Cartea de vacanţă: Fukuyama / Sfarşitul istoriei şi ultimul om
| 14/08/2013 | Autor theophyle Categorii: Carte |
Nota: Francis Fukuyama (n. 1952, Chicago) este politolog american. A obţinut doctoratul în ştiinţe politice la Universitatea Harvard, cu o teză despre politica externă a URSS în Orientul Mijlociu (1981). În anii 1979-1980, 1983-1989 şi 1995-1996 a fost colaborator al Departamentului de Ştiinţe Politice al Corporaţiei RAND, iar în anii 1981-1982 şi 1989 a lucrat la Departamentul de Stat al SUA. Sfârşitul istoriei şi ultimul om (1991) este cartea care i-a adus notorietate internaţională.
Intr-un eseu memorabil din 1989 al lui Fukuyama,” numit “The End of History?” aici (“Sfârşitul istoriei”) si preluat ca tematica in 1991 intr-o carte care a devenit un best seller sub titlul“The End of History and the Last Man” (“Sfârşitul istoriei şi ultimul om”) incearca acest stimabil si celebru cercetator sa ne convinga ca razboiul rece s-a terminat si ca democratiile liberale au triumfat. Am ras atunci, acum trebuie sa mentionez sunt amuzat mult mai putin.
Francis Fukuyama este influentat de interpretarea pe care Alexandre Kojeve o practica asupra unor scrieri hegeliene despre istorie. Atat hermeneutica lui Kojeve, cat si argumentele lui Fukuyama converg inspre legitimarea democratiei liberale si a pietii libere, ca expresii complete si definitive ale reprezentarii politice
Istoria, in viziunea lui Fukuyama este inteleasa ca un proces coerent, evolutiv, format pe baza experientelor tuturor generatiilor din toate timpurile. Fukuyama se opreste asupra cazurilor lui Hegel si Marx care considerau ca evolutia societatii umane nu era fara sfarsit si ca ea se va incheia cand omenirea va fi realizat acea forma a societatii care sa ii satifaca aspiratiile fundamentale. Pentru Hegel, sfarsitul istoriei era statul liberal, iar pentru Marx societatea comunista.
La baza eseului lui Fukuyama sta intrebarea “daca la sfarsitul secolului al-XX-lea mai are sens sa vorbim despre o istorie a omenirii coerenta si directionala, care va conduce in final cea mai mare parte a omenirii la democratia liberala.”
Raspunsul dat de Fukuyama este unul afirmativ, avand la baza o dubla motivatie- una legata de aspecte economice si cealalta de “lupta pentru recunoastere”.In acest volum se evidentiaza doua incercari de a prezenta o Istorie Universala; in prima parte se stabileste necesitatea invocarii posibilitatii unei asemenea Istorii, in timp ce in partea a doua se propune un raspuns, fiind folosita stiinta moderna ca mecanism de reglare petru a explicita directionalitatea sau coerenta istoriei.
Importanta stiintei moderne in acest demers este data de faptul ca ea este singura activitate sociala care este considerata de toata lumea ca fiind cumulativa, dar si directionala. Dezvoltarea stiintei moderne a avut un efect uniform asupra tuturor societatilor in care s-a manifestat.
Aceasta deoarece, in primul rand, tehnologia confera avantaje militare celor care o detin, dar si datorita posibilitatii existenei in continuare a razboiului in cadrul sistemului international. In al doilea rand, stiinta moderna stabileste un orizont uniform al posibilitatilor productiei economice. Toate tarile care se modernizeaza din punct de vedere economic trebuie sa ajunga sa se asemene din ce in ce mai mult.
Logica stiintei moderne pare sa dicteze o evolutie universala in directia capitalismului, dar mecanismele ei nu sunt suficiente pentru a explica fundamentul democratiei. Democratia stabila a aparut si in state preindustriale (Statele Unite), iar progresul tehnologic a aparut si in state autoritare (Coreea).
Logica stiintei moderne poate totusi explica de ce noi suntem functionari si nu tarani, de ce facem parte din organizatii profesionale si sindicate si nu din triburi sau din clanuri, de ce ne supunem birocratiei si nu bisericii si nu in ultimul rand, de ce suntem alfabetizati si vorbim o limba nationala comuna.
Interpretarile economice ale istoriei nu pot explica de ce apare democratia, deoarece noi, oamenii nu ne reducem la niste animale economice, motiv pentru care, in partea a treia, Fukuyama incearca sa recupereze omul in totalitatea sa- aici intervine Hegel si “lupta pentru recunoastere”.
Hegel sustine ca omul se deosebeste de animal prin faptul ca doreste dorinta altor oameni, adica vrea sa fie recunoscut ca fiinta omeneasca, ce detine o anumita valoare si o anumita demnitate. In prestigiu vede Hegel prima licarire a libertatii umane.
