Iti multumim, Diaspora! Vom fi eroi in turul doi!
09/11/2014 | Autor Cetatean Categorii: Editoriale |
Intrucat suntem in plina campanie electorala si tara incepe abia acum sa fiarba (dovada fiind mitingurile din principalele orase), am decis sa rupem azi obiceiul de a citit tihnit cele mai bune articole ale saptamanii. Nu este vreme pentru asa ceva. Nu acum.
Vazand multimile de oameni (in special tineri) care au iesit in strada cu zecile de mii in Timisoara si Cluj-Napoca si cu miile in Bucuresti, Iasi, Constanta, si constatand ca la televiziunile “de stiri” insa care sunt de fapt latrinele PSD (antena3, romaniatv, realitatea si – da! – b1, trecuta in tabara lui Ponta mai subtil la inceput si apoi tot mai vizibil) s-au difuzat stiri false cum ca protestele au fost organizate doar de cateva sute de oameni, nu poti sa nu te gandesti cat de primitiva a ramas, in esenta ei, manipularea practicata de partidul-stat pentru a-l proteja pe Victor Ceausescu jr.
Daca nu exista stirea la televizor, nu exista nici realitatea.
Ba uite ca exista, tovarase Kim Jong Ponta, si este o realitate in acelasi timp dureroasa, dar si de care suntem cu adevarat mandri. Da, ticalosule care ti-ai pus patriotismul de opereta la butoniera, numai noi avem dreptul de a fi mandri ca suntem romani.
Numai cine traieste sau a trait pentru o perioada mai lunga in diaspora stie ce inseamna sa fii mandru de tara ta si sa iti sangereze inima cand vezi cum o maltrateaza politicienii penali care au pretentia ca o guverneaza atunci cand de fapt o siluiesc. Ca unul care am apartinut diasporei intreaga perioada a studentiei mele, stiu ce inseamna sa astepti duminica sa mergi la Biserica sa auzi o slujba in limba romana, stiu ce inseamna sa astepti in strainatate ziua de 1 Decembrie, stiu ce valoare are vederea unui simbol care iti aminteste de casa si de cei dragi ramasi acolo.
Asa incat nu ma pot abtine sa nu multumesc public, in numele Comunitatii Politeia, doamnei care a scris aceste randuri pe blogul ei:
“Stiti ce mai facem noi? Ridicam biserici romanesti si organizam scoli romanesti, deschidem magazine romanesti si restaurante romanesti pentru ca iubim traditiile, limba si bucataria romaneasca. Mergem cu colindul, vopsim oua, facem cozonaci si sarmale… si ducem mai departe traditiile romanesti aici, departe de tara. Ne iubim mult tara, domnule Ponta, iubim Carpatii, iubim Dunarea si Marea Neagra, iubim Bucurestiul, iubim fiecare bucata de pamant romanesc… dar am fost nevoiti sa le lasam si sa o luam de la capat pe alte meleaguri – prin tari in care valorile si munca cinstita sunt appreciate; in tari care nu sunt conduse de infractori, de pitipoance sau de smecheri. Copiii mei, domnule Ponta stiu sa scrie si sa citeasca in limba romana, stiu istoria Romaniei, stiu traditiile romanesti… stiu chiar si prescurtarile numelor judetelor din Romania (desigur mai incurca Ilfov cu Ialomita… dar idea e ca stiu – desi este ceva ce probabil ca nu le va folosi niciodata – au invatat pentru ca i-a interesat si i-a interesat pentru ca au fost educati sa isi iubeasca tara). De asemenea, domnule Ponta, eu si copiii mei imbracam cu piosenie si mandrie costumele nationale de Ziua Romaniei, de Craciun, de Pasti, de Ziua Drapelului (chiar asa, dumneavoastra stiti cand este Ziua Drapelului?), de Sf Maria” (sursa textului si fotografiei).
De ce a trebuit ca Diaspora sa fie calcata in picioare de lacheii lui Ponta pentru ca in tara romanii sa iasa in strada?
De ce a trebuit ca fratii si surorile noastre, copii nostri, rudele noastre care au luat calea amara a bejeniei sa fie umilite in ultimul hal la ambasade pentru a ne aminti ca suntem toti romani mandri de tara lor si ca imnul nostru este Desteapta-te, romane?
De ce a trebuit ca mortii lui Dragnea sa vina la vot la adapostul noptii in judetele rosii din sudulk sarac al tarii pentru a descoperi ca puterea votului nostru poate fi mai mare in turul al II-lea decat propaganda lor desantata si sfidatoare?
Si ieri, ca si altadata, am vazut insa o Romanie redesteptata nu de cei de acasa, ci de ei care au parasit-o cu valiza in mana, lacrimile in ochi si nodul in gat. A fost nevoie ca Diaspora sa dea alarma, pentru că (si sa ne iertati, fratilor!) de prea multe ori cei din tara si-au abandonat patria in mainile politicienilor de cea mai joasa speta. A trebuit sa vedem cu ochii nostri cozile la ambasade pentru a intelege ce norocosi suntem ca avem sectia de votare la o aruncatura de bat de bloc sau de casa si ca ea este aproape goala toata ziua, insa plina cu activisti PSD la adapostul noptii.
Romanie, Romanie, a trebuit sa strige Diaspora la tine ca sa te destepti!
Insa am facut-o si mitingurile de solidaritate cu Diaspora nu au fost mitinguri de partid, nici adunari la care oamenii au fost adusi contra 50 de lei. Au fost mitinguri curate, facute de cei care inca spera si care inca nu au plecat in Diaspora. Ei vor pleca primii daca vor vedea ca aceasta tara nu mai are sanse, insa pentru moment, ei sunt inca la locul stramosesc si au decis sa nu il abandoneze lui Kim Kong Ponta.
Pentru aceasta, iti multumim, Diaspora, ca ne-ai reamintit ce inseamna patriotismul si mandria de a fi roman! Vom fi eroi in turul doi!
Varianta imprimabila si difuzabila in vecini a afisului se gaseste la adresa: http://bit.ly/1slZFmN
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
Buna dimineata! 🙂
Buna dimineata…si multumesc! 🙂
La multi ani ani Citi! Daca esti Arhanghel! 🙂
Multumesc, indiferent daca sunt, daca nu sunt! 🙂
Citi respiri, deci Existi! 😛
Parafrazand (conform evului pe care-l strabatem) tasteaza, deci respira 😛
ken…! 😛
buna dimineata !
Citi.. de remarcat totusi ca labe-udreaponta tv a evoluat – anul trecut cand erau 25 mii de oameni pe strazi spuneau ca sunt 30 -40 oameni . acum au spus ca sunt cateva sute .
Bună dimineața tuturor! 🙂 Nu a evoluat, a involuat! Și, probabil, va continua pe noua linie…
salve , involutie totala .
Sorina & Radu ce mai tin steagu’… nu se stie pana cand
Salut.
Salut . da.. si din ce am vazut li se cam pun piedici . 😛
Buna dimineata,
cred ca b1 inca nu stie cum sa se pozitioneze :daca o sa castige Iohannis? Asa ca mai lasa putin loc pentru eventualitatea asta! Azi au avut imagini de la cateva demonstratii, ceea ce nu s-a intamplat aseara.
In schimb, Andronic il ataca pe Iohannis si ACL cu inversunare. El n-are complexe, poate sa sara cu usurinta dintr-o barca in alta, doar are experienta.
De azi intr-o saptamana vom vedea cum stam si cu prezenta la vot si cu numarul de sectii de votare pt. diaspora.Iar seara va incepe manipularea cu exit pollurile. Ne-am invatat si noi ce sa crede msi ce nu.
el sare cum ii dicteaza sponsorii.
Salut
Asta ca sa pricepeti ca este foarte la suflet votul romanilor din strainatate . Cica democratie . 🙁
http://www.hotnews.ro/stiri-politic-18504765-documente-dovada-primarii-din-italia-oferit-romaniei-spatii-ajutor-logistic-pentru-deschiderea-noi-sectii-vot-localitati-multi-romani-dar-conducerea-ministerului-externe-refuzat-ofertele.htm
Buna ziua!
stefan60, asta se stie! 🙂
la fel si in Irlanda!
http://www.curentul.info/politic/7517-romanii-din-irlanda-au-aprobare-locala-pentru-inca-2-sectii
Corlateanu a intrat deja in reevaluare! Daca nu demisioneaza TC pana in data de 16 , e oricum out dupa!
