Mândru că sunt român? Pe bune?
28/11/2016 | Autor Cetatean Categorii: Editoriale |
Redactat de @DanSu
Probabil nu sunt eu un bun român. Nu reușesc să fiu mândru că sunt român … dar nimic, nimicuță.
Îmi place când citesc Eminescu, sau Slavici, sau Liiceanu, sau Ispirescu, sau Pleșu, sau Argezi, sau Patapievici, sau Sorescu, dar nu eu am scris cărțile acelea. Mă bucur când echipa națională a României mai ia câte o medalie sau învinge pe la vreun sport, dar nu eu am jucat pe stadion, în arenă sau pe saltea și nici nu i-am antrenat eu. Mereu au fost alții. Tot români și ei, dar nu eu.
Sunt bucuros (deși e mult mai puțin mediatizat) când vreo echipă școlară din nu știu ce liceu din țară, e cotată la cel mai înalt nivel în olimpiade școlare – dar nu eu am învățat și nici nu le-am fost eu profesor. Îmi plac peisajele de munte (am fost montaniard pasionat) și de deltă și marea întinsă, dar nu eu le-am îngrijit sau creeat sau păstrat. Am vizitat șiragul de mănăstiri din Bucovina și am admirat monumentalitatea unora sau simplitatea decentă a altora. M-am entuziasmat de coloritul florilor de la Agapia, de culorile de la Voroneț, de sobrietatea de la Putna, de curățenia severă de la Secu.
Dar eu nu am pus nici o piatră acolo, nu am săpat nici un șant, nu am ridicat nici o cruce. Și așa mai departe.
Ați înțeles ideea. Pur și simplu, nu pot fi mândru că sunt sau nu român, din motivele sus amintite. Țuțea spunea “am avut noroc să mă nasc astfel”. Nașterea mea a fost o întâmplare și am avut și eu noroc de a mă naște român. Dar nici acolo nu am avut nici o contribuție. Ci doar noroc. Alții ar zice altfel, probabil, însă nu ne ocupăm de aceștia.
Probabil că unii români, mândri că sunt români”, au participat mai activ la acest eveniment (al nașterii lor ca români), și au cu ce să se mândrească … eu mărturisesc sincer că nu. Vă dați seama că acești români mai mândri s-ar fi putut să greșească și să se fi născut pe sol american, sau poate chinez, sau – horribile dictu – poate ungur.
[Credit poza cu brutarul Europei: revista Kamikaze]
Însă acest tip de român e totuși român, românaș de-al nostru, mândru că e românaș. A participat, ca voluntar, la zidirea Mănăstirii Argeșului, dându-i lui Manole piatră și var și ținând-o de mână pe Ana. A luptat, tot ca voluntar, în smârcurile Neajlovului. A sădit un copac secular în munții Bucovinei. Când Creangă nu avea inspirație, îi șoptea câteva snoave. În nopțile lungi de la Paris, îi sugera câteva pasaje din “Le Mauvais Démiurge” lui Cioran, iar lui Brâncuși îi căra eltele la șantierul Coloanei… sau aranja scaunele la Masă, sau îl dojenea părintește pentru “Prințesă”. Prin schimb internațional, românul mândru că e român a ajutat și la construirea castelului Huniazilor, a lucrat in construcții la zidirea palatului Ulman din Oradea și a Peleșului și a Metroului, a săpat la Canalul Dunarea-Marea Negră (mă rog, asta nu prea i-a ieșit). Oricum omul nostru, românașul nostru, care a luptat și a muncit pentru țară, fără să fie plătit, voluntar, “și-a adus tot aportul” (traiască limba de lemn!) la propășirea neamului … , românașul ăsta da, are de ce să fie mândru că e român.
A făcut totul cu palmele sale, cu sudoarea lui, a plătit cu sânge și nopți nedormite. Alfel, de ce?
A fost o întâmplare că s-a născut român, a avut el acest noroc. Și pentru ca el să se nască în locul în care s-a născut, să vorbească limba pe care o vorbește, alții au luptat pentru asta, alții au zidit, alții au scris și cântat.
