Momentul 23 August ’44 – Destinul Generalilor (1)
| 22/08/2013 | Autor theophyle Categorii: Eveniment, GeoPolitica, Magazin Istoric |
Prima Parte
Am vorbit ieri de “Poarta Iaşiului” si l-am descris ca un marsav act de tradare. Bineinteles ca nu putem denumi altfel un asemenea fapt. In articolul de astazi voi incerca sa urmarim destinele celor care au pregatit “momentul 23 August ’44” si au facilitat catalizarea lui pana la comiterea unor fapte grave care in razboi sunt socotite ca tradare. Multi dintre cei care au fost activi in tratativele cu sovietici au jucat la doua capete, alti chiar la trei. Din nefericire majoritatea au imbracat haina militara si au purtat epoleti cu grad de general. Majoritatea lor au murit in inchisorile comuniste ale anilor ’50 – un fel de reparatie morala mai mult decat istorica.
Constantin Sănătescu, a fost șef al Casei Militare Regale (20 martie 1943 – 24 ianuarie 1944) și apoi mareșal al Palatului (1 aprilie 1944 – 23 august 1944). Combatant în ambele războaie mondiale si comandant militar al Bucureștiului pe timpul rebeliunii legionare, Generalul Sănătescu, în calitate de comandant al Corpului 8 armată, a fost cel care a oprit pogromul împotriva evreilor declanșat la Dorohoi în anul 1940. Generalul Sănătescu era in relatii extrem de proaste cu Ion Antonescu din moment ce acesta a trecut Nistrul. Dupa 23 august ’44 a fost Premierul Romaniei de doua ori, intre 23 august – 3 noiembrie 1944 si 4 noiembrie – 5 decembrie 1944. În anul 1999, la Editura Humanitas, a apărut cartea Jurnalul Generalului Sănătescu, cred ca merita citita cu respectul istoric meritat. La data de 8 noiembrie 1947 , in varsta de 62 de ani a decedat fiind ultimul general al Armatei Române Regale înmormântat, în 1947, cu onoruri datorate gradului său.
Dumitru Dămăceanu, colonel, ulterior fiind promovat ca general de brigadă. Dumitru Dămăceanu cu gradul de colonel, a fost șef al Statului Major al Comandamentului Militar al Capitalei. În acțiunea forțelor din jurul Regelui Mihai, a avut un rol important în pregătirea și desfașurarea acțiunilor militare de rupere de Puterile Axei din vara anului 1944, și continuarea războiului alături de Aliați. Avansat la gradul de general la 29 august, a făcut parte din Comisia română condusă de Barbu Știrbey care, la 12 septembrie 1944, a semnat la Moscova, Convenția de Armistițiu dintre România și Națiunile Unite. A jucat la doua capete incercand sa impace si “capra si varza”, din nefericire pentru el “lupul” nu a fost de acord! . La începutul anilor ’50 a fost degradat, arestat, i s-a intentat un proces. După detenție, în anii ’60 a fost reabilitat, redându-i-se gradele militare în rezervă. A decedat la 27 septembrie 1978, in varsta de 82 de ani.
Aurel Aldea, general si mare dusman a lui Ion Antonescu, care l-a pensionat in mijlocul razboiului din cauza Raportului despre Rebeliunea Legionara. În luna aprilie 1941, a fost numit la conducerea comisiei care cerceta activitatea foștilor legionari. Raportul final cuprindea 320 de pagini, fiind înaintat Ministerului războiului. Concomitent, a redactat un raport confidențial, predat de către ministrul războiului, mareșalului Ion Antonescu. În raport, Aldea îl vedea responsabil pe mareșal pentru rebeliunea legionară. La scurt timp dupa acest raport, Aurel Aldea a fost pensionat, fapt care a produs sporirea adversiunii față de mareșalul Ion Antonescu. Începând cu anul 1942, a discutat cu generalii Mihail Racoviță și Constantin Niculescu situația de pe frontul de est și situația politică internă, concepând un plan pentru răsturnarea regimului Antonescu și trecerea României de partea Aliaților. Planul presupunea ca generalul Aldea să ia legătura cu sovieticii, trecând linia frontului prin zona de acțiune a Armatei a 4-a, comandate de Mihail Racoviță, însă planul a eșuat din cauza împotrivirii generalului Ilie Crețulescu.
Aldea a a instituit în toamna anului 1945, un comandament central al mișcării naționale de rezistență. În acest sens, a luat legătura cu delegații organizației Haiducii lui Avram Iancu pentru găsirea unui adăpost, în nordul Transilvaniei, în schimbul a 500.000 lei, pentru rege, dacă situația politică din țară cerea asta. Aldea s-a adresat și lui Iuliu Maniu, cerâdu-i să-i recomande un om de încredere pentru a-i indica un adăpost în Munții Sebeșului. În acest sens a început să aibă discuții cu Ionel Pop, recomandat de Maniu, discuții însă neîncheiate din cauza arestării generalului. Aurel Aldea a fost arestat la data de 27 mai 1946, fiind învinuit, prin Ordonanța definitivă nr. 6125 din 7 noiembrie 1946, semnată de judecătorul instructor militar special, generalul Ion Codreanu, de complotarea întru distrugerea unității statului român, de răzvrătire și insurecție armată, de procurarea de documente publice interesând ordinea în stat. Aldea a primit “temniță grea pe viață” si decedat la data de 17 octombrie 1949 în penitenciarul Aiud, la varsta de 62 ade ani.
Ioan Mihail Racoviță. Autorul militar al operatiuni “Poarta Iaşiului”. In perioada 24 ianuarie – 31 iulie 1944, generalul de corp de armată Mihail Racoviță a condus Armata a IV-a, dupa ’44 a devenit Ministru al Apărării în perioada 23 august 1944 – 5 noiembrie 1944 în guvernul Sănătescu. În perioada 1 mai 1946 – 27 decembrie 1947, generalul de corp de armată Mihail Racoviță a îndeplinit funcția de comandant al Armatei 1. In 1950, a fost arestat si condamnat la “temniță grea pe viață”. A murit la varsta de 65 de ani, in data de 28 June 1954 la Sighet.
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul
]
Buna ziua,
Un link la articolul “Poarta Iasilor” se poate? Eu nu il gasesc.
Buna Danutz, aveti linkul
http://politeia.org.ro/eveniment/din-tradare-in-tradare-am-pierdut-romania-mare-20-21-august-1944/17592/
l-am pus si in text!
Un text interesant, aflat in opozitie cu cele care proslavesc grupul de conspiratori vinovati de actul de inalta tradare. Trebuie spus, totusi, ca nu raportul de comisar regal despre cercetarea evenimentelor din ianuarie 1941 al lui Aldea l-au pus pe acesta in contradictie cu Antonescu, ci insistentele sale din 1941, din ajunul declansarii Conflagratiei, de a nu-i urma pe nemti la preconizata trecerea a Nistrului. Asta a declansat furia lui Antonescu, care l-a scos din armata, pensionandu-l. Interesant este ca o sursa particulara ne spune ca a primit si domiciliu obligatoriu, la care a fost condus de SSI, in comuna Draganesti/Olt. Se pune intrebarea: cum a putut fi el la Bucuresti la fatidica data si cu complicitatea cui.