Jocul de-a opoziţia. PDL şi blatul zilnic!
06/12/2013 | Autor theophyle Categorii: Editoriale |
Daca aveam nevoie de inca o dovada ca pedeleul lui Blaga face parte din coalitia fesenista care conduce aceasta tara de 24 de ani, ieri am primit-o cu prisosinta, deci inca o dovada din cele nenumarate pe care le avem aproape zilnic de la acesti oameni din fatidica zi cand Vasile Blaga a devenit liderul acestei jalnice adunaturi de caractere, la fel de jalnice, corupte, fatarnice ca cele aflate in USL.
Ieri am fost anuntati ca 13 parlamentari de la toate partidele, PSD, PNL, PDL, PPDD si UDMR au depus la inceputul lunii decembrie un proiect de lege care ii scapa pe senatori si deputati de Agentia Nationala de Integritate. Deci din TOATE partidele, inclusiv partidele de “opozitie” PDL si PPDD. Ca PPDD este o adunatura circumstantiala de oameni care au fost trimisi in parlament de prostia celor care au crezut ca Domnu’ Dan este altceva decat un profitor al unei telenovele sinistre montate de un post TV insalubru, nu ne-am inselat si nici macar nu am fost surprinsi. Suntem surprinsi insa de blatul aproape zilnic facut de pedeleul lui Blaga cu ceilalti fesenisti. Din nefericire, multi dintre noi nu ne lecuim si suntem orbiti de unele personalitati care au reprezentat in alte timpuri lupta anti-coruptie din Romania. Stim ca una vorbim si alta facem, doar traim aici si cunoastem foarte bine moralitatea politicienilor pentru care sinecura este mai importanta decat morala elementara si minima onoare pe care o poate avea o personalitate publica. Tarasenia a fost asta:
13 parlamentari de la toate partidele, PSD, PNL, PDL, PPDD si UDMR au depus la inceputul lunii decembrie un proiect de lege care ii scapa pe senatori si deputati de Agentia Nationala de Integritate. In esenta, proiectul de lege prevede ca incompatibilitatile si a conflictele de interese sunt “cele stabilite exclusiv prin statutul deputatilor si senatorilor” ceea ce inseamna ca ANI nu-i va mai putea ancheta pe alesi. Intr-un punct de vedere transmis Parlamentului, ANI sustine ca daca se va adopta proiectul de lege in forma propusa, legile care definesc regimul incompatibilitatilor si conflictelor de interese nu vor mai putea fi aplicate senatorilor si deputatilor iar ANI nu-i va mai putea ancheta.
Cateva ore mai tarziu PDL anunta:
PDL anunta, intr-un comunicat transmis HotNews.o, ca isi retrage semnaturile de pe proiectul de lege privind instituirea Codului de conduita al parlamentarilor. “Reprezentantii Partidului Democrat Liberal isi retrag semnaturile de pe proiectul de Lege privind modificarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputatilor si al senatorilor in sensul adoptarii Codului de conduita al deputatilor si al senatorilor, intrucat formularile cuprinse in forma finala a proiectului lasa loc la interpretari in ceea ce priveste tratamentul parlamentarilor in raport cu ceilalti demnitari ai statului. SURSA
Deci zic ei: nu numai ca suntem corupti, suntem si analfabeti functionali, idioti si nu intelegem ce scrie in documentul pe care il semnam! Cu opozitie de acest gen de ce sa nu faca Ponta ce vor muschii lui? Să dea râia in cine ii voteaza, pana nu-l arunca pe Blaga si gasca lui de fesenisti!
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
Si eu am ceva sa va pun ghete.poate se intampla o minune in constiinta dvs!………………………………………….Pentru Moş Nicolae
bunget marin
Moşule, de ziua ta
La copii e sărbătoare
Sunt sărac şi nici nu ştiu
C-aş fi scris şi eu scrisoare
Nu voiam jucăriuţă
Doar o pungă cu bomboane
Şi-am găsit o cutiuţă
La gunoi, între cartoane
Şi am pus-o cum tu ştii
Lângă uşă… la perete
S-o găseşti când ai să vii
Că eu Moşule n-am ghete
A facut! pentru copiii lui si ai lichelelor din politica! Le cumpara masini de teren parlamentarilor, dar nu are cativa lei pentru cresterea alocatiilor!