“Meleşcanu, despre votul din diaspora: Dacă aş fi fost la MAE nu ar fi fost probleme”
raspunsul va fi nu , au incercat si cei de la Londra. Document semnat de bolsevic 👿
mar,daraga mea, fii mai explicita! please! ca nu vor fi suplimentate sectiile de votare e clean and clear! Cine sunt bolsevicii?
Corlatean., doar? 😉
sorry, eroare de tipo!
http://www.youtube.com/watch?v=SXW-sL5gzHQ 😛
Suplimentarea nr de sectii se poate doar cu OU (care sa modifice articolul din lege potrivit caruia t2 se desfasoara in aceleasi sectii / aceleasi comisii). Ca n-o vrut vece sa se c**e ou… brobabil ca-l vriea pa mele acolo. La mae, adicatelea. Recompensa pt extraordinarele-i “efuarte” in combaterea dujmancilor iecsterni dar mai ales intierni.
Ken, ia nu ma tradu mata probabilitatile !
N-o traduc pa mama. Mi-ar fi “improbabil” 😀
Nu mai eczista respect in lumra lu’Ken! Ochiu lu Asterius! 🙂
… pai daca pana si dreapta a fost dez-nudata…
FLOTANT mai estu! 😛
dupe tuate probabilitaturile…
Buna ziua 🙂
ma bucur ca s-a urnit tara, incep sa sper. Dinspre ciuma rosie se vad frunze mari de morcov, mai bine schimba trandafirii cu frunzele de morcov
Nici in cele mai negre scenarii, strategii Papagalului rosu nu gandeau ca vor iesi in strada mii de oameni si vor striga impotriva lui, a ciumei rosii.
foarte interesant. tipul a fost si observator http://newsfromromaniannet.blogspot.ro/2014/11/paranormalul-in-actiune-sectia-136.html
La intalnirea de la Londra actorul ratat si cantator de ode, Stanoivici a plimbat vorbe si a fugit de raspundere. Amicul lui Nicusor a explicat ca “nu se poate face nimic in cea ce priveste sectiile de votare”, cu toate ca au scos copia documentului BEC. Cu alte cuvinte, suntem exact in acelasi punct 👿 Diaspora este un pericol pentru ciuma rosie si singura modalitate de a castiga este impiedicarea votului. La Digi24 este un reprezentant al Diasporei care spune ca ptr. Londra este nevoie de el putin 22 de sectii de votare. Le-au oferit logistica, volutariat si nu vor suplimentarea sectiilor de votare, inclusiv englezii vor sa asigure spatii.
Este clar ca nu vor sa-i lase sa voteze si ca se va repeta scenariul din turul 1.
Au facut petitii, oferta si solicitari oficiale si Corlatean personal a refuzat solicitarea 👿
Mama lor de gunoaie bolsevice, ar trebui sa ajunga la inchizoare ptr. incalcarea Costitutiei 👿
Parerea mea este ca PSD-ul si gasca mafiota care o sustine are ( o oarecare ) teama doar de justitie. Nu le este frica de opozitie sau de populatie.
Nu stiu cat va mai dura pana cand vor reusi sa subordoneze (si) justitia.
Eu cred ca singura arma (cu oarecare sanse de castig) a opozitiei in fata PSD-ului ar fi sa faca zilnic reclamatii in justitie impotriva ministrilor,primarilor,…. PSD.
Opozitia trebuia deja luni sa faca reclamatie in justitie fata de Corlatean. Si pe penal si pe civil.
Lupta cu mafia se poate castiga doar in justitie.
Buna ziua!
Kim Kong Ponta… “gorila noastra natională, in travestiuri”
http://www.contributors.ro/politica-doctrine/pentru-fericirea-poporului-reflectiii-despre-tavalugul-pontocratic-si-posibilitatea-de-a-l-opri/
Despre ce am scris mai sus. Doamna a fost in direct la stirile Digi – Ati avut sambata o intalnire cu ambasadorul Jinga si ministrul Stanoevici, in care vi s-a spus ca Ministerul de Externe refuza sa deschida noi sectii de votare. Ce parere ai?
Suntem extrem de dezamagiti si suparati. Suntem ROMANI si avem dreptul de a vota. Lumea este inversunata si, date fiind circumstantele, acum vor veni si mai multi oameni sa voteze. Deci aglomeratia va fi si mai mare. Ma mir ca au ales sa ne trimita 2 stampile, cand noi, My Romania Group, le-am gasit pana acum 3 noi sedii. Ce inseamna mizeria asta?
http://www.ziare.com/alegeri/alegeri-prezidentiale-2014/la-londra-pe-2-noiembrie-a-fost-mai-ceva-ca-la-revolutia-din-1989-interviu-1332225
Oare cum se impaca BOR cu aceasta intentie a guvernului PSD? Sau a primit atatia bani incat acum dormiteaza facandu-si “digestia”:
http://www.comisarul.ro/economie/proasta-lu-ponta-amu%C5%9Eineaza-banii-curvelor_269831.html
Sa intelegem ca de asta nu e gata nici macar draftul de buget pe 2015? Au o dilema existentiala: sa impoziteze (banii ar fi buni si pt. donatii catre BOR) sau sa nu impoziteze prostitutia?
vor fi impozitate toate veniturile! inclusiv de la La vinia and Co.!draftul de buget se va savarsi dupa vizita FMI ! 🙂
amr42 va fi primul impozitat. ca sa fie iegzemplu
ken tu ai ambit de KALENDAr! 😛
wrong. no ambit. doar cale. pt amrxx… si cu multa deferenta
buna ziua,
a. singura speranta e diaspora/numai cei plecati stiu ce inseamna “tara”si stiu ce inseamna “sa muncesti pentru bani”si stiu ce inseamna”sa fii “tratat ca o fiinta umana”
b. din nefericire,din cei aflati in tara multi,poate prea multi,nu stiu ce inseamna toate astea
“tara”nu e aia de la teveuri sau “cuvantarile”gashcarilor,tara e cea pe care simtim in noi si pe care o iubim si daca o iubim ,o si criticam
banii pentru care muncim,nu sunt “pomenile ” gashcarilor”sau “patronilor”,este ceea ce ni se cuvine pentru munca noastra
Buna ziua .
Dupa cum se vede ….Tara se misca.
Cred si sper ca e doar inceputul. Ne place sau nu , sintem deja intr-un razboi rece ,cald, subteran …egal ..Trebuie sa fim constienti cum ca o victorie a lui copy/paste ne arunca pe noi ,ca natie, in derizoriu (adjudecat..pt cine ofera mai mult…).
Inclin sa cred ca rezultatul alegerilor de duminica viitoare va avea consecinte mult mai mari decit le vedem noi astazi.
Cit despre domniile d-lor…au uitat faptul ca Romania inseamna romanii de peste tot. Si ca cine sapa goapa altuia …tot el cade in ea.
sa fii tratat ca fiinta umana nu inseamna “sa dea primarul ajutor social “ca nu e de la el-e de la noi!,nu inseamna sa-ti urle “patronul” ca-ti da de mila salariul-ti-l da ca meriti,nu inseamna cand mergi la fisc sa-ti spuna” de mila va corectam fisa fiscal”-trebuie s-a corecteze si sa-si ceara scuze ca “a gresit calculatorul”pe care el il opereaza,nu inseamna sa vina d-ra harvard sa-mi spuna”sunt marinimoasa si poti plati cu cardul taxele”inseamna sa-ti spuna”nu e bine ca tu sa stai la cozi pentru a plati taxe si de aceea eu ma ofer sa poti plati cu cardul”
eu,un vot in romania,sunt angajatorul lor/eu nu-i voi dispretui daca nici ei nu ma vor dispretui(parafrazat din mesajul mm catre iohannis)
si as zice ca prima dovada ca nu suntem dispretuiti si ca suntem cel putin egalii “celor mai egali ca altii” este sa lase pe cei plecati sa organizeze sectii de vot unde au posibilitatea/
“gashcari”intelegeti ca ei nu sunt ca voi!!!! ei vor vota corect!