Eu îi apreciez pe sportivi, mă bucur pentru ei, dar nu sunt mândru, pentru că nu sunt ca ei. Nu sunt interschimbabili cu mine. Nici cu olimpicii școlari. De ei pot fi mândri profesorii lor, antrenorii lor, părinții lor și ei înșiși.
În schimb sunt mândru pentru copii mei, pentru că sunt tată. Sunt mândru (mai degrabă îl iubesc) de nepoțelul meu, pentru că mi-e nepot. Sunt mândru că am lucrat cinstit într-o țară în care fiecare ajuns într-o funcție fură, mândru că mi-am văzut modest de treabă, că ce am făcut am încercat să fac bine. Și pe șantier, și la biroul din oficiul de calcul. Chiar când am fost luat cu arcanul și dus șase luni la construcția casei poporului (da … cu minisculă), mi-am făcut meseria cum am putut mai bine. Nu sunt mândru de oribilitatea “Casei”, dar sunt mândru că acolo unde am lucrat, cât am lucrat, nu a fost nici un mort și nici un accident de muncă serios.
Mândri pot fi profesorii de realizările elevilor lor, părinții pentru realizările copiilor, antrenorii pentru realizările sportivilor. Mândri pot fi arhitecții pentru clădirile proiectate, constructorii pentru ce au muncit, programatorii pentru codurilr lor, țăranii pentru recolta lor, managerii pentru performața firmei manageriate.
Dar toate aceste realizări, cu care se pot mândri, nu le-au avut pentru că sunt români, ci pentru că așa sunt ei. Mândri că-și văd de treabă, cu competență și dedicație. Indiferent dacă e român, italian, american, ungur sau rus. Nimeni nu are a fi mândru pe realizările altora. Le poate lăuda, huli, promova, bârfi, invidia … dar nu se poate mândri cu ele. Că altfel și eu aș fi mândru că SUA are Marele Canion, Rusia Kremlinul și Ermitajul, Chinezii marele zid. Pentru că sunt om și cei ce le-au realizat au fost și ei trăitori pe aceiași planetă cu mine. Admir toate acestea, dar nu sunt mândru de ele.
Mă bucur că sunt român, dar nu sunt mândru de asta.
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
Buna ziua.
De acord ! Dar deseori am un sentiment de neputinta, ma cuprinde jena si lehamitea/scraba. Oare cat tupeu si nesimtire trebuie sa ai, sa iesi in fata oamenilor si sa le ceri votul – Tariceanu judecat pentru marturie mincinoasa. Ca este un jeg se stie, dar toate au o limita sau ar trebui sa aiba 👿
http://www.hotnews.ro/stiri-dosare_juridice-21440200-instanta-suprema-respinge-cererile-lui-tariceanu-decide-inceperea-judecarii-dosarului-care-este-acuzat-marturie-mincinoasa.htm
Buna
Pana in februarie contactu’ lui steinmetz o sa fie si condamnat / coleg de celula cu severin .
Daca faca o asa magarie, se lasa cu paruiala si Firea poate sa-si semneze demisia in avans. Cu siguranta nu va fi iertata, nici ea si nici penalul dovedit. Numai o minte bolnava poate sa planuiasca o asa mizerie – PSD se pregătește să aducă circa 1000 de oameni, în frunte cu Gabriela Firea și Liviu Dragnea. Aceștia vor conduce oastea PSD, care va sta în tribuna paralelă.
http://www.stiripesurse.ro/surse-psd-ii-pregate-te-o-surpriza-uria-a-lui-iohannis-de-1-decembrie_1165953.html
Credeti ca le pasa de ceva?
“Simplu, nu s-au dus la vot! În acest fel, PSD l-a salvat luni pe deputatul și candidatul PSD Eugen Bejinariu de urmărirea penală a procurorilor DNA în Dosarul Microsoft.
Restul sunt cuvinte…”
https://www.comisarul.ro/articol/psd-inca-o-sfidare-omul-lui-nastase-scapat!_859617.html
Tara lor 👿 Sa o vedem pe “mandra romanca” ce ne livreaza 👿 – ”Ieșiți afară, e un spital public!”. Filmul este devastator, si-au facut tara lor, in care prostii platesc taxe si impozite, pentru a fi talharite de gasca in interesul clanului.
http://www.tolo.ro/2016/11/28/jurnalistii-sint-dati-afara-de-boduguarzi-din-curtea-spitalului-malaxa-alte-inregistrari-cu-managerul-secureanu/
Buna ziua.