Conform lui Platon, dorinta ii impinge pe oameni sa caute anumite lucruri in afara fiintei lor, iar ratiunea le arata calea optima de a obtine respectivele lucruri, dar omul mai cauta si recunoastere(a sa cat si a obiectelor pe care le considera ca fiind valoroase).
Mania, rusinea si mandria, care apar cand omul este subestimat, cand nu se ridica la nivelul asteptarilor sau atunci cand se ridica si este recunoscut, sunt parti ale personalitatii cu o importanta majora in viata politica si in intreg procesul istoric, afirma Hegel.
Filosoful german crede ca dorinta de a fi recunoscut l-a impins pe omul preistoric la o lupta sangeroasa pentru a obtine prestigiu; astfel societatea s-a impartit in stapani si in sclavi. Aceasta recunostere era insuficienta pentru prima categorie si inexistenta pentru a doua. Contradictia aceasta este rezolvata in urma revolutiei franceze si a celei americane. Ceea ce a urmat dupa a fost numai o consolidare si o evolutie sociala in care societatea umana a experimentat
Fukuyama are o opinie destul de optimista asupra angajarii umanitatii in acest proces progresiv, evolutiv, care este sfarsitul istoriei. Acest sfarsit nu este imaginat ca o apocalipsa, mari evenimente inca se produc si oamenii inca au acces la transformarile istoriei evenimentiale, in preajma sfarsitului. Ceea ce face ca istoria sa cunoasca un sfarsit este intelegerea deficitara a stiintelor, tehnologiei si a conflictelor.
Printre “profetiile” lui Fukuyama se pot enumera: disparitia claselor sociale, a razboaielor, a statelor unitare, a conceptului de “nationalitate”. Se pare, realitatea nu poate infirma faptul ca unele dintre aceste “profetii” deja se produc sau sunt pe cale sa devina functionale. Unele critici aduse conceptiei lui Fukuyama incearca sa acrediteze ideea conform careia volumul “Sfarsitul istoriei si ultimul om” nu este altceva decat o modalitate de a lichida marxismul (Derrida). Pe de alta parte, in urma conflictului ideologic Est-Vest, ideologia dominanta a invins ridicand Cortina de Fier, insa acest lucru nu va dura foarte mult, vechiul conflict urmand a fi inlocuit cu altul – cultural sau civilizational (Huntington). Acestor critici si multor altora, Fukuyama le-a raspuns intr-o serie de articole, prin care isi apara pozitia cu abilitate. El nu este nici un “lichidator al marxismului”, nici un clinician care constata simptomele unei ideologii ce agonizeaza. Eseul sau presupune ordinea evidentei ca singur criteriu valabil.
Argumentul care intareste opinia dupa care istoria va cunoaste un sfarsit este impartit in trei. Mai intai, o componenta empirica, ne arata Fukuyama, demonstreaza insistent rapiditatea cu care cele mai multe guverne din lume tind sa adopte formula democratiei liberale ca tip de conducere statala. In al doilea rand, o privire filosofica asupra naturii conflictului pune in relief inutilitatea, pentru fiinta umana, a dorintei de recunoastere publica si acumulare de prestigiu social. Urmarea acestui punct de vedere nu duce decat la indreptatirea unei democratii de a suprima inauntrul modului ei de functionare a binomului nefundamentat “stapan-sclav”. Al treilea filon argumentativ sta in logica cu care Fukuyama a prezis caderea comunismului (in anul in care acesta a inceput sa piarda masiv din influenta – prima forma a eseului fiind publicata la inceputul lui 1989).
Pentru Francis Fukuyama istoria s-a terminat cand statele comuniste conduse de Uniunea Sovetica s-au prabusit si ideologia comunista s-a dovedit nefunctionala. Democratia liberala a triumfat. Traiasca capitalismul, traiasca economia de piata, traiasca neo-liberalismul triunfator! Lozinci noi pentru timpuri noi.
Bibliografie, note si citate:
Recenzia este o compilatie de surse din articole ale autorului publicate pe Politeia Veche . Postarea include un citat din Mario Barangea – ZF – 19 aug 2009.
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul
]
multumesc
in ctg “carte de vacanta” – n’are legatura cu FF, ci e doar o carte care m-a cucerit din prima – Insula altuia.
Cu placere :)daca te referi la cartea lui Jacques Perry, atunci da, e o carte care ramane pentru o viata 🙂
Cred ca acea contradicție de care se vorbește in text a fost rezolvată doar de revoluția franceza, cea americană doar mutând din Europa pe celălalt continent soluția găsită de francezi: „Liberté, Égalité, Fraternité”. In rest, istoria se repetă, vrem nu vrem, și asa a apărut manipularea, cu tot cortegiul de consecințe.