@dp 12 44
aveti dreptate,ce scriu eu e “patetic”dar n-am cum sa uit ca atunci cand sunt plecat si merg -cand pot-la biserica romaneasca,vin tinerii aceia care muncesc pentru eur 40-50/zi si ma mai intreaba”ce faceti acolo,acasa,de ce nu pot sa ma intorc”?de ce sa nu castig eur 40/zi,dar sa nu mi se spuna ca “mi se dau de mila”
dupa mine,multi din cei plecati s-ar intoarce maine,daca ar fi tratati ca “oameni”nu ca “animale”/in fond eur 40/zi,inseamna -dupa scadere chirie- cam 140 ron/zi,cam ron 2800-3000/luna/cu ce trimit acasa le ramane -probabil ron 1800-2000/luna/ei traiesc acolo cu cca eur 450/luna,dar…”traiesc demn”/asta e pretul platit pentru demnitate!
Eu m-as intoarce in secunda 2……M-as sui in masina cu richtung Romania …..dar se merita ???
Cind vedem si noi “condicutza” la partide ???
http://economie.hotnews.ro/stiri-finante-18505255-ioana-petrescu-ministrul-finantelor-despre-legalizarea-impozitarea-prostitutiei-orice-ban-plus-buget-conteaza.htm
DP ai descoperit condicuta?:P
Mr. Plici era demult pro! 🙂 Eu as impozita si clasa pi(os) litica! 🙂
:::::)))))
asta vara ….imediat dupa ce treci sensul giratoriu si/sau calea aia ferata dupa intrarea in Romania…inainte de Arad….venind de la nadlac…
@dp
calculul facut este-cred eu-valabil pentru cel putin 4/5 din romanii imprastiati prin europa
intr-adevar primii care ar trebui sa plateasca impozit pentru prostitutie sunt “gashcarii”din romania si media aservita lor!
desi sunt ortodox practicant,nu sunt de acord cu neimpozitarea veniturilor bisericii!daca este “non profit”sa se subventioneze din donatii si/sau grant-uri
sa publice bilant ca orice ong si sa plateasca impozit pe sumele nefolosite
@dp 1 05
NU! acum/va spun ce le spun si copiilor mei=”in romania acum conteaza numai conectiile si nu valoarea,sau ,cel putin,conectiiile si valoarea”-nu ca acolo unde sunteti dvs,conectiile n-ar conta,dar nu sunt “determinante”sistemul permite si accesul celor merituosi nu numai al celor conectati/acolo,cei conectati,daca nu performeaza,pana la urma sunt eliminati de sistem/in romania,inca nu,din nefericire
Just remember: cine-i harnic si munceste ori e prost ori nu gandeste
In rss ro incapabilii/incompetentii/atarnatorii/etc nu sunt eliminati deoarece sunt promovati.
Apa calda . 🙂
Salut @Kenwood. 🙂
Ciao (La buna vedere) Stefan 😀
::::)))
anunt solemn ca de maine sint in greva ….termen nelimitat
“ori e prost ori nu gandeste”…am uitat-o p-asta….)))))
@dp
si inca
copiii mei-sigur sunt norocosi-s-au realizat “acolo” material dar-MAI ALES-uman/sunt respectati!!! si respectul nu are pret!
le voi sugera sa se intoarca-va fi decizia lor daca da sau nu-atunci cand voi simti ca in romania exista “respect pentru munca”
p.s sotia a fost impotriva plecarii copiilor/azi imi da dreptate/nu ne este usor ca parinti,dar cel putin sunt la “3 ore de noi”si ei se simt utili si impliniti
p.s 1 -nu depindem material de “ajutorul” copiilor,ei nu depind material de noi
@intamplator 1:22 pm
Chestiunea e mai mult decit complicata.
PCR-ul (pile cunostinte relatii)functioneaza la cote maxime in Germania (ma rog ….fara pile).
Situatia in Germania s-a deteriorat vizibil :vezi grevele..azi DB, maine Lufthansa . Occidentul(-Germania..) e in criza!! Se intimpla ceva …Eu zic urmatoarele: Diaspora a depasit punctul ala critic. Dintr-o data ne-am trezit prea multi peste granita si ne dam seama ca nu avem unde ne intoarce. La ponta ??? in nici un caz..
Ziua buna mister @intimplator
Aveti perfecta dreptate . In tot ce scrieti azi .
Progresul (in vest) a fost excat cum scrieti dvs la p.s 1- .
Adica : “nu depindem material de “ajutorul” copiilor,ei nu depind material de noi”
Asta a facut diferenta in vest , normalitatea pentru zeci de ani . Din pacate in Romania anului 2014 , e o exceptie si nu o regula .
@ DP
Una e sa vorbesti de “deteriorare ” a situatiei in un mediu in care venitul mediu e de 32.000 euro /an si alta in un mediu mioritic unde nici 10.000 de euro /an sint medie nationala .
Diferenta intre bunastare si saracie .
Lovind criza in ambele mediuri sociale , evident ca efectele mult mai devastante au fost in RO . Unde saracia e normala si nu exceptie . (saracie in termenul european recunoscut )
Oricum Lufthansa nu e Tarom . 🙂
Aferim Stefan. De ani de zile tot bat apropos-uri cum ca rumunii-si mint copchii c-ar iegzista mos craciun 😛
S-a mai sculat o tzatza: http://adevarul.ro/locale/craiova/klaus-iohannis-jignit-olguta-vasilescu-uite-infatuat-decat-deschida-gura-dea-perle-mai-mut-1_545f2c2d0d133766a8ae9aae/index.html
Bre Ken, chiar ai glauconcanapie! 🙂
Bre Brandy, chiar nu stii cine i-a zis olgura
Bre Ken, sotocan tribunu?
“Toate televiziunile sunt în delir ca au ieşit 2.000 de inşi în stradă. Aşa şi? Mâine suntem capabili să strângem 20.000, fără probleme, doar la Craiova. O facem şi noi? Facem război civil sau îl convinge cineva pe mutu ăla să iasă la dezbatere, să îl vadă lumea ce are în cap?”, a comentat reprezentanta PSD Craiova mitingul de solidaritate al craiovenilor, cu românii din diaspora care nu au putut vota.”
~~~ “razboi civil” – pe asta mizeaza bolsevicii crescuti sub pulpana lui ilici , ca oamenii onesti se tem de interlopii lor , de dogari si de grupurile instruite sa deturneze manifestatii legitime.
in tara javrei din craiova doar dogarii au voie sa manifesteze. in aceeasi tara un om care merge la un miting civilizat e batut de haimanalele din jandarmerie si amendat iar dogarul pesedist este prezentat drept exemplu la tv . exemplu de tovaras revolutionar.
sa nu te miri daca la urmatorul miting isi vor scoate “trupetii” instruiti pe la 2/15 la contr-manifestatii.
sau ca nu vor face asta dupa ce pierd alegerile pe 16 .
Probabil ca pana la urma va fi necesara. Dureroasa dar necesara. Reala revolutie.
Petre Tutea: “În principiu, am certitudinea invincibilităţii poporului român; şi că aşa cum a ieşit din impas cu Ceauşescu, va ieşi din orice impas. (…) E atît de viguros neamul ăsta al nostru, că nu mă îndoiesc că virtuţile îl scot din impas. Asta e certitudinea mea. Istoria lui îmi dă argumente în sprijinul credinţei mele că poporul român nu poate fi înfrînt.”
Nu iese din impasul cretinismului la aia multi. Tot lui Tutea ii parea in final rau de anumite sacrificii din timpul vietii lui pentru boii si vacile din popor.