Un subiect mai delicat/filozofic 🙂 De obicei asta (mândru că român) e pe lista de ganduri a celui care pleaca. Cred ca solutia e sa ai grija sa delimitezi ce e Romania pt tine insuti. Asa cum nu trebuie sa iei din Biblie totul mot-a-mot, la fel si cu notiunea de a fi roman.
Personal nu-i consider romani pe multi dintre cei care se bat cu pumnul in piept ca sant. Cam toti politicienii + cei afiliati politic din administratie + media/jurnalistii/deontologii lu’ peste, mafii/cocalari locali si regionali = toti astia nu-s romani.
Apoi “culturi”/”curente”: jaful, stangismul/comunismul, fanariotismul – astea nu-s romanesti.
buan seaar,
tipic pentru presa romaneasca!
Va imaginati cat de corecte sunt subiectele cu privire la guvern, Ciolos, Soros etc!
http://www.ziare.com/media/presa/aberatia-zilei-dezastru-ecologic-la-arad-nu-dezastru-in-presa-1444864
Buna seara Cedric
Latraii din ” presa” sunt mai toxici decat orice dezastru ecologic – fara ei politrucii ar fi zero barat .
Seara buna
Mandria de a apartine la un popor sau altul e subiectiva .
Un somalez nu va fi mandru dar va fi bucuros cind pleaca din tara . Cetatenia respectiva (somala) deschide toate usile in UE pentru a deveni un imigrant legal .
Si asta (daca ai norocul sa ajungi in RFG , Suedia sau Norvegia si nu sa crapi pe imensul drum din Africa profunda in Libia si ulterior in Italia ) e un salt colosal . De la cocioaba cu prelata pe asa numitul acoperis , la locuinta in bloc cu apa potabila dar si calda !!!!! , cu baia si wc in casa . Nevazut de 95 % din populatia somaleza in tara de origine . 🙂
Deci , saltul de la saracie lucie la bunastarea occidentala e mai presus de mandria nationala (care oricum in tarile ex comuniste a fost si este o propaganda masiva) pentru a ascunde jaful facut de niste mari “patrioti” cu caramida pe piept aproape zilnic pe ecrane si preocupati zi si noapte doar de imbogatirea personala .
Roamanii sintem si noi astia care am emigrat cu 26 de ani in urma . Chiar daca multi (din diferite motive obiective sau subiective) au renuntat la cetatenia romana (ca doar statul nu incurajeaza mentinerea ei ci chiar a gasit o cale de a incasa cite 500 euroi la renuntarea cetateniei )
Oricum milioane de romani trimit bani in tara la rude . E cea mai elocventa dovada ca le pasa de tara si fara aportul lor de valuta , cei din tara ar schimba azi 6 lei /1 euro . Si asta ar face rau atit cetatenilor (scumpirea vietii ca importul de toate cele e majoritar exportului) dar si politicienilor care in mareata lor grija fata de bobor se chinuie neincetat sa tripleze salariile lor , sa gaseasca exceptii de neconstitutionalitate pentru a nu fi judecat sau sa se prezinte ca martiri ai neamului cind ajung dupa zabrele .
Adica borfasi , detinuti , puscariasi , floarea “elitei” politice nationale . 🙂
Cine nu crede , sa vada lista politicenilor deja dupa zabrele , a generalilor puscariasi (nu ii degradeaza nimeni) sau a celor in proces pe rol .
Mandrii ca sintem colegi cu ei . 🙂 🙂 🙂
„Astăzi, se împlinesc 98 de ani de la proclamarea unirii Bucovinei cu Patria Mamă, România. În urmă cu aproape un secol, Adunarea Constiuantă a Bucovinei, urmând exemplul Basarabiei, vota alipirea la România. Peste doar cateva zile, la 1 Decembrie 1918, Transilvania avea să încununeze reunirea tuturor românilor într-un singur stat, România Mare, Romania dodoloață, cum o numea Lucian Blaga”, se arată în mesajul postat de Anatol Şalaru pe pagina sa de Facebook.
http://infoprut.ro/45937-anatol-salaru-mesaj-pentru-toti-romanii-la-98-de-ani-de-la-unirea-bucovinei-cu-romania.html
Presa romaneasca nu prea aminteste de acest eveniment foarte important din istoria natiunii romane dar e prima la sarbatorit sau comemorat pe altii / sub alt steag .
