Oswald Spengler: Declinul Occidentului
| 10/01/2013 | Autor theophyle Categorii: Carte, GeoPolitica |
Oswald Spengler (1880 – 1936), a fost filosof şi istoric german, polimat si autor de lucrari stiintifice si eseuri in matematică, ştiinţele naturii şi arte plastice. “Declinul Occidentului” (Der Untergang des Abendlandes) este fara indoiala magnum opus autorului. Publicată în forma de articole între 1918-1922, Spangler isi defineste concepţia asupra evoluţiei ciclice a civilizaţiilor. Spengler este considerat precursorul ideologic al fascismului, desi intre ani 1933 si pana al decesul sau a fost exilat la Munchen aproape in stare de arest la domiciliu. Fara indoiala Oswald Spengler este unul dintre cei mai mari si mai profunzi ganditori conservatori ai secolului XX.
Iniţial, Spengler intenţiona să se refere, în Declinul Occidentului, la situaţia Germaniei în contextul european, dar, ulterior, şi-a extins cadrul cercetării. A fost inspirat de cartea lui Otto Seeck – Declinul Antichităţii. Deşi a fost terminată în 1914 publicarea cărţii a fost întarziată de primul război mondial. La momentul apriţiei a avut un mare succes, germanii simţindu-se consolaţi că înfrângerea suferită în urma războiului este înregistrată ca un declin care face parte dintr-un proces istoric natural. Cartea a avut succes şi în afara Germaniei, influntand mari istorici ai secolului inclusiv pe Arnold Toynbee si cateva din tezele lui se regasesc in lucrarea lui pe teme apropiate numita “A Study of History”.
Spengler a înlocuit paradigma liniară de reprezentare a istoriei universale cu cea ciclică şi a negat existenţa unui sens general al istoriei, negând în primul rând însăşi validitatea termenului de istorie generală şi propunând în schimb termenul/conceptul de “istorii particulare”. Spangler introduce in studiul istoriei elemente filosofice si culturale, istoria constituindu-se prin amalgamare a mai multor culturi care se dezvota paralel urmand tipare comune.
Ideia centrală a lui Spengler asa cum este redata în “Declinul Occidentului” este aceea că toate culturile urmează un ciclu de dezvoltare analog evoluţiei organice: naştere , maturizare şi moarte/declin. Spengler a realizat de asemenea şi analogia cu cele patru anotimpuri: primăvara (naşterea şi copilăria), vara (tinereţea), toamna (maturitatea) şi iarna (bătrâneţea şi moartea). Spengler a identificat opt culturi care au propiul “stil” sau “suflet”, cultura: egipteană, clasică (civilizaţia greco-romană), chineză, babiloneană, indiană, arabă (semită) şi cultura vestică (faustică), fiecare din acestea parcurgând un ciclu de viaţă identic, de câteva sute de ani. Astfel, istoria este biografia generală a acestor culturi care sunt asemeni unor organisme. Un rol însemnat îl are de asemenea compararea componentei clasice a civilizaţiei cu cea faustică.
Spengler îi menţionează adesea pe Hegel, Goethe, si Nietzsche (numind astfel trei dintre cei mai creativi scriitori germani) dar şi pe alţii ca şi predecesori sau ca surse de influenţă intelectuală, desi intre cei trei sunt diferente de gandire enorme. Spengler este un autor cu tendinţe anti-raţionaliste puternice. El (ca si mine de altfel) considera ca istoria este povestea unor oameni si mase care prin definitia umanitatii lor nu pot fi raţionali.
Deşi teza centrală a lui Spengler diferă radical de teza lui Hegel (care concepea istoria universală ca o evoluţie raţională şi graduală a spiritului) asemănarea dintre cei doi ganditori rezidă în tendinţa de a realiza analogii între stadiile din evoluţia fiecărei culturi. O altă asemanare constă în aceea că, pentru exemplificarea teoriei, ambii fac referi frecvente la exemple concrete.
Includerea lui Goethe împreună cu Nietzsche ca surse de influenţă este neobişnuită, dat fiind că este vorba despre autori cu viziuni opuse, însă Spengler realizează o fuziune neobişnuită între elementele care-i susţin propia teorie. De la Goethe, Spengler a preluat ideea “fenomenului originar” pe care o va aplica fenomenului istoric şi celui cultural, definind cultura drept “fenomen originar al oricărei istorii universale, trecute şi viitoare”.
Pe lângă adoptarea stilului aforistic, influenţa lui Nietzsche asupra lui Spengler s-a exercitat şi în sensul “înţelegerii stilului unei culturi”. Mai exact, este vorba despre caracterizarea culturii occidentale ca fiind “faustică”, spre deosebire de cultura antică, o expresie a spiritului “apollinic”. Spengler concepe “fausticul” în termeni asemănători acelora în care Nietzsche concepea “dionisiacul”, şi anume fausticul ca simbol al caracterul omului intr-o societate spre decadenta, pleziristica si in termeni nostri consumerista un fel de “beţie legată de dimensiunile timpului care il avem la dispozitie”. Un fel de o tendinta extrem de inselatoare care se poate rezuma la “totul acum” si pentru “totul acum” orice plata este justificata.
Morfologia culturii concepută de Spengler a dus la transformarea istoriei din “trecut” în “destin”, considerând că fiecare cultură este purtătoarea unei esenţe a cărei revelare este inevitabilă. Spengler distinge între ideea unei culturi (care se constituie din suma posibilităţilor sale interne) şi fenomenul ei sensibil (imaginea istorică, realizarea ei completă). Istoria unei culturi se constituie din realizarea progresivă a posibilităţilor latente în timp ce desăvârşirea acestor posibilităţi echivalează cu civilizaţia. La baza teoriei lui Spengler stă conceperea evoluţiei culturii în termeni asemănători cu evoluţia unui organism biologic; în concepţia lui Spengler fiecare cultură urmează logica organică a unei fiinţe vii, logică pe care Spengler o numeşte destin. Bineinteles ca imi surâde ideia când mă gândesc la istoria românilor.
Din nefericire fascisti lui Hitler au dezvoltat de aici materiale ideologice nafaste care vorbeau de “natiuni tinere” si “destinul natiunilor”. Lucruri complet denaturate si scoase din contextul spanglerian.
Personal gasesc modelul lui Spangler apropiat de gandirea mea istorica. Printre lucrurile care ma despart de Spengler (sunt destul de multe) sunt acele perioade de tranzitie pe care le-am discutat pe Politeia (Veche) sub numele de “Ev Mediu”, inexistente in lucrarea lui Spengler.
Cartea a aparut in limba romana in anul 1966, doua volume. Nu cred ca exista editii mai noi. Cartea este esentiala. Musai de citit!
Spengler Oswald, Declinul Occidentului , vol. I-II, traducere I. Lascu, Editura Beladi, 1996;
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul
]
Primeste salutarile mele “theophyle”. Iata ca urmarind o … cam aceeasi stea, “magii” se intalnesc
pe poteci comune. Nu se stie cat va dura segmentul de parcurgere comuna. Intersectarea ne-a
creat-o Ayn Rand. Imi zbat si eu mintea spre a-mi cobora ideile din cap, in pagina.
Merge greu … si nu-i asa de frumos si organizat ca la tine. Iti pun aici cheia de la intrare:
https://sites.google.com/site/bibliamaxima/ego
Daca vei trece pe acolo, usa-ti e deschisa. Salutari si … ganduri bune.