Vad ce se intampla la Brasov si nu ma indoiesc ca va fi asa si la Craiova ca vad cum amanta dracului, care i-a luat faţa si lu’ muma dracului (aka Firea), ii sare in ajutor de parca el n-ar fi destul de rau, vad cum vor sa-i trimita pe unii pt a “asigura securizarea votului” la sectiile de votare din diaspora si vorbele acestea ale lui Tutea, plus cum spunea si Eminescu ca “numai în păstrarea bunurilor morale cu greu câştigate în trecut, … e rădăcina spornică a viitorului”, m-au facut asa sa ma intreb daca nu cumva, raspunzand acum acestor provocari mizerabile, nu vom arunca cu usurinta aceste virtuti ale noastre?
am remarcat ca in ultimele 3 4 zile camarila lui ponta si-a “dresat” comunicatorii sa fie agresivi in limbaj , agresivi ca atitudine pe la toate emisiunile unde se plimba.
l-au scos la “comunicare” pe tovarasul oblio , sugativa de serviciu a puscariasului adrian nastase.
don’t scratch it http://www.youtube.com/watch?v=15YrNRzaRaU 😉
Mi-e teama ca ne va afecta…Miorita noastra trebuie sa se multumeasca cu mult mai putin. De asta mi-e teama. Astia de pe aici se vor descurca cumva…
stefan60 2:14
scuze …reply pt Stefan60…
Viermele roman – o melodie pentru descretirea fruntilor:
https://www.youtube.com/watch?v=BzrCN-_9qoU&feature
Buna ziua politeeni, si o mica intrebare: stiu, e greu, dar mi-e tot mai clar ca nici (macar) unul din politicienii dreptei, ca sa nu vorbesc macar de un mic pluton de “shock and awe” nu are de gand sa mearga in Diaspora si sa stea la rand cu “palmasii capsunari”. Deci, nu puteti voi, macar cativa, sa reveniti de sambata pana duminica si sa votati in Teleorman, in Olt sau oriunde va este la indemnana? Stiu, e un efort enorm, scump si dificil, dar poate asa macar un strop contrabalansam mortii. Nu stiu, e urat ce spun, dar baza nu este in ei ci in noi. Eu acum se intampla sa fiu in RO si mi-am amanat plecarea special. Pierd mult cash, dar merita macar sa incerc. Stiu, la fel ca voi, ce jale in suflet e departarea de tara. Incercati si nu pierdeti o tara pentru o “mana de imbecili”.
Ziua bună
Sper că asta este o glumă, da? Chiar crezi că vreunul dintre politeieni ar face aşa ceva?
Dacă asta crezi, va trebui să-ţi revezi atitudinea pentru că aici, pe Politeia, cel mai de preţ lucru este corectitudinea, şi în nici-un caz “scopul nu scuză mijloacele”. Aici este o tribună unde se denunţă practicile negative, nu se încurajează “metoda dragnea”.
@nanavdmeer
eu sunt in romania si am platit eur 50 sa schimb biletul de sambata pentru duminica/nu stiu daca e mult sau putin ,sunt 50 euro!
Este destul de mult pentru cineva, indiferent daca este permanent din RO, ori face naveta. EU am renuntat la ceva mai mult, iar cineva din diaspora (ca mine) vrand sa fie sigur ca voteaza si daca poate sa vina pana in RO va sacrifica si mai mult decat mine. Eu cred insa ca pentru unii “croiti” asta e solutia viabila, caci politicienii nostri ma indoiesc sa faca o criza maxima de constiinta si sa se alature celor de la cozi in diaspora. Din ce infomatii am cules ici-colo, am senzatia ca doresc sa impiedice si mai rau votul in diaspora decat in primul tur, sub ‘masca’ eforturilor, pe care nu le cred si nu cred ca cineva le crede.
“vrand sa fie sigur ca voteaza si daca poate sa vina pana in RO va sacrifica si mai mult decat mine”
Te referi la Ion Tiriac?
http://www.hotnews.ro/stiri-politic-18439627-ion-tiriac-votat-romania-pentru-paris-erau-cozi-enorme.htm
🙂
🙂 Nu,la unii ca mine care au pierderi de minim 500 euro, doar pentru placera de a vota. Unii, asa, mai fraieruti care inca spera ca “se merita”.
M-ai linistit.
🙂
PS Pentru mine, traitor in tara, oare cat este “pierderea” daca nu votez?
Nu ca e vorba de castig daca votez, dar 🙂
“Pierderea este dupa cum simtiti dvs.Una este sa sti ca macar ai incercat,alta sa te cainezi stiind ca nu ai incercat nimic. Nu stiu, dar ma tem ca si pentru “traitorii” in tara, cat si pentru cei ca mine “intre doua luntrii” pierderile personale nu se pot masura cu pierderile intregului. Incepuse sa mijeasca ceva si, pentru a cita pe cineva de aici amr41 acum?, acum este totul compromis.Asa simt. Opozitia chiar nu cred ca este cu adevarat opozitie (probabil din varii interese), iar cei de la putere sunt ca sa “sada”. Ma tem ca nici macar 10 ani nu le-ar fi deajuns. Asta daca se mai dau plecati:).
Dupa “programul” Plagy&Co. au nevoie cad de 20 de ani.
🙂
Yep,asa e. Si, sincer, nu vreau sa-mi creasca si nepotii (ma astept cat de curand sa ma trezesc ca se iveste o astfel de “problema dulce”) tot in atmosfera asta, si sa nu-mi vina sa-i las in tara noastra. Suntem o familie fifty-fifty, eu romanca, el altceva, dar amandoi iubim tara asta. Stiti, o data mi-a spus ca daca “ai lui” aveau RO ca tara natala, traia mai bine decat cei din Qatar toata natia. PS. Apartine uneia dintre cele mai “scartare” natii europene, vecine cu Germania. Rude, deh! De aia mai sper si incerc sa-mi fac datoria. Poate, cine stie, vom reusi sa traiasca si ai nostri altfel.
Buna seara! Va propun sa nu ridicam simtirile peronale la rang de certitudini. Cu totii “simtim” multe, insa asta nu inseamna ca realitatea va fi asa cum simtim. Cata vreme respiram, speram si luptam!
@stefan 2 10
mda, asta m-a invatat tata&tatamare,(ala care a chiar a luptat in izmene la marasesti-nu din patriotism-ci fiindca regele le promisese pamnat)
ca tot sunt la “confesiuni”acum le spun copiilor mei -care sunt in europa-ca viitorul copiilor lor e in america!
ca sa explic si mai bine-ai mei nu sunt in italia-uitati-va la “tinerii italieni get beget”care inca stau la 30 ani in apartament cu parintii asteptand..ce?nu stiu nici ei../cam asta e-din pacate-situatia din europa “aia din zona euro”,nu romania
La inceput toate tv dau cifre mai mici decat in realitate, apoi le maresc si dupa o saptamana de proteste continue supraestimeaza.
@tiberiu orasanu
nu cred ca @nanavdmeer a “sugerat”vot multiplu sau matraplazacuri/cred ca sugereaza ca cei din bucuresti-probabil-sa mearga sa voteze in localitati “problema” pentru a le devoala
nu merge,intr-adevar,pur si simplu aia de acolo ar fi ajutati
inca odata,nu cred ca sugestia a fost “otravita”
Intamplator
“Stiu, e un efort enorm, scump si dificil, dar poate asa macar un strop contrabalansam mortii. Nu stiu, e urat ce spun, dar baza nu este in ei ci in noi.”
Cum se poate interpreta acest citat?
Pentru a clarifica dle. TO: Eu locuiesc intr-o tara europeana (partial) si partial in RO, Vazand ce s-a intamplat in primuil tur, am sugerat ca aceia dintre noi, care fac acest lucru ca si mine, sa nu, repet, sa nu mizeze pe ambasade ci sa incerce sa ajunga pentru weekend in RO si sa voteze unde doresc ei in RO, inclusiv in judetele dunarene, daca n-au tmp sa ajunga acasa, pentru a contrabalansa toti mortii pe care-i are psd in rezerva. Acum ati inteles, ori necesita explicatii suplimentare. Mai mentionez ca niciodata, niciodata pana acum nu a trebuit sa renunt la bani, timp si sa-mi aman plecarea. Dar acum o fac, de spaima ca si daca voi sta la coada la ambasada, “acolo” nu voi putea sa votez. Bref, sugeram o alternativa pentru cei care sunt tot atat de tare croiti ca si mine. Va deranjeaza?
Mulţumesc pentru clarificare.
@tiberiu orasanu
@nanavdmeer spune ca a platit pentru a-si amana plecarea si a vota!
e neclar ce se sugereaza,dar-inca odata-nu cred ca e o sugestie “otravita”sau “subliminala”
nu cred ca vrea sa spuna sa “ne luam”bilete de avion si sa votam in diaspora,cred ca vrea sa ne faca sa intelegem cat e de greu sa votezi in diaspora,si asta o stim toti/nu stiu cine este-probabil nici dvs nu stiti-dar politeea e un blog liber/poate sunt exprimari”nefericite”,poate nu suntem de acord intre noi,dar cred ca toti de aici vrem “mai bine”,”mai corect” si cred ca asta voia si John
cu intarziere,este despre “nutzy ,spaima curtii”
niciodata nu e prea tarziu
https://www.youtube.com/watch?v=qd99FQxQlPw
… chiar e mister cum de n-o leaga
https://www.youtube.com/watch?v=F__2mqMrztg 😛
probabil ca cei care au mai mult de 2 neuroni sunt in aceasi dilema ca in bancul de mai jos-si asta e de 25 ani!