Congresul a decis, în unanimitate: ”Noi, Congresul general al Bucovinei, întrupând suprema putere a țării și fiind învestit singur cu putere legiuitoare, în numele Suveranității Naționale, Hotărâm Unirea necondiționată și pentru vecie a Bucovinei în vechile hotare până la Ceremuș, Colacin și Nistru, cu Regatul României”.
În numele Consiliului Național Polonez a vorbit Stanislas Kwiatowski care a spus: ”Noi recunoaștem, în întregime, drepturile imprescriptibile ale poporului român asupra teritoriilor de la sud de Nistru în general, și în special asupra Bucovinei”.
În numele Consiliului Național German, delegatul Alois Lebouton a declarat: ”Consiliul Național German, în numele germanilor din Bucovina, se pronunță pentru unirea Bucovinei cu Regatul României”.
https://www.agerpres.ro/flux-documentare/2016/11/28/ziua-bucovinei-07-29-42
Salut
Las ca noul cetatean moldovean Traian Basescu va uni Moldova cu Romania . 🙂
Salut
Intai tre’ sa recunoasca “unirea” dintre rusia si crimeea , asta e ordinul pentru politrucii romani .
Pai deja a zis asta public TB .
“recunoastem anexarea Crimei daca rusii recunosc unirea Moldovei cu Romania .”
Cu ceva saptamini in urma si la TV .
Presa romaneasca e reprezentata de ziaristi inculti, cred ca majoritatea n-au citit o carte de istorie, stiinte (macar de popularizare). Sunt ca niste tzatze care pun tara la cale pe marginea santului, avizi de barfe, scandaluri, mercenari in slujba unor interese obscure pe care le servesc fara scrupule in functie de plata primita.
Mare rau au facut tarii in ultimii 25 de ani! Numai daca ne gandim la Antena 3 si Voiculescu ne dam seama ce actiuni malefice au intreprins, tampind o mare parte din cei care i-au ascultat seara de seara.
Ar merita un proces si o pedeapsa pentru tot raul pe care l-au facut.
Asa este
Ceea ce au facut ei se numeste complicitate la crima impotriva propriului popor si complicitate la jaf , pentru ca s au hranit din bani furati . Asta in timp ce copii din Romania se duc seara la culcare cu stomacul gol !
De cosmar!
https://www.comisarul.ro/articol/antena3-a-prezentat-deja-noul-guvern-psd!-corlatea_859668.html
Cosmarul va fi al lor. A lui Dragnea,Ponta si ( bleah!) Corlatean, si se niumeste DNA !
Buna dimineata!
Buna dimineata.
De noaptea mintii, se intampla in anul 2016, la 6 de la alegerile locale. Este imposibil ca Firea sa nu stie de povestea Malaxa. Pozele fac cat o mie de cuvine 👿 Cum a putut acest talhar sa fie director atata amar de ani, cum nu a fost depistat de Curtea de Conturi. Pentru ca intr-o tara normala erade mult saltat si condamnat . A fost si la cuparaturi de premii – 6 mii/bucata 👿 – Florin Secureanu ridică premiul pentru el, iar Vrăbi primește premiul în numele Gabrielei Firea, primarul Bucureștiului!
Se pozează unul lîngă altul, în lumina strălucitoare a nopții londoneze.
”Firea n-a știut nimic. Cum spitalul depinde de Primăria Capitalei, managerul a vrut, probabil, să-i facă o surpriză”
http://www.tolo.ro/2016/11/29/spitalul-malaxa-a-platit-10-contracte-cu-firma-de-bijuterii-yarouse-jewellery-ca-sa-curete-instrumentarul-de-la-ginecologie-sterilizare-a-fost-fictiv-cadouri-pentru-vrabi-iubita-manageru/
buna dimineata!
http://politeia.org.ro/stiri-revista-presei/revista-presei-29-noiembrie-pandele-si-firea-doi-sinistri-ai-politicii-de-dambovita/50734/