😀
Licheaua bastinasa.
Da` de ce va mirati ?
Deviza politicienilor este : “interesu` poarta fesu` !”.
astia merita unsi cu smoala si tavaliti prin pene 🙁
…si legati langa un musuroi de termite.
sau macar linga niste stupi…
Eu cred ca nu pot face ce vor cu legea ANI :
http://www.ziare.com/stiri/ani/seful-ani-in-vizita-la-washington-a-fost-primit-la-casa-alba-1271558
Probabil ca idiotii care au propus legea nu aflasera de aceasta vizita. Cineva le da peste bot!
“Ideea de a huidui un mitropolit intr-un lacas de cult nu am mai auzit-o pana acum si tine de educatie”
Idiotu’ !
Se crede si mitropolit.
“se crede si mitropolit” !!! buna concluzie 🙂
mda. mitropolit maior (fost capitan cu ochi albastrii)
http://www.evz.ro/detalii/stiri/valeriu-zgonea-1071208.html Zgonea: Dacă Băsescu nu promulgă legea Referendumului o vom face noi, președinții celor două Camere probabil astia ar fi in stare sa faca si prognoza meteo daca s-ar imbolnavi romica jurca
e pe naiba 🙂
ca e cum or muschii lui. Au mai incercat-o vara trecuta si marele Ponta a fost chemat la scara avionului ministrului de externe britanic, nu?
ca de la sculer matriter, nu ?
Buna seara ,
La multi ani sarbatoritilor !
salut ziggy 🙂
Breking News
Daca de data aceasta mor oameni cu zile cine se fac vinovat de omor din culpa, dati vina tot pe presa basista tovarase prim excursionist taietor de panglici ce pentru moment v-ati crezut mitropolitul Ardealului
Institutul oncologic Bucuresti a oprit tratamentele din spital lipseau serul fiziologic dar si antibioticele
Ancheta a ministerului sanatatii dupa ce pacientii s-au plans ca nu pot face tratamentele
buna seara
doua stiri auzite la radio:
stirea 1: boc a inaugurat impreuna cu fostul pm moldovean sturza un ” parc dezvoltare IT ”
stirea 2: ponta a inaugurat caminul seminarului teologic
concluziile le trageti dvs
buna eara untaplator )
Dupa preferinte 😆
inca despre ponta& guvernarea sa
ar fi interesant ca ministrul sau,militianul stroe sa spuna cum au primit la jai anuntul ca romania ” isi baga picioarele in schengen”
sper ca ” neamul lui manivela” s-a saturat si chiar va intra in greva de luni/astia n-au sindicate,dar prin statii se mobilizeaza
fiindca este vineri,este sarbatoare,putina destindere=ce inseamna a fi ungur&ce inseamna a fi roman
https://www.youtube.com/watch?v=d4ywu1W_pTU#t=30
http://www.youtube.com/watch?v=9D8RWlJCdhY&app=desktop
scuze,si ” ce inseamna a fi ungur”
https://www.youtube.com/watch?v=d4ywu1W_pTU#t=30
MRU: de la ora 20.00, voi fi la Gandul.info. Puteți urmări emisiunea online, accesând următorul link:
http://live.gandul.info/
buna seara! 🙂
Iar incalzesc cei doi nebuni (Zgonea si Antonescu) amenintarea cu promulgarea legii prin semnatura lor, desi Constitutia spune clar:
art. 77.
(1) Legea se trimite, spre promulgare, Preşedintelui României. Promulgarea legii se face în termen de cel mult 20 de zile de la primire.
(2) Înainte de promulgare, Preşedintele poate cere Parlamentului, o singură dată, reexaminarea legii.
(3) Dacă Preşedintele a cerut reexaminarea legii ori dacă s-a cerut verificarea constituţionalităţii ei, promulgarea legii se face în cel mult 10 zile de la primirea legii adoptate după reexaminare sau de la primirea deciziei Curţii Constituţionale, prin care i s-a confirmat constituţionalitatea.
art. 100.
(1) În exercitarea atribuţiilor sale, Preşedintele României emite decrete care se publică în Monitorul Oficial al României. Nepublicarea atrage inexistenţa decretului.