Test cu intrebari la care raspunsurile se dau cu “DA” sau “NU”. Un student arunca cu banul si noteaza pe hartie cu “DA”sau”NU”. Profesorul in gandul lui:-asta o sa termine repede. Se termina examenul dar studentul tot arunca cu banul. -Ei, ai raspuns la intrebari? -Da! -Si acum ce faci? -Verific raspunsurile!
Distribuiți acest VIDEO: “Să fie clar, eu nu voi fi președintele politicienilor, eu voi fi președintele tuturor românilor. Voi sunteţi portavocea schimbării de care avem atât de mare nevoie. Cuvintele şi faptele voastre pot scrie acum istoria!”
https://www.facebook.com/video.php?v=723605544393366&set=vb.632184113535510&type=2&theater
Buna seara! 🙂
Campania PSD la Paris, in biserica:
https://www.youtube.com/watch?v=3VR9P_wzHVE&feature=youtu.be
Nu numai! Mai grav!
“Neamul” popilor se implica direct!
http://adevarul.ro/locale/cluj-napoca/mesaj-manastirea-cozia-stimate-alegator-crestin-ortodox-votezi-nu-trada-credinta-neamul-voteaza-victor-ponta-1_545fb6830d133766a8b22a49/index.html
Consiliului National pentru Combaterea Discriminarii ar trebui sa se autosesizeze, vorba lui Banciu!
Buna seara ,
mostra de gindire:
http://www.hotnews.ro/stiri-esential-18506102-lia-olguta-vasilescu-psd-despre-protestele-sambata-putem-strange-noi-20-000-facem-razboi-civil-sau-dezbatere.htm
Eu nu pot sa zic decit ca le fuge pamintul de sub picioare. Si ei , nenorocitii , se gindesc la razboaie civile. Involuntar sau nu , madama asta a spus adevarul . C-atit o duce capul…
Nesimtitii ..s-ar putea ca chiar asta sa doreasca..
Iată ce are în cap psd-istul tipic :
fie chiar și război civil numai să nu plece ei de la ciolan !
Se pare că tipul ăsta de comportament îi caracterizează.
http://www.mesagerul.ro/2014/11/08/scandal-politic-la-prundu-bargaului-prim-vicepre-edintele-pdl-bn-monica-sasarman-fost-bat
buna seara !
” Cher George, nu-ti ajungeau latrinele lui Voiculescu?! TVR -ul vostru politizat?! Ai nenorocit si B1 TV (pe care l-am construit bine, in 10 ani, sa fie curat!)! Ai reusit sa intorci si Realitatea Tv dupa ce a fost bagat in puscarie finantatorul ei, acum citeva zile, Maricel Pacurariu! L-ai inventat si pe Ghita de la portita RTV !!! Bai baiatule, nu-ti ajunge?! Controlezi 3 servicii secrete si toate televiziunile, plus citeva ziare!!! Bai George, tu ai vazut bai ce inseamna sa fii barbat?! Ani de zile nu am spus nimic, doar citorva prieteni dar niciodata public. Imi era rusine de rusinea INSTITUTIILOR pe care le conduceti!”
http://www.nasul.tv/2014/11/09/george-maior-sri-demisia-episodul-2-dezvaluire-istorica/
http://www.hotnews.ro/stiri-opinii-18506953-informatii-evenimente-cenzurate-protestele-anti-ponta-inca-ceva.htm
ce descoperire ! exista cenzura in Ro :))
http://www.hotnews.ro/stiri-politic-18506556-catalin-predoiu-acuza-victor-ponta-luare-mita-negociat-dubai-mita-pentru-kazmunaigaz.htm
poate stie nasul lui ponta sau vreun cumatru daca/cat a fost mita .
“Duminică după-amiază, sunt anunţate proteste la Londra, Paris, Madrid, Milano, Viena, Berlin şi Dublin. Protestatarii cer Guvernului României fluidizarea procesului de vot prin următoarele măsuri: „înfiinţarea de secţii de vot suplimentare în toate oraşele în care au existat persoane care nu au putut vota, dublarea personalului, al numărului de cabine şi al numărului de ştampile din secţiile de vot existente, extinderea programului de vot până la ora 23.00, ora locală”, conform unui comunicat de presă al unor organizaţii de români din diaspora.”
http://vreaupresedinte.gandul.info/news/proteste-in-diaspora-pentru-un-vot-corect-in-turul-doi-romanii-ies-in-strada-la-londra-paris-madrid-milano-viena-berlin-si-dublin-13517139
Seara buna @ desy
Sa fim seriosi . Porcul nu se ingrasa in ajun . 🙂
Vor trimite ceva personal suplimentar , vreo 5 stampile si atit . Sa astupe gura strainilor .
PSD a studiat problema alegerilor de luni de zile facind toate calculele posibile cu Palada .
Chiar daca vin 300.000 de capsunari la vot , Dragnea a rezolvat situatia cu milionul de pe listele suplimentare .
Matematic , ar trebui sa apara la vot 1 milion de capsunari pentru a rasturna previziunile si rezultatele . Vreau sa vad minunea asta si cum vor vota acestia cind la doar 161.000 votanti se faceau deja cozi . 🙁
@dp 5 55
“ghicesc” ca sunteti in germania
care este deosebirea intre curva olguta-scuze,dar asta este,o curva-si rohm al lui hitler?
am folosit cuvantul curva,fiindca mai devreme sau mai tarziu vadim va confirma acest lucru
si apropo de vadim: ponta “crestinul ortodox” s-a aliat cu un “neo-protestant”/cum e treaba asta/ce zice bor-ul despre “apararea credintei stramosesti”
vadim nu e “protestant” e “neo protestant”si bor-ul e impotriva acestora/la fel e “fata de fund ,de la a3”
buna seara ,
niciuna…numai ca pe astea nemtesti nu le vad la televizor sau in presa!! Aici cred eu ca-i marea diferenta. Si ca veni vorba de impozit , aici , din cite stiu eu se impoziteaza.
De fapt ar fi o diferenta …sa-i dam aleia puterea si sint sigur ca-l va depasi pe rohm.
http://www.hotnews.ro/stiri-esential-18507360-nou-protest-pentru-alegeri-libere-anuntat-duminica-incepand-ora-17-00-piata-universitatii-din-bucuresti.htm
se infiltreaza rapid lacheii lui felix
@ziggy
mai deunazi a fot “7 noiembrie”/rusia a fost “pierduta”pentru ca o minoritate a fost decisa sa castige/intrebarea mea?”vrea majoritatea sa castige?”
pe 16 nov,in romania nu e aceasi miza,dar daca nimeni nu misca nimic s-ar putea sa se ajunga acolo!!!!
p.s eu sunt absolut nedumerit”scuze pentru folosirea limbii romane neotodox”/toti cu care vorbesc,de la corporatisti,avocati,liber profesionisti,”palmasi”,ce am auzit in transportul in comun,au votat”mm”/sau traiesc eu in glob de sticla sau nu cumva mark twain a avut dreptate”“If voting made any difference they wouldn’t let us do it.”/la batranete ,cum sunt eu,tot nu ma lamuresc
Achtung! 😛
Noi reguli de la BEC pentru cei care-l votează pe Victor Ponta (de ici de colo):
1.Trebuie să tai cu pixul numele candidatului pe care nu vrei să-l votezi şi să ştampilezi de două ori în chenarul candidatului preferat- mai întâi numele, apoi partidul. Se mai poate vota anulând numele adversarului cu ştampila.
2. La rever puteţi purta insigna partidului şi un steguleţ cu Ponta.
3. Voturile date după ora 21 se numără primele.
4. Se votează cu talonul de pensie.
5. În ziua votului trebuie returnate găleţile, sticlele de ulei şi făina.
