderilor lor. În 1947, Aleksandr, filozof, care ocupa în acelaşi timp un post de înalt funcţionar al statului francez, a publicat un eseu intitulat “Imperiul Latin – schiţă a unei doctrine a politicii franceze”; eseul a fost adresat generalului Charlles de Gaulle. Acest eseu este acum de actualitate şi merită studiat cu atenţie. (Aveti linkul la acest eseu, de la pagina 87 in colectia prezentata)
***
Dând dovadă de o clarviziune remarcabilă, Kožev [Kojève] susţinea că Germania avea să devină principala putere economică europeană, reducând Franţa la rangul de putere secundară în Europa Occidentală. Kožev [Kojève] a întrevăzut cu luciditate sfârşitul statelor-naţiune, care determinaseră până atunci istoria Europei: aşa cum statul naţional modern apăruse în urma declinului formaţiunilor politice feudale, statele-naţiune trebuiau în mod inevitabil să lase locul unor formaţiuni politice transnaţionale, pe care Kožev [Kojève] le numea “imperii”. Iar potrivit acestuia, “imperiile” moderne nu se vor mai putea baza pe o unitate abstractă, indiferentă faţă de legăturile reale de cultură, limbă, stil de viaţă şi religie: ci – precum cele care le avea în faţa ochilor – Imperiul anglo-saxon (SUA şi Anglia) sau Imperiul sovietic – vor trebui să fie “unităţi politice transnaţionale, dar alcătuite din naţiuni asemănătoare”.
Din acest motiv, Kožev [Kojève] propunea Franţei să se plaseze în fruntea unui “imperiu latin”, care ar fi unit economic şi politic cele trei mari naţiuni latine (anume Franţa, Spania şi Italia), urmând tradiţia Bisericii Catolice şi în acelaşi timp deschizându-se către Marea Mediterană. Potrivit lui Kožev [Kojève], Germania protestantă, care urma să devină în scurt timp naţiunea cea mai bogată şi mai puternică în Europa (ceea ce s-a întâmplat), în cele din urmă nu putea să nu fie inexorabil atrasă de vocaţia ei extra-europeană, întorcându-se către formele Imperiului anglo-saxon. În care ipoteză Franţa şi naţiunile latine urmau să rămână un corp mai mult sau mai puţin străin, redus la un rol periferic de satelit.
Astăzi, când Uniunea Europeană (UE) s-a format ignorând afinităţile culturale concrete care există între unele naţiuni, poate fi util şi chiar urgent de a reflecta la propunerea lui Kožev [Kojève]. Ceea ce el prevăzuse a devenit realitate. O Europă care pretinde că există pe o bază strict economică, lăsând deoparte orice afinitate adevărată între stiluri de viaţă, cultură şi religie, nu a încetat să dea dovezi de fragilitate, în special pe plan economic.
În acest caz, pretinsa unitate a scos la iveală mai ales diferenţele şi putem constata la ce a ajuns: la impunerea intereselor minorităţii bogate asupra majorităţii celor mai săraci, ceea ce coincide în mare parte cu impunerea intereselor unei singuri naţiuni, pe care nimic din istoria recentă nu o poate face să fie considerată ca fiind exemplară. Nu numai că nu are niciun sens de a i se cere unui grec sau unui italian să trăiască ca un german; dar chiar dacă ar fi posibil, acest lucru ar duce la dispariţia unui patrimoniu cultural care se găseşte a fi în primul rând un stil de viaţă. Şi o unitate politică care preferă să ignore stilurile de viaţă nu numai că este sortită să nu dureze, ci chiar, aşa cum Europa demonstrează atât de grăitor, nici măcar nu reuşeşte să se constituie ca atare.
Dacă nu dorim ca Europa să se dezintegreze inexorabil, aşa cum numeroasele semne lasă să se prevadă, ar trebui să începem să ne întrebăm cum Constituţia Europeană (care, nu este nevoie să se amintească, nu este o Constituţie din punct de vedere al dreptului public, fiindcă nu a fost supusă votului poporului, iar acolo unde a fost – precum în Franţa – a fost respinsă cu îndârjire) ar putea fi rearticulată în avantajul altora.
Astfel, am putea încerca să dăm din nou unei realităţi politice puţin din ceea ce Kožev [Kojève] numise “Imperiul latin”.
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul
]
Buna ziua! 🙂
Si Romania ce sa aleaga Imperiul latin sau Germania (in situatia in care suntem in stare sa ajungem sa alegem si daca nu au ales altii deja pentru noi).
Buna Miki 🙂
Chiar nu-mi inchipui. Conform huntington, noi am fi impartiti – o parte cu rusii cealalta cu Germanici 😆
Vezi: http://politeia.org.ro/editorial-opinii/ne-indreprtam-cu-adevarat-spre-ciocnirea-civilizatiilor/2089/
Am citit si cartea 🙂
S-ar putea sa ramanem ce am fost … tara de frontiera.
Oricum nu suna bine.
nici nu are cum sa sune bine. Cine a trect pe aici a lucrat intotdeauna cu materialul clientului. Indiferent cine au fost 🙁
Un exemplu: “Patronus si clienti fraudem fecerit, sacer esto” – ciudat cum a evoluat termenul.
Ar fi interesant dacă s-ar traduce cartea aia.
Btw, noi am fi în Imperiul Latin – sau am ajunge iar în fălcile Rusiei?
E interesant de urmărit piaţa editorială românească. Colecţia “Mănăstiri ortodoxe” de la De Agostini a scos în ultima vreme doar Rusia şi Ucraina.
Iar editura Corint e filo-americană cât se poate: “Leii din Handahar”, “Evadare din lagărul 14”.
“Kandahar”
era bine si cum ai scris inainte. Transliterarea latina ar trebui sa fie Khandahar, se aude fonetic insa Hanadahar, K nu se aude aproape de loc 🙂
Elena,
fiecare se pozitioneaza cum poate 🙂 Raspunsul cred ca a fost dat de Huntington. Vezi mai sus linkul 🙁
Ştiu că Huntigton a rupt Ardealul.
Şi tocmai poza incriminată a motivat la vot o cantitate considerabilă de români ardeleni – dovada clară că “străinii” vor să ne dezmembreze ţara după model iugoslav.
Ce ar alege un ardelean care îi detestă pe criterii naţionaliste pe nemţi (Diktatul), unguri, ruşi, nu-i suportă pe americani pe criterii tradiţionaliste şi se teme cumplit că va fi rupt Ardealul de ţară şi vom rămâne “singuri” cu ungurii?
USL 😆 este exact ce au ales! Eu zic sa se spele pe cap cu ei.