Sa ne arate Ponta si Zgonea UN exemplu in care Presedintii de Camera au semnat un DECRET de PROMULGARE a unei legi, substituindu-se Presedintelui!
In situatia asta de ce nu ar vota si Presedintele o lege in locul Parlamentului? 😆
Eu char as dori sa “promulge” legea unul din aia doi sau amandoi 😈
buna seara,
doi militieni. Unul stie sa scrie si altul stie sa citeasca si cu asta cred ca pot face ce le trece prin cap 😆
dar chiar ii rog sa o faca 😆
Buna seara tuturor si la multi ani sarbatoritilor. Chiar daca cu intarziere 🙂
Sa vedeti ce n-ati vazut, Crin e circumspect cu data alegerilor prezidentiale:
http://www.ziare.com/crin-antonescu/presedinte-pnl/antonescu-despre-prezidentiale-in-2015-cred-ca-da-toti-candidatii-psd-ar-fi-redutabili-mai-putin-geoana-1271640
“Traian Basescu este, teoretic, presedinte pana pe 21 decembrie 2014, insa daca isi revendica cele doua luni in care a fost presedinte suspendat, mandatul ar urma sa expire in jurul mijlocului lunii februarie 2015.”
@cedric, eu cred ca Crin e circumspect ptr ca simte ca nu va fi candidatul unic al USL. Plus ca cine stie ce mai clocesc.
exact 🙂 eu am citit despre niste calcule ale USL legate de manareala datei alegerilor prezidentiale. Ion Chrelaru, posibilul om al USL care va merge la CCR, a lansat o ipoteza. Nu v-o spun, ca nu comentam public si sa dam idei sau contra-idei pesedistilor 😉
Exact. Si eu impartasesc niste temeri legate de acelasi subiect. Aici insa Crin este folositor ptr ca in prostia si teama lui ca nu va fi “candidatul” vorbeste si trage semnale de alarma ptr cine are urechi sa auda.
Oricum, va fi “crima si pedeapsa” in USL inainte de prezidentiale! Se vor autocanibaliza, dupa cum se prefigureaza.
Crin a devenit deja analist a ceea ce poate face PSD. E semn clar ca se teme de mama focului. Exista cateva variante de a impiedica cuplarea prezidentialelor cu un referendum pe 30%. astept sa vad ce face TB, care, pentru a zadarnici aproape total sperantele PSD de cuplare alegerilor cu referendumul ar mai avea nevoie de catva zile peste data de 14 decembrie, si le-ar putea obtine daca se adreseaza din nou CCR. Motivul? As zice unul: incalcarea principiului simetriei constitutionale.
N-are sanse ca CCR sa-si schimbe optica, doar sa impinga data referendumului la anu’
nu are nici o sansa, insa daca tot am vazut cat de ticalosi sunt 6 judecatori, incaltea sa le fie devoalata ticalosia pana la capat. Eu as mai avea un set de argumente pentru majoritatea absoluta (pe care nu l-am avansat prima data) insa ma intreb daca mai are rost sa il arunc pe piata.
CCR spune on ultima decizie: “Referirea din motivarea prezentei sesizări la reglementările constituţionale care prevăd un anumit cvorum legal, respectiv majoritate de voturi pentru adoptarea legilor, hotărârilor şi moţiunilor, ca temei pentru acreditarea unei interpretări prin analogie, nu poate fi reţinută […] Având în vedere diferenţa de regim juridic pe care însăşi Constituţia o consacră, deducerea pe calea analogiei a unui principiu al majorităţii absolute pe care l-ar presupune în mod automat Constituţia în privinţa luării oricărei decizii nu poate fi susţinută”.
Or, eu sustin ca se poate deduce o majoritate absoluta insa nu pe calea analogiei, ci direct si fix cu referire la revizuirea Constitutiei. Ma mai gandesc daca arat cum, caci nu cred ca mai are rost.
Poate ar avea rost, depinde cum vor face contestatia juristii lui peshte!
e problematica insasi o a treia contestatie, insa daca tot se incearca…. eu personal m-am cam lehametit sa oau partea Constitutiei lui Iorgovan in fata Constitutiei lui Cacarau.
buna dimneata,
postare noua – Sfârşit de săptămână – 7 decembrie / Securiştii BOR şi “Crucea Transilvaniei”