6. BOR recomandă votul pentru Ponta, dar nu în sfânta zi de duminică şi nici sâmbăta că-s moşii ci lunea.
7. Se votează numai în localitatea de origine.
8. Pentru decedaţi trebuie declaraţie pe propria răspundere.
buna seara ,
o completare pt punctul 8.
declaratia trebuie semnata in fata completului ……
Parca asa a ramas …o completam afara si o semnam inauntru …
Buna seara prieteni. Multa nesimtire si multa frica de votul diasporei la PSD.
@dp
asa e se impoziteaza in germania,si “ca nemti ce sunt”impoziteaza si curvele si biserica/fara discriminare
cat despre “sa-i dam aleia puterea”,deja in romania i s-a dat lui ponta/ca e “pe invers” nu mai conteaza/conteaza rezultatul pe care il vedem
sincer,eu sunt sceptic,dar daca pana si unul ca @tds(lastnightmusic)-vezi postare de la 5.05 ,il vede pe un iohannis necesar,situatia e “groasa”/sincer cred ca e la fel ca in 2000= iliescu vs vadim/eu unul nu voi vota “pro iohannis” voi vota “antiponta”/o singura data am votat “pro”in 92/ratiu,desi sunt “un produs al educatiei socialiste”
Seara buna,
s-a urnit si Galatiul, asta da lovitura data Ciumei rosii.
http://www.hotnews.ro/stiri-esential-18508526-mitinguri-solidaritate-romnii-din-diaspora-galati-suceava-ghinion-galatiul-trezit-din-somn.htm
oameni buni
concentrarea trebuie sa fie pe “voturile din tara”
diaspora stie ce trebuie sa voteze = “ei gandesc fiindca muncesc”/ei vor aduce max 2% pentru iohannis/nu e deloc de neglijat
dar,nu trebuie sa fie “artileria grea”pe asta/panzerele trebuie sa fie pe votul din tara
diaspora isi va face treaba/diaspora trebuie sa spuna clar celor carora le trimit bani ca sa traiasca-poate mai bine ca ei-votati iohannis sau adio bani,sa va dea ponta/e un mesaj simplu si corect/nu e manipularee pur si simplu corect/sa traiasca cei din romania-care primesc bani de afara-numai cu “ajutorul social”al psd/atat si nimic mai mult
Intr-adevar, prezenta la vot in tara va trebui sa fie masiva.
Pe surse:guvernul va anunta maine suplimentarea sectiilor de votare din strainatate (b1).
Daca o fi asa , inseamna ca protestele au avut efect. Ramane de vazut daca vor fi sectii suficiente.
Depinde unde le suplimenteaza. ptr ca o sectie in plus la Paris, Londra si Roma nu rezolva problema. Diaspora trebuie sa aduca aproape jumatate de milion de oameni la urne ca sa aiba impact.
Seara buna, am auzit si eu! Dar Corlatean ricum e out! 😛
Nu este suficient ca doar Corlatean sa fie out. Intreaga constructie, in frunte cu Ponta, trebuie trimisa la colt.
Depinde de cine numara voturile: daca Ponta e omu’ ales nu ai ce face cateva luni sau 4 ani! 😉
@intamplator
Eu sint putin mai optimist….da’ nu cu mult!!
Si eu …nu-mi place iohannis dar il voi vota. Voi vota antiponta de fapt. Votez pt a putea reveni in tara fara sa ma “rusinez” de ceea ce vad. Raman la parerea ca alegerile viitoare vor avea consecinte mult mai mari decit banuim astazi.
Bună seara! 🙂
Din ciclul „voi nu mâncați…” (puneți ce doriți – inițial mă gândisem la „salam cu soia”, dar ar merge mai degrabă „rahat”), iată încă o ticăloasă care vrea să fie limitat dreptul la vot al românilor din străinătate:
http://www.hotnews.ro/stiri-politic-18505685-senatoarea-grevista-cristiana-anghel-este-deranjata-faptul-voturile-romanilor-din-strainatate-pot-decide-soarta-alegerilor-unii-din-diaspora-stiu-cum-mai-arata-romania-doar-din-fotografii.htm
Spărieți tare pesedeii ăștia, de-și scot toată „artileria grea” la „atac”!…
imi cer scuze,acum realizez,ca nu m-am uitat la data realizarii/nici cine sunt autorii n-am citit/pur si simplu mi-a placut
dar,
e un reportaj onest
http://www.gandul.info/reportaj/castigatoarea-de-sub-linie-caruselul-procentelor-la-monica-macovei-peste-5-e-victoria-la-10-e-orgasmul-13486190
Mai bine mai târziu, decât niciodată: Moldova se trezește!
http://www.hotnews.ro/stiri-esential-18508526-mitinguri-solidaritate-romnii-din-diaspora-galati-suceava-ghinion-galatiul-trezit-din-somn.htm
Exact @intimplator si @clemy
Votul decisiv va fi in Romania si nu diaspora .
Exista un handicap de peste 1 milion de voturi intre cei doi candidati . El poate fi colmat doar in tara .
1- Mobilizarea celor care au votat pentru alti candidati (Udrea , Macovei nu sint suficiente voturile acestora ) )
2- Mobilizarea nehotaritilor . Asta e sarcina cea mai greoaie si importanta. De retinut ca Ponta poate conta (teoretic) pe alte 1 milion de voturi din partea acelor candidati care deja au declarat ca il sustin .
3- In diaspora vor bloca oricum depasirea numarului de voturi liber exprimate . (ca au invatat de la lupta Geoana – Basescu)
Buna seara ,
diaspora nu cistiga alegerile.
dar ea poate asigura acele1-2-3 procente decisive . Baza ramane in Romania.
De acord DP!
https://www.facebook.com/events/1490286114578735/
Stefan, dar asta sustin si eu. Diferenta de voturi va trebui recuperata in tara. Dar si votul masiv in diaspora va fi important.
@dp
va inteleg/eu “ma intorc” dar cand sunt “dincolo”de multe ori trebuie sa recunosc ca ‘ma rusinez”/sincer sunt satul sa explic de ce “nu sunt altfel”decat ei/ ofi ca de regula eu maduc “la ei” pe post de calau?/ar fi bine,dar nu sunt sigur/ma trateaza intotdeauna-inainte de a sti de ce sunt acolo-ca pe un “paria”/m-am obisnuit,dar nu e corect/romanii nu sunt “paria”/am “la activ”firme scoase din rahat de “romani paria”/oameni care faceau in romania eur 600/luna in romania si care pentru eur 1500/luna au “salvat”firme!culmea,mi-au spus ca au muncit mai putin ca in romania/de asta sunt eu impotriva”patronilor”romani!!!(nu a fost regula.a fost exceptie)dar am folosit-o
pentru tibi nupu : http://www.kmkz.ro/opinii/editorial/ponta-si-corlatean-abuz-in-serviciu-si-sabotarea-democratiei-parchetul-general-trebuie-sa-se-autosesizeze/
Santa live labe: http://www.b1.ro/live.php
A vorbit bine crestinu’! 😛
La Nasul sunt imagini de la Londra, impresionat.
In contextul in care diaspora este atat de diversificata, peste 85% au votat conta PSD, FSN, si alti epitropi ai “evangheliei” comuniste. Lumea nu a “fugit” de Iohanis sau “alti straini” ci de cei care conduc tara.
Majoritatea diasporei nu are unde sa voteze, si multi nu au cu ce – poate cu certificatul de nastere, sau unul de cetatenie. Ce putem face este sa spunem sus si tare ce se intampla si cine se ascund in spatele acestor epigoni. Asta in afara de fondurile masive care le pompam sub o forma sau alta in tara.
Ce este bine sa se auda, este ca aceasta diapora hulita, constituita in ultimul sfert de veac este cel mai mare investitor in Romania. Bar none!
@intimplator
http://www.faz.net/aktuell/wirtschaft/wirtschaftspolitik/neuer-gas-liefer-vertrag-von-russland-und-china-13256821.html
Ce e mai deranjant pe lumea asta e ca vom ramine tot timpul in kuru gol !!! Lumea se misca si noi inca alegem sau sintem guvernati de bolsevici “acoperiti” mai mult sau mai putin (odrasle). Ma enerveaza la culme!!! Ma enerveaza la culme faptul ca ce nu a reusit ceausescu va reusi ponta cu pomenile lui cu tot.
Despre cit era vorba in 89′ ..de 10 lei ?? nu mai stiu …Faptul ca nenorocitii aia fura pe rupte…euro…milioane si sint votati…inca sint votati !!! Ma enerveaza faptul ca eu platesc impozit la statul german 1400/luna …si in Romania ar fi ok pt 1-2 familii.Si asta desi sintem oameni cu totii , avem si aici si acolo aceleasi defecte,apucaturi :bere, masini sau fuste scurte. Lumea e aceeasi .Numai ca aici se respecta legea , buna-proasta cum o fi.. Si vine ponta sa-mi spuna ca nu primeste ordine de afara, si frau curva aia de olgutza spune ceva de razboi civil(duca-se prin siria …e razboi civil pe acolo ,ar avea succes ca-i frumusica si ea si aia de prin voluntari…gabriela. Si aia mai taie si capete …la propriu.. )….las la o parte calcule electorale si altele : Lumea se misca si eu trebuie sa votez antiponta !! ma enerveaza chestia asta
Scuze ….
buna seara! Multi de aici voteaza anti-Ponta, neputand vota pro-cineva. Asta e viata noastra politica….
@dp
daca va ajuta,suntem doi
dvs aveti un plus/sunteti acolo/sunteti aici”virtual’/cand mie imi spune cineva de varsta mea ca “voteaza cu ponta ca e tanar”ce naiba sa-i spui?ca are vise erotice?/nici macar nu stie ce inseamna asta!/si culmea”are vise erotice”ca fiu-sau si-a lasat nevasta si copilul si e prin europa de unde amaratul le trimite bani
eu am “testul meu “=sa vad ca mi se dau 10 bani rest cand e cazul/cand cer asta si casiera si cei de langa mine ma privesc”ca pe un milog”/nu inteleg de ce il cer
poate se schimba ceva cand vor intelege ce inseamna “10 bani”
@intimplator
ponta va fi cu siguranta un COSMAR…
amandoi stim chestia asta …si nu sintem singurii. Toti cei ce isi arunca o privire pe acest blog stiu chestia asta.
P.S. Ma uit acum pe RTL : parte din ei nici macar nu stiu ce inseamna DDR. Intra la capitolul “senzatii tari”
Vazut Iohannis pe B1TV
Stofa . Calm nemtesc (asta e un compliment) . Nu risipeste cuvinte , fraze . Scurt si la obiect .
Astept sa il vad si pe Ponta . 🙂 Evident placa va fi “jos Basescu”, “am dat banii inapoi taiati de Boc” si atit . Altceva nu va avea ce spune . Nici macar privind admistia sau gratierea ca vine Nastase si il impusca . 🙂
Buna seara
@Cetatean
Imi cer scuze inca o data pt limbaj….
buna! 🙂 nici o problema, nu scrisesem referitor la Dvs, ci la ce scrisese @nanavdmeer: “acum este totul compromis.Asa simt”.
Nimic nu este compromis pana nu se inchid sectiile de votare. Si nici chiar atunci. Vom vedea intr-o saptamana.
Asa cred si eu.
@Cetatean
am o senzatie de “it’s now or never”….sint cam nervos in ultimul timp. Trebuie sa scapam de nenorocitii astia. Altfel astia ne vor ingropa fara luminare.
Am fost plecata la biserica 🙂 Ce a spus Santa la tv?
Ca astia au folosit metodele din 1947 – 1990 . Adica ca el vrea sa vinda Ardelaul , sa taie pensile , ca a vindut copii .
Asa ceva doar niste handicapati mental pot sa mai creada in 2014 . Chestia ca in PSD sint multi . Cu diplome dar si functii . 🙂
Oricum a garantat ca nu va gratia nici un politician , nu va semna nici o lege a admistiei .
Perfect!
O idee pentru un clip: puse unul langa altul gogoritele lui Ceausescu (poate si Iliescu) si Ponta. Chiar si vinzarea Ardealului este tot un copy-paste 🙂
@stefan
ponta nu va avea o intalnire directa cu iohannis
ii e frica!!!!
perfect de acord, am scris asta cred ca de acum cateva zile. A pus conditii inacceptabile pentru Iohannis, tocmai pentru ca intalnirea sa nu aiba loc.
@city, dar eu zic ca Johannis ar trebui sa accepte totusi o intalnire, chiar si in conditiile impuse de Ponta. Nu ar pierde nimic.
salve! 🙂 eu as zice nu. Pana si Basescu a iesit in pumni din ambuscada cu copilul de la Realitatea, daca Iohannis se duce la Antena sau la RTV nu castiga nimic, ba mai mult ii da lui Ponta munitie gratis, stiind ca acesta va aranja si intrebarile si moderatorul.
Mda, de povestea cu copilul uitasem.
astia au pregatita o ambuscada de toata frumusetea, de la B1 la Antena3 Ponta controleaza tot.
Ponta nu va accepta nici o intilnire .
1- Nu are stofa sa discute .
2- Repeta ca papagalul niste lozinci
3- Legat de admistie si/sau gratiere daca zice ceva legat de admisibilitatea lor , pierde votanti cu gramada . Chiar in masa aiai a lui de sustinatori . Si atunci Palada trebuie sa refaca calculele iar Dragnea privind socotelile va declara ca nu e mag . 🙂
Palade nu a aparut inca cu nimic pe FB. Deduc de aici ca situatia nu este chiar asa cum o doreau ei.
“studiaza” netul .
Are date beton .
Romania absurda, medievala si manipulata 🙁 La Digi este o reluare a candidaturilor/candidatilor din 1996. A aparut Mudava si Nutu Anghelina, vazut acum imaginile de atunci, este socant cum s-au jucat unii cu aceasta tara 👿
Si totusi Romania a evoluat, cu pas de furnica dar este o evolutie.
Ce m-a indignat pe mine a fost fituica pe care BOR a inceput sa o trimita oamenilor. Biserica ar trebui sa fie neutra. Absolut rusinos comportamentul clerului ortodox.
Biserica a depasit de mult menirea pe care o are., a ajuns la un grad de mercantilism care nu mai are legatura cu credinta. O mizerie fara margini 🙁
@intamplator 10:05
Replica legată de „tineretea candidatului ponta” :
E tânăr și fără minte.
Sau dacă vreți, putem cita o persoană importantă:
E un „cârlan fără minte”
🙂
Sau de ce nu:
Un cârlan care minte
🙂
good evening ladies & gentlemen 🙂
vaaand pampersi
Bon.Deci avem una bucata candidat la cotroceni care,daca are emotii puternice, face pe el.La propriu.Cica e fapt dovedit in cateva emisiuni tv. Mai stiu eu pe cineva care se comporta la fel cand da emotiunea-n el… cutzulache lu` soacra-mea
La ce relatie de apreciere tovaraseasca reciproca e intre noi nici nu-i de mirare ca saracul gudurau face pe el cand ma vede.Inca nu mi-am dat seama daca de bucurie sau de frica.Saracu`,n-are coada si n-are din ce da …deci e explicabila nedumerirea mea.
asadar pampersi toate marimile promotie pana pe 16 nov.inclusiv.La 3 bucati unu gratis.Sunt electronice,cu baterie inclusa.
Se arunca odata cu purtatorul.Nici o deosebire intre cei doi,pampers si purtator.Se arunca din exact aceleasi motive.
Buna seara …
Si cum il cheama pe admirabilu’ cutzulache ??? Il trecem pe buletinul de vot …mare scofala…
Il facem presedinte ca vad ca cu bipezii astia nu avem succes…
Sa nu-l jignesti pe cainele parintilor mei, alintat cu numele de “domnul presedinte”. Este un demn 🙂
nu…nu…il vreau pe celalalt…de raspunde la comenzi….
😆
am niste vecini iubitori de pisici.Aveau acum cativa ani buni un martan haios.Fara mustati si fotosopat olecuta arata ca bush jr. Asa i-a si fost numele,Busi
A disparut la un moment dat.Urechiusa de sobolan nu se gasea cand era el in preajma 😆
😆
i-a dat un nume de alint cainesc.
eu il strig …nosferatu.Culmea ca uneori imi raspunde latrand aprobator.Presupun ca el crede ca nu-l strig pe el,altfel nu prea ar fi de inteles reactia sa. 😆
😆
greseala….o sugestie :ponta ..un nume sonor din doua silabe. patrupezii ar trebui sa-l inteleaga.
pe vremuri pe porcul lui ..nu dau nume… ii chema ilici
ee,uite asta e o idee buna
daca reusesc s-o conving pe soacra-mea sa-l strige ponta imi indeplinesc niste scopuri ascunse de care nu pot fi nici banuit , nici acuzat.
orice incident sau vatamare/paguba adusa ei nu-mi poate fi atribuita …eu nefiind de fatza. 😆
daca-i soacra la mijloc…eu zic sa nu te bagi 😆
merge si nosferatu ….diferenta nu e prea mare intre astia (ma rog…bipedul e o palida reproducere…dar apartine zonei) 😆
nu pare a fi o problema pt ponta/dragnea&comp cateva sute de mii de votanti diasporeni.Scot astia suficienti morti din morminte ca sa le iasa la numaratoare.Problema majora e ca in sud judetele rosii nu mai au opozanti,migratia primarilor si-a facut efectul.
acl trebuie,obligatoriu,sa-si trimita reprezentanti in toate sectiile de votare,nu asa cum au facut in turul 1.
Daca vrem ca si votul diasporei sa conteze atunci la votul intern nu trebuie lasati sa fure.
Poate ca dupa scandalul din turul 1 toti observatorii ar trebui sa caste bine ochii.
bec trebuie sa permita acreditarea cator mai multi observatori.
in tara e baza. diasporenii pot aduce o suta si ceva de mii de voturi (contra ponta).De fapt vor vota, citi vor vota, in mare majoritate anti ponta.Alde ponta si compania uita un lucru :romanii nu mai sint in Romania (in totalitate vreau sa spun).Mai devreme sau mai tarziu cei ramasi (printe care si votantii ponta) vor realiza ca se poate si alfel. Nu vreau sa dau verdicte dar din ce stiu votantii psd (mare parte) sint legati/depind de sistem . Nu-i invinuiesc. Dar nu tine la infinit chestia asta. In diaspora romanii nu sint asistati (sau sint ff putini)!! Cam toti muncesc si nu cunosc pina acum pe cineva sa munceasca la stat !
Foarte adevarat. PSD are o baza de vot formata din oamenii cei mai saraci si neinformati carora li se adauga si cei care depind de stat prin natura ocupatiei. Cat timp segmentul asta popular va fi majoritar, PSD-ul va avea sanse in plus la toate alegerile. Daca ii punem la socoteala si pe cei care nu se obosesc sa voteze din varii motive, vedem de ce s-a ajuns la situatia asta.
Boala lunga ,moarte grea….parca asa era..
numai ca sintem cu totii afectati . ar mai fi ceva : nu ne mai putem permite luxul “tranzitiei”. O tot tinem intr-o tranzitie…putler la est face figuri , la vest situatia nu e tocmai roza. Si noi votam anti ponta !!!!
Noi avem de recuperat lipsuri istorice in materie de educatie si simt civic. Sa ne gandim cand a aparut de exemplu prima universitate romaneasca: la mijlocul secolului 19! Asta in timp ce in Occident avem universitati care apar in jurul anului 1200. Cand apar primele carti in tarile romane, adica in Muntenia si Moldova? In jur de 1500. Astfel de diferente sunt imposibil de recuperat in 25 de ani, ptr ca diferentele sunt cumulative.
de acord 🙂
dar sunt cateva domenii in care etapele mai pot fi sarite/arse fara prea mari riscuri,iar celelalte recupereaza,unele mai greu altele mai usor.
Cand a fost vointa politica s-a putut.
Vorbim de mentalul colectiv. Mentalitatile se schimba cel mai greu. Dar cand educatia este in suferinta iar statul incurajeaza mediocritatea agresiva prin toate mijloacele, e greu sa sari etape.
perfect de acord cu mentalul colectiv.Cumularile se aduna in genom popular ca sa zic asa ,se transmit si se amelioreaza,in general,continuu(eventual cu sincope dar el exista acolo)
eu ma refeream la o clasa politica responsabila si doritoare sa tracteze o natiune tinuta in ignoranta politica,economica si sociala asa cum a iesit din pantecele lovilutiei.Dar am fost vazuti ca o prada,victima sigura a hienelor post decembriste.Sigur ca suna foarte naiv,dar uneori ma intreb ce-ar fi fost daca nu era un iliescu ci un “havel” ?
buna dimineata!
http://politeia.org.ro/stiri-revista-presei/revista-presei…si-manipularii/32822/
Mda….asta cam asa e ….Fane babanu’ se batea cu turcii si astia descopereau america.
Deja diferentele sint monstruoase!!Nu stiu ce sa mai zic.
DP luptele noastre cu turcii dureaza relativ putin daca privim la scara istorica. La 1200, si aici il citez pe raposatul Theophyle, nu era picior de turc la Dunare.
nu cred ca e majoritar.E mare dar nu majoritar.
Asa il face propaganda lor nenorocita cu instrumentele lor,media activisti etc dar mai ales,cred eu,sistemul de vot,care permite furturi inimaginabile.(eu am ce am cu mm,sunt convins ca ,real, a luat vreo 10 procente)
un vot real nu i-ar aduce la putere dar i-ar putea obliga sa se adapteze/reformeze ,i-ar aduce la valorile social democratiei europene.Le-ar dispare castele si famigliile si tot sistemul construit de ilici.
ori semnele premonitorii nu-s deloc bune
spunea City zilele trecute de compltul varanului ca s-ar putea sa-l scoata.
vad acum pe sticla ca ceva directoare si comp. de la liceu,fraudele cu mita la electorat,judecatorii le-au dat cu suspendare ptr. ca,motivarea este incredibila,detentia se face pe banii contribuabilului.
(s-a facut deja recurs)
semnele astea se aduna,se aduna….
mai,nu stiu parca am trai in neorealismul lui fellini intors cu fundu-n sus.
la inceput de secol si mileniu noi, numaram cabine ,stampile ,buletine de vot, sectii etc. trecute in tabel,opis,centralizator.Doar creion chimic mai lipseste dar nu-s asa de convins ca-n unele locuri nu se mai foloseste.
armate de oameni sunt puse ca sa numere si sa fure
inca o armata de oameni e pusa ca sa[i prinda pe hotomani
o tara si o lume intreaga nu intelege de ce atata bataie de joc si se uita ca la un vodevil cretin de bun gasit in evul mediu.Pe bani.
800 de mae-uisti pleaca pe-afara ,cica sa organizeze mai bine.Rolul lor,in frunte cu corlateaua e altul,ziceam zilele trecute.
zau daca nu le-as baga niste purgative in mancarea nenorocitilor astora, toti
Probabil ca trebuie sa ne lovim cu capul de pragul de sus.
Eu unul nu inteleg cum sint inca votati cind DNA-ul sare cu prejudicii de milioane , sute…Si se stie foarte bine ca fura dar acum parca prea au au dat cu rahatu in ventilator. Si inca mai sint votati….nu pot sa inteleg chestia asta.Ma depaseste.
Sigur că va trebui!
Numai că, acei care chiar cred asta sunt minoritari şi se întreabă ce-i de făcut în timp ce restul, se pleacă în faţa pragului şi trec nonşalanţi fără dileme.
buna Tibi 🙂
va veni ea si vremea aia.
poate o mai apucam si noi 🙂
Servus, Mircea! 🙂
Poate că eşti tu ceva mai tînăr şi apuci acele vremuri. Eu nu mai cred, că.
e simplu DP
a3 ii face martiri.Si mil de oameni cred ce zice la a3.
dna este politia politica a piratului,etc ettc bla bla
buba , cancerul asta o sa dea pe afara mai devreme sau mai tarziu . Deja prezinta scurgeri. S-ar putea sa ne meritam soarta.
Cam asa s-a intamplat si in Grecia. Cu rezultatele care se cunosc. La noi va fi probabil mai rau ptr ca Rusia are mari probleme economice, deci nu va sari sa ne ajute, si nici nu face parte din zona Euro, si in consecinta nu va fi interesata sa intervina cu un plan de salvare.
masele critice se formeaza mai usor la schimbul de generatii.Inca suntem intr-o astefl de perioada.Mesaje de genul “…acesti oameni hotarasc viitorul copiilor nostri …etc e din ce in ce mai des auzit .Dar cred ca va fi din ce in ce mai greu.